Îmi asum...

Lasă-mă să mor în lumea mea

Sufletul meu să devin-o stea 

Stea căzătoare 

Vreau să rămân fără suflare 

La-mea suferință n-am alinare 

La capul meu s-ardă o lumânare 

Am eșuat complet l-această încercare

Sătul de suferință și lacrimi amare 

Pășesc ușor pe a iadului cărare 

Sufletul să-mi ardă precum o cometă 

Cuprins de focul iubirii ce n-o regretă 

Urechile mele s-audă 

Pentru ultima dată vocea ei plăpândă 

Cum plânge și suspină 

Crezând că destinu-i de vină 

Ochii mei nu o să vadă 

Cum din ochii ei o lacrimă o să cadă

O lacrimă de gheață 

Pentru c-am plecat din această viață

Mă uit în oglinda spartă de aseară,

Tremur și privesc în gol,

Greșelile din trecut mă omoară,

În teatrul vieții am cel mai inutil rol.....

Nu pot să-mi dau sens vieții,

Nu pot s-o fac fără tine,

Mi-am umplut de sânge pereții,

Blocat pe aceiași amintire......

Mi-am amintit cât de mult ți-am greșit,

Câte lacrimi ai vărsat din cauza mea,

Te rog să nu regreți că m-ai iubit,

Chiar dacă toate-s doar din vina mea........

Mă uit în oglinda spartă de aseară,

Privesc în ochi un monstru,

Care plânge și regretă seară de seară,

Greșelile din trecutul nostru........

Mă uit în oglinda spartă de aseară,

Toată cioburi, plină de sânge,

Viața-i dulce dar mai mult amară,

Copilul din mine veșnic plânge.....

Iau un ciob din oglinda spartă de aseară,

Fără să clipesc mi-l înfig în piept,

Lumânări vor plânge cu lacrimi de ceară,

Că te las în urmă e singurul regret.........

M-am săturat de toți oameni din jurul meu,

Sunt sătul să-i ascult cum mă critică mereu.

Fac greșeli la fel cum face orice semizeu 

Am un motiv să fiu în război continu cu Dumnezeu 

Mă îndrept cu pași grăbiți către destinația finală 

Ca la final  să fiu judecat de un zeu cu inima goală

Vreau să-i spun în față cât de mult pot să-l detest 

Nu iau în calcul că tot ce trăiesc este un simplu test 

Nu pot să iau în calcul faptul că ne iubește pe toți 

Ne fură șansa la fericire și tot noi suntem numiți hoți 

Ne privește de sus, de parcă el este mai bun ca toți 

Este un criminal cu sânge rece ce ne vrea morți 

N-am să mă închin în fața lui, n-am cum să-l iert 

N-am decât ca sfârșitul inevitabil să mi-l aștept 

Cu ură în suflet și cuvinte de ură pe buze 

Am să-l scuip spiritul dacă vrea să mă acuze 

Chiar cu riscul de a suferi o eternitate 

N-am să-mi cer scuze nici măcar după moarte 

Mă fut în raiul său în viața și fericirea eternă 

Divinitatea sa nu-și are loc în viziunea mea modernă 

Am să-i iau în pulă fără excepți toți sfinți 

De cenvingerile mele am să trag mereu cu dinți 

Am să-l urăsc o eternitate fără pic de regret 

Simpla lui existență pentru mine rămâne un pamflet

În lumea mea eu am să-mi fiu propriul zeu 

Am să fac doar cea ce vreau să fac mereu 

Chiar dacă uneori nu țin cont de principi morale 

Am să-mi fac viața să înflorească ca o floare,

Am s-o umplu de spini ca să țină la distanță 

Pe toți care nu-și au locul în a mea viață.

Cum aș putea să zâmbesc din nou și să fiu fericit cu gândul la viitor 

Dacă de când m-a părăsit sufletul mi-a rămas pe deplin gol 

Viața-mi este în declin, acaparat de coșmaruri refuz să redevin visător 

Fericirea drept în față dar eu decid mereu să fac câte un ocol 

Pe drumul vieți stau cu ochi după tine și nu țin cont absolut de loc-

De cea ce mă înconjoară, dacă mai fac un singur pas cad de pe bloc 

Rămas făfă șanse mai am o speranță și parcă îți aud din nou vocea dulce 

O simt cum mă cheamă, o urmez fără să știu unde m-ar putea duce 

Din cauza ei azi s-a vândut mai puțin cu o cruce, însă sincer nu sunt fericit 

A fost doar o iluzie dulce, datorită ei trăiesc dar mă simt de parcă am înebunit 

Mă las prea ușor ghidat de sentimente, mă las prea ușor acaparat de regrete 

La nervi îmi las mult prea ușor sângele din pumni pe fiecare perete 

Nu știu ce să mai cred, nu pot să-mi găsesc un reper după care să mă ghidez 

Îmi trăiesc fiecare zi fără de control, ca într-un coșmar încă sper că visez 

Am renunțat la idea de a-mi lua pistol pentru că știu că nu pot să mă controlez 

Vocile din cap mă ceartă simt cum clachez și încep să delirez 

Uneori și eu rămân mască când văd în ce hal grotesc pot să gândesc.

Când ceva mă apasă... mă doare când văd că n-am cu cine să mă sfătuiesc 

Aproape seară de seară mă întreb "Oare de ce pula mea încă mai trăiesc"

Când sunt la un pas de moarte, la un pas să las totul în urmă, îmi amintesc....

Nu am cum să o las în spate pe singura persoană pe care o iubesc 

N-am să renunț atât de ușor cu toate că viața mi-o disprețuiesc 

O să sune ciudat însă simt întunericul cum îmi inundă sufletul rece 

Simt o chemare ce nu-mi dă stare, simt cum fericirea pe lângă mine trece 

Când închid ochii îi văd chipul și îmi doresc să nu-i mai deschid niciodată 

Vreau s-o privesc mereu chiar dacă rămân blocat într-o lume de gheață 

Vreau să o simt mereu la mine-n suflet la fel cum am simțito prima dată 

Vreau să fie lângă mine în clipa de față pentru că nu cred în altă viață 

Cu toate că vorbesc despre suflet nu am conceptul de viață spirituală 

Cu toate că o iubesc și în gândul meu este doar ea tot am inima goală 

Mă pierd în gânduri mai mereu, gândesc prea mult dar uit să și vorbesc 

Este suficient să te uiți în ochii mei ca să înțelegi cuvintele ce nu le rostesc

Ai nevoie de o singură scânteie 

S-aprinzi focul ce de mult sa stins 

E nevoie de-o singură femeie 

Ca să ai din nou sufletul încins 

Încălzește-mi inima de gheață 

Și doar al tău voi fi, promit 

Îți ofer și propria-mi viață 

Dacă mă faci să mă simt iubit.

Oferă-mi tot ce poți 

Și eu îți ofer tot ce simt 

Petreci cu mine nopți 

Și-ți promit c-am să te alint

Prezentul mi-e trecut,

Nu mă pot gândi la viitor,

Stau și ascult un cântec mut,

Stau și aștept să mor....

Am să mor de dorul ce ți-l port

Asta-mi este ultima dorință,

Nu pot să trăiesc cu-n suflet mort

Ce-a trecut de mult în neființă....

Am să mor de dragul tău,

Am să mor singur în tăcere,

Nu mai pot să fiu al tău,

Sunt sătul de această durere....

Prefer o eternitate-n iad

Decât o viață fără tine,

Poate dacă-n flăcări o să ard

Îmi voi lua gândul de la tine.....

Pe-o margine de lună, eternul visător,

-Eminescu- încă scrie într-un colț nemuritor, 

Cu penița-i tremurândă peste zări, 

Ne pune-n versuri dorul în mii de culori.

Al nostru luceafăr, coborât pe pământ, 

Un râu de gânduri, veșnic curgând, 

A fost iubire, a fost și tăcere, 

O limbă română plină de durere.

Pe lângă plopii fără soț, cu sufletu-n abis,

El a iubit cum nu s-a mai citit, 

A plâns pământul, lăsând în urmă flori, 

A scris a noastră limbă, trezind mii de fiori.

Omagiu să-i aducem în ianuarie geros,

Luceafărului ce arde etern și luminos...

Poemele-i cuprind și astăzi necuprinsul

Și somnoroase păsărele îi cântă cuvântul.

Am vrut să pierd, însă am câștigat, 

Am vrut să cad, însă m-am ridicat.

Nu sunt o prințesă, nici nu am castel, 

Sunt o persoană cu suflet bun. 

Prin ploaie sau prin furtună, 

Prin soare sau sub clar de lună, 

De seara și până-n zori,

Creez vise-n multe culori.

Aș oprii timpul în loc, 

Să mai pot fi un copil, 

Fără griji și fără frică

Într-o lume cu vise în mii de culori.

Dă-mi rănile cuielor Fiului Tău, Doamne,

nu ca să mă mândresc cu ele,

ci ca să nu uit nicio clipă

cât a iubit Cerul omul.

Așază pe palmele mele

semnele durerii Lui,

ca să nu mai pot ridica mâna

fără să simt cât m-a iubit.

Străpunge-mi tălpile cu rugină sfântă,

ca pașii mei să nu se mai rătăcească

de Calea cea veche,

bătătorită de sângele iertării.

Și în coasta mea, Doamne,

sapă adânc rana harului,

ca să Te port în inimă

nu ca pe o idee,

ci ca pe o rană vie.

Nu cer cununi, nu cer Lumină,

cer doar o parte din durerea Lui,

ca să pot iubi mai curat,

mai adânc, mai desăvârșit.

Dacă ai milă de mine,

lasă-mă să plâng cu lacrimile Lui

și să iert cu tăcerea Lui

și să mor câte puțin

în fiecare zi —

ca El să trăiască în mine.

Sunt doar un om...

Care vrea doar liniște

În al său suflet 

Ce a obosit...

Sunt doar un om 

Cu emoții sufocante 

Cerșind cu disperare 

Doar o gură de aer.

Sunt doar un om 

Și vreau iubire...

Vreau să fiu strâns

În brațele sale.

Sunt doar un om

Iar eu... greșeli fac 

Neiertândumă pe mine 

Purtând-ui veșnic pe umerii mei.

Sunt doar un om

Care și-a pierdut..a sa cale

Ura de a mea sine

Crescând încet..

Sunt doar un om 

Mă simt închis...

În ale mele gânduri

Cu griji nenumărate.

Lanțuri groase port la gât

Lanțuri atât de grele 

Am epuizat să mă zbat 

Până la urmă...sunt doar un om 

Am speranțe și vise...

Care sunt doar ale mele.

Mă uit în buletin și văd un an

Care nu știu ce vrea să spună,

Probabil, că am acum o vârstă

Și timpul mă trimite la odihnă. 

Nu dau prea multă importanță

La cât am adunat și pus în spate,

Tânăr mă simt și bun de muncă

Chiar dacă unii zic, că-s în etate. 

În minte am, încă, multe proiecte

Pe care le doresc, duse spre capăt,

Ce-am început, vreau să finalizez

Și doar apoi, speranței, îi pun lacăt. 

Desigur, nu pot s-ascund ce doare

Și bani pe leacuri și doctori irosesc,

Dar cine azi, nu are boli și suferinți

Când grijile, nevoile...ne copleșesc. 

Cu toate astea, refuz să-mbătrânesc

Și fericit trăiesc, langă scumpa soție,

Rugi către Domnul, mereu, voi înălța

Până ce voi pleca, la Cer, spre veșnicie!

Lungă-i viaţa şi frumoasă

Rătăcind prin norii iernii

Să ai grijă de a ta mireasă

În vacarmul gol al lumii

De va fi să+ţi fie frig vreodată

Nu uita să ai cu tine

Haina de la mama ta brodată

Fiinţe-i dragi să-i fie bine

Omului năpăstuit de trecutul dureros

Timpul tău să-i fie hrană

Iar credinţa în Hristos

În cuvânt să-ţi fie caldă

Iar ând viforul ispitelor

Va veni împotriva sorţii

Să priveşti asupra treptelor

Bucurându-ţi iar părinţii.