Resentiment
Întroienit sub pasul tău mă afund,
Și cad ninsori necontenit peste mine,
Sălbatic mușc din sânu-ți rotund,
Ca iarna în brațe subit să-mi leșine.
Profund înghețat înspre tine eu strig,
Însă ninge fatal ca-ntr-un basm necitit,
Și mă simt părăsit, și întruna mi-e frig,
Și de ce te-am iubit, și de ce n-am murit?
Am nevoie de soare, de puțină căldură,
De incendii de dor dinspre inima ta,
Dar ninge încontinuu cu veșnica ură,
Și gerul e crunt, și nu-l pot suporta.
Frumoasele veri sunt departe și reci,
Ghețari fierbinți încă târâi în cârcă,
Mi-e gura uscată și ochii mi-s seci,
Și gâfâi întruna precum o năpârcă.
Am visat muribunzi și apoi despărțiri,
Și roșii ninsori ce-ți cădeau de pe buză,
Iar eu alergam peste ghețuri subțiri,
Și iarna părea nefiresc că se-amuză.
Sub zăpezi mă vei ști undeva îngropat,
Fiindcă din sufletul tău zilnic tot ninge,
Și-am să sap sub nămeți al uitării regat,
Unde focul din piept mi-l voi stinge.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 24 septembrie
Vizualizări: 161
Poezii din aceiaşi categorie
Cu penele de cenușă
Numai în ordinea asta, cuvintele se pot frământa
Într-un aluat uniform, fără cocoloașe.
Eu am întins atunci mâna, doar pentru o clipă
Să îmi încălzesc sufletul.
Hrăneai cerul cu scântei, dansai tango cu vântul
Ritmic pocneau măduvele inimile capilarele copacilor
Sub limbile fierbinți și, împreună cu ele,
Ardeam și eu.
Orbirea asurzirea sau pierderea simțurilor în pară
Nu-i deloc înspăimântător, era mai greu să identific
ce am fost pentru tine: lemn, pâine sau cenușă.
Stiu sigur un lucru - tu mereu ai fost flacăra.
Sub cenușă încă fumegând, vraja focului s-a desfăcut
S?i eventual, aluatul emoțiilor s-a desfrământat.
Azi știu să mă aprind, să mă ard și să-mi renasc
Pasărea focului singură.
Cu penele de cenușă, ascult cum ploaia îngână o bossa tristă.
Atât.
Cuvinte soptite.
Fiecare soapta ,fiecare gand
Ce imi rasuna-n minte
Ti le transmit cu dor
Folosind cuvinte.
Cuvinte pline de trairi
Ce numai sufletul le simte
Cuvinte pline de dorinti
Ce numai inima le scrie.
Te vad in noapte cum zambesti
Si speri sa fiu un vis
Ce-ti sta pe o pleopa
Cand te afunzi,acolo in abis.
Iubite nu mai sta in ploaia
Ce cade dintr-un nor
Apropie iubirea
Ce iti striga,ca un fior.
Prinde iubirea in palma
Ca pe un fulg de nea
Si las-o sa-ti astearna
Un ocean de catifea.
La mine in brate langa brazi
Te pierzi si te topesti
Iubite,esti un suflet drag
Eu sunt,tot ce-ti doresti.
Angelica Stigassy
Fir de ață
Am pus șoapte într-un cub de gheață,
Iar noaptea mi-a pus gheață,
într-un pahar de șoapte,
Pastile de durere,
ale muribundului de mine.
Am pus lacrimi într-un pahar cu gheață
Să le trec prin timp un infinit
Să redenumesc viața printr-un fir de ață
Cu un titlu “ne-am iubit”.
(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)
La inimă-n pridvor
La inimă-n pridvor,
Îmi cântă o porumbiţă,
Un cântec de amor,
Cu-o blondă copiliţă.
Sub streaşină la casă,
Vreo trei sau patru fluturi,
Un bileţel îmi lasă,
Şi-o mie de săruturi.
Sub preşul de la uşă,
Ascuns cântă un greier,
O dragoste nespusă,
În lumea ce-o cutreier.
Prin raza de la soare,
Un semn divin primesc,
Căci copiliţa moare,
De n-am să o iubesc.
Pe-un iute gând m-avânt,
Cu-o roză îmbobocită,
Acum mai mult ca orişicând,
S-ajung la a mea iubită.
M-aşteptă în pridvor,
Cu inima strivită,
Cu sufletul în dor,
Şi faţa aurită.
În grabă un grup de fluturi,
Şi-o porumbiţă albă,
Cu-n greier plin de ciucuri,
Se prind în dans pe-o nalbă.
Alăturea de ei în horă,
Ne prindem şi jucăm,
Pământul de sub noi imploră,
În horă să-l luăm.
Ce dacă
Ce dacă te-am certat iubito
Stârnindu-ți furia precum furtuna Oceanului
Care nu știe să dea socoteală când începe sau când se oprește...
Eu eram căzut, alunecasem de mult în privirea ta,
În timp ce-ți sărutam buzele dulci,
Mult prea dulci pentru mine...
Tu știind că te iubesc,
Nu însă și cât de mult...
Ce dacă m-ai gonit pentru o clipă iubito,
Oare nu așa ai aflat încă odată că mă iubești?
Ce rost are liniștea care aduce uitarea,nepăsarea?
Nu-i dragostea tumultul care transformat în revărsare pare ceva ce-i mult prea mult?
Este dragostea nebunia care cântă același refren
...ce dacă, ce dacă, ce dacă
Ce dacă te-am certat iubito
Stârnindu-ți furia precum furtuna Oceanului
Care nu știe să dea socoteală când începe sau când se oprește...
(17 iunie 2024 Vasilica dragostea mea)
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în spaniolă
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
¿Podemos revisitar la imagen de una persona que nos inspiró hace 10 años?
Sí, sólo tenemos que querer,
Sí, si tuvo una influencia positiva en nosotros,
Sí, si nos motivó,
Sí, si él pudiera entendernos (la mayoría de la gente no puede),
Sí, si pudiera transmitirnos algo de su carácter, de la belleza de su alma y de sus pasiones,
Sí, si todavía suspiro de alegría, mirando sus fotos,
Sí, si nos dejó boquiabiertos de lo únicas que eran sus ideas (una de ellas realmente me sorprendió en todos los sentidos),
Sí, si supiera hacernos querer ver su punto de vista,
Sí, si pudiera darnos la mil millonésima parte de sus regalos,
Sí, si ella nos contagiara de sus risas, de sus bondades y de sus deseos,
Sí, si crees que te ha cambiado para mejor, que te has vuelto más rico (moral, ética, emocionalmente),
Sí, si no se rindió contigo, prefirió confiar en ti, no pensó que perdería el tiempo sin obtener resultados,
Sí, si tampoco has traicionado su confianza,
Sí, si supiera infundirnos ambiciones y aumentarlas a lo largo del tiempo que nos conocimos,
Sí, si descubrimos que no había muchos como ella,
Sí, si realmente se preocupara por los valores morales, ¿cómo puede cada ser humano lograr una versión mejor, más gentil, más afectuosa y más placentera de sí mismo?
Sí, si siempre tenía la misma emoción cada vez que la veía, no importaba que la salpicara agua de lluvia fangosa, que tuviera momentos en los que estuviera más nerviosa, que se enojara, que estuviera cansada, que Teníamos gripe y ya no podíamos disfrutar con los mismos magníficos rasgos de carácter,
Sí, si los pensamientos dirigidos a ella dieran fruto en nuestro corazón,
Sí, si no era una extraña, era algo más que eso, sentías que te acercabas a ella, era como una amiga o una hermana mayor,
Sí, si cada día subieras un escalón, con su ayuda,
Sí, si pudiera construir todo con tanta calma y pasión que realmente no puedas reaccionar pensando en ello,
Sí, si crees que no habrías intentado en vano impresionarla,
Sí, la vejez realmente significaba belleza en su caso, estaba mucho más gorda en su juventud, pero tenía voluntad de adelgazar, tuvo tiempo de arreglar cualquier defecto que le molestaba en sí misma, para deleitarnos a todos a sus 50 y tantos años. ,
Sí, realmente hubiera valido la pena participar en un reality show como "Los rumanos tienen talento",
Sí, porque mencioné la palabra "talento", de ella aprendí que no existe tal cosa, no recibimos ningún talento y no nos lo llevamos al otro mundo, el talento que ella mostró fue adquirido. habilidad, el resultado de algo habitual,
Sí, cuando caí (tropecé), él supo ayudarme a levantarme,
Sí, si todavía pudieras verla en la acera, en el mercado, en los conciertos, en el ayuntamiento, en el estadio funcionando a los 70 años que hoy cumpliría,
Sí, me gustaría verla una vez más...
Mi querida mujer (y las iniciales C. P.) que fue más como una hermana mayor para mí (unos 42 años mayor) durante 7 años, luego tú también te tuviste que ir, se venía otra etapa. Quedaste como un enigma en mi subconsciente, ni siquiera sé hasta el día de hoy cómo hubieras querido que fuera, qué te hubiera gustado más que te mostrara, pero te quedaste en algún lugar ahí, en la lista de "Mujeres". de 10 y de 10 hombres", como si fuera un espectáculo de 10 grados.
Perdón por mi torpeza en todo, pero no fue a propósito, pero tengo frío, mi corazón se acelera, palpito, sudo a veces frío, a veces calor, es como si no pudiera entrar suficiente aire. Se me salen los pulmones cuando admiro la personalidad, el esfuerzo, todo lo que me mostraste, y yo, considerando mi falta de habilidad desde entonces, no pude mostrarte nada más que lo que siempre viste.
Alte poezii ale autorului
Femeia
Cu furca aș pleca în cer,
Să-ncarc un car cu stele,
Apoi pe toate să le-ofer,
Numai femeilor rebele.
Să prind în mână sânul lunii,
Să mestec razele de soare,
Strângând în ciur apa furtunii,
C-apoi să pot scuipa răcoare.
Aș reclădi femeia din mătasă,
Şi nu i-aș da nici soţ, nici casă,
Aș pune-o la răscruce ca ispită,
Să moară inima de hepatită.
Niciunde
Am plecat venind de niciunde,
Prin oase şi cărni, și risipă de ani,
Veninul plăcerii în mine pătrunde,
Lăsându-mi bastarzii orfani.
Viaţa mă biciuie ca pe un sclav,
Pute a hoit și ziua de mâine,
Sub un soare la fel de bolnav,
Omul slujește acuma pe câine.
Latră un cioclu călare pe dric,
Barza mă schimbă pe-un prunc,
Şi iarăși la drum pornind spre nimic,
Prin oase și cărni, niciunde ajung.
Epigrame I
Deoarece și Epigrama este o specie a poeziei lirice, de proporții reduse, de obicei catren, am decis să postez unele dintre cele pe care le-am scris in mai multe calupuri: Epigrame I, II, III șamd
Competiție sportivă la guvern
S-a înscris mai tot guvernul,
Dintre ei, mulți se disting,
Într-un sport ce-și are genul,
Între judo și curling.
Geamgiul ocupat
Un geamgiu de primă clasă,
De fapt cel mai bun din breaslă,
Mi-a promis că-mi vine acasă,
Doar când are o fereastră.
Amicei mele
Amica mea-i cofetăreasă,
Şi lângă ea sunt deprimat,
Când ieșim ziua din casă,
Îmi cere să fiu... Diplomat.
La omul sărac nici boii nu trag
Amicul meu sărac de piere,
A creat senzație,
Căci alergând după avere,
Are acum... lux-ație.
Divorț
S-au despărțit fără de milă,
Dup-o relație instabilă,
Căci figurau în catalog,
Ea oloagă... el olog.
Boală
Amicul meu economist,
A intrat subit in boale,
Căci la controlul de la fisc,
I-au găsit... fracturi fiscale.
Cadou
Mi-a dat un spaniol vedetă,
O pălărie șmecherească,
Dar era scris pe etichetă,
Că originea-i... e Bască.
Soția mea
Coca, e a mea regină,
De oboseală cade frântă,
Cred că numele-i de vină,
Fiindcă zilnic... se frământă.
Metamorfoză
Doi elefanți din preistoric,
Fiind în starea lor de rut,
S-au certat prea euforic,
Iar cel mai slab a zis: Ma-mut!
Cearta
Vecinul meu tâmplar vestit,
S-a certat cu-a mea mătușă,
Şi-a doua zi m-am pomenit,
C-un scaun... făcut la ușă.
Spre casă...
Sătul de aceste locuri noi,
Pornit-am iarăși către casă,
Și am pe tălpi numai noroi,
Iar ploaia strașnic e de deasă.
Mi-e pasul scurt și anevoie,
Cu greu genunchiul îl îndoi,
Și plouă ca în zilele lui Noe,
Și simt că mersul mi-e-napoi.
M-așez pe-o stâncă colțuroasă,
Ce o zărisem jos în vale,
Dar haina udă mă apasă,
Și simt că-s îmbrăcat în zale.
Eterna ploaie calea mi-o încarcă,
Și înot în mers, și merg înot,
Mai bine mi-aș clădi o arcă,
Căci drumu-i greu, și nu mai pot.
Nu am vreun semn și nici o veste,
Nici porumbel, nici ramur de măslin,
Și până-acasă mult mai este,
Și-aș da un cal, pe un delfin.
De ce mă pedepsești slăvite Domn?
Căci nu sunt Nefilim ori altă rasă,
Sunt doar un biet fecior de om,
Ce vrea s-ajungă azi la el acasă.
Eminescu
Din inima ţărânii româneşti,
Acea Moldovă foarte veche,
S-a zămislit în Ipoteşti,
Luceafărul fără pereche.
Străluce falnic peste ţară,
Din valurile vremii pitoreşti,
Făcând mereu ca el să pară,
Prin poezie, Crăiasa din poveşti.
Singurătatea ţi-o risipă într-o clipă,
Pe loc te va răpune o Melancolie,
Şi cauţi răvăşit şi-n pripă,
Să devorezi a sa divină poezie.
Un Înger de pază pentru suflet,
Când amintirile… te părăsesc,
O oază de lumină într-un zâmbet,
O Floare Albastră pe câmpul românesc.
Atunci când trecem negrăbiţi,
Pe lângă plopii fără soţ,
Şi ne simţim trişti, neiubiţi,
Pajul Cupidon ne aşteaptă-n colţ,
Şi ne şopteşte la ureche,
Ce e amorul sau a sa poveste,
Tot prin ale sale versuri nepereche,
Ce-s pline de vorbe măiestre:
Iubind în taină mi-am aflat Dorinţa,
Să mă recite prunc şi cel bătrân,
Iar Criticilor mei le rog fiinţa,
Să nu mă mustre c-am fost bun român.
Nu vreau o Despărţire pentru noi,
Când însuşi glasul ne e unul,
Ci doar iubire în nevoi,
Căci asta ştie tot românul.
Povestea codrului să mă lăsaţi,
Să mi-o ascult ca-n tinereţe,
Scrisorile să mi le daţi,
Să le citesc printre fâneţe.
Iar Lacul, Noaptea să-l privesc,
Înger şi demon să mă fi simţit,
Să-mi dea puteri să-mi amintesc,
De- O Mamă…dulce mamă, ce-am iubit.
Şi-n Freamăt de codru agitat,
De câte ori iubito mi-am dorit,
O Revedere cu al tău chip curat,
Şi-a ta iubire de granit.
Departe sunt de tine acum,
Adio nu-ţi voi spune niciodat,
Căci Doina mea de om nebun,
O lume întreagă a schimbat.
S-a dus amorul, s-au dus toate,
Atât de fragedă e amintirea,
Departe sînt de tine frate,
Dar tot la tine mi-e iubirea.
De-or trece anii peste mine,
M-ai am un singur dor români,
E Rugăciunea unui dac, ştiţi bine,
Iubiţi-vă şi fiţi pe voi stăpâni.
O clipă vom rămâne înmărmuriţi,
Nu ştim de-i vis sau o dorinţă,
Dar ştiu că toţi îi mulţumiţi,
Cu o dreaptă cuviinţă:
Mărite Eminescu îţi mulţumim,
Pentru iubirea ce ai arătat-o orişicui,
Ea ne inundă atunci când te citim,
Şi mult am vrea să-ţi spunem, O rămâi …
Epigrame XXVII
Confuzie
Tot îmi spunea că e fecioară,
Şi că băieții nu îi plac,
Şi s-a adeverit din prima seară,
Că e fecioară, doar în zodiac.
Unei polițiste
A reușit să intre-n breaslă,
Chiar dacă n-are pic de har,
Şi-o zgândără în țeastă,
Cum s-ajungă, sub-comisar.
Concediu la mare
Când am trecut pe pod canalul,
Și-am pomenit Mamaia-n nume,
Pe soață o și luase valul,
Iar eu sunt plin de spume.
Unui șofer de ziua îndrăgostiților
Se pregătise cu mult tact,
Cu flori a presurat decorul,
Şi-a pus lentila de contact,
Dar nu i-a mai pornit motorul.
Unei dive
Merge Eva înțepată,
Şi saltă mereu din cur,
De zici că-i modelată,
Nu din coastă... din femur.
Colegi de serviciu - înainte de program
Consumam la bar,
Câte-un pahar,
Eu dau pe gât...
El dă în gât.
Unui gardian - la penitenciarul de femei
Patrulând lângă celula șese,
Unde stă o blondă suavă,
Ea, frecându-se pe fese,
I-a plecat un glonț pe țeavă.
Profesorul masochist
Iubitul meu e profesor,
Iar noaptea-mi dă testare,
Eu iau un zece foarte ușor,
Iar el un patru la purtare.
Revers
Dacă-ar fi pe Adam să-L facă,
Din corpul Evei foarte delicat,
Din milă pentru Busuioacă,
Cu siguranță îl face... din ficat.
Soției
Soția mea e profesoară,
Şi zi de zi sunt foarte atent,
Dar numai noaptea bunăoară,
Mă lasă întruna corigent.