Este primăvara despre tine?

N-am mai scris povești de ale mele

Am realizat ca nu le mai citești

N-am mai scris dulcele poeme

Și asta m-a distrus.

Ți-aș fi scris și fără să le simți

Dar n-ai prețuit amorul meu…

N-ai simțit nici măcar un pic

Că sufletul meu nu mai e al meu.

Crede-mă, te-aș fi iubit și-așa

Dar inima nu vrea

Și trupul nu mă lasă.

Ți-aș fi căzut la picioare

Dar inima mă apasă

Și trupul forță nu mai are

Ca să iubească.

Te doare?

Pe mine m-a durut

să te iubesc atât de mult

și tu să treci cu nepăsare.

Te ignor și-am s-o fac cât pot de mult

Te-ai pus cu orgoliul meu cumva?

Vai și-amar de ce se va întâmpla

În cel mai rău caz te arunc în Prut.

Mă arde sudoarea plină de frustrare

Am ajuns să-mi înfing unghiile în pământ

Ca apoi să îmi devină părul cărunt

Clipe frumoase de crizare.

Ți-aș smulge fanteziile alea despre controlul tău asupra mea

Nu mă dăruiesc, pleacă de aici cât mai repede

Oh, dar te iubesc atât de mult, toxica mea iubire

Am să te prind și-am să te sărut.

Toxic fiind eu, toxică fiind tu,formăm un întreg

Motiv pentru care ar trebui să nu mă mai poți enerva

Când vei putea tu observa?

Când? Căci pare că nu poți să subînțelegi.

Îmi lipsește aroma ta la nebunie

Să-ți simt trupul e doar un vis plăcut

L-am simțit cândva demult, în al nostru trecut

Păcat că deja ai ales pe altcineva pentru cununie…

Tu, prima mea iubire, nu te pot uita

Unde am să te găsesc ,din nou, a mea?

Noul tău soț când vei dormi te va veghea?

Ce te-a făcut să mă lași în urmă, să te măriți cu altcineva?

Oh, dulce amor,îmi aparții?

N-ai putut pleca până acum

Însemnând că nu mai pleci.

Tot la mine vii?

Glasu’-ți vorbește

Brațele mi te așteaptă

Urechile mi te ascultă

Buzele mi te sărut.

Căci ai un farmec

Greu de venerat

Suflet greu de înghițit

Trup greu de explorat.

Nu mă satur să-l ating,

Să-ți ating mâinile

Până-ți încleștezi picioarele,

Să te scap de farmece.

Te slăvesc,iubirea mea

Ține bine ascunsă cheia

De la inima noastră,

Să nu ți-o fure Libidinosul.

Mulțumește-i Domnului,

El ne-a unit într-un singur trup,

Nimeni nu ne-a oprit căsnicia

Mulțumește-i Fiului Lui.

Am fost binecuvântat

Să te găsesc în viața aceasta.

Până să te iau pe calea dreaptă,

Am fost îndatorat.

Munca mea s-a sfârșit

Iubirea mea pentru tine e eternă.

Cu promisiunea mea solemnă

Atenția mea a sporit.

Înger tu fiind

Căzut-ai din Rai

Pe un mare covor de pai’

Lăsându-mă fără grai.

Venit-ai cu daruri la mine,

Le-am respins pe loc

Ți-am dat darurile mele,

Căci sunt băiat de împărat.

M-am trezit într-o dimineață pe la patru jumate,

Cu ochii plini de lacrimi și inima-n păcate,

O boală-n mine arde,

Neputința mă bate,

Și necunoscutu-mi șoptește că sunt nepregătită.

Unde e eu cea din trecut?

De ce s-a risipit în norii cenușii ai toamnei?

M-a alungat mai departe.

M-a dat afară.

Nu a vrut să mai fi putut.

Plâng.Plâng , dar cu ce folos ?

Din ce pricină trece timpul meu?

Trec și nu-mi vindec sufletul,

Îmi las doar cicatrici,

Adânci ca un ocean secetos.

Sper că mă-nțelegi,sper că nu mă consideri pierdută,

Sunt doar o adolescentă

Care încearcă să trăiască

Într-un distinct mod decât cel normal.

Am zile în care consum alcool,

Dar nu-s alcoolică.

Am zile în care nici nu mănânc,

Dar da, sunt anemică.

Încerc să renunț la vicii.

Să fii anemic e un lucru groaznic.

Personal,simt cum corpul mi-e preluat

De o identitate necunoscută.

M-am plictisit de acel sfat:

"Ia și mănâncă!"

Ei cred că e așa ușor să o faci,

Dar când ajungi să fii în situația de față

Realizezi că e chiar greu.

Dezamăgirea apare când nu reușești

Și îți e din ce în ce mai rău...

În ghiveciul din verandă

Șade-un mic boboc de floare

Ce să fie oare,

Un bujor sau o garoafă?

Ce să vezi, e-o lăcrămioară

Este mică,delicată

Și de-un alb imaculat

Se confundă cu o comoară.

Are formă ușor ovală

Chiar globulară

Gingașă și elegantă

Dă apă la moară.

Se prinde de o tulpină

Alături de alți boboci

Așteptând să înflorească

În clopoțeii parfumați.

Frunzele verzi și alungite

Oferă un contrast frumos

Cu albul pur dăruit bobocului

Dă un aer norocos.

Am vrut să-ți scriu mai înainte,

Nu e ca și cum aș regreta că nu ți-am scris.

Regret că n-am trecut prin ale tale brațe în toate zilele

Să te simt lângă mine tot mai mult, viu să te mai fi prins…

Oh,bunicule te duci deja spre ceruri

Sau poate că erai de mult în drum către Dumnezeu…

Chiar dacă a trecut puțin timp îmi este dor de tine

Te-aștept să ne întâlnim pe patul tău moale,să ne revedem cu bine chiar dacă asta-i greu.

Am să mă gândesc la tine când soarele apune,

Mai ales când o să răsară și îmi va atinge fața lin.

Am să mă gândesc cum ale tale mâine

Îmi vor mângâia sufletul , mă vor calma și mă vor sfinți.

Peste trei zile sufletul tău va pleca sus de tot.

Aș vrea să-l trag la mine înapoi și să-l păstrez…

În trei zile îți va bate ultimul clopot

Și ți se va rosti la căpătâi ultimul Crez.

Te văd cu mâinile pe piept, palid și cenușiu,

Mi-e greu să cred că te văd murind încet,

Mi-e greu să cred că nu te voi mai vedea printre noi,căci nu mai ești viu,

Sper să nu îmi simți interiorul bocet.

Sper că nu vei duce dorul rândunicii tale

Fiindcă aceasta îți va duce un dor apăsător , cumplit.

Am să-ți duc dorul ,bunicule,și am să-ți scriu

Chiar dacă n-ai să vezi din nou, chiar dacă totul s-a sfârșit.

Sunt fericită,fiindcă știu chinuiala unui om bolnav.

Sper ca Dumnezeu să-ți facă cale-n rai,

Să te cheme la El în ceruri cu glasul Său suav,

Sper să te ierte chiar dacă ai fost păcătos, căci credință-aveai.

Mi-a fost greu să-ți văd călătoria,

Mi-a fost așa milă să te văd cu frică de spitale

Și tot aici să ajungi, în final să-ți pierzi memoria

Și să nu mai poți ieși pe picioarele tale.

Sper că îți vei aminti mereu de mine oriunde te-ai afla cu sufletul

Căci trupul îți va zace adânc în pământ.

În gândul tău cred că se află regretul

Fiindcă tu ai spus tot ce ai avut de spus, dar eu n-am avut cuvântul.

Mi-ai lăsat un testament prin a ta voce,

În timp ce te vedeam nepuntincios ai spus totul, mi-au dat lacrimile

Am să îți văd curând numele scris pe o cruce

Și,încet,încet se vor împrăștia lumile noastre…

În seara lină, ca un vis de lună,

Îți caut chipul în al nopții dor,

Și-n fiecare stea ce împreună

Se-aprinde-n cer, te simt iar de-ajutor.

Ca un izvor ce-n munte se frământă,

Iubirea noastră curge-n timp domol,

Și-n sufletul ce tainic se avântă

Rămâne dorul, veșnic, ca un sol.

Ești floarea albă-n gândurile mele,

Ce-nfruntă iarna rece și pustiu,

Și-n ochii tăi, ca două blânde stele,

Învăț să cred în tot ce nu mai știu.

Numai în ordinea asta, cuvintele se pot frământa 

Într-un aluat uniform, fără cocoloașe.

Eu am întins atunci mâna, doar pentru o clipă

Să îmi încălzesc sufletul.

Hrăneai cerul cu scântei, dansai tango cu vântul

Ritmic  pocneau măduvele inimile capilarele copacilor 

Sub limbile fierbinți și, împreună cu ele,

Ardeam și eu.

Orbirea asurzirea sau pierderea simțurilor în pară

Nu-i deloc înspăimântător, era mai greu să identific 

ce am fost pentru tine: lemn, pâine sau cenușă.

Stiu sigur un lucru - tu mereu ai fost flacăra. 

Sub cenușă încă fumegând, vraja focului s-a desfăcut

S?i eventual, aluatul emoțiilor s-a desfrământat.

Azi știu să mă aprind, să mă ard și să-mi renasc

Pasărea focului singură. 

Cu penele de cenușă, ascult cum ploaia îngână o bossa tristă.

Atât.

Tu, lună care-mi știi povestea

Și pe cărări de dor m-ai însoțit,

Te rog coboară rază peste mine

Și zi-mi de știi, unde-am greșit. 

Mai ieri pașeam sub clarul tău

Și lumea ne era jos la picioare,

Eram îndrăgostiți, doi visători

Iar azi străini, singuri sub soare. 

Poteca-n noapte, ne-o luminai

Când fericit furam o sărutare,

Și după nor, raza îți ascundeai

Să trecem mai ușor de rușinare. 

Privirea mi-o trimit în depărtare

Chiar dacă știu că totul e pustiu,

Demult ea a uitat cărarea noastră

Așa că banca părăsesc că e târziu. 

Pașii grăbesc, dar nu știu unde

Că nimeni, nu m-așteaptă acasă,

Durerea mea, n-am cui s-o spun

Și-apoi...cui de mine îi mai pasă. 

Arunc în sus înc-o privire tristă

Și văd cum luna raza își coboară,

Spre cei ce se sărută cu iubire

Și eu..un singur și asta mă doboară!

Văl de aripi frânte 

Împânzi a mea fereastră;

Îți mai aduci aminte 

Iubire,de idila noastră?...

Doare sufletul în taină.

De când plouă -n urma ta;

Amar inima suspină,

Că mi -e pustie bolta.

Îți trimit mesaje -n șir,

Te sun fără răgaz;

Curg șiroaie, în delir

Lacrimi pe obraz...

Cum să mă rup de tine,

Când ești al meu tipar;

Ești impregnat în mine,

Tu, iubitul meu hoinar...

Iubesc noaptea, de aceea îți scriu mereu târziu,

Nu pentru lună, nici pentru străluciri rătăcite.

O iubesc fiindcă ziua te ține doar pentru ea,

Iar noaptea te fură încet și te aduce la mine.

Totuși asta nu este o poezie despre noapte,

Este o poezie despre o persoană care îmi lipsește deplin

Și mă întreb uneori dacă…

Îi lipsesc și eu puțin.

Și nu, nici acum nu e despre întuneric,

Este despre un om frumos tare,

Și cred ca de atâta dor ce-i port

Din piept o să-mi crească un soare.

Dacă te întrebi… nici acum nu e despre noapte,

De fapt, ca să te aduc aici am complotat cu ea,

Ca atunci când ajungi la acest vers

Să fie prea târziu să mai dai înapoi,

ești o stea,

steaua mea.

Adio🖤🩶🖤

Adio... Nu , la revedere!...

Te șterg din inima ,din gând....

Adio. O spun cu durere....

Bucăți din suflețel rupând.

Adio...Nu , nu pot uita.

Miros de dor pe haina mea...

Adio! Tu... m-ai omis.

Pentru mine, rămâi vis ....

Autor A. Țurcanu N.D..,