Rămâi în noi ca teiul...

Ne strângem glasul sub lumina-ți blândă,
Ca fiii la sânul unei mame,
De versul tău ni-i inima flămândă
De adevăr și lacrimile mamelor în năframe.

 

Ne-ai pus în palme graiul ca pe-o pâine
Și ne-ai învățat s-o frângem cu sfială,
Să nu-l lăsăm pierdut prin vremi străine,
Ci să-l purtăm cu sfântă rânduială.

 

Prin tine mama s-a făcut altar,
Și casa – cer în pragul ei smerit,
Iar dorul nostru, e fără hotar,
ce-n univers frumos s-a răspândit.

 

Noi te citim cu fruntea aplecată
Și ne găsim în fiecare slovă,
Căci ni-ai lăsat o patrie binecuvântată
În care dragostea-i dovadă.

 

Rămâi în noi, ca teiul înflorit,
Ca roua peste lanul dimineții,
Prin tine-am învățat ce-i de iubit
Și cum se veghează valorile vieții.

 

P.S. Un omagiu adus poetului Grigore Vieru, poet al sufletului românesc.


Category: Diverse poems

All author's poems: Anna Dzengan poezii.online Rămâi în noi ca teiul...

Date of posting: 13 February

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1039

Log in and comment!

Other poems by the author

Jefuiți...

Jefuiți legal…
niciun cod penal
nu e aplicabil
hoțului maleabil.

Cunoscut după viteză,
mințindu-ne-n antiteză,
crezându-l sub control vigilent,
uităm că este docent.

Trece prin și peste noi,
de-i soare, furtuni ori ploi…
zicem că-l stăpânim,
conștienți că ne mințim.

Jefuiți legal…
niciun cod penal
nu are articol de-ncadrare
a „Timpului”, hoț în calificare.

More ...

Ultima cădere

Ultima mea cădere

să-mi fie în brațele tale —
pasăre ostenită de zbor,
care nu mai revendică cerului nimic
decât un prag unde să-și strângă aripile.

Dacă vor cădea astrele
din zenitul sufletului meu,
una câte una,
ca niște semințe de lumină strivite
de prea multă ardoare,

 

lasă-le să cadă.

 

Eu nu voi plânge.

 

Am obosit să-mi adun universul
în palmele ce nu cunosc minciuna.
Am obosit să-mi port inima
ca pe o lampă aprinsă
prin volburi de tăceri.

 

De aceea îți spun:
ultima mea cădere
să fie în tine.

 

Chiar dacă cerul din mine
se va clătina
ca o catedrală de sticlă
izbită de crivățul destinului,
chiar dacă se vor frânge constelații
din carnea viselor mele,

 

vreau să rămână martoră
doar luna.

 

Ea —
tăcută, rotundă, fidelă,
ca o lacrimă ce refuză căderea.
Să vegheze arderea mea,
să privească fără teamă
cum mă aprind
în focul tău blând și implacabil,
cum mă desfac
ca o corolă de jar
pe buzele nopții.

 

Pentru că dragostea,
când e autentică,
nu mântuiește —
mistuie.

 

Și eu nu pretind salvarea.

 

Vreau doar
ca ultima mea cădere
să fie în brațele tale —

 

iar luna
să păstreze taina
că am fost, pentru o clipă,
mai multă lumină
decât toate stelele mele.

More ...

Memoria între secunde și veșnicii...

Ce Aprilie de poveste —
ca și cum timpul, acest regizor invizibil,
ar fi căutat în arhivă pelicula inimii
și i-ar fi dat, dintr-odată, drumul să curgă.

 

Mă revăd — mică, desculță,
cu genunchii însemnați de țărâna reală a lumii,
nu o imagine retușată în laboratoare de umbre,
ci o copilărie cu gust de iarbă și soare.

 

Bunica nu cunoștea semnalele de plastic ale lumii,
ea nu avea notificări; ea avea Timp.
Iar mâinile ei —
erau două calendare vii, înscrise în riduri,
care nu uitau niciodată ritualul mângâierii.

 

Livezile?
Nu erau simple culise, un decor de ocazie.
Erau un întreg univers în expansiune,
alfabetul alb din care învățam
cum se zămislește, tăcut, lumina.

 

Și astăzi?
Aprilie pășește grăbit pe asfalt,
ca un exilat care și-a rătăcit busola și casa.

 

Dar eu îl opresc din fuga-i absurdă
și-i șoptesc:
„Îngăduie-mi.
Mai lasă-mi un minut de sfințenie.”

 

Și el — complice la taina aceasta —
îmi scapă din pălărie o singură floare.

 

O prind. O păstrez ca pe un sigiliu.
O așez la reverul sufletului.

 

Și brusc, goana lumii încetează.
Nu mai sînt un călător, ci o destinație.
Sunt.
Și acest „a fi” îmi este de ajuns.

More ...

Casa părintească

Casă părintească leagăn îngeresc

acolo doi ochi dragi duios privesc

Casă părintească ești magnet divin

unde nu aș fi, la tine revin.

 

Casă părintească suflet de dor plin

când ajung la tine genunchii îmi înclin

Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc

casă părintească, veșnic te iubesc.

 

Casă părintească tu ești vocea mamei care,

și acum o aud cum ne strigă la mâncare

Casă părintească cu geamuri spre drum

de acolo am pornit în viață  om bun.

 

Casă părintească, cuibușor de rai

inima ta bate după cânt de nai

Aici fost-am educat în spirit creștin

Casă părintească locul meu divin.

More ...

Candela vieții

Pe chipul ei aștri sau stins.

În părul ei ninsori au nins. 

Iar ochii ei și-acum păstrează, 

Sclipirea care radiază.

 

În sufletu-i sunt adunate,

tristeți și bucurii de-o viață.

Iar mâinile mici și ridate,

ne mângâie în fiecare dimineață.

 

Azi ninge nu știu a câta oară...

Din cer în părul ei fulgii coboară.

Sunt binecuvântări cerești,

Ea este icoana vieții pământești.

 

Trec anii necruțători peste tine,

puterile ți se știrbesc ușor.

Aștepți cu dor copilul ce nu vine

iar sufletu-ți e mistuit de dor.

 

Vocea caldă și blajină

iarăși icoanelor se închină.

În ruga ta către Dumnezeu

ceri binele copilului tău.

 

Pictat rămâne chipu-i sfânt

acolo, printre îngeri ești o minune. 

Aici, prin viața pe pământ

icoana pentru închinăciune.

 

Pe chipul ei mereu vor arde

noi aștrii luminoși și vii.

Ea este călăuza pentru mai departe

pentru al omenirii neam, pentru copii.

 

Ea este MAMA - candela mereu aprinsă.

Ea este rugăciunea către Dumnezeu trimisă.

Cât mama ne mai este în viața, 

pleacă urechea la a ei povață.

More ...

Măsura trecerii

Din zi în zi, mai strânși în noi,
Ne pleacă rând pe rând ai noștri — goi
de glas, de trup — dar plini de-un fel de foc
Ce nu mai are loc în niciun loc.

Spre stele drumul s-a tocit ușor,
De pași ce-au ars mai limpede ca dor,
I-am cunoscut — și, totuși, i-am pierdut,
Prea vii atunci, prea repede-n trecut.

Un început — și-un dor ce nu se stinge,
O rană mică-n care timpul plânge,
Și-n tot ce trece, tainic și exact,
Se strânge viața — simplu, într-un act.

Vom fi doar felul cum am locuit
În inimi — scurt, sau poate risipit,
Atât rămâne: urma de sub pas,
Nu cât am fost — ci cât în alții-am rămas.

More ...

Poems in the same category

Practica și teoria!

Vreau să mai fiu ca altădată

Când fără griji noi ne iubeam,

N-aveam nici casă și nici bani

Și cu chirie pe la bloc stăteam

 

Eram doi tineri absolvenți

Veniți intr-un oraș de munte,

Purtând în geantă diploma

Gata cu lumea să se-nfrunte

 

Dar practica n-a fost ca teoria

Și în teren a trebuit să inventăm,

Rețete și tratamente la animale

Ca în final de boli să le salvăm

 

Să fii un bun medic veterinar

Înseamnă pasiune și răbdare,

Că doar atunci poți să-nțelegi

Un pacient ce-ți cere vindecare

 

Și anii au trecut fără-ncetare

Cu împliniri, eșecuri, neajunsuri,

Profesional sunt multe întrebări

La care nu găsim încă răspunsuri

......................................

Acum am pus multe deoparte

Avem și unde sta, copii și bani,

Și zilnic rugă înălțăm la Domnul

Să ne dea sănătate si...ceva ani!

 

 

 

 

More ...

Povestea

Lumea in care traim este o poveste

Scrisa de un pictor

Si povestita unor copii, de demult,

In jurul focului, noaptea,

Pe tarmul marii.

Copii au crescut si au plecat in lume,

Spre tarmul altei mari,

Unde au povestit ce mai stiau,

Copiilor lor, si tot asa,

Pana au obosit si au uitat.

De atunci umbla de colo colo,

Copii cu copii, batrani cu batrani,

Si se privesc cu neincredere,

Ca-s prea batrani sau prea tineri

Sa se bucure de povestea

Scrisa de un pictor

Si povestita unor copii de demult...

More ...

Un punct oarecare

Poezia  „Un punct oarecare” este inspirată de celebra imagine „Pale Blue Dot” (Punctul Palid Albastru). Aceasta este fotografia Pământului capturată de sonda Voyager 1 în 1990, de la o distanță de 6 miliarde de kilometri, în care planeta noastră apare ca un simplu pixel, un punct minuscul suspendat în vid.

​Această perspectivă cosmică transformă poezia într-o meditație asupra fragilității și insignifianței noastre colective în vastitatea Universului.

Mai jos, poezia.

 

Mă doare 

c-am pierdut sensul zilelor cu soare 

 

Mă doare 

să văd timpul etern cum dispare

 

Mă doare 

din nou un genunchi, 

la fel de apatic și azi ca și ieri

spre marginea unui sfârșit dogmatic

și mersul devine tot mai dramatic

 

Mă doare

să fiu un produs anonim

închis într-un punct tot mai infim

în care aprindem doar un amper

luminând Universul imun

cu un gest prea subtil și comun

ce nu schimbă din mers absolut niciun drum

 

Mă doare, mă doare, mă doare

 

Marius Ene, Sibiu, 08.10.2025

More ...

Imaginea străzii

 

Imaginea hoitului din groapă,

A albiei secată de apă,

A lumii roasă de foame,

Şi-a pruncului ce fără mamă adoarme.

 

Pribeagul sufletului fără lumină,

Cântecul pasărei oarbe,

Suspinul Domnului răstignit pe colină,

Şi-a sângelui, ce păcatul lumii absoarbe.

 

Culoarea străvezie a sorţii,

A viermilor ce din leş se înfruptă,

Aidoma cavalerilor morţii,

Şi-a iubirii, ce de ură e suptă.

 

Nu-mi revin din această corvoadă,

Nu-mi pot scoate din minţi neumanul,

Refuz să mă mai plimb pe stradă,

Fiindcă fratele îmi este exact ca duşmanul.

 

Lacăte, zăbrele pe suflet,

Rugină de lanţ porţi în sânge,

Fiinţă umană, fiinţă cu zâmbet,

De ce iubirea din tine se frânge?

More ...

Un singur plâns

 

Tăcerea se așază grea în mine,

ca o piatră în gât și pe limbă.

Când încerc să strig, glasul se oprește

între respirațiile pieptului.

 

Lacrimile sapă văi pe obraji

și poteci pe care nu știu să le urmez.

Podurile lipsesc, s-au prăbușit, 

sau poate n-au fost niciodată construite.

 

Doar inima mă învață să tac, 

pentru a auzi și vedea cum crește lent 

între o bătaie și alta,

o lumină mică la marginea privirii,

născută dintr-un singur plâns.

More ...

Trezeștete odată!

-Trezeștete odată!
Așa cum nu faci niciodată!
Ascunde rănile și trezeștete la viață!
Iată cum creezi o altă fabulă!
-Dar asta vreau!
Ascunde rănile și trezeștete la viață!
-Dar asta vreau!
Iată cum creezi o altă fabulă!
-Dar asta vreau!

-Eu nu cred că ințelegi,
de ce,
eu vreau,
să plec de-aice de tot eu
plăng,
când,
toți de lânga mine mor!

-Trezeștete odată!
Așa cum nu faci niciodată!
Ascunde rănile și trezeștete la viață!
Iată cum creezi o altă fabulă!
-Dar asta vreau!
Ascunde rănile și trezeștete la viață!
-Dar asta vreau!
Iată cum creezi o altă fabulă!
-Dar asta vreau!

-Eu nu cred că ințelegi,
de ce,
eu vreau,
să plec de-aice de tot eu
plăng,
când,
toți de lânga mine mor eu vreau
să plec și să nu mă-ntorc de loc,
când toți de lângă mine mor!

TATĂ!
TATĂ!
TATĂ!
TATĂ!

Tată, în mâinile tale eu îmi las duhul.
Tată, în mâinile de ce m-ai părăsit!?
ÎN ochii tău m-ai părăsit!
ÎN gândul tău m-ai părăsit!
ÎN inima ta m-ai părăsit oh,
înțelege te rog,
de ce,
eu vreau,
să plec de-aice de tot eu
plăng,
când,
toți de lânga mine mor eu vreau
să plec și să nu mă-ntorc de loc,
când toți de lângă mine mor!

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍