Este primăvara despre tine?

Ce-aș mai putea face acum?

Ce mă voi face pe ziua de mâine ?

Am vrut să te conduc pe ultimul drum ținându-te de mână

Am vrut să reușesc, dar totuși nu te-am putut ține.

Conversațiile noastre din aceste trei zile au fost nebune

Cum am putut să vorbesc până am rămas fără glas

Ți-am povestit toate momentele bune

Te-am tras încontinuu de nas.

M-am jucat cu ale tale mâine și am încercat sa le încălzesc

Am reușit să le fac mai calde.

Degeaba dacă n-am putut să le trezesc

Degeaba dacă lumânarea tot la cap îți arde.

M-am simțit ca fiind copilul care-l aduceai de la școală

M-am simțit atât de fericită fiindcă te-am mai văzut întreg

De când te-am văzut viața mi s-a părut așa reală

N-am simțit niciodată că-nțeleg

Dar acum realizez că o fac.

Viața este un dar de la Dumnezeu

Una este,doar una,fiindcă atât ne este scris   

Alegem întotdeauna cel mai ușor traseu

Niciodată cel cu mare dificultate

Asta e prostia omului indecis.

Moartea este o mare binecuvântare…

Dacă ți-ai trăit singura viață cumsecade

Și ai știut să-ți ceri iertare

Dumnezeu îți va da să guști din ale Sale roade

Trăind veșnic în împărăția Lui.

M-am abținut atât de mult să nu te plâng

N-am reușit în totalitate,moșneguțule

Sper că nu te-am supărat când în brațe am vrut să te strâng

Și lacrimile mele în cete au început să cadă pe a ta pânză.

Te-am analizat îndelung chiar dacă mi-a fost frică

Am vrut să știu sigur că intri bine în țărână

Cu toate că mereu mai aveam încă o speranță mică

Speram să nu te duci în lumea eternă

Speram că vei mai sta puțin cu mine înainte de a pleca…

Ne vom mai întâlni noi vreodată?

Cât voi mai încerca să mă conving că sunt tare

Dacă slabul de mine atârnă?

N-ai să mă însoțești cum ai vrut, la măritare?

Răspunsurile le știu deja,dar încă aștept,încă sper să răspunzi chemărilor mele…

Au trecut aproape doi ani

Doi ani de când zaci acolo sub pământ

Nici nu te mai simt,însă tristețe îmi emani

mereu când îți pun lumânări pe mormânt.

Mi-e așa dor de tine

Nici nu știu când trece timpul

Trece,trece și te alungă departe de mine

Așa cu el trece și anotimpul…

Nu s-a mai schimbat nimic pe-aici

Totul e la fel,doar vieți normale

Eu încă port dor de ale tale îmbrățișări

și de saluturile noastre speciale.

N-am să te mint… chiar îmi lipsești

Chiar aș vrea să te mai văd în forma ta originală

Te văd doar prin poze vechi

Chiar și așa n-am nici șansa ocazională.

Sper că ești bine acolo oriunde te aflii

Sper că nu ți-e frig la mâine

Că n-am să pot a le încălzi

N-am să pot a le atinge

Fiindcă tu nu te mai întorci,tu nu mai vii…

Privesc la malul unui râu

Și brusc te văd pe tine 

Observ că apa-i pân' la brâu 

Şi ceva în cap îmi vine.

Mi-aduc aminte în trecut 

Când încă ne iubeam 

C-aici mereu am petrecut

Și-aici mereu zâmbeam.

Curând nu voi mai fi

 Voi pune capăt sorții 

Cât pot mă voi jertfi 

Și voi ține pactul morții.

N-am mai scris povești de ale mele

Am realizat ca nu le mai citești

N-am mai scris dulcele poeme

Și asta m-a distrus.

Ți-aș fi scris și fără să le simți

Dar n-ai prețuit amorul meu…

N-ai simțit nici măcar un pic

Că sufletul meu nu mai e al meu.

Crede-mă, te-aș fi iubit și-așa

Dar inima nu vrea

Și trupul nu mă lasă.

Ți-aș fi căzut la picioare

Dar inima mă apasă

Și trupul forță nu mai are

Ca să iubească.

Te doare?

Pe mine m-a durut

să te iubesc atât de mult

și tu să treci cu nepăsare.

E vară , dar tu nu ești cu mine 

Mă topesc de dor în al meu bloc

Sufletul îmi aparține iubirii divine 

Dar tu n-ai simțit asta deloc...

Ascult ce-mi simte inima...

Capul mi-e aplecat în jos 

Și regretu-mi este aproape 

Mă uit la tine... Pari nervos 

Vor ochii mei să mă dezgroape? 

E tot ce pot exprima...

Aș vrea să ne întâlnim diseară 

Să-mi privesc amoru'-n ochii tăi 

Să văd cum timpul zboară 

Cum noi o luăm pe diferite căi. 

Și așa mă ia spaima...

Simt că nu mai pot.

Simt ca am mii de emoții înăuntrul meu.

Emoții care vor să iasă afară .

Vor să se simtă și ele libere ca un nou născut…

Ți-aș cădea la picioare,

Ți-aș săruta mâinile și buzele.

Parcă ești o zeiță căzută din ceruri ,

Arăți mai mult a viitoarea mea soție.

Te văd cu cunună pe frunte ,

Într-o rochie albă de mătase

Făurită cu cea mai mare grijă

De cele mai frumoase mâine.

Ți-aș închina toate florile,

Aș face orice să te văd fericită,

Cu chipul senin, deloc tăcută,

Să te văd frumoaso zburdând pe câmpie .

Nu știu să mă exprim de la emoții.

O-i fi eu considerat un nebun

Că se-aude că dorm prin cârciumi.

Da’-ți promit că-s fecior bun ,

Trăiesc ca-n sânul lui Avram.

Inimii nu i se poate porunci

Să te iubească mai târziu ,

Să se gândească mai puțin la tine.

Ea știe să refuze ,

Ea nu dorește să nu te mai știe,

Ea vrea să rămâi aici pentru-eternitate.

Pentru-o veșnicie dacă ar fi.

Am fost cândva o pasăre căzută,

Cu aripi frânte-n vântul nemilos,

Dar am păstrat în piept un vis frumos

De-a-mi regăsi o fericire mută.

Ca să învăț să zbor cu o aripă,

M-am ridicat din umbre, din abis,

M-am tras prin mărăcini și am promis

Să nu mai fac din dragoste risipă.

Nu m-a salvat nici mila, nici tăcerea,

Ci focul viu din trupul obosit -

Un vis de a nu slei sfârșit,

De-a-mi scoate la iveală iar puterea.

Și azi plutesc pe cer cu o aripă,

Învins-am gravitația din gând,

Și zbor printre copaci, crezând

Că totul se întâmplă într-o clipă.

N-am cerut mii de stele ori alte cāi ușoare,

Doar loc printre nori grei, să fiu iarăși în zbor,

Și-am dedus anevoie că nu e chiar ușor,

Și că pământul rece cel mai tare doare.

Azi zbor fără de teamă, cu aripa-mi umbră,

Si am rupt din durere un pas către mai sus,

Căci zborul nu e trup, iar eu nu am apus

Printre mărăcini, într-o uitare sumbră.

Colega mea de grădiniță

Frumoasă, dulce cu codițe

Ne-an întânlit pe drumul vieții,

Te admiram,eu băiat și tu fetiță.

Tu zvăpăiată și activă,eu un rezervat,

Vorbeai câte în lună și în stele

Eu cu drag te-am ascultat

Pe o bancă într-un parc.

Ne plimbam ținându-ne de mână

Serveam prăjituri ori înghețată

Tu erai o surioară ,eu un frățior

Dar nu vorbeam despre viitor.

Mă gândeam ades la tine,

Să te văd îmi era dor

Vorbele de duh și pline de humor

Ne făcea să râdem amândoi în cor.

Cât a ținut prietenia noastră?

N-ai bănuit nimic?

Până într-o zi când ,nu ne-am întânlit

Și mi-am simțit sufletul rănit ...

Te-am întânlit pe stradă

Te-am strâns în brațe fericit

Ce ne lega de atâta vreme ,ce era?

Era doar iubirea ,iubirea ne lega!...

De vei veni, mă vei găsi 

Exact unde m-ai lăsat 

Între pustiu și furtună 

Cu sufletul amanetat.

De vei veni, mă vei găsi 

Acolo unde am fost împreună 

Așteptând cu dor nesfârșit 

Să te privesc...ținându-te de mână.

De vei veni, mă vei găsi 

Simțindu-te fără nimic să spui

Cu teamă să nu-ntorci privirea

De vei veni, ar plânge până și tăcerea.

Te-am iubit ,te m-ai iubesc,
Te-am dorit ,te m-ai doresc.
Pentru tot ce-ai făcut ,te iert!
Că mă m-ai iubeşti cred.

A fost frumos şi mai este
Am trăit ca într-o poveste.
Ne iubim ,ne vom iubi-
Cît pe lume vom trăi!

Strigă Cerul, să nu plâng,

Să prind aripi și sa zbor 

Spre tărâm ce nu mă frâng 

Și nu sufocă al meu dor..

Dar eu stau,mai zăbovesc;

Să mai cred o dată -tine,

Căci ești gândul ce l iubesc 

Și ești soarele din mine..

Iar mă prăbușesc în gol,

În treacăt,mă izbesc de stânci;

Vântul mă scuipă cu nămol,

Mă -nghit gropile adânci.

Tânjeam al nostru răsărit 

Din zarea viselor tăcute,

In umbra ta m am cuibărit 

Și rod clipele pierdute..

Și ploaia mă cuprinde iar,

Când întunericul se lasă;

Te așteptasem în zadar,

Să te întorci din nou,,acasă...

Știi,va veni o zi, cândva,

Când la răscruce voi ajunge 

Și mi va zâmbi altcineva;

Pe veci de tine mă voi smulge...!!

Dar trecînd ades şi azi, ca şi odinioară,
Văzu eu sau poate nu, fiind mai amară.
Privesc lung şi fară lacrimi, răsăritul, zarea,
Nu amîn, dar toata ziua, ocolesc schimbarea.

Nefiind acel străin în tăcerea iernii,
Mă ascund printre frunziş, alb ca prin troiene.
Fiind conştient că tu, singura suflare,
Preferi ades a zilei, lacrimi mai amare.