Стихи из этой категории
Singuratate
În lumea surdă a tăcerii, singurătatea mă-nfășoară,
Ca un văl de tristețe, în umbre mă coboară.
Printre ecouri de pasăre fără glas,
Îmi pierd gândurile în labirintul unei clipe fără sfârșit.
Prin străzi pustii și inimi abandonate,
Umblu singur, sub cerul stelar ce mă privește.
Ochii nopții mă privesc rece, distanți,
Ca o oglindă a sufletului meu, plină de regrete.
În lumina palidă a amintirilor, rămân singur,
Ca o umbră fără margini, în căutarea unui răspuns.
Cu gândurile mele ca stelele pierdute pe cer,
Simt cum timpul trece, dar singurătatea rămâne.
Frunzele căzute mă îmbrățișează cu melancolia lor,
Șoptind secretele vântului într-un dans al regrețelor.
Prin peisajul gol, cu sufletul pustiu,
Simt cum singurătatea devine o poezie, scrisă pe filele inimii mele.
În inima nopții, când stelele își țes poveștile,
Aud o șoaptă de departe, o chemare a singurătății.
Dar în fiecare cuvânt, în fiecare suspin,
Descopăr că, în cele din urmă, singurătatea devine un tovarăș al meu.
Un ciob
Un ciob, zile întregi te poate răni,
Încet te poate distruge.
Pielea îți străpunge,
Uşor nu poți privi.
În spatele acelui ciob,
A fost o fereastră
Clară, vie şi măiastră.
Nimeni nu o străpungea,
Toată lumea o admira.
Un zid închis şi dur,
Nu poate fi dărâmat.
Nimic nu este pur,
Nimic de admirat.
În spatele acelui zid,
Rămase sunt cioburile,
Mari sunt durerile,
Totu-i morbid.
Lumina sufletul să vi-l străpungă,
Prin fereastră să ajungă.
Frica de cioburi, inexistentă,
Nicio rană precedentă.
1
Fereastra, portal între lumi diferite
Întâmplari aurite, toate descoperite.
Zidul, loc întunecat, de nepătruns,
Un ciob ascuțit în spate ascuns.
Orbitor
Doi ochi se pun pe pieptul meu ca bruma…
Să știi ca n-am uitat minciuna,
Gandu-mi zboară tot la tine,
Cum să fac să fie bine?
Ce i interesează pe ei..?
Ce ne spunem noi în tei.
Lângă stâna din grădina,
Ne țineam strâns în tihnă.
Nu deschide încă ochii
e târziu, n-am chef de…
nu contează ce am spus
haide sus, mai sus mai sus.
Superstiții
am crezut mereu în predicțiile lui Nostradamus
neîmplinite
la naiba
trebuie să crezi în ceva
nu poți sta toată viața indiferent
pe marginea șanțului
să numeri stelele
sau găurile negre din Univers
ca și când ai trăi veșnic
legile fizicii ne spun altceva
într-o bună zi se va sfârși totul
se cuvine
așadar
să te obișnuiești cu gândul acesta
mayașii vorbeau încă de acum două mii de ani
despre Nibiru
care se-apropie
apostolii despre Apocalipsă
unii îi zic „încălzire globală”
alții altfel
tu îți dai cu ojă incoloră pe unghii
absentă
te piepteni și arunci câțiva bănuți în poșetă
să ai cu ce plăti vămile…
Fiți buni!
Fiți buni dar cu săracii,
Pe toți îi miluiți,
Că toate -acestea bune vă vor fi socotiți .
Dacă El vă întinde o mână și vă cere,
Cu lacrima amară,suspine și durere,
De ce voi ezitați,
Un ajutor să dați?
Căci Domnul prin sărac te - ntreabă,
"Ai și Mie să -Mi dai o boabă?"
Nu c-ar avea nevoie, căci pe toate El le ține,
Dară pe tine te testează să vadă dacă tu faci bine.
autor ( -Rada Maria 6D )
Suflete oarbe
Cum sufletele au ajuns
Doar niste piese la apus,
Fără vreun motiv anume
Doar epave și ruine.
De mult uitate
Rupte parca de realitate
Luate ca atare,
Niște ființe fara scrupule ca la început.
Ne-am lăsat ca oameni
Călcați în picioare
De trăiri, de sentimente
Poate oarbe, ascunse peste mii și mii de fețe.
Am lăsat sufletul călcat în picioare
Ne-am înrăit fără să doară,
Ne-am rupt bucăți din el
Din nou și din nou ca să doară.
Destine am rupt,
Vise am spulberat
Am vrut să lăsăm egoul de ne egalat.
Orgoliul ce rupe speranțe
A prins mai mult ca niciodată o așa amploare,
Peste promisiuni și poate...
Peste tot ce a mai rămas viu, in oameni.
Singuratate
În lumea surdă a tăcerii, singurătatea mă-nfășoară,
Ca un văl de tristețe, în umbre mă coboară.
Printre ecouri de pasăre fără glas,
Îmi pierd gândurile în labirintul unei clipe fără sfârșit.
Prin străzi pustii și inimi abandonate,
Umblu singur, sub cerul stelar ce mă privește.
Ochii nopții mă privesc rece, distanți,
Ca o oglindă a sufletului meu, plină de regrete.
În lumina palidă a amintirilor, rămân singur,
Ca o umbră fără margini, în căutarea unui răspuns.
Cu gândurile mele ca stelele pierdute pe cer,
Simt cum timpul trece, dar singurătatea rămâne.
Frunzele căzute mă îmbrățișează cu melancolia lor,
Șoptind secretele vântului într-un dans al regrețelor.
Prin peisajul gol, cu sufletul pustiu,
Simt cum singurătatea devine o poezie, scrisă pe filele inimii mele.
În inima nopții, când stelele își țes poveștile,
Aud o șoaptă de departe, o chemare a singurătății.
Dar în fiecare cuvânt, în fiecare suspin,
Descopăr că, în cele din urmă, singurătatea devine un tovarăș al meu.
Un ciob
Un ciob, zile întregi te poate răni,
Încet te poate distruge.
Pielea îți străpunge,
Uşor nu poți privi.
În spatele acelui ciob,
A fost o fereastră
Clară, vie şi măiastră.
Nimeni nu o străpungea,
Toată lumea o admira.
Un zid închis şi dur,
Nu poate fi dărâmat.
Nimic nu este pur,
Nimic de admirat.
În spatele acelui zid,
Rămase sunt cioburile,
Mari sunt durerile,
Totu-i morbid.
Lumina sufletul să vi-l străpungă,
Prin fereastră să ajungă.
Frica de cioburi, inexistentă,
Nicio rană precedentă.
1
Fereastra, portal între lumi diferite
Întâmplari aurite, toate descoperite.
Zidul, loc întunecat, de nepătruns,
Un ciob ascuțit în spate ascuns.
Orbitor
Doi ochi se pun pe pieptul meu ca bruma…
Să știi ca n-am uitat minciuna,
Gandu-mi zboară tot la tine,
Cum să fac să fie bine?
Ce i interesează pe ei..?
Ce ne spunem noi în tei.
Lângă stâna din grădina,
Ne țineam strâns în tihnă.
Nu deschide încă ochii
e târziu, n-am chef de…
nu contează ce am spus
haide sus, mai sus mai sus.
Superstiții
am crezut mereu în predicțiile lui Nostradamus
neîmplinite
la naiba
trebuie să crezi în ceva
nu poți sta toată viața indiferent
pe marginea șanțului
să numeri stelele
sau găurile negre din Univers
ca și când ai trăi veșnic
legile fizicii ne spun altceva
într-o bună zi se va sfârși totul
se cuvine
așadar
să te obișnuiești cu gândul acesta
mayașii vorbeau încă de acum două mii de ani
despre Nibiru
care se-apropie
apostolii despre Apocalipsă
unii îi zic „încălzire globală”
alții altfel
tu îți dai cu ojă incoloră pe unghii
absentă
te piepteni și arunci câțiva bănuți în poșetă
să ai cu ce plăti vămile…
Fiți buni!
Fiți buni dar cu săracii,
Pe toți îi miluiți,
Că toate -acestea bune vă vor fi socotiți .
Dacă El vă întinde o mână și vă cere,
Cu lacrima amară,suspine și durere,
De ce voi ezitați,
Un ajutor să dați?
Căci Domnul prin sărac te - ntreabă,
"Ai și Mie să -Mi dai o boabă?"
Nu c-ar avea nevoie, căci pe toate El le ține,
Dară pe tine te testează să vadă dacă tu faci bine.
autor ( -Rada Maria 6D )
Suflete oarbe
Cum sufletele au ajuns
Doar niste piese la apus,
Fără vreun motiv anume
Doar epave și ruine.
De mult uitate
Rupte parca de realitate
Luate ca atare,
Niște ființe fara scrupule ca la început.
Ne-am lăsat ca oameni
Călcați în picioare
De trăiri, de sentimente
Poate oarbe, ascunse peste mii și mii de fețe.
Am lăsat sufletul călcat în picioare
Ne-am înrăit fără să doară,
Ne-am rupt bucăți din el
Din nou și din nou ca să doară.
Destine am rupt,
Vise am spulberat
Am vrut să lăsăm egoul de ne egalat.
Orgoliul ce rupe speranțe
A prins mai mult ca niciodată o așa amploare,
Peste promisiuni și poate...
Peste tot ce a mai rămas viu, in oameni.
Другие стихотворения автора
Nu vrei
Am căzut .
Psihicul mi-e la pământ
Fără tine Sunt un tâmp
Și cât as vrea sa te urăsc
Sa te urăsc ca sa nu te mai iubesc
Sa te urăsc ca sa pot sa supraviețuiesc
Sa te urăsc ca sa nu mor cât trăiesc
După atâta amar de vreme
Sa iubesc alta persoana mi-e lene
Farmecul s-a dus
Și lumea mi-ai sedus
O întrebare am: apoi te voi lasă
Unde ti-e inima când ma vezi așa?
Știi ft bine cum eram eu înaintea ta
Știi ca lumea mea se învârtea in ambianta
Dc m-ai lăsat sa te iubesc
Știind ca nu ești in stare sa ma păstrezi?
Dc continui sa te întorci
Și asupra mea sa te repezi?
Cu ce ți-am greșit sa ma faci sa fiu așa
Când eu am vrut doar să-ți dau iubirea mea ?
Poate ca unii oameni is făcuți sa sufere și sa îndure totul ca a altii sa trăiască in pace
Pacea mea era in brațele tale
Da m-ai alungat fără pic de alinare
M-ai lăsat sa zac plângând Intr-o margine de drum
Și dacă te duci acum, tot acolo sunt:
In lacrimi înecată , cu inima-Ngropata
Cu capul la pământ
Căutând alinare in brațele unui trecător
Dar fără nădejde într-un viitor
Nu ma lua in seama: doar încerc să-mi îngrop amarul
Am vrut sa fim noi
Sa fim noi Versus restu
Și Sa dam peste cap universul
Dar degeaba Ca singura nu am puterea unor doi
Am căzut
Da . Am căzut
Și nu in cap sau mai știu eu unde
Doar psihicul meu e la pământ
Dincolo de trupul meu plecat spre jurământ
Voi încerca sa par tare
Chiar dacă fără tine nu mai am răsuflare
Voi încerca sa par la fel ca in trecut
Chiar dacă știu ca fără tine nu mai pot sa am un nou început
Is versuri scrise plângând
N-o sa le citești oricum
Încercând sa par cine nu sunt
O sa îngrop ce și cum am ajuns
M-ai lăsat știind in ce stare sunt
Și te-ai culcat dormind profund
Ai distrus tot și m-ai lăsat sa ma încrunt
Indiferent fata de ale mele rugi
Tu mergi inainte fara sa parcurgi
Tot ce m-ai lăsat pe mine sa înfrunt
Melancolie
În zare,o barcă lin s-arată
Miscata în voia brizei reci,
Marea neagră fantomatică
În miez de noapte plânge derutată...
Stau și o privesc amarnic
Fluxul și refluxul ei
Îmi hrănește liniștirea,
Cu abisul ei demonic.
Albastrul-smarald al mării
Tainic, melancolic.
Înghite barca periodic
Sunt supus însingurării...
Adu-ți aminte
Când grijile te-apasă greu,
Și sufletul îți e mereu,
În umbra unei zile-n nori,
Cu gânduri triste, trecătoare.
Adu-ți aminte, dragul meu,
Că totul este un ecou,
Al unui ciclu ne-nfrânt,
Ce-aduce soarele curând.
După ploaie, soare vine,
Și-n suflet iarăși e senin,
Natura-și spală-a ei suspine,
Și viața-ți dă un nou destin.
Chiar dacă-acum te simți pierdut,
Și-n lacrimi ochii ți-s scăldați,
Să știi că totul e trecut,
Și zorii noi sunt așteptați.
Căci viața-i roată ce se-nvârte,
Cu urcușuri și coborâșuri,
Dar după noapte, soarele răsare,
Și-ți dă puteri, noi înălțări.
De ce?
De ce... ?
De ce s-a muncim azi, și mâine pierdem?
De ce s-a trăim acum dacă totuși vom muri?
De ce s-a fi fericit, dar după să plângi noaptea?
Am doar o întrebare...
De ce să suferi durerea cînd alți sunt fericiti?
De ce să plângi pentru cineva care nici nu te iubeste?
De ce să țipi în tine cînd vrei doar să explici?
De ce să simti durere, pentru ceva de ne descris?
Clipe , zile, luni, și ani...
Ne punem doar o întrebare,
La care nu vei ști răspuns.
Creionul s-a stricat
Când creionul s-a stricat nu poate fi reparat?
Trebuie aruncat?
întreabă asta pe mămica,
ea știe că creionul nu are nimica ,
nu trebuie aruncat și poate fi reparat,
cu o mică ascuțitoare și puțină răbdare
creionul poate fi ca nou
și nu i-ai făcut nici un rău.
Panait Mirela
Nu vrei
Am căzut .
Psihicul mi-e la pământ
Fără tine Sunt un tâmp
Și cât as vrea sa te urăsc
Sa te urăsc ca sa nu te mai iubesc
Sa te urăsc ca sa pot sa supraviețuiesc
Sa te urăsc ca sa nu mor cât trăiesc
După atâta amar de vreme
Sa iubesc alta persoana mi-e lene
Farmecul s-a dus
Și lumea mi-ai sedus
O întrebare am: apoi te voi lasă
Unde ti-e inima când ma vezi așa?
Știi ft bine cum eram eu înaintea ta
Știi ca lumea mea se învârtea in ambianta
Dc m-ai lăsat sa te iubesc
Știind ca nu ești in stare sa ma păstrezi?
Dc continui sa te întorci
Și asupra mea sa te repezi?
Cu ce ți-am greșit sa ma faci sa fiu așa
Când eu am vrut doar să-ți dau iubirea mea ?
Poate ca unii oameni is făcuți sa sufere și sa îndure totul ca a altii sa trăiască in pace
Pacea mea era in brațele tale
Da m-ai alungat fără pic de alinare
M-ai lăsat sa zac plângând Intr-o margine de drum
Și dacă te duci acum, tot acolo sunt:
In lacrimi înecată , cu inima-Ngropata
Cu capul la pământ
Căutând alinare in brațele unui trecător
Dar fără nădejde într-un viitor
Nu ma lua in seama: doar încerc să-mi îngrop amarul
Am vrut sa fim noi
Sa fim noi Versus restu
Și Sa dam peste cap universul
Dar degeaba Ca singura nu am puterea unor doi
Am căzut
Da . Am căzut
Și nu in cap sau mai știu eu unde
Doar psihicul meu e la pământ
Dincolo de trupul meu plecat spre jurământ
Voi încerca sa par tare
Chiar dacă fără tine nu mai am răsuflare
Voi încerca sa par la fel ca in trecut
Chiar dacă știu ca fără tine nu mai pot sa am un nou început
Is versuri scrise plângând
N-o sa le citești oricum
Încercând sa par cine nu sunt
O sa îngrop ce și cum am ajuns
M-ai lăsat știind in ce stare sunt
Și te-ai culcat dormind profund
Ai distrus tot și m-ai lăsat sa ma încrunt
Indiferent fata de ale mele rugi
Tu mergi inainte fara sa parcurgi
Tot ce m-ai lăsat pe mine sa înfrunt
Melancolie
În zare,o barcă lin s-arată
Miscata în voia brizei reci,
Marea neagră fantomatică
În miez de noapte plânge derutată...
Stau și o privesc amarnic
Fluxul și refluxul ei
Îmi hrănește liniștirea,
Cu abisul ei demonic.
Albastrul-smarald al mării
Tainic, melancolic.
Înghite barca periodic
Sunt supus însingurării...
Adu-ți aminte
Când grijile te-apasă greu,
Și sufletul îți e mereu,
În umbra unei zile-n nori,
Cu gânduri triste, trecătoare.
Adu-ți aminte, dragul meu,
Că totul este un ecou,
Al unui ciclu ne-nfrânt,
Ce-aduce soarele curând.
După ploaie, soare vine,
Și-n suflet iarăși e senin,
Natura-și spală-a ei suspine,
Și viața-ți dă un nou destin.
Chiar dacă-acum te simți pierdut,
Și-n lacrimi ochii ți-s scăldați,
Să știi că totul e trecut,
Și zorii noi sunt așteptați.
Căci viața-i roată ce se-nvârte,
Cu urcușuri și coborâșuri,
Dar după noapte, soarele răsare,
Și-ți dă puteri, noi înălțări.
De ce?
De ce... ?
De ce s-a muncim azi, și mâine pierdem?
De ce s-a trăim acum dacă totuși vom muri?
De ce s-a fi fericit, dar după să plângi noaptea?
Am doar o întrebare...
De ce să suferi durerea cînd alți sunt fericiti?
De ce să plângi pentru cineva care nici nu te iubeste?
De ce să țipi în tine cînd vrei doar să explici?
De ce să simti durere, pentru ceva de ne descris?
Clipe , zile, luni, și ani...
Ne punem doar o întrebare,
La care nu vei ști răspuns.
Creionul s-a stricat
Când creionul s-a stricat nu poate fi reparat?
Trebuie aruncat?
întreabă asta pe mămica,
ea știe că creionul nu are nimica ,
nu trebuie aruncat și poate fi reparat,
cu o mică ascuțitoare și puțină răbdare
creionul poate fi ca nou
și nu i-ai făcut nici un rău.
Panait Mirela