Категория: Различные стихи
Все стихи автора: RAO
Дата публикации: 19 декабря 2024
Добавлено в избранное: 1
Комментарий: 2
Просмотры: 1007
Комментарий
Стихи из этой категории
Prefer să tac...
Prefer să tac când alţii spun
Poveşti şi snoave, fel de fel,
Cu zmei cu aripi de oţel,
Cu puşti, din bâtă de alun...
Nu-i felul meu să zic ceva
Numai de dragul de-a fi zis;
Căci vorba este un zapis
În stare a te obliga
Să faci ce n-ai fi vrut să faci,
Să fii ce nu ai vrea să fii.
Cuvintele, dacă nu ştii,
Sunt nemiloşii tăi ortaci!
La începutu-acestui veac
Atât de multă vorbărie,
E-o nemiloasă pandemie
Ce pare să nu aibă leac!
Şi, în sfârşit, un glas în plus
De ce aş face să răsune?
De ce să pun şi pasiune
Când nu se-aude ce am spus?
Nu sunt absurd şi nici posac
Dar, cum am spus-o mai devreme,
Ca rezumat acestei teme:
Când toţi vorbesc, prefer să tac.
Cu fiecare vers...
Cu fiecare vers pe care-l scriu,
Mai scad o zi din viață,
Cu pasul greu, cu ochiul viu,
Îmi pun poemele la gheață.
Mai dorm c-o sâmbătă sub cap,
Și trag pe mine lungi duminici,
Apoi în ghețuri plec să sap,
Să-mi internez poemele în clinici.
Acasă plâng biserici reformate,
Iar clopotele lung și trist nechează,
La masa mea, pe foile uscate,
Mai scriu un vers ce tainic lăcrimează.
Cu fiecare vers pe care-l scriu,
Încă o zi din mine îngheață,
Cu pasul greu, cu ochiul viu,
Încarc poeme în librării de gheață.
Psalmi - XLI - Chipul meu nu mă mai cunoaște
Doamne,
mă uit în oglindă și nu mă mai găsesc.
Nu mai știu cine sunt,
nu mai știu cine am fost
și cum am ajuns să mă privesc
dintr-un loc străin.
Am fost o dată viu,
cu o lumină care ardea în suflet,
dar acum chipul meu se estompează
în aburul unui trecut prea îndepărtat.
Ți-am spus, Doamne, că Te caut,
dar nu știu nici cum să Te recunosc
într-un trup care nu mai îmi este al meu.
Pășesc printre umbre
și fiecare pas mă duce mai departe
de acea ființă care am fost cândva.
Chipul meu nu mă mai cunoaște.
Pielea mea își poartă amintirile
ca pe niște poveri de neîndepărtat.
Înăuntru nu mai am decât dorința
de a mă regăsi în Tine.
Doamne, fă-mi lumina să mă regăsească.
Ridică-mi chipul pierdut
și așază-l în fața Ta.
Dă-mi înapoi acea formă
care nu se va risipi niciodată
în uitare.
Eu nu am uitat de Tine,
dar am uitat cine sunt.
Împărtășește-mi, Doamne,
ceea ce nu mai știu.
Hai cântă mutule
Hai cântă mutule că-s surd,
Să-mi crească păpădia în ureche,
Afară-i soare, eu sunt ud,
Și beau cu mine în pereche.
Păzea că vine viața acasă,
Și moartea mi-i metresă,
Ascunde târfa pe sub masă,
Ori plimbă îngerul în lesă.
Hai cântă mutule întruna,
Pe moarte bag-o în vioară,
Ciupește corzile ca-ntodeauna,
Ca ea să geamă iar viața să mă doară.
Miez de primăvară
Pe Pământul însetat,
Mereu cercetat,
Soarele s-a răsfățat,
Strălucind neîncetat.
Timpul s-a păstrat
C-un frig neașteptat
Și-n miez de primăvară
Gerul te doboară.
Totu-i bine și frumos
De faci totul cu folos,
Fără a fi capricios
Nu vei fi bolnăvicios.
Ascultă de la mine
Și atent reține,
Ai grijă de tine
Ca sa fie totul bine.
11.05.24
Prefer să tac...
Prefer să tac când alţii spun
Poveşti şi snoave, fel de fel,
Cu zmei cu aripi de oţel,
Cu puşti, din bâtă de alun...
Nu-i felul meu să zic ceva
Numai de dragul de-a fi zis;
Căci vorba este un zapis
În stare a te obliga
Să faci ce n-ai fi vrut să faci,
Să fii ce nu ai vrea să fii.
Cuvintele, dacă nu ştii,
Sunt nemiloşii tăi ortaci!
La începutu-acestui veac
Atât de multă vorbărie,
E-o nemiloasă pandemie
Ce pare să nu aibă leac!
Şi, în sfârşit, un glas în plus
De ce aş face să răsune?
De ce să pun şi pasiune
Când nu se-aude ce am spus?
Nu sunt absurd şi nici posac
Dar, cum am spus-o mai devreme,
Ca rezumat acestei teme:
Când toţi vorbesc, prefer să tac.
Cu fiecare vers...
Cu fiecare vers pe care-l scriu,
Mai scad o zi din viață,
Cu pasul greu, cu ochiul viu,
Îmi pun poemele la gheață.
Mai dorm c-o sâmbătă sub cap,
Și trag pe mine lungi duminici,
Apoi în ghețuri plec să sap,
Să-mi internez poemele în clinici.
Acasă plâng biserici reformate,
Iar clopotele lung și trist nechează,
La masa mea, pe foile uscate,
Mai scriu un vers ce tainic lăcrimează.
Cu fiecare vers pe care-l scriu,
Încă o zi din mine îngheață,
Cu pasul greu, cu ochiul viu,
Încarc poeme în librării de gheață.
Psalmi - XLI - Chipul meu nu mă mai cunoaște
Doamne,
mă uit în oglindă și nu mă mai găsesc.
Nu mai știu cine sunt,
nu mai știu cine am fost
și cum am ajuns să mă privesc
dintr-un loc străin.
Am fost o dată viu,
cu o lumină care ardea în suflet,
dar acum chipul meu se estompează
în aburul unui trecut prea îndepărtat.
Ți-am spus, Doamne, că Te caut,
dar nu știu nici cum să Te recunosc
într-un trup care nu mai îmi este al meu.
Pășesc printre umbre
și fiecare pas mă duce mai departe
de acea ființă care am fost cândva.
Chipul meu nu mă mai cunoaște.
Pielea mea își poartă amintirile
ca pe niște poveri de neîndepărtat.
Înăuntru nu mai am decât dorința
de a mă regăsi în Tine.
Doamne, fă-mi lumina să mă regăsească.
Ridică-mi chipul pierdut
și așază-l în fața Ta.
Dă-mi înapoi acea formă
care nu se va risipi niciodată
în uitare.
Eu nu am uitat de Tine,
dar am uitat cine sunt.
Împărtășește-mi, Doamne,
ceea ce nu mai știu.
Hai cântă mutule
Hai cântă mutule că-s surd,
Să-mi crească păpădia în ureche,
Afară-i soare, eu sunt ud,
Și beau cu mine în pereche.
Păzea că vine viața acasă,
Și moartea mi-i metresă,
Ascunde târfa pe sub masă,
Ori plimbă îngerul în lesă.
Hai cântă mutule întruna,
Pe moarte bag-o în vioară,
Ciupește corzile ca-ntodeauna,
Ca ea să geamă iar viața să mă doară.
Miez de primăvară
Pe Pământul însetat,
Mereu cercetat,
Soarele s-a răsfățat,
Strălucind neîncetat.
Timpul s-a păstrat
C-un frig neașteptat
Și-n miez de primăvară
Gerul te doboară.
Totu-i bine și frumos
De faci totul cu folos,
Fără a fi capricios
Nu vei fi bolnăvicios.
Ascultă de la mine
Și atent reține,
Ai grijă de tine
Ca sa fie totul bine.
11.05.24
Другие стихотворения автора
Timp
Frunza se zbate
în palma vântului –
tăcerea dansează.
Într-un fior
se topește lumina –
umbra ascultă.
Pasul rămâne
agățat de lumină –
noaptea respiră.
Șoapta se pierde
într-un val de uitare –
cerul tresare.
Întrebările goale
alunecă-n spațiu –
niciun ecou.
Chipul apune
în valuri de gânduri –
ochii visează.
Din umbra rece
răsare o rază –
cerul în mine.
Pasărea cântă
în brațele nopții –
ziua ascultă.
Se frânge clipa
în degetele vântului –
nimic nu mai crește.
Timpul s-a stins
în glasul tăcerii –
doar umbra mai plânge.
Timp
Frunza se zbate
în palma vântului –
tăcerea dansează.
Într-un fior
se topește lumina –
umbra ascultă.
Pasul rămâne
agățat de lumină –
noaptea respiră.
Șoapta se pierde
într-un val de uitare –
cerul tresare.
Întrebările goale
alunecă-n spațiu –
niciun ecou.
Chipul apune
în valuri de gânduri –
ochii visează.
Din umbra rece
răsare o rază –
cerul în mine.
Pasărea cântă
în brațele nopții –
ziua ascultă.
Se frânge clipa
în degetele vântului –
nimic nu mai crește.
Timpul s-a stins
în glasul tăcerii –
doar umbra mai plânge.
RAO