Monstrul din mine..

Ai fost... altfel.

Nu pot să explic.

Te-am iubit cu un fel de foc pe care nici măcar eu nu știu cum l-am ținut aprins.

Și uneori mă ardea, dar nu-mi venea să-l sting.

Încă mă gândesc la tine în mijlocul melodiilor. Încă îți asociez versuri care mi-au rupt sufletul.

Și totuși...

Ieri, nu m-a durut.

Ieri te-am putut iubi fără să sufăr.

Poate pentru prima dată.

Poate pentru că am învățat să te port altfel.

Poate pentru că în loc să aștept îmbrățișarea ta, am știut că mi-o  pot imagina și e de ajuns.

Amintiri..dulci amintiri

Credeam că sunt cel mai divin fir al întâmplărilor..care te fac mereu să zâmbești 

Dar nu..mi-am dat seama că,amintirile sunt cele mai blestemate gânduri ale trecutului..

Trecutul apropiat pare frumos.. când persoanele sunt la fel,inima ta bate in același ritm iar sângele pare că există constat în vene

Dar apoi.. după o perioadă,când trecutul se îndepărtează din ce in ce mai mult..și când persoanele ce cândva te făceau să îți simți inima bătând nu mai sunt la fel.. parca nici nu mai ai puls, ori ai bătăile inimii accelerate ..îți simți sângele curgând prin vene sau simți că ramai fără 

Acum zbori..acum te prăbușești 

In momentul ăla,amintirile devin arcuri cu foc..trecutul ce suna cândva a râs și iubire,suna acum a urlete și sfârșituri 

Tocmai de aia urăsc amintirile..

Mă dor lucrurile pe care nu le-am spus,

Ca niște scrisori arse înainte de a fi citite.

Care au rămas prizoniere în mine.

E o liniște care țipă pe dinăuntru.

Mi-am spus că timpul o să mă vindece,

Că vântul o să-mi răcească dorul.

Dar parcă bate la fel de accelerat

La amintirea a ceea ce părea uitat.

Din tot ce-am fost

Azi am rămas o umbră cu glas stins,

Un „n-are rost” spus prea devreme

Și un dor care nu știe să plece.

Sunt clipa ce trece și nu lasă urme,

un gând rătăcit printre visele sumbre.

Sunt pașii ce merg fără drum desenat,

și timpul ce curge, dar nu m-a iertat.

Sunt umbre ce cresc pe pereți de tăcere,

un glas fără formă, un dor fără vreme.

Sunt vântul ce mișcă o frunză căzută,

și visul ce pleacă ușor, fără luptă.

Sunt valul ce vine și pleacă tăcut,

un nume uitat într-un colț nevăzut.

Sunt liniștea dintre cuvinte pierdute,

și clipele grele, prea des nevăzute.

Nu caut răspunsuri, căci nu le mai cred,

mă țin de tăcere , e singurul pled.

Când lumea adoarme, mă simt mai aproape

de ceea ce sunt: o întrebare-n noapte.

Am fost cândva soare, acum sunt nor fin,

ce trece prin ceruri, cuprins de suspin.

Dar nu e durere, ci doar rătăcire,

o pace ciudată, o veche iubire.

Poate că-n mine nu-i foc, ci doar jar,

nu-i zbor, ci o aripă strânsă-n hotar.

Și totuși, în noapte, cu inima grea,

încă mai simt că voi ști cine-s… cândva.

Să nu faci din mine poezie.

Nu merit rimă, metaforă, suspin.

Am fost un „prea mult” în inimi goale,

Și poate-am ruginit de-atât venin.

Nu-mi pune flori, n-am știut să le primesc,

N-am știut să stau, nici să cer, nici să cresc.

Am vorbit prea tare în lumi surde,

Am iubit prea mult ce n-a fost vrednic.

Când n-oi mai fi, n-aduce vină,

Nu te întreba „dacă…” – era prea târziu.

Eu știam că unii rămân doar până doare,

Așa cum umbrele pleacă la amiază, nu-n pustiu.

Să nu plângi. Plânsul nu repară.

Ți-aș cere să uiți, dar nici asta n-ar ajuta.

Poate să taci e mai curat decât o rugă,

Dar nici asta nu ajută

Am fost acolo. Am fost până m-am stins în șoapte.

Tu uită-mă, dar nu te uita pe tine.

Că într-o lume în care am dispărut tăcut,

Vreau doar să rămâi întreg, nu vinovat, nu rupt,

ci viu.

Poate iubirea nu pleacă dintr-odată,

Ci se destramă încet, în fiecare zi,

În fiecare cuvânt nerostit,

În fiecare pas făcut în direcții diferite.

Poate empatia nu dispare la prima ceartă,

Ci se pierde încet cu fiecare "nu" nespus la timp 

Cu fiecare "vei fi bine",spus nesigur 

Și cu fiecare clipă în care te simți de unul singur 

Poate grija nu se pierde niciodată 

Rămâne undeva, într-un gând nespus, în fiecare seară.

În fiecare "sper că vei fi bine" spus în gând 

Si în fiecare lucru ce pare mărunt 

Și poate noi nu ne-am răcit dintr-o dată 

Nu a fost brusc,ci poate doar am simțit 

Că n-aș putea să mai respir lângă tine 

Iar tu n-ai mai putea fi "tu" lângă mine

Noaptea, umbre ies din mine.  

Ce am iubit, ce am iertat, ce am regretat,  

nimic nu s-a schimbat.  

Scriu, tac, gândesc la fel… ciudat,  

căci umbrele trecutului răsună  

într-un fel ciudat, de ură.

Se strecoară toate-n mintea mea

Mă ceartă, mă împacă, mă învață 

Încercând să scoată din mine acel ceva..

Ciudat..e degeaba 

Căci dorul încă doare tare 

Și tristețea pare tot mai mare 

Ochii îmi sunt obosiți 

Poate de la prea mult iubit 

Umbre interioare mă bântuie 

Încearcă să rupă ciudatul din mine 

Dar păcat... nu se poate 

Căci eu nu știu să am alinare. 

Exist pentru a vedea 

Cât poate durea iubirea 

Și cum se îngreunează totul peste noapte 

Când umbrele caută alinare

Țară Română, bogată ai fost odată,

Dar săraci și bogați n-au lipsit nici când.

Dreptatea și nedreptatea surori vitrege

Au convețuit, s-au tolerat, în mod blând.

Să fim egali în tot și în toate nu se poate,

Firea omenească, nu-i la fel concepută, socoate

Unul gândește bine și mintea-i strălucește,

Altuia nu-i place munca și lenevește.

Munca cu mintea și munca cu brațele nu-s glume,

Poate fi un criteriu de clasificare în lume

Ambele sunt valoroase în lume pentru muritori

Și nu avem nevoie de împărați și cerșetori.

Speranțe infinite am năruit,

Vorbele îmi sunt deşarte!

Tăcerea ta m-a biruit

Azi, totul ne desparte!

Simt disprețul ce mi-I porți,

Altceva n-ai fi știut vreodată!

Îl simt și nici măcar nu știi

Ce nedrept doare câteodată!!!

Am fost ce-a fost mai bun,

Și eu, și tu... o vreme

...prea repede ne-am pierdut.

Plecat te-ai vrut...mult prea devreme!

... Mi-ai fost atât de drag

Ca vinul cel dulceag...

Chip sublim între clipiri

A ochilor mei sclipiri...

Mi-ai fost doar o iluzie,

De-ai dispărut aşa ușor?

...Te mai găsesc in poezie

În câte-un vers chinuitor...

Și mi-ai rămas o toamnă moartă

O iarnă îngheţată de timp,

O primävară bacoviană

Și-o vară mai rece ca nicicând.

Și mi-ai rămas un an trecut

Și-mi ești un an ce o sa treacă..

Și-mi vei rămâne-un dor tăcut

A sufletului iliadă...

Gânduri târzii..

Tăcerea mă sfâșie 

Din tot ce am fost 

Azi a rămas un simplu "n-are rost"

Gânduri târzii 

Mai știi când vedeam în culori vii?

Azi e doar negru peste tot

Nici măcar albul nu mai are loc

Ne iubeam ca într-un vis 

Nu știam că vom ajunge la sfârșit 

Și acum mă înec în amintiri 

Ce vin și pleacă, fără opriri 

Am rămas cu gândurile mele 

Târziu,scriu, despre durere

Căci iubirea,am înțeles,e complicată 

Te face să zbori și

să cazi, deodată 

Îmi pare rău,și-o spun cu jale,

Mai vede cineva o cale

Să fie în țară cum a fost?

E ipocrit, ori prost.

Când țara e datoare și furată

Hultanii din U.E. ÎȘI ASCUT GHEARELE

Să mai înhațe din România câte-o bucată

Pentru interese, se bat ca fiarele.

Cine vă mai crede? La ce ajută minciuna?

U. E. a fost și este o mascaradă,

La furat s-au împins ca la paradă

Europa cea elegantă va ajunge din regină o ruină.

Acest declin nu poate fi oprit,

Cred că așa i-a fost sortit

A fost stăpânul lumii vreme lungă

Va veni o vreme, cănd să plângă.

Cine va fi următorul stăpân ?

Simt o stare de tristețe,

de frica și dezamăgire,

Simt o stare de trădare,

Ce simt că mă distruge.

Și simt aceasta stare ,

Atât de neînțeles...

Și nu știu ce să fac,

Să mă întorc la ,,eu,,

Îmi este și rușine,

Să mă privesc pe mine,

De tot ce mi-am făcut,

Și că nu m-am văzut..

Și când mă uit spre mine,

Capul mi-se lasă-n jos,

Și ochii plini de lacrimi,

Sunt triști,sunt goi dar vad...

O stare de durere in corpul vindecat,

Simt cum se scurge-n vene,

Prin sângele vărsat...

Dar totuși e curat..

Simt cum corpul se înmoaie,

Și mușchii mei cedează,

Sub frica , neputința 

De o schimbare ,,clara,,...

Privind doar din afară,

Totul pare simplu,

Dar când mă întorc în mine,

Sunt prinsă doar in frică...