Adiere

Când nu mai ceri drum,
fiecare pas e sosire.

Tăcerea nu fuge de tine —
e locul de unde vii.

Cine ești?

O lacrimă curge,
nu pentru că doare,
ci pentru că ai iubit
ceva ce n-a fost niciodată
doar al tău.

Stelele cad
într-un cer fără margini,
iar eu cad cu ele –
cine ține firul?

Tăcerea răspunde,
dar nu are glas.
Tot ce sunt
e doar un pas.

Focul nu arde singur —
îi trebuie aer, lemn,
și o mână
care a uitat să tremure.

Tragi de un capăt —

celălalt dispare.

Lași drumul —

drumul te ține.

Acesta e nodul

pe care nu-l poți desface:

că ești și cel care leagă,

și cel legat.

Unde și cer
se revarsă-n privire –
suntem oglinda.

Dintr-un gând fără formă
răsar toate marginile –
totul se știe
prin noi.

Cerul mi te-a încredințat

ca pe o umbră fidelă,

fără greutate, fără trup,

dar mereu aproape de pașii tăi.

Te voi urma prin dimineți aglomerate,

voi sta pe marginea patului

când oboseala îți cade din umeri,

mă voi așeza între gândurile tale

ca un spațiu pe care nu-l poți umple.

Nu voi cere nimic.

Nu fac zgomot.

Învăț respirația ta

și o păstrez când râsul altora se stinge.

Sunt martorul tăcut al izbânzilor tale,

ecoul care rămâne

după ce ușile se închid.

Te cunosc fără să mă privești,

îți știu fricile înainte să le rostești,

îți număr tăcerile

ca pe niște mărgele rare.

Aș vrea să-ți ating fruntea,

să-ți șterg neliniștea cu o mână adevărată,

dar menirea mea nu e mângâierea.

Te voi însoți până la capătul fiecărei zile,

te voi păzi de zgomotul care te frânge,

voi fi mereu lângă tine —

dar nu te voi putea atinge vreodată.

Sunt... Singurătatea!

Când eram nebun de tânăr,

Șuieram la Lună să apară,

Bezna o puneam pe umăr,

Și plecam grăbit afară.

Când aveam o zi mai fastă,

Îmi puneam și-o stea în frunte,

Și urcam voios pe creastă,

Ca să luminez un munte.

Lângă Sfinx stăteam întins

Cu-a mea beznă să-l îmbrac,

Steaua i-o puneam, convins,

Că sunt un strămoș de dac.

Și zvârleam grăbit în vale,

Stânci din cele mai pribege,

Să astup orice cărare,

Să fiu singur cu-al meu rege.

Iar din lună și din stea,

Ca-ntr-un ritual străvechi,

Flori de colț pe noi ningea,

În mănunchiuri și-n perechi.

Apoi, când plecam spre casă,

Mânam zori de zi în turmă,

Aveam față luminoasă,

Ca un dac de pe Columnă.

Libertate, pasãre ce zboarã

Peste munţi înalţi şi vãi adânci:

Drum deschis având odinioarã,

Dar, acum, lovindu-se de stânci...

Libertate - a pãcii scrisoare -

Scump şi sfânt cadou dumnezeiesc,

Pe care-l strivesc, cu nepãsare,

Cei care rãzboiul şi-l doresc!

Libertate scumpã! Râu de raze,

Strãlucind pe-al apelor întins:

Cel râvnind ale iubirii oaze,

Nu e, niciodatã, un învins!

《"LIBERTATE", nu înseamnã sã faci ceea ce vrei, ci ceea ce trebuie.》 (Cristi Dobrei)

29.03.2022, pe Marea Adriatică 

Încântată

mâna-ti dulce

mi-o întinzi 

te-aş mângâia

în ea

un măr

Doar dragostea adună laolaltă oamenii...

Căci orice altceva e amăgire! 

Și orice trâmbiță vestește efemerul ce-i doar infatuata risipre!

De vrei să te aduni,cu siguranță o poți face!

Dar nu prin egoism sau prin cotidian progres,

Crezându-te stăpân autonom

Și "Creator" al propriului sarcasm ce locuiește-ntro cutie..

Precum cea a Pandorei de tristă fictivă amintire,

Unde au stat înghesuite toate cele rele, 

Și au ieșit să otrăvească lumea

În blestematul ceas de risipire!

Și totuși mai era ceva rămas acolo,

Era Speranța...

Optimist scenariu de sfârșit!

(17 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Oraşul trandafirilor fără pereche,

La mine în oraşul meu,

Mi-a aduc aminte tot mereu.

Cum străzi imense paralele,

Erau frumoase şi aveau pavele.

Şi pe frumoasele alei aveam castani,

Erau bătrîni, dar ninşi de ani.

În parcuri şi pe străzi aveam,

Frumoase bănici unde stăteam.

Şi-n parcuri cînd păşeam uşor,

Şi trandafirii aveau mirosul lor.

Şi străzi frumoase dar iluminate,

Cu lampadare vechi şi suspendate.

Şi lumea aceia simplă o priveam,

Prin parcuri şi pe bulevarde cînd mergeam.

Era o lume atît de simplă dar cinstită,

Pe faţa lor citeai că-i toată fericită.

Şi seara pe faleză în port mergeam,

Pe bancă stam, famfara o ascultam.

Şi încet vapoarele spre port veneau,

Veneau la dană unde ancorau.

Acest frumos oraş a fost şi este milenar,

Datînd de la strămoşii Decebal, Traian.

Acest oraş a fost şi încă este,