“mai mult decât”

vara – la asfințit,

ca un portal spre câteva speranțe

printre movilele de steril

noroc cu tinerețea

căreia îi dădeam târcoale

și ea, rostindu-ne pe litere,

ne urca sus, sus,

unde vântul care suflă strâmb nu ajungea

așa ne-am cunoscut, însă nu

știu cum ne vom despărți

Anonimul sinăian

Ce dor imi e de tine, mamă

Să mă cuprinzi în brațele-ți

Să-mi pun capu-n a ta poală

Să mă săruți cum doar tu poti

Ce greu e fără tine, mamă

Parcă nici viața n-are sens

Parcă-mi s-a dus chiar si speranta

Ce de mică-mi ardea in piept

Ce plâng eu după tine, mamă

Suspin cu lacrimi ne-ncetat

Mă-ntreb adesea cu ardoare

Dacă de tot tu m-ai lăsat

Ce întrebări îmi pun ades', oh mamă

Că-mi-e rusin' sa le rostesc

Dar tu,din cer, din slăvi divine

Mă-mbărbătezi, mă-nviorezi

Ce dor mi-a fost,îmi e si îmi va fi

Dar stiu că-ntr-o zi ne-om întalni

Ce bucurie, ce mare zi va fi aceea

Când te-oi putea iubi la nesfârșit.

Schimb zeci de mii de vorbe

Dar vorbesc numai cu mine,

Singura mea speranta

Este binele de maine

Si sincer , am prea multe ganduri negre

Ma compar in veselie doar cu pompele funebre.

Dar cu toate astea ,

Incerc sa-mi pastrez echilibrul

Sa rezist tentatiei

De-a nu mai lupta cu timpul

Acest permanent nefavorabil

Monstru care-nghite sentimente,

Dorinte si vise neimplinite.

Un izvor de lacrimi

Ce nu seaca niciodata

Ce dezgroapa o amintire

De lume de mult uitata.

O traire care nu mai lasa

Loc nici de cuvinte

Foc etern aprins in graba

Intretinut de minte.

Un sir lung de palpitatii doar de la o privire

As vrea sa simti doar o secunda

Ce simt eu pentru tine.

Un vechi șase sute șaizeci și șase

O zi:La DUMIneCa-ziua dintâi

Se ține cu fapta (pe mâna cea dreaptă);

Rămâne"pe frunte (în rău căpătâi)

Contrar"semnul"sfânt dintr-un vechi Testament

E Sâmbăta veșnică orice ar fi,

Porunca a patra rămâne aprinsă

Că faclă ce cheamă spre-a ne Odihni.

Și "orice spirit ce nu pomenește"

Un nume"ISUS" nu e sfânt-cât de trist

Și însuși Satana apare că înger

Spre gloria-i și spre un alt Antihrist.

Dar bine-i că DOHNUL veghează din ceruri

Spre ai Săi sâmbătari nu spre alți "pocăiți"

Și știm că sosi-va arhanghel MICAEL

Pentru-a-i învia și a-i salva pe "căiți"!

Copila mea cu chip de floare ,

Azi îți voi da o sărutăre,

Sa ai si mâine chip de floare ,

Sa crești apoi un om mai mare ,

De-ai fi soare,

De-ai fi vânt,

Tu imi vei fi mereu in gând, 

Aici ,acum ,mereu iti spun,

Tu imi esti soare ,

Tu imi esti vant ,

Tu imi esti cel mai frumos cuvânt,

Un dulce si duios gând 

Copila mea cu chip de floare, 

Azi iti voi da o sarutare ,

Voi fi întâiul tău sarut

O lume mica ,cu ,,tu" si-atât

O floare cu un chip de înger, 

A mea copila, din al meu sange 

Te-am iubit încă din vise ,

Pe vremea când eram o copilita

De-o fi vant ,

De-o fi ninsoare,

Tu imi vei fi mereu ,

Cel mai frumos soare,

De-ai fi o stea ca sa lucesti ,

Ca-ntrun ocean ,ai sa-nfloresti,

Pe cer ,de o sa strălucești,

Ca-ntre petale o sa trăiești. 

Te voi iubi mereu ,

Chiar si atunci ,când va fi greu

Chiar si atunci când vor fi nori,

Într-un ocean de sărutări, 

Te voi iubi ,

Chiar de voi suferi,

În lumea asta asa mare,

Te-astept pentru o sărutare,

Te voi iubi ,

Și atunci când, 

Nu voi mai fi ,nu voi zări,

Pe tine încet la geam sa vii mereu,mereu ,te voi iubi

Vieți paralele trăite-n Univers,

în viața de-acum

doar dezechilibru.

 

Într-una eu mor,

în alta renasc.

 

Greșit am ales,

dar mi-am asumat.

 

În alta repar

și calea separ.

 

Într-una eu plâng,

în alta-i extaz.

 

Ce fac acum,

când totul mi-e clar?

 

Decid să respir:

să mor sau să cad,

rămân sau plec

din ambele vieți,

crezând că renasc

în cea din prezent.

 

Mai bine rămân

și schimb tot ce știu,

dar fără a răni,

și schimb prin a iubi..

 

Furtuna dispare,

și calmul e ferm,

și liniștea apare

când vieți dau sens.

A trecut încă o zi și noaptea a venit,

Orice om care a muncit,se simte obosit

Iar focul arde, căldura ne liniștește

Unul doarme,altul povestește.

Luna parcă este vie și parcă ne-ar zâmbi,

O stea îi este aproape și parcă iar șopti 

Este o noapte senină,dar cam friguț afară,

Noapte bună,vă doresc pân' ne trezim iară!

vers, după vers, după vers, după floare,
după rază, după mers,
din adânc, din haos pur, din pronaos,
din cântare, din suflare...
ce oracol, ce visare!

despre cosmos, despre lut, despre amalgamul mut,
despre orizont și zile,
despre ură și iubire, despre tot și despre tine,
despre noi sau despre mine...
ce avânt, ce prăbușire!

după vers, după mers, dintr-un haos fără sens,
din deșert, dintr-o genune, stau și-adulmecă să sară,
sus în gât, la jugulară,
doar hiene, îngeri dulci,
cuminți berze, fără prunci.

catafalc de neputință, osândire la voință,
o dârzenie pierdută, se apleacă și-mi sărută,
trupul frânt de remușcări...
ce de schele fără scări!
câți Manole... câte ziduri...

tot neantul se închină, pana-mi tace și suspină,
zâmbet larg, descarcerare, agonie și visare,
sfinxul tremură, tresare,
luna-și dăruiește soare,
la-nceput cuvântul, la sfârșit doar vântul...

între ele, gândul...

Toate florăriile din țara,

Fac din nou profituri iară.

Se cumpăra flori din plin,

Fiindcă îi Sfântul Valentin.

Mulți bărbați cumpăra flori,

Pentru doamne sau surori,

Pentru cei ce numele îl poartă,

Valentin sau Valentina cea frumoasă.

Că acest nume Sfântul Valentin,

Este adoptat de la un popor străin.

Este sărbătorit ca în fiecare an,

Chiar de propriul popor italian.

El Valentin a fost un fecioraş,

Catolic fiind dar foarte drăgălaşi.

Să îndrăgostit demult de o fată,

Și a fost executat atunci îndată.

Și de atunci el Valentin devine Sfânt,

Al tuturor îndrăgostiţilor de pe pământ.

În fiecare an îndrăgostiţii ei sărbătoresc,

Pe Sfântul Valentin și seara chefuiesc !

Am intrat în grădina nopții

ca într-o biserică fără lumânări.

Aerul mirosea a pământ zdrobit

și a frunze amare de măslin

Luna atărna deasupra lumii

ca o candelă aproape stinsă,

iar vântul trecea printre ramuri

cu glas de psalm întunecat.

Și L-am văzut pe hristos.

Singur.

Atât de singur,

încât tăcerea din jurul Lui

părea mai grea decât lumea.

Ucenicii dormeau rezemați de piatră,

cu fețele căzute în somnul trupului,

iar El veghea

ca un ultim sfeșnic aprins

la marginea întunericului.

M-am apropiat încet.

Atunci am simțit

cum noaptea întreagă tremura

de durerea rugăciunii Lui

Nu era doar rugăciune.

Era sângele iubirii

picurând peste țărâna omului.

Fiecare cuvânt urca spre cer

ca fumul unei tămâi sfâșâiate,

iar stelele păreau că ard

mai palid,

ca și cum întreg universul

asculta.

Și am înțeles:

Hristos nu Se ruga numai pentru El.

Se ruga pentru fiecare inimă

care avea să cadă,

să se teamă,

să-l uite

și apoi să-L caute din nou prin noapte.

Iar măslinii bătrâni,

negri sub lumina lunii,

stăteau împietriți

ca niște martori ai durerii dumnezeiești.

De atunci,

ori de câte ori vine noaptea peste sufletul meu,

aud încă rugăciunea aceea

curgând prin lume

ca un râu de lumină și iubire.