4  

Noua ordine...

 

De ce îl condamnaţi pe Dumnezeu,

Şi mă forţaţi să fiu un număr oarecare,

Şi ne ameninţaţi pe toţi mereu,

Cu foamete, război şi închisoare?

 

De ce o mamă e părinte unu?

De ce un tată e părinte doi,

Iar sclavul e acum stăpânul,

Ce ne subjugă pe amândoi?

 

De ce-mi schimbaţi profund gândirea,

Şi obiceiurile din strămoşi?

Voi vreţi să fim pierduţi cu firea,

Supuşi şi mai puţin evlavioşi.

 

Copiii ni-i luaţi de lângă noi,

Să-i educaţi întru doctrina voastră,

Îi masacraţi despotic pe eroi,

Şi ne înfingeţi suliţa în coastă.

 

Un lucru important însă aţi uitat,

Şi sfânt la neamul românesc,

Când talpa pe grumaz apasă neîncetat,

Reînvie în trupul său războiul strămoşesc.

 

Şi atunci Ştefan, Mihai şi Cuza,

Aprind făcliile în vatra ţării,

Iar voi şi-acela care-i călăuză,

Ve-ţi fi stârpiţi şi daţi uitării.

 


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin poezii.online Noua ordine...

Data postării: 24 septembrie 2023

Vizualizări: 586

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

colaj//3

în cutia poștală,

timpul

a păstrat câteva

broșe de umăr 

clepsidre sparte și

amintiri deșarte.

 

norii,

mari dinozauri cu pene,

duc criptograme

cerșetorilor orbi

de la poarta Ierihonului.

Mai mult...

Sfântul Valentin,

Sfântul Valentin se ştie,

El de afară acuma vine.

Tinerii îl sărbătoresc,

Iar unii se îndrăgostesc.

 

Mulţi băieţi oferă flori,

Pentru doamne şi surori.

Şi primesc o sărutare,

Când lor le oferă o floare.

 

Fetele sunt bucuroase,

Atunci când ele îs căutate.

Şi primesc cadouri, flori,

Sărutări, îmbrăţişări.

Mai mult...

Un mic popas...vă rog!

Și eu mai scriu din când în când vreun vers 

Dar făr' a ști că cineva face popas să îl citească, 

Când azi mai toți doar știm s-aducem critici 

Și chiar cu vorbe grele în cel ce scrie să lovească. 

 

Nu e ușor să mulțumești pe toți din astă breaslă 

Cu versul tău și-a ta filozofie despre viață, 

Când suntem diferiți, precum frunza pe cracă 

Așa că mă bazez pe cel deștept ce din nimic învață. 

 

Citesc și mulțumesc la toți ce scriu cu pasiune 

Și afișează vers cu rimă pe rândul lor de poezie, 

Atunci și eu mă-ndemn și chiar visez să fiu ca ei 

Să scriu ce simt, când simt să scriu ceva pe o hârtie. 

 

Vouă mă-nclin și către buna voastră muză 

Și mult aștept cu drag pe toți să vă citesc, 

Iar de găsiți puțin răgaz și pentru al meu vers 

Vă rog frumos, un mic popas...și zic...vă prețuiesc!

Mai mult...

Degeaba-i primăvară

Degeaba se-ncălzeşte

Şi soarele-i pe cer,

Şi nu mai este ger,

Şi nici omăt pe creste.

 

Degeaba mierle cântă

Şi pui prin cuiburi cresc,

Şi zarzări înfrunzesc,

Şi iezi se iau la trântă.

 

Degeaba-i primăvară

Şi peste tot sunt flori,

Şi-s peste tot culori,

Şi e frumos pe afară.

 

Şi chiar dacă răsună

Glas de cocor întors,

Degeaba-i, n-are rost,

În oameni încă-i brumă.

Mai mult...

Lacrimi, la apusul vieții

Stând pe un scãunel cu trei picioare,

Te întrevãd, la uşa din cerdac,

Gândindu-te la vremea viitoare

Şi la nepoţi: cum sunt şi ce mai fac...

 

Şi te gândeşti adesea şi la mine...

Sunt lângã tine. Dar... tu nu mã vezi...

N-auzi plãcutul zumzet de albine,

Nici pasãrea ce cântã prin livezi.

 

Cu gândul obosit de-atâta trudã,

Cu ochii tãi albaştri şi senini,

Tu cercetezi a zãrii hainã udã,

Şi-ţi vezi nepoţii-mpinşi de soarta crudã,

Plecaţi pe multã vreme-ntre strãini.

 

Atâţia nori trecurã peste tine

Ce ţi-au adus zãpezi şi vânturi reci,

Atâtea temeri, zâmbete, suspine

Şi-atâtea frunze moarte, pe poteci!

 

Cum simţi cã iarna vieţii tale vine,

Tu nu mai vrei nici faimã şi nici bani;

Ci, doar sã ştii c-ai tãi o duc mai bine:

Cãci ai ajuns la şaptezeci de ani!

 

Plãtind tribut mişcãrilor greoaie,

Mã uit acum, din nou, la dumneata

Cum, de pe prispã, intri în odaie,

Cu faţa udã, ca-ntr-o zi de ploaie:

De-atâtea lacrimi, câte-au curs pe ea!

Mai mult...

O boală necunoscută

E-o boală fără nume, ce-n suflet mi-a pătruns,

Ca umbra unei toamne, tăcută m-a străpuns.

Nu simt durerea-n carne, dar în adânc mi-e greu,

Ca un ecou de șoapte ce n-aud glasul meu.

 

Mă bântuie prin gânduri, prin nopți fără sfârșit,

Un dor nedefinit, un vis ce m-a rănit.

Nici leac nu-i și nici semn, dar știu că e aici,

Îmi apasă orice zbor, m-aruncă-n negre licii.

 

Mă poartă ca pe-o frunză, vântul necunoscut,

Din zori până-n amurguri, pe drumuri ce-s pierdut.

N-am glas să-i cer vreo milă, n-am chip să mă opresc,

Căci boala mea tăcută îmi cere să trăiesc.

 

Mă leagă fără lanțuri, mă cheamă fără glas,

Și tot ce-am fost vreodată s-a stins într-un impas.

Din zi în zi mă mistuie, mă-ngroapă tot mai mult,

Îmi sapă-n carne umbre, și-n suflet foc ascult.

 

E-o boală ce mă știe, din timpuri fără rost,

A crescut în mine tainic, ca focul adăpost.

Și n-are ce să-i facă nici cerul și nici lutul,

Căci ea e-n rădăcina uitării, ca trecutul.

 

Cu fiecare oră mă macină mai greu,

În clipele tăcute, se-așterne tot mai eu.

Nu pot să fug de dânsa, căci e parte din mine,

O boală fără nume, dar știu că nu mă ține.

Mai mult...

colaj//3

în cutia poștală,

timpul

a păstrat câteva

broșe de umăr 

clepsidre sparte și

amintiri deșarte.

 

norii,

mari dinozauri cu pene,

duc criptograme

cerșetorilor orbi

de la poarta Ierihonului.

Mai mult...

Sfântul Valentin,

Sfântul Valentin se ştie,

El de afară acuma vine.

Tinerii îl sărbătoresc,

Iar unii se îndrăgostesc.

 

Mulţi băieţi oferă flori,

Pentru doamne şi surori.

Şi primesc o sărutare,

Când lor le oferă o floare.

 

Fetele sunt bucuroase,

Atunci când ele îs căutate.

Şi primesc cadouri, flori,

Sărutări, îmbrăţişări.

Mai mult...

Un mic popas...vă rog!

Și eu mai scriu din când în când vreun vers 

Dar făr' a ști că cineva face popas să îl citească, 

Când azi mai toți doar știm s-aducem critici 

Și chiar cu vorbe grele în cel ce scrie să lovească. 

 

Nu e ușor să mulțumești pe toți din astă breaslă 

Cu versul tău și-a ta filozofie despre viață, 

Când suntem diferiți, precum frunza pe cracă 

Așa că mă bazez pe cel deștept ce din nimic învață. 

 

Citesc și mulțumesc la toți ce scriu cu pasiune 

Și afișează vers cu rimă pe rândul lor de poezie, 

Atunci și eu mă-ndemn și chiar visez să fiu ca ei 

Să scriu ce simt, când simt să scriu ceva pe o hârtie. 

 

Vouă mă-nclin și către buna voastră muză 

Și mult aștept cu drag pe toți să vă citesc, 

Iar de găsiți puțin răgaz și pentru al meu vers 

Vă rog frumos, un mic popas...și zic...vă prețuiesc!

Mai mult...

Degeaba-i primăvară

Degeaba se-ncălzeşte

Şi soarele-i pe cer,

Şi nu mai este ger,

Şi nici omăt pe creste.

 

Degeaba mierle cântă

Şi pui prin cuiburi cresc,

Şi zarzări înfrunzesc,

Şi iezi se iau la trântă.

 

Degeaba-i primăvară

Şi peste tot sunt flori,

Şi-s peste tot culori,

Şi e frumos pe afară.

 

Şi chiar dacă răsună

Glas de cocor întors,

Degeaba-i, n-are rost,

În oameni încă-i brumă.

Mai mult...

Lacrimi, la apusul vieții

Stând pe un scãunel cu trei picioare,

Te întrevãd, la uşa din cerdac,

Gândindu-te la vremea viitoare

Şi la nepoţi: cum sunt şi ce mai fac...

 

Şi te gândeşti adesea şi la mine...

Sunt lângã tine. Dar... tu nu mã vezi...

N-auzi plãcutul zumzet de albine,

Nici pasãrea ce cântã prin livezi.

 

Cu gândul obosit de-atâta trudã,

Cu ochii tãi albaştri şi senini,

Tu cercetezi a zãrii hainã udã,

Şi-ţi vezi nepoţii-mpinşi de soarta crudã,

Plecaţi pe multã vreme-ntre strãini.

 

Atâţia nori trecurã peste tine

Ce ţi-au adus zãpezi şi vânturi reci,

Atâtea temeri, zâmbete, suspine

Şi-atâtea frunze moarte, pe poteci!

 

Cum simţi cã iarna vieţii tale vine,

Tu nu mai vrei nici faimã şi nici bani;

Ci, doar sã ştii c-ai tãi o duc mai bine:

Cãci ai ajuns la şaptezeci de ani!

 

Plãtind tribut mişcãrilor greoaie,

Mã uit acum, din nou, la dumneata

Cum, de pe prispã, intri în odaie,

Cu faţa udã, ca-ntr-o zi de ploaie:

De-atâtea lacrimi, câte-au curs pe ea!

Mai mult...

O boală necunoscută

E-o boală fără nume, ce-n suflet mi-a pătruns,

Ca umbra unei toamne, tăcută m-a străpuns.

Nu simt durerea-n carne, dar în adânc mi-e greu,

Ca un ecou de șoapte ce n-aud glasul meu.

 

Mă bântuie prin gânduri, prin nopți fără sfârșit,

Un dor nedefinit, un vis ce m-a rănit.

Nici leac nu-i și nici semn, dar știu că e aici,

Îmi apasă orice zbor, m-aruncă-n negre licii.

 

Mă poartă ca pe-o frunză, vântul necunoscut,

Din zori până-n amurguri, pe drumuri ce-s pierdut.

N-am glas să-i cer vreo milă, n-am chip să mă opresc,

Căci boala mea tăcută îmi cere să trăiesc.

 

Mă leagă fără lanțuri, mă cheamă fără glas,

Și tot ce-am fost vreodată s-a stins într-un impas.

Din zi în zi mă mistuie, mă-ngroapă tot mai mult,

Îmi sapă-n carne umbre, și-n suflet foc ascult.

 

E-o boală ce mă știe, din timpuri fără rost,

A crescut în mine tainic, ca focul adăpost.

Și n-are ce să-i facă nici cerul și nici lutul,

Căci ea e-n rădăcina uitării, ca trecutul.

 

Cu fiecare oră mă macină mai greu,

În clipele tăcute, se-așterne tot mai eu.

Nu pot să fug de dânsa, căci e parte din mine,

O boală fără nume, dar știu că nu mă ține.

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Depărtare

 

V-am văzut bătrâni,

V-am văzut plângând,

Cu atâtea răni,

Toate lăcrimând.

 

M-ați văzut plecând,

Fără bun rămas,

Umbra-mi tremurând,

La fiece pas.

 

V-am văzut prin fum,

Umbre pe pământ,

Dorul vostru, scrum,

Risipit de vânt.

 

M-a chemat spre voi,

Glasul greu, tăcut,

Și am plâns cu ploi,

Dintr-un ochi de lut.

 

Eu, rămân străin,

Prins de-un timp hain,

Și, cu-al meu suspin,

Vă port în destin.

 

Pașii voștri grei,

Liniștea-mi zdrobesc,

Umbrele de ieri,

Prin mine trăiesc.

 

Dar tot ce-ați pierdut,

Eu port în cuvânt,

Fiindcă am tăcut,

Ca un vechi mormânt.

 

 

Mai mult...

Nocturnă

 

 

În tăcerea nopții umbra-mi respiră,

Pe drumul pustiu strâmtat de uitare,

Pasu-mi răsună ca un cântec de liră,

Strivit sub povara unei clipe amare.

 

Pierdut pe sub stelele stinse pe boltă,

Mă caut întruna printre picuri de ploi,

Noaptea din mine încet se revoltă,

Și-mi curge din ochi întuneric puhoi.

 

Șoapte se-aud plânse-n ecou mai demult,

Sângele-mi sfârâie prin vene de ceară,

Departe de lume plânsul nopții ascult,

Și-ntr-un vechi cimitir îmi las clipa amară.

 

Cuvintele-mi zac pe un praf de lumină,

Pe buze de ceară ce nu mai vorbesc,

Iar timpul mă-mbracă-n mantia-i fină,

Și în întuneric, înnoptat mă topesc.

Mai mult...

Epigrame XVIII

 

Lui Diana Şoşoacă

 

Spun colegii din Senat,

Că aleasa D. Şoşoacă,

E din baroul-avocat…

Dar juri că vine de la troacă.

 

Lui Diana Şoşoacă

 

La tribună-n parlament,

E Şoşoacă revoltată,

Şi atacă virulent,

Doar cu gesturi de primată.

 

Lui Diana Şoşoacă – din partidul AUR

 

Au zis toţi de la partid,

Că e AUR…fără îndoială,

Însă clar s-a dovedit,

Că-i alamă cu spoială.

 

Lui Diana Şoşoacă

 

Dânsa turuie ca un tribun,

Iar toţi colegii îi dau dreptate,

Nu c-ar spune ceva bun,

Ci că-i om cu… greutate.

 

Aleşilor din parlament

 

La cât de graşi aleşii sunt,

În parlament în loc de locuri,

Ar trebui să se monteze,

Cocine şi cu padocuri.

 

Un credincios

 

La biserică a plecat,

Dar pe drum s-a ospătat,

Busuioacă a servit,

Şi-a ajuns… aghezmuit.

 

La Înviere

 

Vrând s-ajungă la Înviere,

Şi-a găsit motiv curat,

Dând cu vin, apoi cu bere,

Stă-n pronaos, mort de beat.

 

La stomatolog

 

Ajuns la stomatolog,

C-o extracţie de măsea,

Văd că preţu-n catalog,

Un extras de cont, cerea.

 

La restaurant

 

Am servit un cotlet cald,

Şi apoi am constatat,

Că la gust era cam fad,

Dar la preţ… cam piperat.

 

Unui patron de restaurant

 

A gătit fripturi, salate,

Şi fiind băiat “isteţ”,

Tot piperul din bucate,

La băgat subtil în preţ.

 

Mai mult...

Soarta

 

Auzeam pescărușii la geam,

În timp ce cu soarta vorbeam,

Iar strigătul lor de extaz,

Îmi intră în trup prin obraz,

 

Cu marea pe aripi se înalță,

Pe mine cu apă mă încalță,

Prin focul din piept să mă plimb,

Şi dorul de moarte să-l sting.

 

Brațele le simt mai ușoare,

Într-un ochi îmi răsare un soare,

Din umeri oarecum nefiresc,

Două lungi aripi îmi cresc,

 

Şi zbor peste viață și moarte,

Ciugulind un poem de pe-o carte,

Celălalt ochi în gheare-l împlânt,

Să văd ce mai e pe pământ.

 

Și plutesc peste chin, nenoroc

Cu mârșava soartă în cioc,

S-o arunc undeva în genune,

Să renasc fără soartă pe lume.

Mai mult...

Contopire

 

Aș vrea să fiu tremurul ierbii sub pas,

Secunda ce-i leagănă glezna-n tăcere,

Un foșnet stingher ce-n urmă a rămas,

Umbra ei caldă cu miros de plăcere.

 

Să-i fiu amurgul topit în privire,

Cenușa fierbinte a zilei ce moare,

Să ard în lumina priviri-i subțire,

Precum o plăpândă  rază de soare.

 

Aș vrea să mă frâng, să-i dărui lumină,

Să-mbrac haina nopții, s-o legăn în vis,

Să fiu mângâierea ce părintesc o alină,

Ursitoarea nebună ce un prinț i-a promis.

 

Să-i fiu rădăcina adâncă din sânge,

Să-i cresc printre gânduri ca ram înverzit,

Să-i port primăvara în floarea ce plânge,

Și toamna-n oftatul de vânt răvășit.

 

Și dacă destinul va vrea să m-alunge,

Să fiu doar lumina ce-n vis i-a rămas,

Un ultim sărut ce pe buze se frânge,

Tremurul ierbii sub molcomu-i pas.

Mai mult...

Ciobăniţa

 

Pe dealul din sat,

Sub pădure aşezat,

Un pâlc de mioare,

Paşte-n răzoare.

 

Oiţe ţurcane,

Cu iarbă în coarne,

Miei ne-nţărcaţi,

Şi-n piele pătaţi,

 

Straşnic vegheaţi,

De câinii grupaţi,

Sub fagul bătrân,

Lângă stăpân.

 

În a vântului şuier,

Se aude un fluier,

O doină de astru,

Cu sunet măiastru.

 

Pădurea străbate,

Iar păsări mirate,

Se-ntrec a cânta,

Şi-n zbor a dansa.

 

Mioarele pasc,

Sub doine de basm,

Încet le îngână,

Câinii din stână.

 

Întreci tu stăpână,

Şi cântul de zână,

Doineşti ciobăniţă,

Precum o crăiţă.

 

Cu părul de soare,

Dă turmei ocoale,

La miei le doineşte,

Cu triluri celeste.

 

A lor ciobăniţă,

Cu trup de zeiţă,

Cu chip îngeresc,

Şi mers nelumesc,

 

Cu pielea de lapte,

Cu buzele coapte,

Ochii safire,

Sclipind de iubire,

 

Îi poartă în braţe,

Le pune şi moaţe,

Roşii ca focul,

Să pască norocul.

 

Amurgul se-arată,

Câinii iar latră,

Ciobăniţa tresare,

În stâna apare.

 

Dinspre pădure,

Încep iarăşi să urle,

Lupii flămânzi,

Cu ochii bolânzi.

 

Din cingătoare,

Ia fluierul mare,

Şi începe uşor,

O doină de dor.

 

Lupii tot urlă,

Ciobăniţa din surlă,

Mai tare doineşte,

Pe lupi îmblânzeşte.

 

Se văd luminiţe,

În poieniţe,

Sunt ochii de lup,

Cum stau şi ascult.

 

Până în zori,

În câmp cu mohori,

Ciobăniţa doiniră,

Pe lupi îmblânziră.

 

A doua zi iar,

Un cântec bizar,

Doineşte cu foc,

Şi prinse în joc,

 

Oiţe cu lupi,

Miei cu căţei,

Lupi cu căţei,

Oiţe cu miei.

 

Ciobăniţa doineşte,

Pădurea huieşte,

Iarba mult creşte,

Stâna domneşte.

 

Mai mult...

Depărtare

 

V-am văzut bătrâni,

V-am văzut plângând,

Cu atâtea răni,

Toate lăcrimând.

 

M-ați văzut plecând,

Fără bun rămas,

Umbra-mi tremurând,

La fiece pas.

 

V-am văzut prin fum,

Umbre pe pământ,

Dorul vostru, scrum,

Risipit de vânt.

 

M-a chemat spre voi,

Glasul greu, tăcut,

Și am plâns cu ploi,

Dintr-un ochi de lut.

 

Eu, rămân străin,

Prins de-un timp hain,

Și, cu-al meu suspin,

Vă port în destin.

 

Pașii voștri grei,

Liniștea-mi zdrobesc,

Umbrele de ieri,

Prin mine trăiesc.

 

Dar tot ce-ați pierdut,

Eu port în cuvânt,

Fiindcă am tăcut,

Ca un vechi mormânt.

 

 

Mai mult...

Nocturnă

 

 

În tăcerea nopții umbra-mi respiră,

Pe drumul pustiu strâmtat de uitare,

Pasu-mi răsună ca un cântec de liră,

Strivit sub povara unei clipe amare.

 

Pierdut pe sub stelele stinse pe boltă,

Mă caut întruna printre picuri de ploi,

Noaptea din mine încet se revoltă,

Și-mi curge din ochi întuneric puhoi.

 

Șoapte se-aud plânse-n ecou mai demult,

Sângele-mi sfârâie prin vene de ceară,

Departe de lume plânsul nopții ascult,

Și-ntr-un vechi cimitir îmi las clipa amară.

 

Cuvintele-mi zac pe un praf de lumină,

Pe buze de ceară ce nu mai vorbesc,

Iar timpul mă-mbracă-n mantia-i fină,

Și în întuneric, înnoptat mă topesc.

Mai mult...

Epigrame XVIII

 

Lui Diana Şoşoacă

 

Spun colegii din Senat,

Că aleasa D. Şoşoacă,

E din baroul-avocat…

Dar juri că vine de la troacă.

 

Lui Diana Şoşoacă

 

La tribună-n parlament,

E Şoşoacă revoltată,

Şi atacă virulent,

Doar cu gesturi de primată.

 

Lui Diana Şoşoacă – din partidul AUR

 

Au zis toţi de la partid,

Că e AUR…fără îndoială,

Însă clar s-a dovedit,

Că-i alamă cu spoială.

 

Lui Diana Şoşoacă

 

Dânsa turuie ca un tribun,

Iar toţi colegii îi dau dreptate,

Nu c-ar spune ceva bun,

Ci că-i om cu… greutate.

 

Aleşilor din parlament

 

La cât de graşi aleşii sunt,

În parlament în loc de locuri,

Ar trebui să se monteze,

Cocine şi cu padocuri.

 

Un credincios

 

La biserică a plecat,

Dar pe drum s-a ospătat,

Busuioacă a servit,

Şi-a ajuns… aghezmuit.

 

La Înviere

 

Vrând s-ajungă la Înviere,

Şi-a găsit motiv curat,

Dând cu vin, apoi cu bere,

Stă-n pronaos, mort de beat.

 

La stomatolog

 

Ajuns la stomatolog,

C-o extracţie de măsea,

Văd că preţu-n catalog,

Un extras de cont, cerea.

 

La restaurant

 

Am servit un cotlet cald,

Şi apoi am constatat,

Că la gust era cam fad,

Dar la preţ… cam piperat.

 

Unui patron de restaurant

 

A gătit fripturi, salate,

Şi fiind băiat “isteţ”,

Tot piperul din bucate,

La băgat subtil în preţ.

 

Mai mult...

Soarta

 

Auzeam pescărușii la geam,

În timp ce cu soarta vorbeam,

Iar strigătul lor de extaz,

Îmi intră în trup prin obraz,

 

Cu marea pe aripi se înalță,

Pe mine cu apă mă încalță,

Prin focul din piept să mă plimb,

Şi dorul de moarte să-l sting.

 

Brațele le simt mai ușoare,

Într-un ochi îmi răsare un soare,

Din umeri oarecum nefiresc,

Două lungi aripi îmi cresc,

 

Şi zbor peste viață și moarte,

Ciugulind un poem de pe-o carte,

Celălalt ochi în gheare-l împlânt,

Să văd ce mai e pe pământ.

 

Și plutesc peste chin, nenoroc

Cu mârșava soartă în cioc,

S-o arunc undeva în genune,

Să renasc fără soartă pe lume.

Mai mult...

Contopire

 

Aș vrea să fiu tremurul ierbii sub pas,

Secunda ce-i leagănă glezna-n tăcere,

Un foșnet stingher ce-n urmă a rămas,

Umbra ei caldă cu miros de plăcere.

 

Să-i fiu amurgul topit în privire,

Cenușa fierbinte a zilei ce moare,

Să ard în lumina priviri-i subțire,

Precum o plăpândă  rază de soare.

 

Aș vrea să mă frâng, să-i dărui lumină,

Să-mbrac haina nopții, s-o legăn în vis,

Să fiu mângâierea ce părintesc o alină,

Ursitoarea nebună ce un prinț i-a promis.

 

Să-i fiu rădăcina adâncă din sânge,

Să-i cresc printre gânduri ca ram înverzit,

Să-i port primăvara în floarea ce plânge,

Și toamna-n oftatul de vânt răvășit.

 

Și dacă destinul va vrea să m-alunge,

Să fiu doar lumina ce-n vis i-a rămas,

Un ultim sărut ce pe buze se frânge,

Tremurul ierbii sub molcomu-i pas.

Mai mult...

Ciobăniţa

 

Pe dealul din sat,

Sub pădure aşezat,

Un pâlc de mioare,

Paşte-n răzoare.

 

Oiţe ţurcane,

Cu iarbă în coarne,

Miei ne-nţărcaţi,

Şi-n piele pătaţi,

 

Straşnic vegheaţi,

De câinii grupaţi,

Sub fagul bătrân,

Lângă stăpân.

 

În a vântului şuier,

Se aude un fluier,

O doină de astru,

Cu sunet măiastru.

 

Pădurea străbate,

Iar păsări mirate,

Se-ntrec a cânta,

Şi-n zbor a dansa.

 

Mioarele pasc,

Sub doine de basm,

Încet le îngână,

Câinii din stână.

 

Întreci tu stăpână,

Şi cântul de zână,

Doineşti ciobăniţă,

Precum o crăiţă.

 

Cu părul de soare,

Dă turmei ocoale,

La miei le doineşte,

Cu triluri celeste.

 

A lor ciobăniţă,

Cu trup de zeiţă,

Cu chip îngeresc,

Şi mers nelumesc,

 

Cu pielea de lapte,

Cu buzele coapte,

Ochii safire,

Sclipind de iubire,

 

Îi poartă în braţe,

Le pune şi moaţe,

Roşii ca focul,

Să pască norocul.

 

Amurgul se-arată,

Câinii iar latră,

Ciobăniţa tresare,

În stâna apare.

 

Dinspre pădure,

Încep iarăşi să urle,

Lupii flămânzi,

Cu ochii bolânzi.

 

Din cingătoare,

Ia fluierul mare,

Şi începe uşor,

O doină de dor.

 

Lupii tot urlă,

Ciobăniţa din surlă,

Mai tare doineşte,

Pe lupi îmblânzeşte.

 

Se văd luminiţe,

În poieniţe,

Sunt ochii de lup,

Cum stau şi ascult.

 

Până în zori,

În câmp cu mohori,

Ciobăniţa doiniră,

Pe lupi îmblânziră.

 

A doua zi iar,

Un cântec bizar,

Doineşte cu foc,

Şi prinse în joc,

 

Oiţe cu lupi,

Miei cu căţei,

Lupi cu căţei,

Oiţe cu miei.

 

Ciobăniţa doineşte,

Pădurea huieşte,

Iarba mult creşte,

Stâna domneşte.

 

Mai mult...
prev
next