Povestea

Cealalta fata a lucrurilor,

Neschimbata,

Alfabetul gandurilor,

Mereu inchis in misterul

Penumbrelor.

Apa e altceva decat albastrul marii,

Cristalul izvoarelor, perlele ploii,

Albul zapezii, norii.

Focul e altceva decat lumina serii,

Caldura iernii,

Lava vulcanilor

Prelinsa in miezul verii.

Aerul e altceva decat inaltul zarii,

Austrul, Crivatul,

Zborul, cocorii.

Pamantul e cu totul altceva

Decat tarmul, muntii, campiile,

Desertul Saharei.

Toate la un loc si fiecare in parte

Sunt pagini desprinse

Din aceeiasi Carte.

Spirale pe scoici si pe flori,

Piramide si cuburi in cristale,

Hexagoane in stupi,

Simetric multiplicate,

Sa ascunda adevarata fata a lucrurilor,

Privirii si gandurilor,

Lasand loc minunilor,

Iubirii, cuvintelor.

E mult loc sub Soare,

E mult loc sub umbra deasa

A norilor si-a nucilor din vie,

Praful de pe drum,

Pulbere de aur

Spalata in copaie,

Seara,

Si transformata in vise.

Regina noptii

Isi invaluie regatul

Cu parfumul tandru,

Greerii ii canta laude

Sub candelabrele instelate,

Dansul tine pana-n zori

Cand unii se inchid in sine,

Altii adorm sub umbra deasa

A norilor si-a nucilor din vie,

Lumina contureaza tot ce prinde,

Dand rost timpului,

Faptura alene se intinde,

E mult loc sub Soare,

Cat cuprinde !

Altadata ma iertai

Cand iti ofeream cuvinte

Cu mireasma de mai.

Ma iubeai cand taceam

Si taceai...

Doar cu gandul iti aratam

Necuprinsul cuvintelor,

Si zambeai,

Cum zambesc copiii in somn,

Ingerii in Rai.

Ma priveai cu lumina,

Imi umbreai inima-ncinsa

De uitare si dor...

A fost odata ca niciodata,

Povestea noastra,

despre un drum nesfarsit,

Nici greu, nici usor.

Unde esti, in ce crezi ?

Exista speranta in Cer ?

Infloresc ciresii in mai ?

Cuvintele trebuie lustruite

In fiecare seara,

Rugaciunea, ca o ceara

Se aseaza intr-un strat subtire,

Apoi se lasa putin la uscat,

Cand totul ti se pare pierdut,

Le iei pe fiecare in parte

Si cu pazla iubirii,

Cu multa migala,

Rabdare,

Lustruiesti intelesurile,

Iar si iar, pentru ca nimeni

Nu stie cat de frumos poate fi

Cuvantul, la final.

Cateodata, ceara nu e buna

Si oricat te-ai stradui

Apare un fel de bruma,

O ceata, o zgarietura,

Si intelesul nu e clar.

Si maine iar, si iar.

Daca din intamplare ti se pare

ca ai atins nemarginirea,

Si vezi cu ochii tai lumina

Abstracta din spatele

Intelesului firesc,

Nu te speria, nu te lasa

Vrajit de intamplare,

Ascunde cuvantul acela

Adanc in mare,

Nu te opri,

Ramai in fraza ta.

Niciodata sa nu te opresti

Cand lumea iti spune

Ca esti

Prea tanar sau prea batran.

Sa nu zabovesti

Pe tarmuri, pe culmi,

Niciodata sa nu obosesti

In somnul prea dulce

Al unei genuni.

Sa mergi zi de zi, ceas de ceas,

Spre orizontul din tine,

Spre zorii altei minuni,

Implinindu-ti chemarea de a fi

Aici si acum,

Povestea nescrisa

A altei lumi.

Eu caut in tine
Fara patima,
O patima mai veche,
Uitata,
Caut o cale spre casa
Si iti arat mereu,
Spre a-ti cere iertare,
Cat de aproape pot fi
Cateodata,
De visele tale.

            Ea a străbătut palate, 

            A mai învățat și carte, 

            Dar ce folos?

            Când ea nu știe,

            Cine-i Împăratul bun? 

            Sora ei e mai prostuță,

            Nu prea pleacă din oraș, 

            Dar ea știe cine-i Domnul,

            Împărat de împărați!

              Ce folos, că pe Pământ

              Tu ești bun și-ți trăiești viața,

              Dacă încă n-ai aflat,

              Cine oare te-a creat?

Te iubesc întîi pe tine,

Te accept in inima mea,

Dumnezeule pe tine,

Căci mi-a areti care-i calea.

Ce nu pot ca să fac eu,

Face bunul Dumnezeu,

El lucrează pentru mine,

Și mă îndrumă tot mereu,

Apelez întotdeauna,

Doar la bunul Dumnezeu.

Pe el eu mă pot baza,

Știu că le face pe toate 

Ce îi cer...eu pot avea:

Dar și har, multă putere...

El toate le poate da.,..

Mulțumescuti doamne ție,

Că-mi veghezi mie viața.

Aș dori să am cu mine,

Pe cineva ca și tine.

Dacă viața mi-ar permite,

Aș merge doar înainte,

Vizitând doar locuri sfinte,

Cu tatăl nostru părinte,

Dumnezeul meu și al tău,

Cu noi el va fi mereu.

Răbdarea-i de partea mea,

Știu că domnul va avea,

Ce e mai bun pentru mine,

Totdeauna e cu mine.

Ierusalimul ceresc,

Este cea ce îmi doresc.

Cred doamne în slava ta,

Știu că mă vei ajuta.

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

Hajó

Drága hajó, lebegsz a végtelennek tűnő óceánban,

Melyik kontinensekre mész most újra,

Mi vár rád a következő úticélodnál?

Hajó, hajó...

Miért nem mondtad, hogy annyira szeretsz vitorlázni?

Miért nem figyelmeztettél?

Miért hagytad el a kikötőt, csak egy pillanatra hátat fordítva neked?

Hogyan szokhatnám meg azt az űrt, amit hagytál?

Hogyan fogom kitölteni?

Hajó, hajó...

Könnyű voltál, mint a veréb,

Remélem, boldogabban térsz vissza, mint ahová mentél,

Rájöttem, hogy menned kellett

Így érezted magad

Ezt gondoltad.

Olyan jól megépítettünk téged fából, a kormányból, a fedélzetről,

Több vitorlalapból,

Még a horgogodat is felcsatoltam,

Tudom, hogy nem lesz könnyű dolgod,

Az óceánnak vannak szeszélyei,

Nem tudod mire számíthatsz,

Amikor felkavar, és minden irányba megráz,

Csak azokon az útvonalakon visz, amelyek számára könnyebben elérhető,

Amikor nehéz lesz számodra, amikor úgy érzed, hogy nincs módod a felszínen maradni,

Kérem, nézzen le, nézze meg a mellékelt horgonyt,

Gondolj arra, hogy messziről, akár több ezer kilométerről,

Vigyázok rád, a szívemben van,

Csak arról van szó, hogy már nem vagy a közelemben, hogy megmutassad,

Tényleg, mennyit jelentett a kapcsolatunk,

(Érvelő hangnemben)

Érezd jól magad, engedd el, felejtsd el, ki alkotott téged,

Két hét alatt meg sem közelítettük,

Ha így gondolod, a te döntésed...

Csak tudd, hogy törődöm veled, ezért építettem olyan jól,

Végső bátorításként azt mondom: "Nem szabad megijedni azoktól a viharoktól, amelyekkel az óceán átkelésénél találkozni fogsz. Ne felejtsd el, hogy a vihar után jó idő jön."

A hajó:,,Mit tennél? Nem maradhatok egy napot Rio de Janeiró ban? Csak egy nap, csak ennyit akarok, aztán visszajövök hozzád, ígérem!"

Aș vrea să mă trezesc, iarăși copil
Și mingea să o bat, pe ulița din sat,
S-o mai aud pe mama, că mă strigă
Copile, treci acasă, că s-a întunecat.

Aș vrea să duc, din nou ghiozdanul
Chiar dacă-i greu și eu sunt un pitic,
Să mă așez în banca de la fereastră
Și fericit să fiu, când doamnei îi recit.

Aș vrea să trec pe la liceu, în Dorohoi
Să-mi văd colegii și-ai noștri dascăli,
Să-mi amintesc cum gardul îl săream
Să ne plimbăm prin parc și, a... chiuli.

Aș vrea să alerg prin holul facultății
Pe unde era interzis pentru studenți,
Să tai din drumul ce ducea la clinici
Unde ne așteptau... bolnavii pacienți.

Aș vrea ca tânăr să mai fiu ca altădată
Și să mă plimb în doi...cu-a mea iubită,
Pe-aleile cu teii înfloriți, din Iașiul drag
Sărutul ei să-l fur și să-i rămân... ispită.

Aș vrea ca dorul... să mi-l pot ascunde
Și să nu simt durerea ce mă cuprinde,
Că anii au trecut și am rămas cu dorul
De tot ce-am scris și, asta mă... ucide.
.................................
Mi-e dor, de tine tinerețe, trecătoare
Mi-e dor, de ce-am trăit în astă viață,
Mi-e dor, de voi părinți, astăzi plecati
Rămân cu dorul și-a mea... speranță!

Ce greu se-mpacă-n mine gânduri

Şi al sentimentelor fior,

Cu prea puţinii ani de viaţă

Dintr-un destin de muritor.

De ce-ai sădit în mine, Doamne,

Această lume atât de vie?!

De parcă viaţa ce mi-ai dat-o

M-ar însoţi o veşnicie.

E atâta abundenţă-n mine

De potenţiale dimineţi,

Că mi-ar ajunge pentru zile

Ce le-aş trăi în mii de vieţi.

Şi atâta freamăt mă animă

Când simt în mine totul viu,

C-aproape nici nu-mi vine-a crede

Că într-o zi n-am să mai fiu.

Ce să mă fac cu atâta viaţă?

Cum o să mă despart de ea?

Mi-e şi mai greu să mor acuma,

Când oricum moartea este grea.