Degeaba-i primăvară

Iubito, tu eşti bio,

Tu chiar eşti, nu te faci,

Ai ochi ca două mure

Şi-n loc de buze fragi.

Obrajii tăi cei roşii,

Sunt fără doar şi poate,

Ca două coşuleţe

Cu mere bine coapte.

Şi umeri-ţi cu pieptul

Şi gâtu'-mpodobit,

Arată ca salcâmul

Ce tocmai a-nflorit.

Un nufăr alb şi gingaş

Este al tău mijloc,

Ai glezne delicate

Ca florile de soc.

Iubito, tu eşti bio,

Chiar eşti, nu te prefaci,

Iar eu iubesc natura,

Deci te iubesc şi-mi placi!

Aş vrea o picătură

De ploaie ca să fiu,

Să pot cădea fecioară

Pe sânul tău zglobiu.

Cu mâna-ţi delicată

Să mă opreşti uşor,

Atunci când de acolo

Mai jos vreau să cobor.

Aş vrea cumva o rază

De soare să devin,

Să pot cădea fecioară

Pe gâtul tău cel fin.

Să te retragi sfioasă

În umbra de sub nuc,

Atunci când de acolo

Pe buze vreau să-ţi urc.

Aş vrea să fiu o floare,

Într-un salcâm să fiu,

Să pot cădea fecioară

În păru-ţi castaniu.

Tu să mă prinzi în bucle

Cu mâna, graţios,

Atunci când de acolo

Vreau să mă las mai jos.

Aş vrea un vânt de vară

Să fiu, ce adie uşor,

Să pot cădea fecioară

Peste al tău picior.

Tu să-ţi fereşti piciorul

Sub rochia de satin,

Atunci când de acolo

Vreau să mai urc puţin...

Din multitudinea de clipe pe care le-am trăit,

Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am zărit

Şi-n timp ce alte clipe discret s-au perindat,

Aceasta de la mine nicicând n-a mai plecat.

Din multitudinea de clipe în care te-am privit,

Una mi-a schimbat viaţa, când m-am îndrăgostit

Şi-n timp ce alte clipe uitate-n noi sfârşesc,

De aceasta-n continuare cu drag îmi amintesc.

Din multitudinea de clipe de tine-ndrăgostit,

Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am iubit

Şi-n timp ce alte clipe aşa cum vin se duc,

De aceasta întotdeauna aminte îmi aduc.

Din multitudinea de clipe în care te-am iubit,

Una mi-a schimbat viaţa, cum pleci când te-am privit

Şi-n timp ce alte clipe se-ndepărtează-n zbor,

Aceasta-mi aminteşte de tine când... mi-e dor.

Trezeşte-mă tu, soare, din efemera moarte,

Trezeşte-mă tu, soare, fiindcă am dormit destul,

Treziţi-mă degrabă din moartea cea de-o noapte,

Din somnul greu ce este al morţii preambul.

Treziţi-mă degrabă, nu vreau mai mult să dorm,

Am prins deja ideea cum va fi după moarte,

Un trup care va trece, va fi al morţii somn,

Din ziua cea mai scurtă în cea mai lungă noapte.

Treziţi-mă, căci somnul mai mult mă oboseşte,

Când ştiu că eternitatea o voi dormi din plin,

Pentru că ce e somnul ce-n noapte mă răpeşte,

Dacă nu e chiar moartea, din care gust puţin.

Treziţi-mă degrabă, de somn dacă am parte,

Treziţi-mă degrabă, căci treaz n-am fost destul,

Că va veni o vreme când voi pleca departe

De al meu trup, ce-n brazdă de somn va sta sătul.

Treziţi-mă degrabă din moartea cea de-o noapte,

Din somnul greu ce este al morţii preambul,

Trezeşte-mă tu, soare, din efemera moarte,

Trezeşte-mă tu, soare, fiindcă am dormit destul.

Tot ce e poem pe lume,

Din vreo carte ce-ai deschis,

A parcurs mii şi mii bune

De ani, de când a fost scris.

Fiindcă versurile toate,

Încă de la început,

De Cuvânt au fost create,

Când poemele a făcut.

Iar noi cei ce azi le aducem,

Peste timp, de unde sunt,

Nişte mesageri doar suntem,

De poeme, pe Pământ.

Chiar şi astă poezie,

Pe care o citeşti acuma,

Deşi-mi aparţine mie,

Scrisă a fost dintotdeauna.

Mulţi se amăgesc când scriu un vers,

Că-n veci va fi nemuritor,

Necuprinzând cu mintea lor,

Cât de mult timp e-n Univers.

Că şi de-ar deveni titani,

Ai poeziei corifei,

Nu ar mai aminti de ei,

Nimeni, peste un milion de ani.

Că doar aştri mai strălucesc

La nesfârşit pe-naltul cer,

Şi după ce se sting şi pier

Şi-n giulgi' de scrum se învelesc.

M-am temut de moarte, Doamne,

ca de un hoț

venit să-mi fure tot ce sunt.

Am privit-o ca pe un sfârșit

și am încercat să fug.

Dar ai lăsat-o să mă urmărească

până am obosit să fug.

Și atunci, când am întors privirea,

nu am văzut o umbră,

ci o ușă.

Moartea nu era întuneric,

ci o mantie grea

pe care trebuie s-o port

ca să intru în lumină.

Ai ascuns viața veșnică

în spatele durerii,

ca doar cei ce iubesc

să o caute până la capăt.

Și când mi-ai arătat

că moartea este naștere

într-o lume fără sfârșit,

am început s-o privesc

cu ochi curați.

Nu o mai urăsc, Doamne,

ci o îmbrățișez

ca pe o trecere înspre Tine.

Și știu acum:

lumina din spatele morții

e fața Ta,

ne arsă de nimic,

veșnică,

blândă,

sfântă.

Se-aprinde focul mistuind spre veșnic oameni

Medieval ridică săbii idioți

Pornind războiul lasă-n urmă case goale

N-au înțeles ce-nseamnă moarte, par roboți

Minciuni sfruntate oferind mulțimii sclave

Lipsiți de școală e mai simplu să-i conduci

Învață pruncii a muri servind palavre

Nu-i Dumnezeu ce le-a cerut s-aducă morți

Infernul cade pe pământ târând cadavre

Dorinți meschine se-nvelesc în patrioți

Proliferând false valori gândiri bolnave

Cheamă la luptă gloata oarbă de netoți

Culori macabre poartă cruda vânătoare

Dictată sec de despoți strâmbi și vanitoși

Ori de stăpâni dorind pământ sau răzbunare

Vânzând iluzii despre viața celor morți

Cu mâna goală sunt trimiși s-aducă moarte

Biete ființe transformate-n mateloți

Mânând corabia intențiilor barbare

Sălbatic mătură spre umbră frați, nepoți

Pornește hoarda sărbătorilor funebre

Cântând  fanfara mitralierelor orori

Lăsând în urmă flori uscându-se în jerbe

Acoperind martirii tragicei erori

Oameni de rând ce duc pe umeri greutate

Sunt păcăliți c-au să ajungă mari eroi

Pornind războiul pentru cauze deșarte

Le-ascund rațiunea rătăcind-o în noroi

Viaţa de albină-i grea,

Nu o ştie nimenea.

Treizeci de zile trăieşte,

Ea aleargă şi munceşte.

Zi de zi din stup ea zboară,

Ca să facă miere, ceară.

Ea zboară din floare-n floare,

Cu polen pe aripioare.

Albinele –s călătoare,

Zumzăie din floare în floare.

Florile polenizează,

Şi la stupi se întorc în grabă.

Polenu îndată adunat,

La stupină îi tot cărat.

Acolo-i pus cu migală,

Ca să-l facă miere, ceară.

Altele stau în stupină,

Şi au grijă de regină.

Stau acolo fac curat,

Şi mierea-n faguri o împart.

Căci acolo în stupină,

Numai zumzet de albină.

Toate au sectorul lor,

Îngrijesc, muncesc cu spor.

Est e-o vorbă din popor,

Munceşte nu sta trântor,

E zicala, bat-o vina,

Să fii harnic ca albina. 

Veselă ești tu toamnă dragă

Cu veșteda frunză ce-i moartă pe stradă!

Parada ta-i galbenă cu tot cu fanfară,

Covorul cel roșu foșnește o vreme,

Sub piciorul aceleiași tinere de anul trecut domnișoară,

Ce se plimbă în cerc împreună cu tine!

Veselă ești tu cochetă toamnă,

Chiar dacă unii spun că ești tristă...

Porți haine din aur croite,

Ce puține rivale și le permit!

Poate doar primăvara are talentul mai mare,

Eu totuși cred că și iarna are premiul,

Mulți spun că doar vara stă pe podium!

Suratele toate se ceartă-ntre ele,

Se păruiesc,se bat se gonesc,

Nu pot sta împreună o clipă!

Totul se strică iar vântul destramă tabloul,

Precum pictorul schimbă cartonul..

Și totuși acum este veselă toamnă,

Ce poartă haine regale doar pentru tine sau mine!

(4 noiembrie 2022 Horia Stănicel)

Mai fac, mai scriu, mai spun prostii,
nu sunt de plopi, sau de campii.
Nu am în sînge fir de scriitor,
nu pot să scriu de frumuseţe şi amor.
De moarte ştiu să scriu mai bine,
şi numai moartea’n cap îmi vine.
Doar negru văd ce voi vedeţi  frumos,
si unde voi zburaţi, eu merg pe jos.
Sunt trist mereu şi’mi pare bine,
că bucuria, doar din bucurie’mi vine.

Ieri, tânăr cu nicio grijă, de pe plai moldovenesc,

Astăzi, mulți ani duc în spate și, mi-i greu să mai muncesc.

Ieri, la sân cu țâța-n gură , să  cresc mare, voinicel,

Astăzi, lipsit de putere și-am ajuns un bătrânel.

Ieri, pitic la grădiniță și-apoi cu ghiozdanu-n spate,

Astăzi, învățat cu carte, absolvent de facultate.

Ieri, cu tancul în armată , patriot, să-mi apăr țara,

Astăzi, de mult sunt la vatră și în parc ascult, fanfara.

Ieri, mi-am întâlnit iubita, semnând al nost' legământ,

Astăzi, cu un fiu și-o noră, medici, profesând sub jurământ.

Ieri, cu repartiția-n-mână, specialist veterinar,

Astăzi, săturat de muncă și-aproape...pensionar.

Ieri  sculat de dimineață să nu-n-târzii la program,

Astăzi, greu semnez ,,prezența", timpu-mi este un dușman.

Ieri, treaptă cu treaptă, așteptând o promovare,

Astăzi,  cu boli, tratamente, de sus până jos, mă  doare.

Ieri, prieteni și tovarăși, gustând țuică, vin pe la bairam,

Astăzi, mulți nu mă cunosc, au uitat ce buni amici eram.

Ieri, trecând să-mi văd părinții, rude, frate și surori,

Astăzi,  merg la cimitir,  la mormânt, aducând flori.

Ieri și astăzi, fericit, iubind și de soție-ndrăgostit,

Viața mi-i frumoasă, visul cel visat s-a împlinit.

Ieri și astăzi, zilnic rugă, înălțăm la Domnul Ceresc,

Ce-mi rămâne, știu, Doamne, pentru ce mi-ai dat... Îți mulțumesc!