stări/7

ascultând tăcerea din

sfintele locașuri de rugăciune,

simt

adierile  calde ale cristalelor

în forma de spice de grâu,

ce-mi ating

genele.

luna-i cețoasă,

tăcerea

se-ntinde peste simbolurile vii

ale vieții interioare.

spaimele s-au ghemuit in inimioare;

aripile hieruvimilor par aranjamente florale.

șoarece

flămând prădător

trecând de la o lume la alta

fură aripile vulpii zburătoare-

mâncând anafura simbolizează răul

misterios orfic

liliacul

doar tristețea-

unor triluri de privighetoare,

atinge

vârfurile plopilor.

abia simțit,

vântul

mătură urmele celor ce-viețuiesc

în morminte.

în ochiul de apă.

o rândunică

se căznește să ciugulească

un grăunde de soare.

iar o libelulă, zăpăcită

de-atâta splendoare,

a rătăcit

drumul spre casă.

" Tu scrii:

cerneala a scăzut 

marea suie"

citești în gând:

valurile roșiatice 

acoperă stânca.

Toată natura Ție -ți cântă,

Toate Te iubesc,

Păsările ciripesc,

Ele slavă cântă,

Și în cer și pe pământ bucurie sfântă.

Slavă Ție Doamne pentru tot ce-avem !

Oare cum în ceruri îngeri Intr un glas toți cântă,

Și în cer și pe pământ, bucurie sfântă.

       Ție slavă și cântare in veci se cuvine ,

Părinte Tatăl cel ceresc, 

Toate Îți spun mulțumesc,

Tu Cel Ce-Ai făcut făptura să se înmulțească,

Toat-omenirea -ngenunchează să îți mulțumească.

 Slavă Ție Doamne părintele ceresc,

Eu pentru toate Ție -ți mulțumesc! - Rada Maria 6D 

A răsărit în mine un dor nespus,

Ca roua ce-n zori se adună-n floare,

Cu pași tăcuți, din margini de apus,

Mi-a încolțit in piept o sărbătoare.

Pluteai în mine ca un cântec vechi,

Ce n-a fost scris, dar sufletul îl știe,

În ochii tăi, o lume fără perechi,

În tăcerea ta, o taină ce mă frige.

Și nu știam că-n mine mai e loc

De atâtea primăveri fără cuvinte,

Ma atingeai si aveam in sânge foc,

Mi-ai scris pe tâmple semnele sfințite.

A răsărit în mine un fel de cer,

Pe care-l uitasem, adânc sub pleoape,

Un cer cu stele ce nu mai pier,

Și albastrul lor parcă nu mai încape.

De ce-ai venit? Ce vrajă te-a chemat

Să scuturi liniștea ce-mi era lege?

Acum, în gânduri, port un paradis

Pe care nimeni n-o să mi-l dezlege.

Am întrebat pământul, dar a tăcut,

Iar vântul m-a îngropat într-o tăcere,

Am întrebat trecutul și-a durut,

Și m-am pierdut în gânduri fără mângâiere.

Mâinile imi tremura , simt cum mor,

Un trup uitat în umbre, fără glas.

Iar tu rămâi doar umbra unui dor,

Ce-mi frânge inima și mă lasă-n ceas.

În adâncul gândurilor, cuvântul "tu" se pierde,

Poezia neexistă în umbrele tale nedeștepte.

Silueta ta se șterge într-o lume absentă,

Versuri nepronunțate, în taina inimii tăcute.

În ecoul amintirilor, numele tău dispare,

Cuvintele rămân nespuse, într-o poezie rare.

Poezia ta nu există în paginile vieții mele,

Versuri întrerupte, o melodie fără refren.

Prin zăpezile timpului, "tu" devii fără chip,

Poezia neîncepută, o poveste în derapaj.

Versurile se pierd în absența ta tăcută,

O poezie fără "tu", în tăcerea pustiului suflet.

Schimbarea bruscă de dispoziție în preajma altora nu e o bucurie reală, ci o emoție compensatorie, un efort al nefericirii interioare.

Marius Ene, Noiembrie, Sibiu

Totu-n jur se prăbușește,

Pe loc, cât ai zice pește,

Când năpasta îți surâde 

Și ironic te surprinde.

Și nu vezi nici o scăpare 

Lipsit de vlagă și culoare ,

Te scufunzi în neputință 

Și te macini în căință.

Te întrebi,cu ce ai greșit?..

Cât mai ai de pătimit?..

Te revolți și strigi la Cer,

Destinul tău ți -e un Mister..

Te-ncearcă pe nepregătite,

Chiar te scoate din sărite!..

Tragi un Zeu la socoteală 

Fără echivoc ori fereală:

-Cu ce mă -ntămpini mâine,

Spune -mi Doamne,tu stăpâne..

E nemilos și nu ți răspunde,

Undeva-n etern se -ascunde.

Între două lumi te zbați 

Cu ochii obosiți, umflați,

Privești zarea nebuloasă 

Și -nduri viața ta spinoasă...

compromisuri pe genunchi,

semne zodiacale aruncate-n

fumul spiralat de salvie-albastră,

gesturi obscene  pictate pe treptele parlamentelor,

toate aceste indicii dintr-un scenariu de

excape room,

intensifică intunericul.

iar

bietul om,

împovărat de griji,

făcându-și cruce,

aprinde candela...