“mai mult decât”
Eu nu-mi sunt carapacea,
Nu-mi sunt cuvertura
Care poartă uzura,
Care nu-mi dă pacea
De a avea liniște.
De a-mi lăsa gândurile să se miște.
Sunt mai mult decât aspectul
Care nu și are efectul,
Decât defectul
Care nu-mi aduce respectul,
Decât imperfectul
Față de care-i invizibil intelectul.
Apar ca fiind un obiect,
Niciodată perfect,
Mereu un poem incomplet
Scris de un defect poet.
Aș vrea să mi se cunoască inteligența,
Să-mi fie vizibilă divergența.
de Beatrice Lotreanu
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: ANONIM
Дата публикации: 16 сентября 2024
Просмотры: 307
Стихи из этой категории
Îndemn divin
"Cere și ți se va da ?"
E un indemn divin
Prin care , solicităm noi fiecare,
Ce ne dorim ca să primim,
E important asta să știm,
Ca bunul Dumnezeu să fie,
Prezent a fi de ajutor.
De ai credință adevărată,
El e aproape-i iubitor,
Și nu ne lasă niciodată,
E atât de bun și răbdător .
Pe toți ne iartă bunul tată,
De îl rugăm stăruitor,
El ne va da ce am cerut,
Ne intarzaiat și priceput.
Să crezi tot timpu-n viitor,
Și binele te așteaptă...
Doamne să ajuți tuturor,
Cu judecata-ti dreaptă.
În zadar în turcă
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Boşuna
Baharda, ruhun titreşmesiyle,
Mutluluğu hayal ederek bekleriz,
Ve sonbaharda, umutlar öldüğünde,
Bir bulutumuz kaldı
Hepimiz boşuna bekliyoruz
Bir daha gelmeyecek mutluluk,
Sadece geçici bir rüyayı kucaklamak
Geceleri gökyüzü her zaman açıktır,
Cennete karşı çılgın bir özlemle uçuyoruz,
Ancak koroda bunun hala bir rüya olduğunu görüyoruz.
Hepimiz boşuna bekliyoruz
Elimizde olmayan mutluluk
Ve ruhta acı bir şekilde süzülürler
Bizi düşünceler,
Boşuna yalvaracağız,
boşuna bekleyeceğiz
Her istediğimiz mutluluk
Artık gelmiyorum!
Hepimiz boşuna bekliyoruz
Elimizde olmayan mutluluk
Ve ruhta acı bir şekilde süzülürler
Bizi düşünceler,
Boşuna yalvaracağız,
boşuna be kleyeceğiz
Mutluluğu çok istiyoruz
Artık gelmiyorum!
O societate bolnavă
Noi nu avem nevoie de psihologi,
dar trăim într-o lume bolnavă.
Nu vorbim despre inimi rupte,
despre traume ascunse,
despre copii crescuți în umbra unui zâmbet fals.
Nu ne trebuie analize,
ci doar o adevărată privire în suflet.
Dar suntem prea orbi pentru asta.
Noi spunem că femeile ușoare sunt doar rezultatul alegerilor lor de a se indentifica în societate,
dar ce știm despre mamele lor?
Cum ajung să fie doar umbra unui dor adânc,
cautând o validare pierdută?
Le condamnăm, fără ca mai întâi să analizam, dar le vedem ca un simptom al unei boli mai mari.
O rană ce nu s-a închis niciodată.
Nu vorbim despre violatori,
dar acei bărbați nu sunt doar monștri,
sunt copii crescuți în haos,
unde iubirea era doar o iluzie,
un joc de cuvinte aruncate în vânt.
Ei sunt rezultatul unei lumi care i-a învățat
să iubească doar prin violență,
să consume, să distrugă pentru a simți ceva.
Noi nu ne gândim că, poate,
copiii noștri vor deveni cei care ne vor răni,
vor ajunge să vândă dragostea pentru un strop de drog,
să vândă corpul pentru o validare falsă.
Și nu putem da vina pe nimeni
decât pe noi, cei care nu am învățat să iubim
fără să așteptăm ceva în schimb.
Noi nu avem nevoie de psihologi,
dar trăim într-o lume bolnavă.
O lume în care am uitat ce înseamnă să vindeci,
ce înseamnă să spui „te iubesc” fără să aștepți nimic.
Și poate că fiecare dintre noi
poartă o rană nevăzută,
un gol emoțional pe care îl umplem
cu lucruri care nu ne fac decât să murim puțin câte puțin.
Nu susținem comportamentele acestea,
dar în fiecare dintre noi
există o fărâmă de aceleași răni,
de aceleași greșeli,
pentru că nu știm să vindecăm,
nu știm cum să trăim într-o lume care ne învață să uităm.
Vrem să condamnăm,
vrem să adâncim ura în aceste răni,
dar trebuie să înțelegem:
suntem toți rezultatul unui sistem
care nu știe cum să vindece,
cum să iubim fără frică, fără egoism.
Poate că, într-o lume mai bună,
copiii noștri nu ar vrea să-și vândă corpul,
nu ar căuta droguri pentru a simți că trăiesc,
pentru că nu am mai lăsa durerea să le definească viața.
Apă Rece
La mal de apă moartă, nu incetam să plîng,
Mă tot certam cu soarta, nu am putut s-o-nving
Rămasam unul singur, la mal de apa rece,
Corabia ta pleaca… și eu o las să plece…
Tresar sub talpă-mi stropii, ce adineauri sus,
Se intreceau cu norii, ce se-ndreptau spre'apus,
Si dupa spate’mi apa, cea moartă și cea rece,
Ea pleacă după tine și eu o las să plece…
Eu nu mai pot iubire, și ura nu mai pot,
Pașesc pe stropi de ploaie, in zgomot de clopot,
Si gura-mi se usucă și ochii o să-mi sece,
Si-n apă’mi pleacă anii și eu ii las să plece.
Îndemn divin
"Cere și ți se va da ?"
E un indemn divin
Prin care , solicităm noi fiecare,
Ce ne dorim ca să primim,
E important asta să știm,
Ca bunul Dumnezeu să fie,
Prezent a fi de ajutor.
De ai credință adevărată,
El e aproape-i iubitor,
Și nu ne lasă niciodată,
E atât de bun și răbdător .
Pe toți ne iartă bunul tată,
De îl rugăm stăruitor,
El ne va da ce am cerut,
Ne intarzaiat și priceput.
Să crezi tot timpu-n viitor,
Și binele te așteaptă...
Doamne să ajuți tuturor,
Cu judecata-ti dreaptă.
În zadar în turcă
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Boşuna
Baharda, ruhun titreşmesiyle,
Mutluluğu hayal ederek bekleriz,
Ve sonbaharda, umutlar öldüğünde,
Bir bulutumuz kaldı
Hepimiz boşuna bekliyoruz
Bir daha gelmeyecek mutluluk,
Sadece geçici bir rüyayı kucaklamak
Geceleri gökyüzü her zaman açıktır,
Cennete karşı çılgın bir özlemle uçuyoruz,
Ancak koroda bunun hala bir rüya olduğunu görüyoruz.
Hepimiz boşuna bekliyoruz
Elimizde olmayan mutluluk
Ve ruhta acı bir şekilde süzülürler
Bizi düşünceler,
Boşuna yalvaracağız,
boşuna bekleyeceğiz
Her istediğimiz mutluluk
Artık gelmiyorum!
Hepimiz boşuna bekliyoruz
Elimizde olmayan mutluluk
Ve ruhta acı bir şekilde süzülürler
Bizi düşünceler,
Boşuna yalvaracağız,
boşuna be kleyeceğiz
Mutluluğu çok istiyoruz
Artık gelmiyorum!
O societate bolnavă
Noi nu avem nevoie de psihologi,
dar trăim într-o lume bolnavă.
Nu vorbim despre inimi rupte,
despre traume ascunse,
despre copii crescuți în umbra unui zâmbet fals.
Nu ne trebuie analize,
ci doar o adevărată privire în suflet.
Dar suntem prea orbi pentru asta.
Noi spunem că femeile ușoare sunt doar rezultatul alegerilor lor de a se indentifica în societate,
dar ce știm despre mamele lor?
Cum ajung să fie doar umbra unui dor adânc,
cautând o validare pierdută?
Le condamnăm, fără ca mai întâi să analizam, dar le vedem ca un simptom al unei boli mai mari.
O rană ce nu s-a închis niciodată.
Nu vorbim despre violatori,
dar acei bărbați nu sunt doar monștri,
sunt copii crescuți în haos,
unde iubirea era doar o iluzie,
un joc de cuvinte aruncate în vânt.
Ei sunt rezultatul unei lumi care i-a învățat
să iubească doar prin violență,
să consume, să distrugă pentru a simți ceva.
Noi nu ne gândim că, poate,
copiii noștri vor deveni cei care ne vor răni,
vor ajunge să vândă dragostea pentru un strop de drog,
să vândă corpul pentru o validare falsă.
Și nu putem da vina pe nimeni
decât pe noi, cei care nu am învățat să iubim
fără să așteptăm ceva în schimb.
Noi nu avem nevoie de psihologi,
dar trăim într-o lume bolnavă.
O lume în care am uitat ce înseamnă să vindeci,
ce înseamnă să spui „te iubesc” fără să aștepți nimic.
Și poate că fiecare dintre noi
poartă o rană nevăzută,
un gol emoțional pe care îl umplem
cu lucruri care nu ne fac decât să murim puțin câte puțin.
Nu susținem comportamentele acestea,
dar în fiecare dintre noi
există o fărâmă de aceleași răni,
de aceleași greșeli,
pentru că nu știm să vindecăm,
nu știm cum să trăim într-o lume care ne învață să uităm.
Vrem să condamnăm,
vrem să adâncim ura în aceste răni,
dar trebuie să înțelegem:
suntem toți rezultatul unui sistem
care nu știe cum să vindece,
cum să iubim fără frică, fără egoism.
Poate că, într-o lume mai bună,
copiii noștri nu ar vrea să-și vândă corpul,
nu ar căuta droguri pentru a simți că trăiesc,
pentru că nu am mai lăsa durerea să le definească viața.
Apă Rece
La mal de apă moartă, nu incetam să plîng,
Mă tot certam cu soarta, nu am putut s-o-nving
Rămasam unul singur, la mal de apa rece,
Corabia ta pleaca… și eu o las să plece…
Tresar sub talpă-mi stropii, ce adineauri sus,
Se intreceau cu norii, ce se-ndreptau spre'apus,
Si dupa spate’mi apa, cea moartă și cea rece,
Ea pleacă după tine și eu o las să plece…
Eu nu mai pot iubire, și ura nu mai pot,
Pașesc pe stropi de ploaie, in zgomot de clopot,
Si gura-mi se usucă și ochii o să-mi sece,
Si-n apă’mi pleacă anii și eu ii las să plece.
Другие стихотворения автора
Dă-mi pace și dă-mi război
Un sunet de chitară,
O emoție atât de zguduitoare,
O voce mlădioasă și liniștitoare:
”Dă-mi pace și dă-mi război”,
Tatuajul tău pe pielea transpirată
Și... noi doi pe patul dezordonat,
Două perne ce au aterizat pe jos,
Am fost poate prea pasionali,
Primitivi în a noastră ardentă trăire.
Doi extrateștri neîmblânziți,
Un singur gând - satisfacție și plăcere.
Drumul spre mare
Tot farmecul e sa te cufunzi
In timpul in care traiesti,
Sa inoti din rasputeri in amonte
Sau sa faci pluta in aval.
Noaptea trebuie sa iesi la mal,
Sa faci un foc zdravan,
Sa spui povesti si sa cauti in stele
Drumul spre mare,
Chiar daca stii din auzite
Ca toti care inoata
Ajung acolo,
Nu ai timp sa asculti orice zvon,
Noaptea e scurta,
Dilema aceeiasi,
Si tot ce ai invatat
Trebuie sa stii, pentru ca
Inveti pentru viata,
Asa ca inoti in amonte,
Sau faci pluta in aval,
Fara sa stii cand va fi
Ultima noapte petrecuta pe mal.
Depresia
Privitii pe oameni in ochi.
Si daca vedeti durere
Sa nu neglijam acest fapt
Aceasta omoara devreme.
Nebun, fara minti sarmanul,
le spunem noi celor tristi.
Dar asta omoara devreme
E timpul sa ne trezim.
Depresia nu e gluma
nici joaca sa te ascunzi
Privestei in ochi pe oameni
E timpul sa ii ajuti.
Путь к надежды
Где я, где я, что со мной?
Помоги, приди ко мне,
Я больше не в силах тянуть.
Больно, умираю, глаза полны крови.
Путь мой — найди меня, я в заточении.
Туман вокруг меня, сердце не выдерживает.
Иглы по всему моему телу,
Кровь течет на волю свободы.
Роза умерла после удачи звезды,
Серая жизнь достигла меня.
Развяжи мне глаза, я плачу.
Долина черного дуба нашла меня.
Тупик во мне закрыт, ключи найдись.
Отпусти меня от самой себя, дай волю моим чувствам.
Режет меня ножами по острым венам,
Я упала, отчаяние меня убивает.
Ложь и ненависть вокруг меня — где реальность?
Когда ночь, когда день — подскажи мне.
Я во сне? Разбуди меня, я не выдержу.
Испытания на мечах внутри меня.
Проснись, оживи в себе жизнь.
Ты умираешь, ты должна, должна.
Потерпи, и душа на воле будет.
Paradisul sufletului meu
Direcția opusă
Am rămas gol,
De orice sentiment desfăşurat prin exsistența unui cântec.
Am rămas fericit,sperând că am să-mi strig tihna,care lipseşte din inima mea.
Cât să mai merg oare?
Să mă mai plimb mult?
În neadins,neatins şi desprins,dintr-o pânză de păianjen,am zis.
Crează-mi te rog o lume,
Unde eu,va fi întotdeauna eu
Nu eu de azi,de mâine,sau de poimâine.
Cad pe o treaptă unde lumea e prea oarbă,şi-am rătăcit coborâtor,
Sfâşâit de un maraton.
Gol,pe dinăuntru gol,doar cu tine mă simt iar,om.
Dă-mi pace și dă-mi război
Un sunet de chitară,
O emoție atât de zguduitoare,
O voce mlădioasă și liniștitoare:
”Dă-mi pace și dă-mi război”,
Tatuajul tău pe pielea transpirată
Și... noi doi pe patul dezordonat,
Două perne ce au aterizat pe jos,
Am fost poate prea pasionali,
Primitivi în a noastră ardentă trăire.
Doi extrateștri neîmblânziți,
Un singur gând - satisfacție și plăcere.
Drumul spre mare
Tot farmecul e sa te cufunzi
In timpul in care traiesti,
Sa inoti din rasputeri in amonte
Sau sa faci pluta in aval.
Noaptea trebuie sa iesi la mal,
Sa faci un foc zdravan,
Sa spui povesti si sa cauti in stele
Drumul spre mare,
Chiar daca stii din auzite
Ca toti care inoata
Ajung acolo,
Nu ai timp sa asculti orice zvon,
Noaptea e scurta,
Dilema aceeiasi,
Si tot ce ai invatat
Trebuie sa stii, pentru ca
Inveti pentru viata,
Asa ca inoti in amonte,
Sau faci pluta in aval,
Fara sa stii cand va fi
Ultima noapte petrecuta pe mal.
Depresia
Privitii pe oameni in ochi.
Si daca vedeti durere
Sa nu neglijam acest fapt
Aceasta omoara devreme.
Nebun, fara minti sarmanul,
le spunem noi celor tristi.
Dar asta omoara devreme
E timpul sa ne trezim.
Depresia nu e gluma
nici joaca sa te ascunzi
Privestei in ochi pe oameni
E timpul sa ii ajuti.
Путь к надежды
Где я, где я, что со мной?
Помоги, приди ко мне,
Я больше не в силах тянуть.
Больно, умираю, глаза полны крови.
Путь мой — найди меня, я в заточении.
Туман вокруг меня, сердце не выдерживает.
Иглы по всему моему телу,
Кровь течет на волю свободы.
Роза умерла после удачи звезды,
Серая жизнь достигла меня.
Развяжи мне глаза, я плачу.
Долина черного дуба нашла меня.
Тупик во мне закрыт, ключи найдись.
Отпусти меня от самой себя, дай волю моим чувствам.
Режет меня ножами по острым венам,
Я упала, отчаяние меня убивает.
Ложь и ненависть вокруг меня — где реальность?
Когда ночь, когда день — подскажи мне.
Я во сне? Разбуди меня, я не выдержу.
Испытания на мечах внутри меня.
Проснись, оживи в себе жизнь.
Ты умираешь, ты должна, должна.
Потерпи, и душа на воле будет.
Paradisul sufletului meu
Direcția opusă
Am rămas gol,
De orice sentiment desfăşurat prin exsistența unui cântec.
Am rămas fericit,sperând că am să-mi strig tihna,care lipseşte din inima mea.
Cât să mai merg oare?
Să mă mai plimb mult?
În neadins,neatins şi desprins,dintr-o pânză de păianjen,am zis.
Crează-mi te rog o lume,
Unde eu,va fi întotdeauna eu
Nu eu de azi,de mâine,sau de poimâine.
Cad pe o treaptă unde lumea e prea oarbă,şi-am rătăcit coborâtor,
Sfâşâit de un maraton.
Gol,pe dinăuntru gol,doar cu tine mă simt iar,om.