Fără nori...

Soarele coboară încet în brațele altei lumi,

iar cerul se aprinde în focuri amestecate,

ca un tablou care știe să plângă

și să zâmbească deodată.

Umbrele se întind peste dealuri și sate,

iar fiecare copac pare să șoptească

povestea zilei care se stinge,

povestea frunzei luată de vânt.

Lumina roșie mângâie acoperișuri,

râuri, drumuri și ferestre,

și mă simt mic, dar în același timp nemuritor.

Soarele s-a pierdut complet după deal,

iar cerul respiră violet și cenușiu,

lăsând doar vibrația caldă

a înserării.

Sfârșit și splendoare…

C-un gest brutal și nefiresc, 

Le-aș ruina definitiv pe toate, 

Deși, mi-e greu, căci te iubesc, 

Dar, stând așa, nu se mai poate. 

Am tot iertat și-am strâns în mine, 

Trădări și mofturi care mai de care, 

Și-acum când mi-e lehamite de tine, 

Îmi spui că lipsa mea e crâncenă și doare. 

Și poate doare tocmai fiindcă știi, 

Cât timp ți-am fost în întuneric, soare, 

Cum ți-am cusut plecările târzii, 

Cu fire reci de lacrimi și-mpăcare.

Mi-am risipit lumina, pas cu pas,

Ca pe-o monedă veche, fără preț,

Ba chiar ți-am dat și ce-a rămas, 

Și am primit indiferentă și dispreț.

Acum mă strâng din mine și mă duc, 

Spre un tărâm unde nu ceri, nu minți,

Căci simt că lângă tine mă usuc,

Și seacă lacrima în ochii mei fierbinți. 

Nu plec din neputință, nici din ură, 

Ci din respectul față de iubire, 

Căci inima, săraca, ea îndură, 

Și-ncet se-ndreaptă spre pieire. 

Iar dacă-n lipsa mea găsești un hău, 

E muntele ce-am fost, o știi prea bine,

Și n-am plecat ca ție să îți pară rău, 

Ci doar, să nu mă pierd definitiv… pe mine.

Gemete sunt trăirile mele,

Picuri de neant şi de stele,

Ţipăt de râmă strivită,

Mângâiere neoferită.

Mă înţeapă un trandafir în demenţă,

Iubirea din mine cere clemenţă,

Privirea spre cer îmi este întoarsă,

A trăi… mi se pare o farsă.

De oameni mă separă umanul,

Prieten îmi este iarăşi duşmanul,

Alături de harpă-i o sfântă,

Şi melodii depravate îmi cântă.

Fluturi se sinucid spre amurg,

Fericit îi priveşte un demiurg,

Aud cum putrezeşte iubirea,

Cobor în abis, să jelesc omenirea.

Curg pârâiele-înapoi, 

Din pământ spre ceruri plouă, 

Curcubeie cad puhoi, 

Să hrănească stropi de rouă. 

Urcă rodul înspre ram, 

Zi și noapte-i numai soare, 

Flori de gheață am la geam, 

Și zăpadă sub picioare. 

Munții urlă spre câmpie, 

Ca-nceput oaia să-i pască, 

Toamna mulge vin din vie, 

Pui de oameni să hrănească. 

Păsări au muțit în brad, 

Cântă zilnic numai iarba, 

Iezi se-mpiedică și cad, 

Că le crește-ntruna barba. 

Ceru-și plouă stele-n lac,

Peștii zboară prin lumină,

Cocoșii pe garduri tac, 

Zorii dorm lângă găină.

Se înclină plopii-n jos,

Pământul în spate-l țin,

Norii stau fără folos, 

Și privesc cum plouă lin. 

Din fântână iese fum,

Și-l adună-n poală vântul,

Casa urcă-n sus pe drum,

Căci sub ea plânge pământul.

Lumea-ntoarsă-i tot la fel,

Cu durere și cu bine,

Scrisă-n tainicul pastel,

De condeiele divine, 

Că de-ar fi să curgă-ntruna,

Peste munți și ape cerul,

Omul iar strivi cununa, 

Și iar frânge tot misterul. 

Lacrimi fără ochi,

Carne fără sânge,

Parcă-s un deochi,

Ce întruna plânge.

Zboruri fără aripi.

Gânduri fără minte,

Condamnat la urlet,

Fără de cuvinte.

Pas fără de mers,

Palmă ce nu strânge,

Sunt un neînțeles,

Care încet se frânge.

Flori fără sămânță 

Umbre fără trup,

Cerul mă denunță,

Cu pământ m-astup.

Uși fără perete,

Rugă fără cer,

Savurez regrete,

Și-ncontinuu cer.

Drum fără pământ,

Sete fără apă,

Nici un legământ,

Nici un om nu scapă.

Noduri fără sfoară,

Trepte fără scări,

Sufletul îmi zboară,

Înspre alte zări.

E altă noapte sub aceeași lună,

Și stau la masă lângă geam,

Și-n persistența mea nebună,

În dosul lunii ascunsă te zăream.

Parfumul tău pe haine-l simt,

Și mă gândesc să-ți scriu scrisoare,

Dar te-ai mutat și așa presimt,

Că adresa ta e dincolo de soare.

Mă uit pe geam și tainic ninge,

Iar gândul viscolește-n mintea mea,

Și văd cum cineva te-mpinge,

Și cazi în neant din stea în stea.

Afară două umbre grațios dansează,

Îmbătrânesc privind acest spectacol,

Iar muzica îmi ține mintea trează,

Și simt c-o să se-ntâmple un  miracol.

Dar brusc un crivăț cu miros de frică,

Privirea îmi îngheață în fereastră,

Și dansul umbrelor îl văd prin sticlă,

Iar lumea lor e ca și lumea noastră.

Atâta nostalgie îmbrăcată-n iarnă,

Un ultim dans pentr-un uitat holtei,

Și din tavan a început să cearnă,

Cu inimi suferinde de tinere femei.

Asta-i altă seară-n care gândurile nu-mi dau pace,

Copilul din mine urlă de durere și se zbate,

Vreau să-l ajut dar nu pot, n-am ce-i face,

N-a fost pregătit pentru lumea asta crudă,

Urechile lui cuvinte de ură nu vor să mai audă

Inima lui de iubire începe să se ascundă,

A iubit, de asta ochii în fiecare seară i se udă.

Este vina mea pentru că nu l-am pregătit

Nu i-am spus că doare dacă iubești și nu ești iubit,

Acum caut o cale ca singur să fiu fericit.....

Defapt nu caut nimic, nu fac nimic, doar îl mint....

Cum aș putea să-i spun c-am ales să sufăr o viață,

Cum să-i spun că-mi place să-mi curgă lacrimi pe față,

Cum să-i explic faptul că pot să iubesc și fără să fiu iubit 

Cum să-i spun că visele lui din cauza mea au murit....

El nu credea în iubire, dar eu am găsit iubirea adevărată

Ea este totul pentru mine, nu este doar o simplă fată,

Poate ea nu mă mai iubește, dar eu îi port iubire curată

Îl las să mă judece, dar n-am să schimb nimic 

Poate greșesc, îmi asum, îmi place să mă complic,

În viață am să iubesc tot ce-mi este interzis 

Am s-o iubesc doar pe cea căreia îi sunt promis.

Pe tâmpla lumii curge-o ceară vie,

Topită-n rugi și-n sânge neînceput,

Iar timpul, ca o veche liturghie,

Se zămislește-n trup de nou-născut.

Sub ceruri albe, îngerii bocesc,

Cu aripi roase de-un blestem tăcut,

Iar omul, mândru, poartă chip regesc,

Căci fără el, geneza n-ar fi început.

Pustii altare gem fără lumină,

Din sfinte vase curge doar noroi,

Iar crinii albi sunt murdăriți de tină,

Pe pieptul morților cu ochii goi.

Nici clopotul nu ne mai dă chemarea,

Sunt oase-n ele, nu ecou de stele,

O lume-nfrântă își trage răsuflarea,

Căzând în somnul morții lângă ele.

Spre răsărit se frânge o tăcere,

O umbră vie-n ziduri scrijelește,

Iar din abis, o zeitate cere,

Să îi slujim cu toți orbește.

ea mi-a spus

mă duc să mă spăl pe dinți,
scrie-mi ceva până termin

pasta de dinți,
magică, mentolată, face minuni
ea stă într-un tub colorat
și printr-un capac economic
se așază pe periuța de dinți

nouă, curent, ne place pasta colgate
ea este albă și parfumată
face o spumă bogată
care lasă dinții strălucitori

aș vrea să fiu o pastă de dinți
și-n fiecare dimineață
înainte de orice, aș vrea
să stau întins pe periuța ta

Mi-e o sete sălbatică dar apă nu vreau,

Am buza uscată și gâtul aprins, 

Plouă în jur într-un ritm infernal, 

Mi-e o sete sălbatică de sânge vernal.

Strigătul lumii se frânge în mine,

Un clopot de fier răsună a sodom,

Iar umbre răsar din mii de ruine,

Împingându-mă-n carnea unui alt om.

Mă-nchin la furtuni, la focul din ele,

Mă mistuie dorul de-un loc nevăzut,

Din buza de jar îmi cresc mii de stele,

Ce scapără-ntruna în trupu-mi de lut.

Mi-e sete de viață, dar nu de izvoare,

Mi-e sete de moarte, dar nu de sfârșit,

Căci sângele-mi curge din veșnicul soare,

Iar ochiul îmi plânge cu aur topit.

Aud cum pământul trosnește din oase,

Cum iarba înghite păcatul cel greu,

Iar cerul își plânge icoanele arse,

Ținute în palmă de chiar Dumnezeu.

Setea din mine se urcă pe cruci,

Mă sapă prin vene, mă sfâșie-n rug,

Și simt cum din mine se naște atunci,

Un imn pentru îngerii căzuți în amurg.

În dinți de arhangheli se sfarmă văzduhul,

Se frânge pământul sub ploi de blestem,

Iar setea-mi străpunge și trupul, și duhul,

Stropind cu-al meu sânge întregul Eden.

Din cranii de piatră curg râuri de jale,

Se scriu evanghelii pe ziduri de fum,

Iar trupul mi-e templul suitei regale,

Cu porțile lipsă și poteci fără drum.

Se scutură cerul ca o piele de șarpe,

Se sting constelații în ochiul de foc,

Iar setea din mine se schimbă în ape,

Ce rup începutul din vechiul soroc.

Se clatină tronuri și regii se tem,

Căci jugul de sânge se rupe-n genuni,

Iar crucea cea mare rămâne un semn,

Ce învie din lutul uscat alte lumi.

Mi-e o sete sălbatică dar apă nu vreau,

Fiindcă apa e moartă c-un miros neplăcut,

Mi-e o sete sălbatică de sânge vernal,

Să spăl tot pământul pentr-un nou început.

Pe urmele scriitorilor

— Spune-mi, “Eminescu”, sub ce stea te-aș găsi?

— În codrii de cuvinte, unde luceferii știu să iubească și să piară-n zori, vei citi.

— Dar “Creangă”, pe unde-ai lăsat povești cu haz?

— Pe ulița copilăriei, unde râsul face din necaz un mic răgaz.

— Și "Bacovia", în ce odaie ți-ai ascuns plumbul greu?

— Într-un oraș cu ploi pe geamuri, unde tăcerea bate-n suflet mereu.

— "Arghezi", unde se poate afla cuvântul tău amar?

— Într-o grădină cu buruieni și flori, unde și veninul prinde gust de dar.

— "Blaga", în ce tăcere ți-ai pus misterul la păstrare?

— Acolo unde luna nu răspunde, dar întrebarea crește mare.

— "Nichita Stănescu", unde se joacă necuvintele-n zbor?

— În spațiul dintre două inimi, când tăcerea capătă fior.

— "Grigore Vieru", pe unde-ți cântă dorul de-acasă?

— În pâinea caldă și-n glasul mamei, în limba care nu ne lasă.

— "Dumitru Matcovschi", unde-i drumul care doare?

— Pe-acolo unde omul își apără cuvântul, chiar și când îl costă soare.

— "Ion Druță", unde-ai ascuns satul tău curat?

— În fiecare prag de lemn și-n omul simplu, niciodată uitat.

— Dar "Vasile Alecsandri", unde-i hora de demult?

— În cântecul ce trece peste ani și-l ține satul viu, ascultându-l mult.

— "George Coșbuc", în ce câmp se-aude seara?

— Pe deal, când plugul lasă brazda, iar greierii își cheamă vara.

— "Tudor Arghezi", te-am întrebat deja; mai spune-mi, dacă poți,

— Găsești răspunsuri și-n cuvinte, și-n tăcerea dintre toți.

— Atunci, "Alexandru Macedonski", unde se ascunde roza?

— În visul celui care caută, chiar dacă-l înțeapă spinoasa.

— "Lucian Blaga", iarăși vin: unde-i pragul dintre noi?

— În ochiul care vede lumea și-n umbra care vine după ploi.

— "Mihail Sadoveanu", pe ce potecă să te aflu?

— În codrul vechi, pe lângă ape, când vântul spune basmul fără să-l răstălmăcească-n altul.

— "Liviu Rebreanu", unde-i satul care fierbe?

— În brazda ce promite hrană, în dorința care mușcă și nu se pierde.

— "Camil Petrescu", pe unde trece conștiința?

— Prin camerele minții, unde adevărul își cercetează neputința.

— "Mihail Sebastian", în ce oraș răsună dorul?

— În pașii celui singur, când iubirea-i schimbă mersul și decorul.

— "Marin Preda", unde stă Moromete la sfat?

— Pe prispa vremii, cu o vorbă scurtă și-un veac întreg de judecat.

— "Mircea Eliade", ce ușă duce-n mit?

— Prin orice clipă care pare simplă, dar ascunde-un labirint.

— "Emil Cioran", pe unde umblă îndoiala?

— În mintea ce privește noaptea și-și pune singură întrebarea.

— "Eugen Ionescu", unde-i absurdul cel mai viu?

— Pe-o scenă unde toți vorbesc, dar nimeni nu mai știe ce să spună și de ce-ar fi să știe.

— "Mihail Kogălniceanu", unde începe-un veac?

— Când oamenii își spun povestea și nu se mai întorc din prag.

— "Ana Blandiana", unde se păstrează curajul?

— În versul care spune adevărul, chiar când îl pândește naufragiul.

— "Marin Sorescu", pe unde-i drumul către stele?

— Prin lucrurile mici, privite de aproape, ca printr-un geam spre ele.

— "Dante", unde-i poarta către infern?

— În orice pas făcut de om, când răul pare veșnic și etern.

— "Petrarca", unde-i Laura, unde-i dorul?

— În versul ce nu poate stinge nici anii, nici fiorul.

— "Shakespeare", pe ce scenă se răstoarnă lumea?

— În pieptul omului, când dragostea și ura-și schimbă haina, una cu alta, întruna.

— "Geoffrey Chaucer", unde-i drumul pelerinilor prin ploaie?

— La han, unde poveștile se-adună și fiecare glas mai naște-o voie.

— "John Donne", unde se măsoară depărtarea?

— În inimile ce-și caută răspunsul și transformă lipsa-n chemarea.

— "William Blake", unde-i tigrul care arde?

— În focul minții, între teamă și mirare, când noaptea nu mai poate să-l dezmierde.

— "Jane Austen", unde-i balul și privirea?

— În sala unde mândria-și caută perechea, iar ironia ține cumpătarea.

— "Mary Shelley", unde se trezește făptura?

— În laboratorul singurătății, când omul vrea să biruie natura.

— "Charles Dickens", pe unde trec copiii prin ceață?

— Prin orașe care-și ascund nedreptatea sub felinare și promisiuni de viață.

— "Charlotte Brontë", unde-i vocea ce nu tace?

— În camera unei femei care-și cere locul și singură și-l face.

— "Emily Brontë", unde urlă vântul peste câmp?

— Pe dealul unde dragostea nu știe să se-așeze, nici să-și găsească timp.

— "Oscar Wilde", unde se ascunde portretul?

— În odaia unde masca zâmbește, iar chipul plătește prețul.

— "Virginia Woolf", unde curge-o zi întreagă?

— În mintea care strânge-o lume-ntr-o clipă, fără să-i ceară voie să-nțeleagă.

— "George Orwell", pe unde trece ochiul de pază?

— Prin orașul în care frica își schimbă numele și intră-n fiecare casă.

— "Agatha Christie", unde s-a pierdut urma?

— În salonul cu uși închise, unde fiecare tace și fiecare ascunde-o umbră.

— "J. R. R. Tolkien", pe ce potecă merg hobbiții?

— Prin ținutul unde prietenia ține piept întunericului și-l face să-și piardă dinții.

— "Lewis Carroll", unde-i iepurele grăbit?

— Într-o lume cu ceasuri strâmbe, unde nonsensul pare potrivit.

— "Arthur Conan Doyle", unde-i Sherlock cu lupa?

— În urma cea mai fină, unde mintea dreaptă descurcă orice trupă.

— "Rudyard Kipling", pe unde umblă Cartea junglei?

— Acolo unde legea-i veche și fiecare pas se-nvață-n umbra frunzei.

— "Robert Burns", unde-i cântecul de-acasă?

— În glasul care, chiar departe, își amintește limba și nu-l lasă.

— "Alexander Pope", unde-i satira cu măsură?

— În versul care râde fin, dar lasă-n urmă-o mică zgârietură.

— "John Keats", unde-i frumusețea care doare?

— În clipa ce rămâne vie, deși se stinge floarea-n soare.

— "Percy Bysshe Shelley", unde aleargă norii?

— Pe cerul care-și schimbă fața și-și poartă mai departe dorii.

— "Lord Byron", unde se duce omul mândru?

— Spre marginea furtunii, cu surâsul său amar și pasul blându-i.

— "William Wordsworth", unde-i floarea singuratică?

— Pe mal, unde o privire face liniștea să fie poetică.

— "T. S. Eliot", unde-i pământul sterp?

— În orașul obosit, când pașii caută-un sens prin zgomotul inert.

— "Dylan Thomas", unde-i noaptea ce nu cedează?

— În glasul care strigă vieții să ardă, chiar când umbra se-așază.

— "James Joyce", pe unde rătăcește Bloom?

— Printr-o singură zi, ce poate cuprinde-un univers întreg și-un drum.

— "Samuel Beckett", unde se-așteaptă răspunsul?

— Lângă un drum pustiu, în timp ce tăcerea își amână plânsul.

— "Rabindranath Tagore", unde se deschide grădina?

— În sufletul ce-și lasă cântecul să lumineze rădăcina.

— "Khalil Gibran", unde-i cuvântul care vindecă?

— În pâinea împărțită și-n iubirea care nu judecă.

— "Pablo Neruda", unde se ascunde marea?

— În poemul care-o strigă și-i păstrează depărtarea.

— "Federico García Lorca", unde cântă luna?

— În Andaluzia nopții, când chitara-și caută întruna.

— "Miguel de Cervantes", unde-i cavalerul visător?

— Pe drumul unde morile se schimbă-n uriași, iar visul nu-i ușor.

— "Gabriel García Márquez", unde plouă cu ani?

— În satul unde timpul se întoarce și poveștile cresc din oameni, nu din bani.

— "Jorge Luis Borges", unde se află labirintul?

— În biblioteca fără capăt, unde fiecare carte-și caută cuvântul.

— "Octavio Paz", unde se întâlnesc tăcerea și glasul?

— În clipa dintre două respirații, când lumea își descoperă pasul.

— "Franz Kafka", unde-i ușa spre vină?

— În camera în care omul se trezește străin, fără să știe cine-l înclină.

— "Hermann Hesse", pe ce cărare pleacă Siddhartha?

— Spre râu, unde tăcerea îl învață să asculte viața toată.

— "Thomas Mann", unde se lungește timpul?

— Pe muntele unde bolnavii își aud gândurile și le măsoară ritmul.

— "Bertolt Brecht", unde-i scena care întreabă?

— În fața unei lumi ce-și joacă rolul, dar uită cine plătește seara.

— "Rainer Maria Rilke", unde-i îngerul înalt?

— În spațiul dintre teamă și frumusețe, când omul se ridică din asfalt.

— "Johann Wolfgang von Goethe", unde-i Faust cu dorul său?

— La răscrucea unde omul cere totul și se pierde-n propriul eu.

— "Friedrich Schiller", unde-i libertatea-n lanț?

— În omul care nu se vinde, chiar când lumea-i pune preț și șanț.

— "Homer", pe unde vin corăbii din război?

— Pe marea veche, unde zeii și eroii se-ntorc mereu la noi.

— "Sofocle", unde-și află omul legea?

— În lupta dintre inimă și cetate, când nimeni nu mai poate schimba alegerea.

— "Euripide", unde-i Medea cu durerea?

— În tragedia ce arată cât de-adâncă poate fi tăcerea.

— "Ovidiu", unde se schimbă forma?

— În mitul care trece printr-un trup și-și caută altă normă.

— "Molière", unde râde zgârcitul?

— În casa unde aurul e stăpân, iar omul și-a uitat chipul.

— "Voltaire", unde-i râsul care mușcă?

— În întrebarea ce lovește nedreptatea, fără să se ascundă.

— "Victor Hugo", unde-i clopotul din turn?

— În orașul care-și strigă mila și-și ascunde câte-un junghi nocturn.

— "Honoré de Balzac", unde se vinde visul?

— În odaia unde banii schimbă numele, iar ambiția își ascute scrisul.

— "Émile Zola", unde fierbe strada?

— În mulțimea care cere pâine și nu mai poate să-și înghită roada.

— "Gustave Flaubert", unde-i Emma cu dorința?

— În romanul unde visul se lovește de viață și-i rămâne neputința.

— "Albert Camus", unde-i străinul pe țărm?

— Sub soarele fără milă, când lumea tace și omul își poartă propriul termen.

— "Marcel Proust", unde se-ntoarce timpul?

— În gustul unei amintiri, când prezentul își încetinește ritmul.

— "Mihail Bulgakov", unde-i diavolul prin oraș?

— La Moscova, unde râsul și groaza își dau mâna pe sub același glas.

— "Fiodor Dostoievski", unde-i omul ce se judecă?

— În subsolul conștiinței, unde vinovăția se ascunde și se-apucă.

— "Lev Tolstoi", unde-i pacea și războiul?

— În casa unde istoria se-așază la masă și schimbă omului veșmântul.

— "Anton Cehov", unde-i livada ce se vinde?

— În locul unde trecutul încă înflorește, dar viitorul nu se prinde.

— "Aleksandr Pușkin", unde-i versul sprinten, viu?

— În limba care scânteiază, ca o sabie pe-un câmp pustiu.

— "Nikolai Gogol", unde-i nasul fără chip?

— În orașul unde absurdul poartă frac și merge drept, tiptil.

— "Anna Ahmatova", unde stă tăcerea dreaptă?

— În femeia care trece prin furtună și nu-și lasă vocea frântă.

— "Marina Țvetaeva", unde-i versul care arde?

— În inima ce nu se teme să-și rostească dorul, chiar când nimeni nu-l dezmiardă.

— "Serghei Esenin", unde-i mesteacănul alb?

— În satul care-i cântă dorul, cu sufletul aprins și pasul cald.

— "Vladimir Maiakovski", unde-i strigătul în piață?

— În versul care sparge ziduri și nu-și cere voie să se-nalță.

— "Boris Pasternak", unde-i doctorul prin furtună?

— În omul care-și caută iubirea și-o apără de vremea cea nebună.

— "Maksim Gorki", unde-i omul de pe drum?

— În portul unde sărăcia-și spune numele și speră să găsească-un alt tărâm.

— "Mihail Șolohov", unde curge Donul larg?

— Prin stepa unde iubirea și războiul trag de om din prag în prag.

— "Vladimir Nabokov", unde flutură aripa?

— În amintirea care-și schimbă limba, dar nu-și uită niciodată clipa.

— "Iuri Jivago", unde-i iarna fără capăt?

— În cartea unde omul ține vie iubirea, chiar când vremurile îl sapă.

— "Haruki Murakami", unde se deschide-un tunel?

— În orașul paralel, unde pisicile știu drumul și timpul merge altfel.

— "Yukio Mishima", unde-i frumusețea prea severă?

— În gestul care se dorește veșnic, dar se frânge-n propria-i măsură.

— "Murasaki Shikibu", unde-i curtea cea de mătase?

— În paginile unde dorul trece prin veacuri, fără să-și schimbe hainele frumoase.

— "Naguib Mahfouz", pe ce uliță să-l caut?

— În Cairo, unde generații întregi își spun povestea, iar timpul stă la sfat.

— "Chinua Achebe", unde-i satul prins în schimbare?

— În cuvântul ce păstrează-o lume, chiar când istoria o împinge spre uitare.

— "Toni Morrison", unde se leagă amintirea?

— În glasul celor scoși din umbră, care-și apără numele și firea.

— "Maya Angelou", unde zboară pasărea-n colivie?

— În cântecul care-și face aripi din durere și din demnitate vie.

— "James Baldwin", unde-i strada care-ntreabă?

— În omul ce privește adevărul și nu-l lasă să se piardă-n grabă.

— "Edgar Allan Poe", unde bate corbul sur?

— La geamul minții, când pierderea se-ntoarce și nu mai pleacă-n jur.

— "Walt Whitman", unde-i frunza de iarbă?

— În fiecare om, în fiecare glas, în lumea largă.

— "Emily Dickinson", unde-i camera ascunsă?

— În versul mic, cu ușa-nchisă, unde veșnicia stă pătrunsă.

— "Sylvia Plath", unde-i clopotul de sticlă?

— În odaia unde mintea se luptă, dar încă respiră și se ridică.

— "Langston Hughes", unde-i visul amânat?

— În strada care strigă tare: „Nu m-ai uitat, nu m-ai uitat!”

— "Herman Melville", unde-i balena albă?

— Pe marea unde obsesia își face din om o umbră slabă.

— "Mark Twain", unde-i fluviul și pluta?

— Acolo unde băieții cresc, iar libertatea-și caută ruta.

— "Ernest Hemingway", unde-i omul lângă mare?

— În lupta cu peștele și cu sine, când curajul nu-i doar o înfățișare.

— "F. Scott Fitzgerald", unde-i petrecerea de aur?

— În casa unde strălucirea ascunde un regret și-un dor amar.

— "Jack London", unde urlă lupul alb?

— În nordul care cere omului să fie tare, dar îi lasă sufletul cald.

— "Harper Lee", unde-i pasărea fără vină?

— În ochiul copilului care vede dreptatea, chiar când adulții o înclină.

— "Ursula K. Le Guin", unde-i țărmul de dincolo?

— În lumea care ne întreabă cine-am fi, dacă n-am moșteni același rol.

— "Octavia E. Butler", unde-i viitorul schimbat?

— În povestea ce ne pune față-n față cu trecutul neiertat.

— "J. K. Rowling", unde-i trenul prin ceață?

— La peronul unde prietenia aprinde lumină și dă curaj vieții.

— "Neil Gaiman", unde-i zeul pe drum?

— În mitul ce-și schimbă masca, dar ne urmează oricum.

— "Margaret Atwood", unde se-nchide povestea?

— Într-un viitor care ne întreabă ce-am făcut cu libertatea.

— "Doris Lessing", unde-i casa cea fără hotar?

— În mintea care se mută dintr-o lume-n alta, căutând adevărul rar.

— "J. M. Coetzee", unde se-aude tăcerea?

— În locul unde omul privește puterea și-i simte greutatea.

— "Wole Soyinka", unde-i masca de sărbătoare?

— În teatrul ce dezvăluie rana ascunsă sub culoare.

— "Andrei Platonov", unde-i omul prin cenușă?

— În țara unde visul se construiește greu și fiecare cuvânt apasă.

— "Osip Mandelștam", unde-i vocea prinsă-n zid?

— În versul dus mai departe, când tăcerea pare să-l înghită rapid.

— "Varlam Șalamov", unde-i iarna fără milă?

— În memoria care nu se stinge, deși orice amintire-i fragilă.

— "Aleksandr Soljenițîn", unde-i omul în lagăr?

— În adevărul ce răzbate, chiar când e-nchis sub lacăt și sub steag.

— "Mihail Lermontov", unde-i norul singuratic?

— Peste munții unde dorul își caută un loc statornic.

— "Ivan Turgheniev", unde-i vântul schimbării?

— În tinerii care visează și-n bătrânii ce se tem de depărtării.

— "Nikolai Leskov", unde-i povestea cu sfinți și cu meșteri?

— În vorba omului simplu, ce leagă o minune de zilele cele mai grele.

— "Marina Carr", unde-i glasul din Irlanda?

— În mitul care se întoarce și-și caută pe scenă banda.

— "Seamus Heaney", unde-i pământul săpat?

— În mâna care schimbă lopata-n condei și trecutul în vers lucrat.

— "W. B. Yeats", unde se-nvârte falconul?

— În cercul vremii, când centrul se pierde și se clatină tronul.

— "D. H. Lawrence", unde-i focul sub piele?

— În dorința care ne schimbă, cu primejdii și cu stele.

— "E. M. Forster", unde-i drumul spre India?

— În puntea dintre lumi, unde prietenia-și caută armonia.

— "Aldous Huxley", unde-i lumea prea fericită?

— În locul unde libertatea pare mică, iar îndoiala-i oprită.

— "H. G. Wells", unde-i mașina timpului?

— În mintea ce-și imaginează viitorul și măsoară prețul schimbului.

— "Maryse Condé", unde-i insula cu memorie?

— În glasul ce-și adună strămoșii și nu-i lasă fără istorie.

— "Marguerite Duras", unde-i iubirea departe?

— În povestea spusă rar, când o tăcere valorează cât o carte.

— "Simone de Beauvoir", unde-i omul liber?

— În alegerea de-a nu fi doar rolul pe care lumea i-l prescrie.

— "Jean-Paul Sartre", unde începe răspunderea?

— În clipa când alegi și nu mai poți da altuia povara.

— "André Breton", unde-i visul fără pază?

— În imaginea care rupe logica și-n mintea ce nu se mai așază.

— "Paul Verlaine", unde-i muzica din ploaie?

— În versul care curge încet și-și ține tristețea în odaie.

— "Arthur Rimbaud", unde-i barca beată?

— Pe râul tinereții, unde lumea se răstoarnă toată.

— "Charles Baudelaire", unde-i floarea răului?

— În orașul care-și pune frumusețea chiar pe marginea abisului.

— "Stéphane Mallarmé", unde-i cartea ce nu se-ncheie?

— În pagina albă, unde orice sens se naște și se-ntreabă ce să fie.

— "Paul Éluard", unde-i iubirea fără lanț?

— În cuvântul ce dă omului curaj să se ridice din șanț.

— "Federico García Lorca", te-am mai întrebat de lună,

— Iar eu îți spun: o găsești în cântecul ce noaptea o adună.

— Dar spuneți-mi, voi, poeți, scriitori, romancieri,

Unde vă găsesc când trec prin zile fără ieri?

— Ne găsești în carte, în bibliotecă, pe-un raft,

Într-un vers rostit încet, într-un gând lăsat în prag.

— Și dacă nu vă aflu, dacă drumul e pustiu?

— Întreabă-l pe următorul; el te va trimite viu.

Așa pornesc din nou, cu întrebarea la hotar:

— "Eminescu", unde-i "Shakespeare"? — Într-un teatru luminat.

— "Shakespeare", unde-i "Pușkin"? — Într-un vers neînfricat.

— "Pușkin", unde-i "Dostoievski"? — Într-un suflet răscolit.

— "Dostoievski", unde-i "Woolf"? — Într-un timp încetinit.

— "Woolf", unde-i "Borges"? — În labirintul de hârtie.

— "Borges", unde-i "Vieru"? — În limba ce ne ține vie.

— "Vieru",

unde-i "Hugo"? — Într-un clopot care bate.

— "Hugo", unde-i "Neruda"? — Pe țărm, cu marea-n spate.

— "Neruda", unde-i "Cervantes"? — Pe-un drum cu vis nebun.

— "Cervantes", unde-i "Atwood"? — În viitorul care vine-acum.

Și dacă mă întrebi, cititorule, pe unde s-o apuci,

Caută-l pe cel dintâi — și el te duce unde vrei s-ajungi.

Că fiecare nume-i o fereastră, fiecare carte-i un hotar,

Iar dintr-un singur „unde-l găsesc?” se naște-un drum fără sfârșit și fără calendar.

Toate cele adevărate,

De noi, repede uitate..

Le-am lăsat, ne-am depărtat...

De rău ne-am apropiat.

Căci cu vicleșugul mare,

Ne-a mințit pe fiecare,

Ne-a atras în cursa lui,

Luând calea binelui...

Cei ce așa au ales,

Se va vedea la cules.

Căci ce semeni, vei avea,

La cules în viața ta.

Intoarcete nu-i târziu,

Să îți schimbi alegerea,

De-ți dorești ca viața ta,

În veci să o poți avea .

Căci cu domnul de alegi,

Lucruri bune-ai să culegi.

Raiul îl vei dobândi,

Și în veci, vrednic vei fi.

Crede vei primi mereu,

Fiindcă bunul Dumnezeu,

El este al tuturor,

Și ne vine-n ajutor.