Fără nori...
Fără nori aș muri,
Fără nori ochii mei ar orbi,
Ei trec ca și mine senini,
Departe de ochii străini.
Fără nori mă întunec mereu,
Fără nori ochii îmi plouă,
Unde sunt ei, acolo-s și eu,
Suntem două boabe de rouă.
Fără nori sunt inutil,
Fără nori sunt un sihastru,
Mi-e traiul ușor infantil,
Și merit, cerul albastru!
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 29 ноября 2024
Views: 236
Poems in the same category
Deznădejde
Se stinge focul vechi din vatra lumii,
Și-n scrum rămâne umbra unui vis,
Pe umeri ne apasă greu străbunii,
Iar moartea ne trimite jalbe-n scris.
Sub pașii lenți se frâng făpturi uitate,
Ecoul lor se pierde-n nesfârșit,
Iar cerul, obosit de nedreptate,
Își varsă stelele pe un pământ rănit.
S-a 'ncimentat tăcerea printre ziduri,
Și nici un glas n-ajunge până-n cer,
Iar moartea s-a 'ncrețit de riduri,
Și tristă-și bate coasa-ntr-un ungher.
Pe străzi, tăcerea curge ca o boală,
Din ochi străini cad lacrimi și oftat,
Toți câinii latră noaptea pe afară,
Căci duhul morții se plimbă ne-ncetat.
Pământul geme sub atâtea cruci,
Iar cerul tace-n semn de neputință,
La porți de case se zăresc năluci,
Ce-mpart scripturi și cer credință.
În piepturi, inimi bat fără de vlagă,
Și de pe umeri îngerii-au fugit,
Căință așteaptă o lume întreagă,
Și-un nou Iisus să fie răstignit.
Peregrin serafic
Curg lacrimi de cristal și suspine de oțel
Iar umbrele tăcerii parcă ar fi legate și-n învel
Și-n respledența lor totul e amaranth, iar pentru acest fapt inima e în deplină lugubură
Vremea bună din sufletul meu e doar o străină evanescentă și s-a preschimbat și ea-n oceane de tăcere
De ce nu simțiți durerea din al meu suflet? Și de ce sunt eu singura care întreabă și tot eu îmi ofer răspunsurile?
Considerați toți că inima mea-i crudă și de gheață
Curg a mele lacrimi de cristal printre crăpăturile ruginite ale pământului când realizez acest fapt
Căci eu am fost mereu cu o inimă bună, chiar mult prea celestială , deși sunt percepută de mintea voastră drept doar un călător pe această lume, și niciodată o ființă care poate fii iubită
Titlul: "Peregrin serafic"Peregrin: Sugerează ideea de călător, rătăcitor sau călător pe această lume, reflectând sentimentul de neapartenență sau căutare a unui loc.
Serafic: Evocă imagini angelice, divine și pure, indicând călătoria ta spirituală sau emoțională profundă, păstrând în același timp o esență angelică și înălțătoare.
Metafore și Explicații:"Curg lacrimi de cristal și suspine de oțel":Lacrimi de cristal: Sugerează puritatea și sinceritatea durerii tale.Suspine de oțel: Indică durerea profundă și grea, comparabilă cu duritatea oțelului.
"Umbrele tăcerii parcă ar fi legate și-n învel":Umbrele tăcerii: Sugerează momentele de tăcere și necomunicare, încărcate de semnificații ascunse.Legate și-n învel: Tăcerea este învăluită și protejată, poate chiar ascunsă, adăugând un strat de complexitate emoțiilor tale.
"În respledența lor totul e amaranth":Resplendență: Strălucire și splendoare.
Amaranth: Etern, neschimbător. Indică o stare de frumusețe și nemurire în mijlocul durerii.
"Pentru acest fapt inima e în deplină lugubură":Lugubru: Sumbru, întunecat. Sugerează că inima ta este cufundată în tristețe și întuneric.
"Vremea bună din sufletul meu e doar o străină evanescentă":Străină evanescentă: Sentimentele pozitive din sufletul tău sunt trecătoare și rare, aproape inexistente.
"S-a preschimbat și ea-n oceane de tăcere":Oceane de tăcere: Sentimentele tale s-au transformat în tăcere vastă și profundă, indicând o lipsă de comunicare și exprimare.
"Curg a mele lacrimi de cristal printre crăpăturile ruginite ale pământului":Crăpături ruginite ale pământului: Sugerează durerea și suferința adânc înrădăcinată în tine și în lumea ta, ca niște crăpături vechi și neglijate.
"Chiar mult prea celestială":Celestial: Divin, ceresc. Sugerează că inima ta este pură și nobilă, chiar dacă este percepută greșit de ceilalți.
"Un călător pe această lume, și niciodată o ființă ce-ar putea fi iubită":Reflectă sentimentul de alienare și neînțelegere, că ești percepută doar ca un trecător și nu ca cineva demn de iubire.
Sensul Poeziei:Poezia explorează sentimentele profunde de durere, neînțelegere și alienare ale autorului. Folosind imagini puternice și metafore elaborate, se subliniază contrastul dintre percepția exterioară și realitatea interioară a autorului. Deși este percepută ca fiind rece și distantă, inima autorului este plină de iubire și bunătate. Poezia exprimă frustrarea și tristețea de a nu fi înțeleasă sau iubită de cei din jur, în ciuda purității și profunzimii emoționale.
Ajutor divin
Puterea lui Dumnezeu,
Mă ghidează tot mereu.
Am dar de la Dumnezeu,
Și lumină sfântă eu..
Văd scopul lui Dumnezeu.
Binecuvântarea ta,
Îndrumă azi calea mea...
Știu că doar iubirea ta,
Mă îndrumă în credința mea
Am recunoștință vie,
Vreau să mă înțeleg cu tine
Împreună și unități,
Să fim Doamne fericiți.
Îmi doresc să pot avea,
Tot ce vreau în viața mea,
Cu înțelepciunea ta,
Duhul sfânt mă va îndruma,
Și pacea ta voi avea.
Las toate in grija ta..
Te am în inima mea,
Simt că este, mâna ta.
Inima mi-ai vindecat,
De când eu te-am acceptat.
Tot ce Dumnezeu mia dat,
Am primit neîncetat,
Cum le face Dumnezeu,
Aș vrea ca să pot și eu.
Dar sunt recunoscător,
Pentru al său ajutor.
Domnul fie lăudat,
Am fost de el ajutat.
La cules
Toate cele adevărate,
De noi, repede uitate..
Le-am lăsat, ne-am depărtat...
De rău ne-am apropiat.
Căci cu vicleșugul mare,
Ne-a mințit pe fiecare,
Ne-a atras în cursa lui,
Luând calea binelui...
Cei ce așa au ales,
Se va vedea la cules.
Căci ce semeni, vei avea,
La cules în viața ta.
Intoarcete nu-i târziu,
Să îți schimbi alegerea,
De-ți dorești ca viața ta,
În veci să o poți avea .
Căci cu domnul de alegi,
Lucruri bune-ai să culegi.
Raiul îl vei dobândi,
Și în veci, vrednic vei fi.
Crede vei primi mereu,
Fiindcă bunul Dumnezeu,
El este al tuturor,
Și ne vine-n ajutor.
Să fim buni!
Mă uit în jur si, nu-nteleg,
De unde vine, atâta răutate,
Aș vrea s-adun și, să culeg,
Un mic buchet, de bunătate
Ma rog si, zilnic mă închin,
Și îmi doresc, eu, cu ardoare,
Să văd mereu, Cerul senin,
Și Soarele, cum după nor apare
Dar parcă, a mea ruga zboară,
Și-mi pun mereu o întrebare,
De ce norii, mai rar coboară,
Și nici atunci, nu lasă apa roditoare?
Când mic copil, creșteam în sat,
Îmi amintesc, de cele 4 anotimpuri,
Ca ele azi și, omul s-a schimbat,
Și noi trăim, în rătăcire, alte vremuri
Ne punem întrebări, fără răspunsuri,
Vedem, că tot mai rău, e, pe pământ,
Și ne expunem, permanent la riscuri,
Și nimic sfânt, nu mai e, în cuvânt
Suntem, din ce în ce, mai mândri,
Și lacomi, fără nicio cumpătare,
Cu toții am uitat, să mai fim tandri,
Și uneori chiar mânioși, fără răbdare
Avem cu toții, iubire mare de arginți,
Si ne lipsește, dragostea aproapelui,
Nu știm ce-nseamnă, să fim smeriți,
Avem doar grija trupului și, nu și a sufletului
Cu cel sărac, nu suntem milostivi,
Să-l bucurăm, cât de puțin se poate,
În lumea noastră, suntem captivi,
Și adunăm muncind și, zi și noapte
Vedem cu ochii noștri, nedreptatea,
Și judecăm ușor, cu măsuri diferite,
Si implorăm mereu, Divinitatea,
Să ne ajute și, să-navem suferințe
Nu știm și, nici nu vrem a mai ierta,
Pe cei ce credem, că ne-au greșit,
Și nici să dăm, din pâinea câștigată,
Celor ce-n viață, norocul le-a lipsit
Dacă deschidem, bine, ochii minții,
Vedem în clar, când Sus plecăm,
Cum toți suntem egali, în fața morții,
Nimic material, nici bani, noi nu luăm
Așa că pe pământ, cât mai trăim,
Să nu uităm, să facem fapte bune,
Că doar așa și, nu altfel ne-nbogățim,
Și-n Cartea Vieții, noi vom purta..un nume!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Мальчик
Хороший, воспитаный мальчик,
Делает вид, что ему грустно,
Порезал руку о бокальчик,
Кровь грязная, но сука вкусная.
Сон на кровати, как на гвоздях,
Не умею ни любить, ни отдавать,
Детская улыбка застряла в пузырях,
Хочу рассвет на балконе встречать.
Не ловить больше психозы,
Жить нормально и тихо,
Начать писать прозы,
И больше не найти выход.
Страсть ломает мне пальцы,
Руки уже дрожат от страха,
Не жить как скитальцы,
Быть спокойным как лицо монаха.
Deznădejde
Se stinge focul vechi din vatra lumii,
Și-n scrum rămâne umbra unui vis,
Pe umeri ne apasă greu străbunii,
Iar moartea ne trimite jalbe-n scris.
Sub pașii lenți se frâng făpturi uitate,
Ecoul lor se pierde-n nesfârșit,
Iar cerul, obosit de nedreptate,
Își varsă stelele pe un pământ rănit.
S-a 'ncimentat tăcerea printre ziduri,
Și nici un glas n-ajunge până-n cer,
Iar moartea s-a 'ncrețit de riduri,
Și tristă-și bate coasa-ntr-un ungher.
Pe străzi, tăcerea curge ca o boală,
Din ochi străini cad lacrimi și oftat,
Toți câinii latră noaptea pe afară,
Căci duhul morții se plimbă ne-ncetat.
Pământul geme sub atâtea cruci,
Iar cerul tace-n semn de neputință,
La porți de case se zăresc năluci,
Ce-mpart scripturi și cer credință.
În piepturi, inimi bat fără de vlagă,
Și de pe umeri îngerii-au fugit,
Căință așteaptă o lume întreagă,
Și-un nou Iisus să fie răstignit.
Peregrin serafic
Curg lacrimi de cristal și suspine de oțel
Iar umbrele tăcerii parcă ar fi legate și-n învel
Și-n respledența lor totul e amaranth, iar pentru acest fapt inima e în deplină lugubură
Vremea bună din sufletul meu e doar o străină evanescentă și s-a preschimbat și ea-n oceane de tăcere
De ce nu simțiți durerea din al meu suflet? Și de ce sunt eu singura care întreabă și tot eu îmi ofer răspunsurile?
Considerați toți că inima mea-i crudă și de gheață
Curg a mele lacrimi de cristal printre crăpăturile ruginite ale pământului când realizez acest fapt
Căci eu am fost mereu cu o inimă bună, chiar mult prea celestială , deși sunt percepută de mintea voastră drept doar un călător pe această lume, și niciodată o ființă care poate fii iubită
Titlul: "Peregrin serafic"Peregrin: Sugerează ideea de călător, rătăcitor sau călător pe această lume, reflectând sentimentul de neapartenență sau căutare a unui loc.
Serafic: Evocă imagini angelice, divine și pure, indicând călătoria ta spirituală sau emoțională profundă, păstrând în același timp o esență angelică și înălțătoare.
Metafore și Explicații:"Curg lacrimi de cristal și suspine de oțel":Lacrimi de cristal: Sugerează puritatea și sinceritatea durerii tale.Suspine de oțel: Indică durerea profundă și grea, comparabilă cu duritatea oțelului.
"Umbrele tăcerii parcă ar fi legate și-n învel":Umbrele tăcerii: Sugerează momentele de tăcere și necomunicare, încărcate de semnificații ascunse.Legate și-n învel: Tăcerea este învăluită și protejată, poate chiar ascunsă, adăugând un strat de complexitate emoțiilor tale.
"În respledența lor totul e amaranth":Resplendență: Strălucire și splendoare.
Amaranth: Etern, neschimbător. Indică o stare de frumusețe și nemurire în mijlocul durerii.
"Pentru acest fapt inima e în deplină lugubură":Lugubru: Sumbru, întunecat. Sugerează că inima ta este cufundată în tristețe și întuneric.
"Vremea bună din sufletul meu e doar o străină evanescentă":Străină evanescentă: Sentimentele pozitive din sufletul tău sunt trecătoare și rare, aproape inexistente.
"S-a preschimbat și ea-n oceane de tăcere":Oceane de tăcere: Sentimentele tale s-au transformat în tăcere vastă și profundă, indicând o lipsă de comunicare și exprimare.
"Curg a mele lacrimi de cristal printre crăpăturile ruginite ale pământului":Crăpături ruginite ale pământului: Sugerează durerea și suferința adânc înrădăcinată în tine și în lumea ta, ca niște crăpături vechi și neglijate.
"Chiar mult prea celestială":Celestial: Divin, ceresc. Sugerează că inima ta este pură și nobilă, chiar dacă este percepută greșit de ceilalți.
"Un călător pe această lume, și niciodată o ființă ce-ar putea fi iubită":Reflectă sentimentul de alienare și neînțelegere, că ești percepută doar ca un trecător și nu ca cineva demn de iubire.
Sensul Poeziei:Poezia explorează sentimentele profunde de durere, neînțelegere și alienare ale autorului. Folosind imagini puternice și metafore elaborate, se subliniază contrastul dintre percepția exterioară și realitatea interioară a autorului. Deși este percepută ca fiind rece și distantă, inima autorului este plină de iubire și bunătate. Poezia exprimă frustrarea și tristețea de a nu fi înțeleasă sau iubită de cei din jur, în ciuda purității și profunzimii emoționale.
Ajutor divin
Puterea lui Dumnezeu,
Mă ghidează tot mereu.
Am dar de la Dumnezeu,
Și lumină sfântă eu..
Văd scopul lui Dumnezeu.
Binecuvântarea ta,
Îndrumă azi calea mea...
Știu că doar iubirea ta,
Mă îndrumă în credința mea
Am recunoștință vie,
Vreau să mă înțeleg cu tine
Împreună și unități,
Să fim Doamne fericiți.
Îmi doresc să pot avea,
Tot ce vreau în viața mea,
Cu înțelepciunea ta,
Duhul sfânt mă va îndruma,
Și pacea ta voi avea.
Las toate in grija ta..
Te am în inima mea,
Simt că este, mâna ta.
Inima mi-ai vindecat,
De când eu te-am acceptat.
Tot ce Dumnezeu mia dat,
Am primit neîncetat,
Cum le face Dumnezeu,
Aș vrea ca să pot și eu.
Dar sunt recunoscător,
Pentru al său ajutor.
Domnul fie lăudat,
Am fost de el ajutat.
La cules
Toate cele adevărate,
De noi, repede uitate..
Le-am lăsat, ne-am depărtat...
De rău ne-am apropiat.
Căci cu vicleșugul mare,
Ne-a mințit pe fiecare,
Ne-a atras în cursa lui,
Luând calea binelui...
Cei ce așa au ales,
Se va vedea la cules.
Căci ce semeni, vei avea,
La cules în viața ta.
Intoarcete nu-i târziu,
Să îți schimbi alegerea,
De-ți dorești ca viața ta,
În veci să o poți avea .
Căci cu domnul de alegi,
Lucruri bune-ai să culegi.
Raiul îl vei dobândi,
Și în veci, vrednic vei fi.
Crede vei primi mereu,
Fiindcă bunul Dumnezeu,
El este al tuturor,
Și ne vine-n ajutor.
Să fim buni!
Mă uit în jur si, nu-nteleg,
De unde vine, atâta răutate,
Aș vrea s-adun și, să culeg,
Un mic buchet, de bunătate
Ma rog si, zilnic mă închin,
Și îmi doresc, eu, cu ardoare,
Să văd mereu, Cerul senin,
Și Soarele, cum după nor apare
Dar parcă, a mea ruga zboară,
Și-mi pun mereu o întrebare,
De ce norii, mai rar coboară,
Și nici atunci, nu lasă apa roditoare?
Când mic copil, creșteam în sat,
Îmi amintesc, de cele 4 anotimpuri,
Ca ele azi și, omul s-a schimbat,
Și noi trăim, în rătăcire, alte vremuri
Ne punem întrebări, fără răspunsuri,
Vedem, că tot mai rău, e, pe pământ,
Și ne expunem, permanent la riscuri,
Și nimic sfânt, nu mai e, în cuvânt
Suntem, din ce în ce, mai mândri,
Și lacomi, fără nicio cumpătare,
Cu toții am uitat, să mai fim tandri,
Și uneori chiar mânioși, fără răbdare
Avem cu toții, iubire mare de arginți,
Si ne lipsește, dragostea aproapelui,
Nu știm ce-nseamnă, să fim smeriți,
Avem doar grija trupului și, nu și a sufletului
Cu cel sărac, nu suntem milostivi,
Să-l bucurăm, cât de puțin se poate,
În lumea noastră, suntem captivi,
Și adunăm muncind și, zi și noapte
Vedem cu ochii noștri, nedreptatea,
Și judecăm ușor, cu măsuri diferite,
Si implorăm mereu, Divinitatea,
Să ne ajute și, să-navem suferințe
Nu știm și, nici nu vrem a mai ierta,
Pe cei ce credem, că ne-au greșit,
Și nici să dăm, din pâinea câștigată,
Celor ce-n viață, norocul le-a lipsit
Dacă deschidem, bine, ochii minții,
Vedem în clar, când Sus plecăm,
Cum toți suntem egali, în fața morții,
Nimic material, nici bani, noi nu luăm
Așa că pe pământ, cât mai trăim,
Să nu uităm, să facem fapte bune,
Că doar așa și, nu altfel ne-nbogățim,
Și-n Cartea Vieții, noi vom purta..un nume!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Мальчик
Хороший, воспитаный мальчик,
Делает вид, что ему грустно,
Порезал руку о бокальчик,
Кровь грязная, но сука вкусная.
Сон на кровати, как на гвоздях,
Не умею ни любить, ни отдавать,
Детская улыбка застряла в пузырях,
Хочу рассвет на балконе встречать.
Не ловить больше психозы,
Жить нормально и тихо,
Начать писать прозы,
И больше не найти выход.
Страсть ломает мне пальцы,
Руки уже дрожат от страха,
Не жить как скитальцы,
Быть спокойным как лицо монаха.
Other poems by the author
Moare pacientul...
Sunaţi la ambulanţă oameni buni,
Să vină grabnic şi descarcerarea,
Că ţara noastră-i plină de nebuni,
Ce nu mai vor nicicând schimbarea.
Sunaţi-mi iute doctorul de gardă,
Ba chiar şi SMURDul, de-i posibil,
Că biata ţară astăzi este pradă,
Şi-mi pare c-o salva e imposibil.
Rugaţi-vă mitropoliţi la ceruri,
Că lent ne moare pacientul,
Străinii îi administrează false seruri,
Şi muşamalizează incidentul.
Faceţi rapid dragi doctori un consiliu,
Şi alţi români deştepţi, cu multă carte,
Veniţi cu toţi la ea în domiciliu,
Căci ţara noastră e acum pe moarte.
Sunaţi la ambulanţă dragi români,
Şi fiţi chiar voi brancardieri,
Un cancer nu mai poţi să îl amâni,
Şi trebuie luptat din răsputeri.
Veniţi la terapie intensivă adolescenţi,
Urgent donaţi al vostru sânge de puştani,
Căci taţii voştri sunt inconştienţi,
Şi nu-nţeleg că mâine voi veţi fi orfani.
Epigrame IV
Avarul
V-am convocat pe toți urgent,
Să vă citesc din testament:
-Defunctul a crezut în Înviere,
Și și-a lăsat tot lui întreaga avere.
Unui soţ beţiv
Să dispari, îi strigă soaţa,
Căci veniră beat acasă,
N-avu timp să-i vadă faţa,
Dispăru subit sub masă.
Beţivul gospodar
Cu prea mult alcool în el,
Făcea clătite împachetate,
Dar când să pună puţin gem,
A tuşit, şi au ieşit flambate.
Unui inspector - defect profesional
Mă duc la el cu o problemă,
Căci na, se întâmplă orişicui,
Şi-n loc de ajutor, el fără jenă,
Mă ia la inspectat întâi.
Uneia cu diabet
A vrut Maldive, Bora Bora,
O insulă cu plajă și piscină,
Și-a afirmat în fața tuturora,
Că a ajuns… pe insulină !
Unui agronom
A terminat Agronomia primul,
Şi-i specialist în plante, peste-o mie
Dar stând şomer şi dând cu vinul,
Mai ştie doar… viţa de vie.
Unui “multicalificat”
Se crede tehnocrat gagiu,
Cu facultăţi de anduranţă,
Făcute două pe la Spiru,
Iar pe a treia... la distanţă.
Unui inginer
Ca inginer s-ajungi ai învăţat,
Normal, ca mai toţi tinerii...
Şi-n loc să profesezi, noi am aflat,
Că tu, faci fiscului inginerii.
Unora
Văzut-am care-i baiul,
În acest stupid război,
La mine-n ochi e paiul,
Iar bârna e la voi.
Epigrama
E un catren cu versuri aranjate,
Şi de-un motiv sau caracter legate,
Dar să le-nţelegi şi să n-ai răutate,
Îţi trebuie şi un pic de carte.
Mereu …
Mereu am zburat cu aripa frântă,
Mereu am umblat şchiopătând,
Ascult pe mama cum cântă,
Privesc pe tata plângând…
Mereu mi-a fost teamă de mine,
Mereu am ales un alt drum,
Clocot mi-a fost sângele-n vine,
Trăirea… scânteie şi scrum.
Mereu am avut o grijă în plus,
N-am ascultat de sfat ori dojană,
La mulţi vorbe acide le-am spus,
Pe toţi, îi port acum ca pe-o rană.
Sunt doar un dor...
Sunt doar un dor ce inima-ți înmoaie,
În trupul tău de vis nepământesc,
Și, rătăcind prin neguri de văpaie,
Îți ard călcâiele-n suavu-ți mers.
Mă-mbraci în tine, ziua mă înghite,
Ca un pocal ce nu se vrea golit,
Iar timpul se destramă în ispite,
Lăsându-ți trupul tânăr, dezgolit.
Și m-aș dori pe ramul tău o frunză arsă,
O umbră prinsă-n vântul de apoi,
O floare ce în zorii zilei își revarsă,
Parfumul dulce peste sânii-ți goi.
De-ai ști ce grea e clipa fără tine,
Cum cade cerul frânt în trupul meu,
Și toate gândurile-mi sunt străine,
Și-n stoluri vin mereu, mereu...
De ești aproape, lumea mea e vie,
Nu sunt destin, și nici sentință,
Ci doar un om ce-și scrie pe hârtie,
Un vers, ca pe o ultimă dorință.
Nu-ți cer nimic, rămâi precum ești încă,
Același nor, ce se dezlănțuie-n potop,
Și-atunci când apa, va fi din nou sub stâncă,
Să-mi fii pământul în care-am să mă-ngrop.
Cântec ispitei
De mi-ați pune un catarg,
Și un pic de vânt în vene,
M-aș aventura în larg,
Să vânez nebun sirene.
Să le jupuiesc de solzi,
Până dau de altă rasă,
Să îmi cânte cu rapsozi,
Să-mi danseze sus pe masă.
Solzi de pește între buze,
Sânii de sirenă-n palmă,
Poseidon să mă acuze,
Că de-o lună, marea-i calmă.
Haide, cântă-mi pe sub val,
Să te îneci în mine toată,
Să te scot apoi pe mal,
Cu privirea învolburată.
Să te duc în lumea mea,
Și să-ți fac din lut statuie,
Să mă rog umil de-o stea,
Sus în ceruri să ne suie,
Iar de nu, să-mi pui catarg,
Și un pic de solzi pe venă,
Ca să mă scufund în larg,
Să mă-ntruchipez sirenă.
Singurătate
Trist am ajuns acum înspre amurg,
Să mă ascund la mine-n casă,
Odaia sumbră kilometric s-o parcurg,
Iar glasul să mi-l sting din fașă.
De câțiva ani nu mă cunoaște poarta,
Iar barba-mi mătură podeaua,
O scurtă linie mi-i astăzi toată harta,
Iar ceru-mi este nefiresc perdeaua.
Dar nici așa nu pot să fiu de tot uitat,
Că-mi croncăne la geam un corb anost,
Și-apoi cu ochiul negru și corpul dezpănat,
Îmi cere ca să-și facă pervazul adăpost.
Se mai aude vag la gard câte-un vecin,
Ce-i curios să știe unde-mi țin cadavrul,
Îl las s-aștepte căci timp mai am puțin,
Și-apoi o să-i donez și trupul și năravul.
Dar azi îmi vine ca să petrec cu ciudă,
Să sparg ca un bețiv tavanul și podeaua,
Să râd de voi, ascuns sub iarba crudă,
Și învelit de rouă să-mi savurez cafeaua,
Iar hohotul de râs doar moartea să-l audă,
Să vină furibund să-mi prăbușească steaua.
Moare pacientul...
Sunaţi la ambulanţă oameni buni,
Să vină grabnic şi descarcerarea,
Că ţara noastră-i plină de nebuni,
Ce nu mai vor nicicând schimbarea.
Sunaţi-mi iute doctorul de gardă,
Ba chiar şi SMURDul, de-i posibil,
Că biata ţară astăzi este pradă,
Şi-mi pare c-o salva e imposibil.
Rugaţi-vă mitropoliţi la ceruri,
Că lent ne moare pacientul,
Străinii îi administrează false seruri,
Şi muşamalizează incidentul.
Faceţi rapid dragi doctori un consiliu,
Şi alţi români deştepţi, cu multă carte,
Veniţi cu toţi la ea în domiciliu,
Căci ţara noastră e acum pe moarte.
Sunaţi la ambulanţă dragi români,
Şi fiţi chiar voi brancardieri,
Un cancer nu mai poţi să îl amâni,
Şi trebuie luptat din răsputeri.
Veniţi la terapie intensivă adolescenţi,
Urgent donaţi al vostru sânge de puştani,
Căci taţii voştri sunt inconştienţi,
Şi nu-nţeleg că mâine voi veţi fi orfani.
Epigrame IV
Avarul
V-am convocat pe toți urgent,
Să vă citesc din testament:
-Defunctul a crezut în Înviere,
Și și-a lăsat tot lui întreaga avere.
Unui soţ beţiv
Să dispari, îi strigă soaţa,
Căci veniră beat acasă,
N-avu timp să-i vadă faţa,
Dispăru subit sub masă.
Beţivul gospodar
Cu prea mult alcool în el,
Făcea clătite împachetate,
Dar când să pună puţin gem,
A tuşit, şi au ieşit flambate.
Unui inspector - defect profesional
Mă duc la el cu o problemă,
Căci na, se întâmplă orişicui,
Şi-n loc de ajutor, el fără jenă,
Mă ia la inspectat întâi.
Uneia cu diabet
A vrut Maldive, Bora Bora,
O insulă cu plajă și piscină,
Și-a afirmat în fața tuturora,
Că a ajuns… pe insulină !
Unui agronom
A terminat Agronomia primul,
Şi-i specialist în plante, peste-o mie
Dar stând şomer şi dând cu vinul,
Mai ştie doar… viţa de vie.
Unui “multicalificat”
Se crede tehnocrat gagiu,
Cu facultăţi de anduranţă,
Făcute două pe la Spiru,
Iar pe a treia... la distanţă.
Unui inginer
Ca inginer s-ajungi ai învăţat,
Normal, ca mai toţi tinerii...
Şi-n loc să profesezi, noi am aflat,
Că tu, faci fiscului inginerii.
Unora
Văzut-am care-i baiul,
În acest stupid război,
La mine-n ochi e paiul,
Iar bârna e la voi.
Epigrama
E un catren cu versuri aranjate,
Şi de-un motiv sau caracter legate,
Dar să le-nţelegi şi să n-ai răutate,
Îţi trebuie şi un pic de carte.
Mereu …
Mereu am zburat cu aripa frântă,
Mereu am umblat şchiopătând,
Ascult pe mama cum cântă,
Privesc pe tata plângând…
Mereu mi-a fost teamă de mine,
Mereu am ales un alt drum,
Clocot mi-a fost sângele-n vine,
Trăirea… scânteie şi scrum.
Mereu am avut o grijă în plus,
N-am ascultat de sfat ori dojană,
La mulţi vorbe acide le-am spus,
Pe toţi, îi port acum ca pe-o rană.
Sunt doar un dor...
Sunt doar un dor ce inima-ți înmoaie,
În trupul tău de vis nepământesc,
Și, rătăcind prin neguri de văpaie,
Îți ard călcâiele-n suavu-ți mers.
Mă-mbraci în tine, ziua mă înghite,
Ca un pocal ce nu se vrea golit,
Iar timpul se destramă în ispite,
Lăsându-ți trupul tânăr, dezgolit.
Și m-aș dori pe ramul tău o frunză arsă,
O umbră prinsă-n vântul de apoi,
O floare ce în zorii zilei își revarsă,
Parfumul dulce peste sânii-ți goi.
De-ai ști ce grea e clipa fără tine,
Cum cade cerul frânt în trupul meu,
Și toate gândurile-mi sunt străine,
Și-n stoluri vin mereu, mereu...
De ești aproape, lumea mea e vie,
Nu sunt destin, și nici sentință,
Ci doar un om ce-și scrie pe hârtie,
Un vers, ca pe o ultimă dorință.
Nu-ți cer nimic, rămâi precum ești încă,
Același nor, ce se dezlănțuie-n potop,
Și-atunci când apa, va fi din nou sub stâncă,
Să-mi fii pământul în care-am să mă-ngrop.
Cântec ispitei
De mi-ați pune un catarg,
Și un pic de vânt în vene,
M-aș aventura în larg,
Să vânez nebun sirene.
Să le jupuiesc de solzi,
Până dau de altă rasă,
Să îmi cânte cu rapsozi,
Să-mi danseze sus pe masă.
Solzi de pește între buze,
Sânii de sirenă-n palmă,
Poseidon să mă acuze,
Că de-o lună, marea-i calmă.
Haide, cântă-mi pe sub val,
Să te îneci în mine toată,
Să te scot apoi pe mal,
Cu privirea învolburată.
Să te duc în lumea mea,
Și să-ți fac din lut statuie,
Să mă rog umil de-o stea,
Sus în ceruri să ne suie,
Iar de nu, să-mi pui catarg,
Și un pic de solzi pe venă,
Ca să mă scufund în larg,
Să mă-ntruchipez sirenă.
Singurătate
Trist am ajuns acum înspre amurg,
Să mă ascund la mine-n casă,
Odaia sumbră kilometric s-o parcurg,
Iar glasul să mi-l sting din fașă.
De câțiva ani nu mă cunoaște poarta,
Iar barba-mi mătură podeaua,
O scurtă linie mi-i astăzi toată harta,
Iar ceru-mi este nefiresc perdeaua.
Dar nici așa nu pot să fiu de tot uitat,
Că-mi croncăne la geam un corb anost,
Și-apoi cu ochiul negru și corpul dezpănat,
Îmi cere ca să-și facă pervazul adăpost.
Se mai aude vag la gard câte-un vecin,
Ce-i curios să știe unde-mi țin cadavrul,
Îl las s-aștepte căci timp mai am puțin,
Și-apoi o să-i donez și trupul și năravul.
Dar azi îmi vine ca să petrec cu ciudă,
Să sparg ca un bețiv tavanul și podeaua,
Să râd de voi, ascuns sub iarba crudă,
Și învelit de rouă să-mi savurez cafeaua,
Iar hohotul de râs doar moartea să-l audă,
Să vină furibund să-mi prăbușească steaua.