Pe veci de tine mă voi smulge

Cu boala în oase,

Compun poezii,

Moartea îmi coase,

Catrinţe şi ii,

Cu ele mă îmbrac,

În ziua din urmă,

Când înger ori drac,

Mă alege din turmă.

Cu inima rece,

Cânt doine de dor,

Moartea petrece,

La mine-n pridvor,

Se prind în horă,

Acelaşi înger şi drac,

Mai am încă o oră,

Coliva să-mi fac.

Mai am doar un pic,

Mormântul să-l sap,

Un popă peltic,

Îmi citeşte la cap,

Mai am un minut,

Să mă bag în coşciug,

Prea mult am zăcut,

Şi-am ars ca un rug.

Mi-e sufletul gol,

În a morţii cămaşă,

Acuma…când mor,

Mi-e dor de acasă.

Iubite, ne cheamă marea, Să ne plimbăm pe malul ei Şi ţinându-ne de mână tu să-mi spui, Că sunt cea mai frumoasă dintre femei. Iubite, ne cheamă marea, Să ne aruncăm în valurile ei Şi să zburăm pe aripile dragostei! Iubite, ne cheamă marea, Cu un glas frumos şi blând. Care pare că vine din misteriosul ei adânc! Iubite, marea ne cheamă, Când soarele e sus pe cer. Şi parcă ne îndeamnă, Să descoperim al dragostei mister. poezie de Vladimir Potlog

Un leu un fruct,

Cinci lei un product. 

Autor: Nicoleta Postovan 

Strofă de două versuri 

Frăţioare, om pribeag,

Ce de drumuri doar îţi pasă,

Ce-ai venit acum acasă,

Că părinţii nu-s în prag?

Cui să spui tu sărut-mâna,

Ori să-i strângi la piept cu dor,

Că tătuca şi cu muma,

Nu mai sunt colo-n pridvor.

Nimeni nu-i să-ţi mai asculte,

Cântecele şi povestea,

Că ai strâns atât de multe,

De-a ajuns şi aicea vestea.

Cu amar e plin potirul,

De când maica s-a tot dus,

Cine-o să mai toarcă firul,

Ori să-ntindă furca-n fus?

Şade colo pe uluce,

Coasa plină de rugină,

Iarba, cine s-o mai culce,

Că tătuca-i în ţărână?

Lungă ţi-a fost pribegia,

Noi pe aicea trişti stăteam,

Zi şi noapte tata, muma

Aşteptau plângând la geam.

Du-te colo jos pe vale,

Unde drumu-i la răscruci,

Şi-ai să dai de-o iarbă moale,

Unde plâng trist două cruci.

Iubito mâine pleci in locurile care-mi plac și mie,

Salută batrânii munți din partea mea

Și nu lipsi prea mult de lângă mine

Mă voi topi fără iubirea ta!

Aștept și ziua când ușa vei închide

Balaurii să fugă toți,

Și frica de iubire să dispară,

Să-nveți iar să iubești,

Ca-ntinerețea ta!

Îti trebuie puțin curaj,

Ți-l voi trimite..

E timpul tău acum să strălucesti,

Începe chiar cu mine

Și tot cu mine te rog sfârșește,

Începe chiar să mă iubești!

Nu ne ajung doar vorbele frumoase

Ne trebuiesc și fapte îmbrățișări,săruturi

Întreabă munții și ascultă bine

Ce-ti vor șopti despre iubire despre mine,

Și fă așa cum crezi că este bine!

(8 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

dacă ma iubești, de ce ma minți?

sau poate doar vrei sa mi simți buzele fierbinți

poate nu vrei sa simți când sunt reci și amare

când veninul curge scufundându si demonii-n a mea suflare

poate cât râuri însângerate șiroiesc din ochii mei,

o sa ți amintești de cand se vedea verdele din ei.

atâtea amintiri și sentimente in suflet gravate

poate pentru tine tușul a fost doar din nopțile agitate

dorința, chinul cel mai dulce, ce te poseda și te seduce

e un drum pavat cu atâta placere doar ca sa te aducă la mai multă durere

suflete goale- n pahare de vin ce încet se îneacă și in brațe se țin,

nu vreau sa fim suflete moarte îngropate n trupuri vii cu mâini reci și inele cu care ne mințim in fiecare zi

pielea mea subtire e descusuta, suna sumbru.

secretele oricum ne mănâncă pe dinăuntru

moliile ne rod organele pe care cu lacrimi le umplu

au fost odată fluturi in stomac, ce au slăbit și speranța au lăsat

umbre din fum de tigari, ce ne sugruma și adânc pătrund in noi

caut cu mâini înghețate in trupuri vii sufletele moarte

zâmbete îmbătate n trecut arse de tigari,

gândul ca îmi dai culoare dar totuși ma omori

dar tot tu ma ridici cu aripi de cenușă,

când aerul ma sufoca, și vocea mi e dusa

el vrea ca ea sa îl consume,

o hrănește cu el însuși

îi mănâncă inima, iubindu-l, dar iubitul vrandu- și

și știi ca înăuntru sunt o pata de culoare

chiar dacă in afara arat ca un cadavru ce tot moare

si stiu ca după valurile astea pe hârtie, pare ca asta e o scrisoare de despărțire

poate pentru ca nu scriu ca un sarut dulce si roșu închis,

poate ca totuși nebunia mea e o fărâma de paradis

poate pentru ca scriu când vreau sa ma eliberez de un monstru

dar e doar un mod de a spune te iubesc,

ce probabil va fi pierdut in iluzia in care halucinez ca o sa am curaj sa ți o citesc.

Mă visam in Paradis,

Când Cerul l am atins.

De la o veste neașteptată 

Mă prăbușisem toată...

N are leac de vindecare,

Iar sufletul Mă  doare,

Că mă zbat în neputință, 

Să scap de a mea sentință. 

Spune mi ,Doamne, de ce eu,

De ce mă părăsești la greu,

Nu m auzi,la tine strig!

Încălzește mă ,mi e frig...

Dă mi o rază de credință, 

Mă vezi plină de căință;

Fă o Minune pt mine,

Nu mă lăsa n suspine...

Bătută de soartă sunt,

De mă pierd în amănunt 

Căte vrei să mai îndur?!

De ce n aș răde ,să mă bucur!,!?

Îți călcasem strâmb  .

Ia mă pe mine-n schimb!!

Și vindecă mi băiatul, 

Rogu te,iartă mi Păcatul...

Ca o frunză frântă 

Ruginit-am timpuriu

Sub stropii ce frământă

Din cerul cenușiu. 

În vârtej mă poartă 

Pe căi întortocheate 

Bătătorita soartă 

De vise -nlăcrimate...

La răspăntie de drum 

Mă saltă văntul, aprig,

Suflând din bucium,

Mă-nvăluie de frig...

Lipsită de căldură, 

Mă pierd în neputință, 

Pe ramura ce tremură 

Sorbită n neființă..

Golașă de culoare

Ce ma-mplinea odată;

Azi mistuie sub soare 

Iubirea mea uitată...

Ghemotoc, pufos ca neaua,

Zgâlțâia de zor perdeaua 

Și lätra voios din fire,

Țopăind de fericire  .

După coada lui se -nvärte 

N-ar sta locului cuminte, 

Stă la pândă un răgaz 

Cățelușul plin de haz.

Un căpșor ca și de pluș 

Peste măsură de ghiduș;

Mărăia cu zel de joacă 

Și pantoful mi -l atacă 

De șireturi mă dezleagă, 

Cu ciorapu-n dinți aleargă, 

Să nu -l prind din urmă, 

Se pitulă sub plapumă. 

Se rostogoli sub pat,în grabă, 

Ciufulind blănița-i albă;

Mă privi sfios,scăncind, 

Căscase dulce,adormind ..

Chipul tău nins 

De ridurile vremii

M a copleșit de plâns 

Pt trecutele decenii.

Ochii tăi blajini, 

Captivi în povestiri, 

Depănănd imagini, 

Curgeau în amintiri. 

Cu emoția culeasă 

De pe obrazul drag

Așterneai pe masă 

Pozele n șirag. 

Îmi lipsești enorm

În golurile ascunse;

Regretele discern 

Pt clipele apuse.

Tată, mâinile ți sărut, 

Ce au idem,iz de pâine, 

Adulmecăndu l din trecut, 

Ce I duc dorul azi și mâine...

Suntem complet imperfecți,

Imprevizibili și defecți,

Călcăm strâmb, Impulsiv 

Fără un real Motiv.

Suntem atât de fragili 

Și de multe ori labili.

Ne pierdem în amănunte,

Complicăm lucruri mărunte..

Ne-agătăm de -un rost în lume,

S -avem parte de -un renume 

Și chiar tindem tot mai sus

Spre idealul presupus.

Competitivi suntem din fire,

Ne jertfim cu dăruire.

Mănați de -un resentiment,

Iscăm cate-un incident..

Apoi regretăm amarnic,

Lamentăndu-ne slugarnic.

Hai să trecem peste asta,

Să ne iertăm și basta;

Supărarea bat-o vină

Ne umbrește doar rutina.

Cântă pasărea iubirii

La fereastra unei fete

In asfințitul serii,

Legând două suflete.

O vara-ntreaga ciripi

De pe ramura -nfllorata 

Fâlfâind ușor din aripi 

De a lor amor mișcata. 

Venise toamna ruginie,

Palise trilul ei divin,

Răgușise de la ploaie, 

Despartind a lor destin.

Purta idila lor in gânduri 

Printre frunzele uscate,

Ciugulea din ea frânturi 

Sub privirile tăcute.

Se cuibari de gerul iernii

In scorbura de Sub geam,

Râvnind blândețea vremii,

Noi la sobă ne chirceam.

Visam o nouă primăvară 

Cand glasul ei de mierla, 

Cândva cu flori ne cununara ,

Dăruind din ea o perlă...