Fragil

Aud picăturile căzând,

E furtuna afară.

Dansez în ploaie,

Pe lângă apă,

Pe chipul meu o lacrimă arzătoare.

Ce n-aș da, Doamne,

Să pot iubi din nou,

Dar golul din inimă

Mă distruge

Bucățică cu bucățică.

Lacrimile cad

În apa de ploaie.

Îmi aprind o țigară,

Gândurile prin cap suroaie.

Vremuri frumoase…

Fericită eram, îndrăgostită

De un băiat

Ce mă făcea să ard.

Râdeam, nu fumam,

Fericită eram.

O cutie de energii pozitive

Ce acum abia de mă mai ține.

Fumul se pierde prin ploaie,

Surâd, dar tot mă doare.

Mi-e dor de tine,

Inima mă înțeapă.

Inspir și expir fumul,

Ceva mă apasă.

Sunt pierdută…

În fiecare seară mă rog

Să fii bine, să fii iubit,

Chiar dacă pe mine m-ai zăpăcit.

Încep să înnebunesc.

Nu pot dormi,

Nu pot râde.

Trecutul mă ajunge.

Mi-e dor de vremurile vechi

În care râsul era real.

Acum e doar o mască

Care mă ține departe de viață.

Furtuna începe mai tare,

Este 12 noaptea.

20 de apeluri ratate…

Nu-mi pasă, oricum nu sunt departe.

Nimeni nu mă observă.

Toți știu că fumez,

Toți mă judecă,

Dar nimeni nu înțelege

Că o să mă curăț cât mai repede.

La dracu!

Cineva vine.

E un băiat, ceva cunoscut îmi atrage atenția.

E el, e cineva pe care cândva îl iubeam.

Nu m-a rănit,

Dar ceva din el mă făcea să ard.

Eram fericită…

Ceva e ciudat.

Începe să se facă negru.

La naiba, doar nu se termină…

Am clipit, eram în viață.

Ploaia încă se aude.

Deschid ușor ochii…

Am avut iar o viziune.

Telefonul sună,

Toată lumea e îngrijorată.

Dar eu sunt atât de calmă.

Nu știu dacă o să trec peste,

Dacă o să mai pot iubi.

Nu îmi pot vedea viitorul,

Doar trecutul care trebuie dat uitării.

Telefonul încă sună.

Am terminat țigara.

Mai scot una.

Dar pentru prima dată

După mult timp,

Văd luna.

Era așa de luminoasă.

Prin picăturile de ploaie care o reflectau,

O lumină duioasă

Care o gheață rece îmi arătau.

Îmi aduce aminte de el.

Arată ca ea:

Atât de rece pe exterior,

Dar așa de cald pe interior.

La naiba, îmi fac rău singură.

Trebuie să-l uit.

Are pe altcineva,

E fericit.

Dar eu?

Eu nu mai exist.

Nu știu ce fac aici.

Părinții mă sună,

Prietena mea mă caută.

Acum un minut am văzut-o,

Era disperată.

Dar hanoracul negru

Mi-a acoperit fața.

Picăturile de apă cad de pe mine.

Ajung acasă.

Spre surprinderea mea,

Toată lumea panicată.

Era doar mama nervoasă.

Eram pedepsită iar,

Dar nu-mi pasă.

Făceam ce voiam.

Oricum nimeni nu mă înțelege.

Ce rost are să-i înțeleg,

Când ei mă tratează cu regret?

Nu mă chinui să ascund mirosul de țigară

Care venea din cale afară.

Dar nimeni nu vorbea.

Știau că oricum nu mă pot opri,

Așa că nu-și risipeau cuvintele pe nimic.

Am adormit.

Coșmarul a apărut.

Cineva este cu mine în cameră.

Am un cuțit la gât.

Mă ridic.

Nimeni nu este aici.

Nu mai suport, îmi zic.

Este ora 4.

Toți dorm.

Ușa e încuiată.

Nu pot ieși să-mi văd de dor.

Am cheie de rezervă.

Îmi iau niște snackuri.

Mă uit la părinții mei dormind,

Apoi la prietena mea.

Planuri mari aveam,

Dar eu nu mai pot rezista.

Am lăsat un bilet pe masă.

Urma să fac ceva greșit.

Am luat o funie.

I-am lăsat prietenei mele un jurnal,

Să nu-mi plângă de milă.

Nu o puteam vedea așa, deoarece o iubeam.

O lacrimă a curs.

Am ieșit din casă.

În locul în care ne-am cunoscut,

M-am așezat pe o bancă.

În față era un copac,

Era copacul amintirilor,

Care urma să fie al morților.

Am legat funia,

Mi-am așezat capul.

Aveam un bilet în mână

Pentru iubitul meu,

Care era al alteia.

Lacrimi au început să curgă.

Nu puteam face asta.

Inima îmi bătea.

Îmi era frică.

Nimeni nu era,

Doar eu.

Până când din umbră cineva apărea.

Tot ce am văzut a fost că a luat-o la fugă.

Înspre mine venea,

Iar după am căzut.

M-am trezit la spital.

Cineva era lângă mine.

Nu era el, dar era prietena mea,

Care mă iubea.

Am început să plâng.

Inima mi s-a luminat.

Părinții mei nu erau.

Nu le păsa.

Dar în schimb era toată școala mea,

Toți speriați.

Am tresărit.

Nu-mi venea să cred

Ce vedeam în față.

O coadă imensă

Cu flori de viață.

Întunericul a dispărut.

Cei care trebuiau să fie au plecat.

Cei care din lumină făceau întuneric

M-au lăsat.

Le simțeam dorul,

Dar nu voiam să mă întorc.

Din umbra speriată a venit lumina încurajată.

Din negru tot e alb.

Aveam o viață normală.

Lumina a învins

În momentul din noaptea amară.

Nu știu cine m-a salvat,

Dar îl iubesc

Și-i voi mulțumi mereu.

ochi frumosi, negri, ca noaptea
in ei te uiti sa-ti gasesti calea.
calea catre vocea ta,
care-ti va patrunde mintea.
 
mintea nu te lasa a spune
ce gand iti tremura pe buze,
stiu ca tot ce vrei compune
sunt doar niste scuze.
 
propozitia nu se formeaza,
nici vocea nu se coloreaza.
privesc o fiinta, e ca un inger
ce dintr-o data-i lovit de fulger.
 
astept sa-i aud vocea,
care totusi parca vorbind tacea.
pentru ca tot ce poate spune
sunt doar niste soapte "bune".
 
i vad ochii care-i sclipesc
in timp ce ei imi povestesc
"vreau sa stii ca te iubesc,
imi pare rau, binele-ti doresc"
 
intind mana sa-l mangai
dar cred ca-l sâcâi,
pentru ca prin degete imi curge.
acum amintirea lui mi se prelinge
 
pe degetele care
simt cum el usor dispare.
si raman doar cu soaptele
care-l terminase.
 
usor, usor, cum "moare"
simt ca soarele rasare
dar el nu mai reapare
si astept si inca sper, ca totul sa se repare
 
soaptele, se aud iar si iar,
dar ii doar in capul meu.
stiu ca totul este in zadar
daca greseala mea n-o realizez si eu.
 
poate daca incerc,
sa nu ma mai invart in cerc
si sa nu mi las starea "pe altii"
voi rezolva "teoria" vietii.
 
vocea, propozitia soptita devine
tot mai galagioasa.
dar putin dupa, simt cum incet ma lasa
sa o "pun" in ordine.
 
devine tot mai inceata,
pana o atingere-mi simt din spate
este el, exact ca si alta data.
observ cum mi se ia o greutate.
 
poate ca tot ce era de facut
era sa nu mai fiu asa tacut,
si sa ma ocup de mine insumi.
nu sa mi las problema pe alte lumi.

Viață scumpă, viață scurtă,

Ești un chin și ești o luptă.

Ești ca pelinul de amară,

Și dulce ca mierea de vară.

Ai zile senine, ai zile cu nori,

Ești și furtună uneori.

Tu ești apă de izvor,

Iar alte ori un val nimicitor.

Mă lași să urc și mă cobori,

Și tot repeți de-atâtea ori.

Azi mă vindeci, mâine rănești,

Prin bine și rău mereu tot pășești,

Dar te iubesc așa cum ești!

O scumpă ,minunată mamă

Mi -as fi dorit sa -ti spun mereu

Dar tu din viața noastră crudă 

Ai ales drumuri teleleu.

Nu te-ai gândit ca-n urma ta 

Lași durere ,lacrimi și suspine 

O tu inconștiență mama

Tu te-ai gândit numai la tine.

Nu ti -ai simțit copiii bolnavi,

Nu te n ntrebai dacă sunt bine 

Când noi stateam pe prispa casei,

ne întrebam "mama mai vine?"

Și asa treceau nopți de vara 

Iar eu priveam la stele

Eram atent ,le-numărăm,

Puteam să jur cu adevărat 

 Ca tu tu ești una dintre ele.

Tu singura ti-ai ales destinul

Ai ales sa nu ne iubești.

Acum copiii mici sunt mari 

 E prea târziu sa te căiești.

Ai ajuns bătrână acum 

Timpul e neiertător 

Tu vii acum si chiar implori

Sa ceri iertare tuturor.

O tu inconștiență mamă 

E prea târziu sa mai repari 

Trecutul nostru cel amar 

Nu poți topii niște ghețari.

Acum sunt bine vindecat 

Eu cu gândul m-am împăcat .

O scumpă minunată mamă.

Nu te -a durut ,nu ți- a păsat.

Nici în ochii nu nu ne-ai privit 

Ti -aruncat geanta pe umăr. 

Intr-un moment tu te-ai oprit.

Dar după iar te-ai răzgândit.

Iti spun acum la revedere 

Cu vocea fără de regret 

Căci tu în amintirile mele 

Nu ai contur și nici portret.


Serban Ion Georgian

e noapte 

si esti departe 

gandul ca nu ma iubesti 

tot la mine-n creier bate 

dar cum sa ma opresc 

cand stiu ca te iubesc 

si ca nu ma potolesc 

caci prin tine ma regasesc 

mie dor de tine

mie dor de noi 

eram doi copii amandoi 

si stiu ca nu ma vrei pe mine 

sper sa fi fericit 

cu gandul ca te-am iubit 

si incet am innebunit 

Motivat de frica mediocrității,
Păcatul te face slab,nu uita.
Ca să câștigi, ai nevoie de Dumnezeu,
Concentrare, fără ea nu poți câștiga, vei fi uitat.

Orice-ar fi, o să câștig.
Tot ceea ce ne îndepărtează de Domn,
Trebuie îndepărtat,
Trebuie să treci peste, chiar dacă e greu.

Îmi doresc așa mult,
Inima să mi-o deschid în fața Sa.
În fața Domnului să mi-o deschid,
Să fiu mai puțin ca mine, mai mult ca El.

Cum aș putea iubi fără a simți iubirea?
Ce faci când viața ramane fara sens?
Unde mergi, ce faci, unde te duci?
Acționează acum sau n-o vei mai face vreodată.

Învață să-ți controlezi mintea,
Astfel vei fi controlat de ea.
Acceptă ceea ce nu poate fi schimbat,
Nu te grăbi, căci vei fi respins, neschimbat.

Uneori simți singurătatea,
Dorindu-ți să n-o fi simțit,
Vina ta că ți-ai dorit ceva diferit,
Planul Său era altul, credeai că ești mai bun.

Domnul îți știe deja viața,
Las-o în ale Sale mâini,
Vei prospera și vei ajunge acolo,
În cel mai înalt loc.

Disciplinează-te, asta e cheia,
Du-te când nu vrei, fă-o când nu vrei.
Fă ce e corect, fie că nu vrei,
Încearcă și vei afla.

Atâtea întrebări fără răspuns,
Nu le-ai găsit căci nu încerci.
Trecutul nu te va ajuta,
Schimbă-ți viitorul.

Singur ești imperfect,
Cu ceilalți ești perfect.
Vă perfecționați, umplându-vă imperfecțiunea,
Aceasta dispărând.

Când nu mai vezi lumina,
Fii tu lumina.
Nu te mai lăsa în mâinile sorții,
Ia-ți viața în pumni și treci peste.

Vorbește sincer, atunci crești, înveți.
Viața n-are sens, e perfect,
Căci tu, chiar de ești imperfect,
Îi poți da un sens perfect.

how do you love me so easily?

when my whole life, the people around me

have shown me im hard to love,

and so that became my reality.

i've only ever been myself

or changing for others,

or due to traumas,

but there was one constant thing —

they were all temporarily;

i get scared if you stay too long

and i'll push you away,

even if you're nice to me,

'cause that's my lesson.

no one was really here to stay,

yet i still pushed them away,

in fear they'd hurt me too,

so i did it first, before you could.

Ma simt pierdut,ca frunza n vant,

Cu suflet trist si chip carunt.

Durerea musca adanc in piept,

Tradarea-i rana de n-o iert!

Ma simt pierdut,in zi si noapte,

Oriunde-as merge, aud soapte.

Tradarea doare,ca un cutit…

In spate infipt, uitat si-n vechit.

Mă simt pierdut, fără alinare,

Inima-mi plânge, fără iertare.

Iubirea,o masca,minciuni ce s aprind,

Azi nu mai cred si nici nu pretind.

Intr-o lume rece, durerea apare,

Ma simt pierdut,fara vreo salvare,

Rabdarea da timp,si timplul schimbare,

Dar fara respect n ai nici o valoare.

De ce trece toată viața-n van,

Mai mereu în goana după ban?

De ce trebuie să suferim atât,

Neputând să-i punem punct?

Of, tu ban nenorocit,

Multe familii ai făurit,

Doar pe interese nebune,

Pentru tine și avuție.

De ce dezbini familii,

Despărțindu-i de-a lungul vremii,

Aducând doar durere și necaz,

Vieți trăite fără haz?

Iar, în al ispitei viclenii,

Tu, banul, ochiul dracului,

De ce aduci atâta durere,

Lăsându-ne fără putere?

Ce să facem noi,

Pentru a scăpa de voi,

Nenorocite hârtii colorate,

Să nu vă mai ducem în spate?

Și să ne regăsim fericirea,

În ale măreței iubiri taine,

Lăsând totul în voia sorții,

Găsind pacea-n lucruri mici.

Doar atunci vom simți libertate,

Scăpând de povara hârtiilor colorate,

Trăind viața cu-n suflet curat,

Fără de griji și fără de păcat.

Să uităm de-ale banilor ispite,

Să ne bucurăm de aceste zile,

Și să trăim măcar dată cu adevărat,

Într-o lume sinceră și demnă de admirat.

În spitalul rece, cu coridoare lungi,

Fiul meu luptă într-un război nedrept,

Limfomul îi strânge cu lanțuri de suferință,

Dar el rămâne un erou, un suflet tânăr înfruntând destinul.

Sub lumina albă a neonurilor sterile,

Chinurile își fac loc printre picături de chimioterapie,

Fiecare clipă e o luptă, o rezistență stoică,

Fiul meu, curajos, se agață de speranța din ochii mei.

În fiecare noapte în care durerea își face simțită prezența,

Îmi cuprind copilul în brațe, în încercarea de a-l încălzi,

Lacrimile stau ascunse în colțul ochilor mei obosiți,

Dar în fața lui, îmi găsesc puterea să zâmbesc și să-i alin suferința.

Privind la firele de viață, care intră în venele firave,

Simt neputința mea de a-i lua chinurile,

Dar iubirea, ca un balsam, îi alină pe ascuns rănile,

Încerc să fiu o stâncă în furtuna lui, să-i fiu alături în fiecare privire suferindă.

Zilele se topesc într-un amalgam de emoții,

Chimioterapie, analize, intervenții chirurgicale,

Fiu meu, o comoară înfruntând vijelia,

În ochii lui strălucește încă flacăra speranței.

În camera de spital, cu pereții albi ca o poveste nespusă,

El scrie cu curaj un capitol despre lupta sa,

Limfomul încearcă să-i fure bucuria, dar el rezistă,

Cu fiecare bătaie a inimii, cu fiecare zbucium de durere.

Chinurile fiului meu sunt un poem amar,

Însă versurile lui sunt scrise cu îndârjire,

În căutarea unei dimineți pline de lumină,

Când va învinge boala și va zbura spre sănătate, eliberat.

Rău și frumos,să pleci,

din casa cu amintiri.

Rău și frumos,să uiți.

totul din trecut.

Rău și frumos,să zici că pleci,

din cartea vechilor momente.

Rău și frumos,să cânți,

Blândul poem,al poetului

Autor Zamurca Alina 🌷 

degetele noduroase ale cântărețului orb abia atingeau clapele
destul cât să înroșească cerul dimineții cu păsări flamingo
terminasem ultimul tangou în brațele străvezii ale nopții
tu erai palidă ca un înger de pe icoană
trandafirii de pe margini picurau sânge
între noi se insinuase Soarele
dunele cenușii cu mlădieri de viperă
inegalabilul Gobi
ne iubeam printre șopârle reci și scorpioni ucigași
respiram și credeam că trăiesc
îmi auzeam sângele curgând
căzând cu vuiet în cascadele trupului
văzusem undeva o moară de apă
și-mi imaginam că eram o moară de apă
la capătul unei roți
măcinându-mi singur zilele
zdrobindu-le între pietrele zgrunțuroase
ale timpului
mărunțind-le în pulberi pufoase și înecăcioase
cernându-le
îndepărtând tărâțele existenței
de bosonii lui Higgs
(pe care Dumnezeu își scrisese letopisețul Facerii!!)
asfixiindu-mă ca o pasăre albă în vid
dezintegrându-mă
Doamne
îmi țin respirația
ca să nu-ți scutur roua dimineților de pe suflet
ai buzele umede și acum
ești ca un val care inundă țărmul uscat
și se resoarbe
nu te opri
te-aud șoptind printre îngeri cu fețe
de marmoră
printre palmieri și arbori Ginkgo Biloba
trăiește-mă…