Melancolie

E vreme cenușie și urâtă

Eu stau pierdut ,privind pe geam

Simt cum ceva mă tot irită

Spini în călcăie parcă am.

 

Pământul ud respiră parcă

Și ceața deasă se coboară

Pe mine dorul mă încearcă

Și frământarea mă doboară.

 

Renasc un pic zărind pădurea

Când ceața deasă-i dă răgaz

Mi-ascund și șterg înșiruirea 

A lacrimilor multe pe obraz.

 

Îmi dau curaj ,nu am scăpare

Să pot răzbi prin ceața deasă

Tot ce e viu ușor nu moare

Deși e grea calea aleasă.

 

Aștept bâhnița să dispară

Neliniștea să nu mai fie

Aș vrea să ies puțin afară

Să-mi simt ființa că e vie.

 

Și sper la soare să apară

Să lumineze a mea cale

Sper negura ca să dispară 

Să pot privi în depărtare.

 

Îmi dau restart din piroteală

Și mă îndrept spre ușă iute

Să ies din bezna cea mortală

Și din privirile ce îs pierdute.                     

 
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

        

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

     


Categoria: Poezii triste

Toate poeziile autorului: Maricel Bouros poezii.online Melancolie

Data postării: 12 iunie

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 647

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Pași în gol

De inima îți este tot mai rece

De simți că vrei să te ascunzi

De apăsarea grav te trece

Nu poți păși ,doar te afunzi.

 

În ceață deasă bâjbâie privirea

Prin beznă cată zâmbetul pierdut

În întrebări retorice se pierde firea

De ce tăcerea ,punțile a rupt.

 

Soluție pare tu crezi ,e izolarea

Dorești să fugi dar spațiul e închis

În luptă cruntă este acceptarea

Cum dară ai ajuns așa de stins.

 

Te prind continuu negre gânduri

Crezi soarta nedreaptă și rea

Din ochii umezi pleacă cârduri

Pe chiupul încruntat vor tot brăzda.

 

Doar perna știe ,poate ca să spună

Câtă durere sufletul tău poartă

Și nu e noaptea ,nici dimineața bună

Sunt pași în gol ce caută în soartă.

 

Ce curs are destinul pentru tine oare

Va fi lumină totuși prin tunelul tău

Ți-e teamă a răspunde ,te și doare

În loc de să fii bine ,tu ești foarte rău.

 

Stafie umblătoare simți că parcă ești

Că mori în fiecare zi puțin câte puțin

Ca să renunți în a iubi ,te poticnești

Nu înțelegi cum sentimentele rămân.

 

Mai mult...

Calea

Venim  plângând se pare

Și în întâia vizitâ în lume

Prin puritatea noastră mare

Ne mijim ochii fără un  nume.

 

Primim   un zâmbet rătăcit

Țintiți pe cerul din tavan

Gândim ori nu ,e totul încâlcit

Ne agățăm de viață cu elan.

 

Nu știm ce ne așteaptă

Nu că mult ar conta

Vom crește și îndată

Prin ceață vom căta.

 

Descoperim o lume

A noastră parcă nu-i

Am vrea parcă a spune

Eu sunt al nimănui.

 

Primești iubire multă

Ori nu primești deloc

Zâmbești ori te încruntă

În lume ai un loc.

 

Se pare că destinul

Ți-e scris pân să exiști

Nu știi dar tu ții firul

Pe care chiar te miști.

 

Să zăbovim puțin

Pe drumul chiar trasat

Să nu ne repezim

De timp ar fi păcat.

 

 

Mai mult...

Prețuiți copilăria

Trecut-au anii cei frumoși

Ce nu i-am prețuit atunci

Mergeam la joacă bucuroși

Ne cățăram în pruni și nuci.

 

Făceam năzbâtii nu puține

Plângeam la mâna ridicată

Credeam că au ceva cu mine

Nicicum că am făcut-o lată.

 

Părinți au fost și noi copii

Bunici ei sunt și noi părinți

I-am supărat dar vreau să știi

Că uneori am fost cuminți.

 

Eram la școală ,zic bunicel

Puțin mai bun decât cei mulți

Eu cred citeam în mare fel

Cum citeau ei nu vrei s-asculți.

 

Atunci copil ,om mare acum

Doar timpul aprig ne separă

Noi ne-am pierdut cumva pe drum

Acum începe tare să ne doară.

 

Să fiu copil viața întreagă

Un inocent cu aripi fine

Să pot ,aș vrea să înțeleagă

Chiar toată lumea că e bine.

 

Doară visez și nu e rău

Deși el ,timpul nu ne iartă

Eu retrăiesc în visul meu

Am fost să știi , copil odată.

Mai mult...

Suspinul fricii

La adăpost de vânturi ,suflet tu faci popas

Bezmetic de nesomn prin noapte tu pășești

De rău ai vrea să urli dar ești lipsit de glas

Respiri doar agonie ,nu știi nici de trăiești.

 

Ți-e palidă privirea de temere și spaimă

În focul disperării simți doară cum te pierzi

Când obosești de fugă ,te furișezi în taină

Îți faci o rugăciune spre visul ce îl crezi.

 

E visul doar spre bine ,să ai curaj să speri

Să poți avea scăpare ,să evadezi spre viață

Să scapi de gânduri rele în care doar disperi

Să te agați cu dinții de tot ce crezi speranță.

 

Sub dușuri reci te minți și cauți alinare

Măcar o mângâiere ai vrea să poți simți

Un tremur te apucă ,te simți fără scăpare

În minte pui speranțe spre nu a rătăci.

 

În întrebări deșarte cauți certe răspunsuri

De ce nu este simplu să primești ce oferi

Iubirea și căldura pierdute fac pe gânduri

În fuga ta prin noapte tu liniște doar ceri.

 

Minciuni nevinovate în adevăr fac rană

Te minți și minți crezând că totul va fi bine

În toiul spaimei reci te simți ca și o stană

Să pleci ,să îți revii ,va ține doar de tine.

 

O rază de lumină doar speri să poți vedea

Un răsărit de soare pe noaptea vieții crude

Din gheare ale fricii te zbați spre a scăpa

Doar liniște să simți ,când ploaia să te ude.

Mai mult...

Izbăvire

În căutări imprevizibil fir al vieții

Ușor sensibil ,gata să se piardă

Trezit năuc în bruma dimineții

Speră la soare să-l dezmiardă.

 

Pe drumul existenței sale

Doar timpul luptă rațiunii

Starea de bine și de jale

Se află pe hotarul ficțiunii.

 

Mișcat de tresăriri ce par hilare

Condus pe cale doară de hazard

Preocupat de căutări hoinare

E prea dibaci ori cu ușor retard.

 

Alintul fin al vorbelor de duh

Cuceritor șiret în prag venirii

Se răspândește în văzduh

Trasând pe drum și calea firii.

 

Cu răsuflări de disperare

Atât cât suflu să nu piară

Salvat adeseori de soare

Trăiește doară să nu moară.

 

Salvarea este în iubire

Dar sigură nu poate fi

De multe ori e amăgire

În noaptea lungă către zi.

 

Dorință ,fantezii deșarte

Trăire doară în visare

De minte trupul se desparte

Și pribegește-n căutare.

 

Pierdut în jocul amăgirii

Cu spirit fals ,cuceritor

Umil ,cuprins dezamăgirii

Învins de dulcele amor.

 

Te ghemuiești în carapace

Plăcerile ți le suprimi

Iubirea face și desface

Ea îti dă aripi dar și spini.

 

Amar e gustul neputinței

Ascuns e leacul vindecării

Plutești pe norul umilinței

Și frâu îti dai doar delăsării.

 

Nepregătit tu ești se pare

Să guști fărâmă din iubire

Și ce părea a fi salvare

E haină grea la osândire.

 

Sau poate nu a venit timpul

Și-ți este dat să tot încerci

E complicat ,pare și simplu

Să stai pe loc ,cât să și pleci.

 

Te depărtezi însă de toate

Călătorești în bezna nopții

Auzi ticăituri de șoapte

Ce te strivesc pe drumul sorții.

 

Trăirile își fac toate cătun

În codri  neguroși și reci

Se zgribulesc și se supun

Oblăduite de cuvinte seci.

 

Durerea ta pornește vântul

Ce mișcă freamătul pădurii

Înăbușit îți este gândul

De suicid morbid în fața urii.

 

Reflexia pe firul vieții

Obtuză și introvertită

Ca o strigare ,în hăul ceții

Așteptă ziua însorită.

 

Când razele se vor răsfrânge

Peste tărâmul înghețat

Cu lacrimi sincere va plânge

Și eul cel prea greu încătușat.

 

Renașterea în simțăminte

Nou început sau poate nu

În cer trimite rugăminte

Cât timpul doar un pic stătu.

 

Speranța e preocupare

Destinul cerne sigur calea

De ce e scris nu e scăpare

Când bate gongul e plecarea.

 

În tremur cald și în suspin

Pe firul nențeles al vieții

Pocalul dulce cu venin 

Revarsă-n zorii dimineții.

 

Păcatul cutezanței tale

De vindecare prin iubire

A tot urzit ca a ta cale

Să umble doar în rătăcire.

 

Și nimeni cred nu are vină

Decât tu ești cel vinovat

Ai sperat clipa o să țină

Dar timpul nu a ascultat.

 

Ai pribegit în false căutări

Să primești mult să dai puțin

La suflet acum dai gustări 

Doar din pocalul cu venin.

 

În inimă suspin și rece

Atâta doar a mai rămas

Durerea arde și nu trece

Să țipi  ai vrea ,dar nu ai glas.

 

E drumul tău ,e calea ta

Nu poți schimba ce este scris

Te chinuie și acceptarea

Că ești chiar propriul tău învins.

 

Ai fi putut mai mult a face

Dar ai făcut puțin se pare

Tardiv regret ,nu î-ti dă pace

În aste clipe ce nu îs ușoare.

 

Pe patul suferinței tale

Aștepți un semn de înțeles

Să fie totuși o scăpare

Răul făcut să fie șters.

 

Un rău făcut chiară și ție

Prin sensul dat clipei trăite

Surâsul fin al soarelui să fie

În inimile prea adânc rănite.

 

Un calm ,o liniște profundă

Cuprinde trupul încercat

O adiere parcă blândă

Prin poarta minții a intrat.

 

Și de nu este rătăcire

Și mintea e înca lucidă

Călătoria firii prin iubire

A fost destin ,hazard ,osândă.

 

 

 

 

 

Mai mult...

Zori de zi

Mă trezii voios se pare

Am dormit pesemne bine

Simt nimic că nu mă doare

Azi e soare pentru mine.

 

Am deschis fereastra larg

Simt pădurea cum adie

Un tablou ce-mi este drag

Mi se afișează mie.

 

Toamna lucră cu natura

Si o modelează ea

Îi închide iernii gura

Șoptindu-i că va mai sta.

 

După noaptea friguroasă

Și cu cerul plin de stele

Dimineață tu frumoasă

Aduci soare zilei mele.

 

Prin răceala ta în zori

Îmi oferi căldură mie

Mă trezești ,îmi dai fiori

Și faci bine să îmi fie.

 

Să mai stai te rog puțin

Terapie pentru mine

Antidotul la venin

Tu îmi dai starea de bine.

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Rătăcire

Cu aripile foarte grele

Sub norii negri și înalți

Speranțe false ale mele

Culcușul cald vă ferecați.

 

În calea ploii repede și reci

Nicicum nu reușiți a face față

Pe cerul ce îi pierdut pe poteci

Vă agățați cu temere de viață.

 

Văzduhul doară vă e cuib ,

Cu toate gânduri ale mele

A-ți făurit și ridicat coșciug

Ce odihnește printre stele.

 

De mine parcă prea departe

În căutări mereu vă regăsiți

În viața mea este doar noapte

Spre zori îs așteptări să reveniți.

 

Dar amăgirea e destul de mare

Simțirea îi greoaie și beteagă

Și mintea strigă de mă doare

Nu vrea nicicum să înțeleagă.

 

Mi-i trupul apăsat și obosit

Sunt doar o pierdută nălucă

Rămas ,până și dorul de iubit

Caută clipa , să se tot ducă.

 

Discern abia ,foarte puțin

Aș vrea ,doresc de e să vină

Un semn de sus ,poate divin

Să pot dormi și să am tihnă.

 

 

 

 

Mai mult...

Te iubesc,m-ai uitat...

Uneori,mă întreb unde ești? 

Ce faci? Cum esti?

De ce îmi lipsești?

Unde te-ai dus, grăbit,ca frunza-n vânt 

Furându-mi mie visele,

Vers cu vers și rând cu rând 

Am greșit , te-am iubit 

Am crezut în infinit 

Dar totul are sfârșit 

Am greșit, te-am iubit.

Și greșesc,zi de zi 

Cautându-te în scris

Îmi lipsești,ce păcat 

Te iubesc,m-ai uitat.

Mai mult...

Nu s-a născut să tacă

Ea plânge-n taină, dar în lume-i zâmbet,

și-și poartă frica-n suflet, fără glas,

își pune peste răni același cântec,

și merge înainte, pas cu pas.

 

Ea poartă casa, grijile și dorul,

și pentru toți găsește câte-un "pot”,

își lasă pentru mâine plânsul, golul,

căci s-a obișnuit să ducă tot

 

E emotivă ,ei spun că e prea slabă,

dar n-au văzut-o când a rezistat,

când, deși frântă, s-a ridicat din grabă

și-a mers mai departe, deși a sângerat

 

Iar omul care-ar trebui s-o apere

îi poate face casa un coșmar,

când palma ce-ar fi trebuit s-o mângâie

se schimbă într-un gest rece si amar

 

Dar vine ziua când își șterge fața,

își ia curajul strâns în piept și pleacă,

și-nvață, după ani în care-a fost frântă,

că viața ei nu-i dată ca să tacă.

 

Că nu e slabă pentru că simte,

nici vinovată pentru ce-a îndurat;

o femeie poate plânge printre frici,

și totuși să rămână de neclintit

Mai mult...

Fragil

Mintea mută i-a devenit mormânt,

Nici oceanul nu o mai privește,

Pentru ca ușor, ușor s-a tot secat,

De tot ce-i fizic si omenește.

 

Ultim stagiu, avansat, caz demn de compasiune,

Mult regret de exprimat şi nimeni sǎ o ajute,

Oglindesc realitatea unei structuri comune,

Ce s-a născut cu anhedonia unei lumi pierdute.

 

Conectată la aparate, nu-i simți niciun puls,

O minimǎ bătaie, cu a doctorului maximǎ grijǎ,

Ii încetineau sfârșitul, cauzele fiind precise,

Inima şi mintea nu mai suportau sǎ mai fie atinse.

Mai mult...

Privesc înapoi spre viitor

Pentru că sunt terifiată.
De ce să mint? Mi-e frică de cum mă simt.
Mă gândesc la trecut, prezent și viitor
și că nu pot de fapt, înfrunta orice ocol.
Mă gândesc la copila de mine, ce cânta și vorbea în rime
ce se juca și gura nu-i mai tăcea.
Mă gândesc la papuși și cântece de copii
mă gândesc la ce nu mai pot trăi.
În prezent viitorul vine
și un tremur continuu mă tot ține,
ce să fac să fie acum bine?
Fug în sens invers, nu vreau să mă uit înainte
la ce poate că nu voi reusi,
la viitoarea eu
și că probabil niciodată nu mă voi mulțumi.

 

Mai mult...

Cioburi

Parcă ceva se încălzește în aer,

pașii mei caută un drum stingher,

trupul tremură fără glas,

iar umbrele se strâng în jur, apăsat.

 

Simt cum orice urmă de lumină dispare,

ca un ecou pierdut în depărtare,

sufletul mi se încremenește încet,

auzind țipete care nu mai au sens.

 

Țipetele fețelor mele

ies din pereții grei, fără stele,

pământul se scufundă ușor

sub pașii mei tot mai goi de dor.

Nu se aude niciun șuier, niciun vânt,

doar liniștea care cade pe pământ.

 

Oare acesta e capătul de drum?

Sau doar un gol care mă cheamă acum?

Petale ofilite cad ușor,

odată cu bucăți din al meu dor,

făcute în cioburi, tăcute și reci,

îmbibate în sânge ce nu-l mai alegi.

 

Urmele nu se mai văd nicăieri,

se pierd printre umbre și tăceri,

iar dacă ascult… nu e liniște deloc,

doar stropi mici care cad în loc.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍