“mai mult decât”
Eu nu-mi sunt carapacea,
Nu-mi sunt cuvertura
Care poartă uzura,
Care nu-mi dă pacea
De a avea liniște.
De a-mi lăsa gândurile să se miște.
Sunt mai mult decât aspectul
Care nu și are efectul,
Decât defectul
Care nu-mi aduce respectul,
Decât imperfectul
Față de care-i invizibil intelectul.
Apar ca fiind un obiect,
Niciodată perfect,
Mereu un poem incomplet
Scris de un defect poet.
Aș vrea să mi se cunoască inteligența,
Să-mi fie vizibilă divergența.
de Beatrice Lotreanu
Poems in the same category
Cu fiecare vers...
Cu fiecare vers pe care-l scriu,
Mai scad o zi din viață,
Cu pasul greu, cu ochiul viu,
Îmi pun poemele la gheață.
Mai dorm c-o sâmbătă sub cap,
Și trag pe mine lungi duminici,
Apoi în ghețuri plec să sap,
Să-mi internez poemele în clinici.
Acasă plâng biserici reformate,
Iar clopotele lung și trist nechează,
La masa mea, pe foile uscate,
Mai scriu un vers ce tainic lăcrimează.
Cu fiecare vers pe care-l scriu,
Încă o zi din mine îngheață,
Cu pasul greu, cu ochiul viu,
Încarc poeme în librării de gheață.
,,Nu te enerva" în suedeză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Bara ett ord
Sagt på måfå
Oförsonlig
Det slår ner mig.
hjärtat tror
Tanken mäter det,
Tystnaden är borta
Evigt.
Tyvärr är det min natur,
Men jag säger alltid i mitt sinne:
"Bli inte arg!"
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Kanske oavsiktligt ibland blir man påkörd
Med ett ord, det är inte lämpligt.
bli inte arg bli inte arg
Kom igen le och lyssna på mina råd.
Bara ett ord
Det ger mig tunga tankar
Och bara med dem
Det omger mig.
Det är avundsjuka
Det kommer som en börda
Och en obeskrivlig mardröm
Natten i drömmen sänker sig.
Tyvärr är det min natur,
Men jag säger alltid i mitt sinne:
"Bli inte arg!"
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Kanske oavsiktligt ibland blir man påkörd
Med ett ord, det är inte lämpligt.
bli inte arg bli inte arg
Kom igen le och lyssna på råden.
Och du kommer att veta
För att berätta
i alla fall,
alla som
Bli inte arg!
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Bli inte arg!
Auzite din bătrâni
Pe unii din bãtrâni i-am cunoscut,
Având la ei o îndrãznealã-aparte.
Şi am avut prilejul sã ascult
Istoria nescrisã în vreo carte.
De "Aciu Pătru" - aş îndrãzni sã zic:
Cum ne lega o strânsã prietenie!
Chiar dac-ar fi putut bunic sã-mi fie,
El tot mã respecta ca pe-un amic.
Spre deosebire de anii de şcoală,
- Unde-nvãţai atâtea lucruri bune -
El mã uimea cu-a sa înţelepciune
Şi cu a sa culturã generalã.
Îmi povestea de anii de rãzboi,
Cum au trecut şi ruşii şi germanii;
Sau cum au stat în lagãre, cu anii,
Şi cum trecuse frontul pe la noi.
Iar, mai târziu, guvernul instalat,
Cum îi batjocoreau, searã de searã,
Pe preot şi pe oamenii din sat,
Cu inepţii şi vorbe de ocarã.
Eram copil. Dar tot îmi amintesc
De câte suferinţi avurã parte:
De fraţi, prin puşcãrii, de geamuri sparte,
Pãmântul lor, fãcut "avut obştesc".
Îmi povestea, cu lacrimi pe obraz
Cum îi batjocoreau cei din afarã
Pe când, ai lor, pe-o traistã de secarã,
Îi şi vindeau, pe-o ceapã sau pe-un praz.
Îmi zise-odatã unul din bãtrâni
Cu glas şoptit şi tremurat în mâini:
"- Tu nu l-ai ştiut pe Chemca de pe vale,
Conacul sãu şi grajdurile sale,
Cu vitele şi turmele de oi
Şi cum, curând fãcu iobagi din noi;
Iar oamenii lucrau pe ploi şi-n soare,
Pe-un snop de grâu şi-o traistã de mâncare.
Ogorul sãu întins, gemea de roadã
Şi curtea lui, de oameni de corvoadã.
Trãgând nãdejde cã le va da banii
De ani de zile-l tot lucrau ţãranii;
Un petic pentru ei sã aibã? Baş!...
Li-l şi smulgea pe loc, vreun arendaş;
Pãdurea lui, pânã în Câmpu-Babii
O-avură sub ocârmuire, şvabii..."
Avea pãmânt la fel ca alţi baroni
Şi grofii-l pizmuiau, vorbind în şoaptã:
- "Ah, Chemca, nu ştii tu ce te aşteaptã,
De s-or uni vreo trei amfitrioni!"
"- Nu, nu l-am cunoscut. E ceva vreme...
Însã bunicul meu îmi povestise
Cã tatãl sãu lucra la el, cu ziua
Arând pãmântul, reparându-i piua,
Ducând turma de vite, la pãşune,
Şi aşteptând mereu, vremuri mai bune...
Pânã când, într-o zi, se prãpãdise
Cu tot cu grijuri şi cu tot cu vise!"
Acestea chiar s-au petrecut demult...
- Istorii ce îmi place sã le-ascult! -
Grãite de cei mai bãtrâni din sat,
Ce ştiu şi ce şi cum s-a întâmplat.
Dreptate-avu-nţeleptul Solomon
Cã tot ce mişcã-n lumea-aceasta mare,
E într-o necurmatã frãmântare
Şi într-un ritm alert şi monoton!
Înţelepciunea veche spune-aşa:
"Cum mãturã un val, pe ţãrm, nisipul,
Aşa piere din amintire, chipul
Oricãrui om care-a trãit cândva!..."
De ziua mea..
E o zi de august,
Nu ori care. .,
O zi frumoasă,
Zi in care,eu m-am născut,
Cândva în ani ... frumoasă zi,
De " La mulți ani ! "
Astăzi când este ziua mea,
Pe toți doresc a vă avea. ,
Va îmbrățișez, și vă iubesc,
O zi frumoasă vă doresc.
O palmă..?
Un an cu căldură mare,
A incendiat hotare .
Pământul este crapat.
Lacuri întregi,au secat.
Ducem chiar o lipsă mare,
De apă la animale.
Fântânele au secat,
Și pe noi ne-a afectat.
Fructele, puține ele,
N-au nici o vlagă în ele.
Nici legumele se pare,
N-au avut nici o scăpare.
Stau și mă întreb mereu,
Aceste vremuri stricate,
Ori fi de la Dumnezeu..?
Suntem vinovați se pare..?
Știe numai Dumnezeu .
Aveam libertate multă,
De rău ne-am apropiat,
Răul, rău ne aduce nouă,
Căci asta am semănat.
Nici nu mă mir foarte tare !?
Căci uitând de Dumnezeu
Am primit o palmă care...
Să ne îndreptăm, zic eu .
Doamne îți cerem iertare,
Tu ești bun și iubitor,
Tu le poți face pe toate,
Vino doamne-n ajutor.
Când un fiu vine la tine ,
Și fiu-i rătăcitor...
Bucuria este mare,
S-a întors la al său pastor.
Domnul când este cu mine,
Nu port frică de ceva...
El mă apără firește..
Cu puterea sfântă a sa.
Cuvânt, credință, voință
Îmi doresc in viitor ,
Să-ți fiu doamne de ajutor,
Să te rog a ne ierta,
Pe noi a ne ajuta.
Și să fiu vindecător,
Pentru lume în viitor.
Este Doamne adevărat,
Și eu mult te-am supărat,
Dar prin bunătatea ta,
Doamne tu m-ai vindecat.
Îmi doresc cu adevărat,
Să fi cu mine mereu,
Căci ești bunul Dumnezeu,
Puterea ta este mare,
Și ajută pe fiecare.
Prin cuvânt și prin credință,
De la noi ceri doar voință.
Other poems by the author
Mama
•Iubesc doi ochii
•Ce-mi spun de deochi
•Mă mângâie noaptea târziu
•Cu chipul gingașiu
•În lume este doar una
•Ce-ți crede minciuna
•Și îți spune într-una
•Că semeni cu furtuna
•Acum pornești și dincolo te liniștești
•Pe lume este doar una
•Ca mama nu-i niciuna
Lorena
Supravietuitoarea
Intr-un oras,plin de cioburi sparte
Intr-un oras plin de melancolie, dar si singuratate
Intr-un oras in care totul avea aer de pulbere de durere
Ea,era stafie!
In accel oras confuzia o acapara
O acapara mai tare ca si grija ca ar putea fi ea dar nu putea fii ea!
In accel oras cu portii a minciunii ea spera
Spera si spera si iarasi spera
Insa este cu adevarat posbil ca accea speranta sa nu se indeplinească
Oare accea speranta era una plina de falsa speranta ca avea sa se indeplineascā!
Adevarul era ca niciodata putea sa nu se indeplinească
Era viata ei precum si chiar perfectă
Poatea ea nu vroia sa vada adevarul pur
Ca grijile ei false nu erau in numar rar
E posibil sa vada neadevar
Neadeavar in care nu vroia cu adevarat sa vada picuri de adevar de care ii era dor!?
Cine mai mi-s?
Cine mai mi-s atunci când el
Alergă-n mine și nu-l pot prinde
E când aici, când dincolo,
În plămâni, în pulpa piciorului, în intestine,
În mintea-mi muncită de dor și-n sufletu-mi torturat
De atâtea sentimente noi?
Cine mai mi-s atunci când el
Își oprește preumbletul și
Devine al 79-lea organ al corpului meu,
Un organ nenumit, dar simțit în străfundurile ființei
Cu ale sale legături ce țin mădularele legate
Iar spiritul întreg și viu?
Cine mai mi-s atunci când el
Vorbește cu mine prin
Nu-știu-ce înlănțuire a celulelor
Căutând să îmi transmită ce nu mi-a fost vreodată zis
În perioadele de căutare a unui alt eu
Nu-știu-cum, dar așteptat încă de când nu mă născusem?
Cine mai mi-s atunci când el
Devine tu?
Gânduri negre
Ziua trece timpul tace
Nu mai e o cale de întoarcere
O nostalgie mă cuprinde
Citind versuri fara rime
Stau și simt
Cum inima mi-e înghețată în timp
Zburdând îmi tece un gând
Ziua morți va veni și ca nu fulger va lovi
Și în urma va rămâne visul meu distruns de zile
Ma afund în gânduri negre
Am Plecat
Totu-i îi vechi și învechit
Toți în jur au-mbătrânit.
Ce am știut eu nou cândva
S-a pierdut pe undeva.
Si ce vechi cândva a fost
Acum nu-și mai are rost.
Am crescut eu pe aici
Cu prieteni și bunici.
Locul meu s-a ocupat,
Căci demult eu am plecat,
Dar pe voi - nu v-am uitat.
Blânda cea copilărie
Mândră floare de câmpie.
Pe aici ea s-a trecut
Si eu uite, n-am văzut.
Oameni buni ce m-au crescut,
Ce m-au învățat s-ascult,
Mulțumesc, vouă vă spun,
Pentru tot ce știu acum.
Pe alt drum eu am plecat
Si departe v-am lăsat,
Viață nouă am început,
Prieteni noi eu mi-am făcut
Sunt de acolo eu acum,
Nu mă mai întorc din drum.
Cale nouă ca din vis
Ea în larg mi sa deschis.
Fiecare-n drumu lui
Pe cărarea timpului.
Totu-i nou și înnoit
Viață nouă – bun venit!
Cățeaua adormită
Era odată o Căţea cam gură-cască
Ce de nimic nu se îngrijea.
Cum îi venise vremea ca să nască
Şi nici o locuinţă nu găsea,
O megieşă s-a-ndurat să-i dea
Modestul ei coteţ cu împrumut.
Dar, mai târziu, venind să şi-l reia,
Un pic de păsuire tipa i-a cerut.
Erau căţeii mici, mai trebuia
Să stea puţin în ea…
Iar când şi păsuirea a trecut,
S-au ivit în prag cu toţii,
Mârâind, rânjindu-şi colţii.
– Scoate-ne, de eşti în stare!
Nu-mprumuta nimic, nicicînd,
Unor mişei le spunea:
Vei regreta cît de curînd:
Căci, de la ei,
Cu greu mai poţi ceva-ndărăt să iei!