CÂNDVA

Ulcioare de lut ,semne de piatră

Mușcate de timp, mușcate de daltă

Vorbesc de trecerea noastră ,

            Pe acest pământ.

Într-o poveste  minunată.

Într-un cuvânt plâng

Prin noaptea înstelată

           Și râd și plâng și-mi

Caut un drum...

Știu,pentru oameni nu însemna ceva,

Dar eu mă iubesc,

Mă iubesc pentru culorile gândurilor mele,

Pentru melodia sufletului,

Pentru ochii mei ca două stele,

Pentru frumusețea cu care văd marea,și omul,

Pentru ceea ce mă fac cuvintele mele,

Pentru viața ce pulseaza in mine..

Atât de imperfecta,și totuși,frumoasa,

Poate nu la chip,poate nu la trup,

Ce la imaginea aceea ce tine de inimă.

(Monica)

În speranța infinită, stau și privesc,

Adânc în sufletele devastate,

Cu chin și ură asupra tuturor,

Cu fericirea lor întruchipată,

Râd de haosul mental.

În durerea mea nu mai pot suporta

Perspectiva lor asupra vieții,

Judecată, trădare, neînțelegere.

Cred că sunt un nebun delegat,

Liber printre ei.

Dar dorința mea între chin și ură

E doar iubirea neavută,

Iubirea celor ce m-au făcut,

Iubirea ce-lei care m-a părăsit,

Iubirea oamenilor devastați.

Îmi este dor de clipele frumoase,

Visate în paradisul singurătății,

Lângă prietenul meu veșnic,

Cu chip drăgălaș și afumat,

Afumat de suferința mea.

O vreau pe ea înapoi,

Îi vreau pe ei înapoi,

Nu îmi place ce am ajuns,

Nu îmi place ce am fost,

Doar îmi place ce să fiu.

În agonia haosului meu,

Cu trudă nemuritoare,

Muncind ca să mă nasc

Alături de ei, cu ea.

Dorul meu mă stinge încet,

Culoarea sângelui îmi dă plăcere.

Vino, a mea viață, acum,

Mai târziu va fi prea târziu,

Dispărut, nu voi reveni.

prea multe întrebări fără răspunsuri

însoțesc viața

nimeni nu are explicații perfect plauzibile

degeaba câte unul dintre noi mai trage după dânsul

hoitul în putrefacție al logicii

răspunsul la întrebarea nedezlegată a Facerii

întârzie

Biblia se pronunță în sensul întâietății găinii

în cruciada maieuticii împotriva oului

lăsând la o parte preeminența civilizației sumero-babiloniene

asupra celei creștine

nu-ți face semnul crucii

Maria mea dragă

care porți cu smerenie numele Fecioarei

născătoare de Dumnezei

in vitro

la două milenii de la nașterea hollywoodiană

a lui Cristos

suntem încă în faza de experiment pe șoareci

cu dubiul că nu vom știi niciodată în timpul vieților noastre

dedesubturile acestei afaceri…

sunt zile când ard mocnit, fără fum,
ca o țigară uitată alături, pe masă
şi zile când mă adun din frunze şi
resturi de scrum – şi-mi umblu prin cuget
aşa cum umblu prin casă

sunt zile când ochii dinăuntru mă dor
iar spaima pe iris se-aşază ca o pânză
de gheaţă – sunt zile când simt moartea
rece în fiecare por – şi zile când uit totul
sufocat de excesul de viaţă

sunt zile când ard mocnit, efemer,
aşa cum arde focu-n bătrâna mea sobă
de teracotă – sunt zile când sfredelesc
cu privirea neliniștită în cer – şi zile când
mă ferec disperat înăuntru-mi
ca într-o grotă...

Ox-ul aşteaptă,
Oy-ul pleacă,
Oz-ul urmăreşte
timpul ce zboară pe altă axă,
veşnicia spaţială înghite
Big Bang-ul nemuririi,
suflarea se pierde,
nord-sud, est-vest,
vântul muşcă meridianele orfane,
paralele schimbă geometriile,
sateliţii se hârjonesc,
ascunzându-se pe lună.

Doar poemele,
resturi de viaţă
în hrube de coperţi,
reclădesc sanctuarul
sfintelor cuvinte,
scânteieri de amnare
aprind în umbre
iubire şi ură,
cum au fost
odată.
Ele, poemele,
pot să-i renască,
Adam dintr-o rimă,
femeia fatală,
vârf de metaforă,
Eva aşterne
fătul vieţii
învelit în slove
de carte.

Oare pot fi enumârate ,câte dureri  poate duce un părinte

în scurta lui viață pe pământ ?Sunt multe peste care trec

așa se călesc și merg mai departe .De dureri  fizice  mergi

la medic și te face bine .Dacă pierzi pe cineva , porți doliu

o vreme ,apoi poți uita ...Dar când  pierzi  un copil  e altceva!...

A fost secerat  de  o boală ,de un accident ,te resemnezi

Domnul ,a vrut să-l ia  ...Dar durerea  cea mai mare  este când ,

l-ai crescut mare și ca părinte  îți spui  mai e puțin ,și își va găsi

un drum  al lui.Un copil  e o fericire faci tot să-i fie bine .

Dar când  descoperi un adevâr cumplit : copilul  tău s-a rătăcit ,

o boală grea  l-a ademenit ,ce nu are vindecare,.Tu ca părinte ,

vezi  cum raza  ta  de soare ,moare  încet ,încet ...Asta-i durerea

cea mai mare . Unde ,la cine să  apelăm ,noi părinții : Pe lume

nu-i durere mai mare . s.o.s.  ne doare!

Bob de rouă vă dau vouă ,

Suflet blând hrănit cu cânt,

Glas duios și-un trai frumos

Vouă dragii mei copii ...

Voi îmi aduceți bucurii!

Sunt un fir târziu de floare 

Bucuroasă de culoare

Albă, galbenă și creață

Zilei de toamnă îi dau viață...

Toate florile-n grădină

Au pierit stinse de brumă,

Și-i  așa multă tristețe 

Când pământul stă să înghețe.

Drumu-i greu.E alunecuș

Și mă mișc încet, furiș

Teamă mi-i acuși acuși

Parcă a-și fi pe derdeluș

Gheața-i  lucie oglindă

Mă desmiadă vrea să-mi prindă

Un picior și mă răstoarnă.

Mă  desprid urgent de jos!...

Oare cine m-a văzut?

Drumu-i greu de străbătut...

Picioarele nu m-ă ascultă

Și iarăși mai iau o trântă.

Zău că e revoltător,

Ghiața asta e perfidă :

Nu știu ce are cu mine?

Mă tot trage de picioare,

Se uită-n  sacoșa mea

Nu mai am nimic în ea.

Aveam doar vreo zece ouă,

Și le-am împărțit în două.

O  altă poveste : În altă zi stăpânul pleacă dimineață de acasă .Eram îngrijor

at....Merg să-l

caut ; urma mă duce unde nici nu visam ,mă scoate din sat ,urc  Dealul  Oarbei ,cobor o

vale lungă ,trec un pârâu nu prea adânc ...am în față o pădure mare ...aici pierd urma ..

ce mă fac ? Am început să urlu  de răsuna pădura și-mi răspundea ecoul .Am făcut așa

până am auzit un răspuns , m-am orientat și mi-am găsit  stăpânul foarte mirat .

          -Cum de m-ai găsit Atos?..ți-a fost dor de mine?..tare deștept ești !..sunt doar un

câine ,dar știți voi ce bucurue îmi făceau vorbele lui?

             Acum mă bucur că am  și eu puii mei .și mă duceam din când în când să-i văd.

Se răcise vremea și mama cu puii au fost băgați pe holul de la intrare și-i vedeam pe geam.

Am rămas uitându-mă la ei cât de frumos se joacă alături de mama lor ,când aud un țipăt

de groază !... era stăpâna casei ...când îmi văzuse capul meu mare ,uitându-se pe geam .

       -    Ai venit să-ți vezi puii Atos?.Nu am nimic împotrivă : dar știi ce tare m-am speriat!

Dă și tu de știre când mai vii ,nu mă lua prin surprindere.!

            De câteva zile pe lângă gardul din deal stă un câine ,abătut,se vedea că-i flămând,

poate și însetat, deși apă poate găsi în lacul din vale ,sau în Prut care este aproape.

Au trecut câteva zile și el tot acolo este.Ce-mi vine în minte? Să-l chem în curte...T e uiți la

amărâtul acela ,mă întreabă stăpâna ; dacă vrei cheamă-l în curte...așa vorbea cu mine și eu

înțelegeam  tot ce spune fiincă noi animalele doar nu putem vorbi.Unii oameni doar se uită-n

ochii noștri și ei ne înțeleg . Atunci , e bine...M-am dus în deal și l-am chemat.Nu-i venea să

creadă că-i adevărat....venea dar cu frică...și teamă.. târându-se....Atos si-a luat rolul de

frate mai mare, și Țiganul - sșa l-au numit - de un frate mai mic care nevoie de ajutor.

Ce frumoasă-i lumea animalelor dar noi oamenii ,nu avem timp s-o vedem,că și noi avem

destule probleme...Atos și Țiganu  adică noi doi eram prieteni cu toate orătăniile  din

curte.,multe întrau în cușca noastră.Am văzut că o găină stă cam mult...de ce oare?

În fundul cuștii erau multe ouă !...Le-am arătat stăpânei ...Bravo, dregii mei ,cum de înțele

geți voi tot? MERITAȚI  O RECOMPENSĂ?

S-a descătușat iarna

Din lacăte cu multe chei .

Vine zăpada ,

Mătură lunci ,

Ucide  frunze ,

Le calcă în picioare ,

Îngheță  ape ,

Ucide izvoare ,

Lacrimi  de floare ,

Anină în crengi ,

Strânge  cu trena-i

Frnzele  moarte .

Ucide  și sufletul  meu!...