Destin sau nepăsare
Ochii mei au început să vadă
tot mai des la colț de stradă
bătrânei cu mâna întinsă
și cu lacrima prelinsă
pe obrajii de timp ridați
c-au rămas de toți uitați.
Pe un petec de pământ
câți au sufletul frânt
de lipsa de dreptate
de un trai pe limitate
a multor persoane în etate
care adorm nemâncate.
Oare asta au meritat?
pentru toți anii ce au lucrat
de în zi și până noapte
și-au achitat impozite la stat
care la rândul său, de ei a uitat
de izbeliște pe stradă ia lăsat.
Dar nu doar statul vină poartă
de faptul că bătrânii duc așa soartă.
Vina o purtăm noi toți
care suntem niște hoți
ce se gândesc la buzunarul său
uitând părinții, pe Dumnezeu.
Azi văd bătrâni flămânzi și goi
strângând din ghena cu gunoi
ceea ce noi ne alintăm
și fără chibzuință aruncăm
Pe noi, oare ce ne așteaptă
de la această generație stearpă.
Ei au crescut copii, nepoți
și-au pus credința în niște hoți
cărora le-a încredința viața lor
ca ei să le fie ocrotitor
dar au ajuns tratați cu sictir
ajunși cerșetori de o pâine, un chefir.
Oare ce ne-așteaptă
într-o lume emancipată
unde toți moderni se poartă
și-au uitat de unde au plecat odată
au uitat de părinții în neputință
care cândva i-au crescut cu credință.
Azi mai des eu văd pe stradă
bătrânei loviți de soartă
Oare de ei, cui le mai pasă
că nu au nici ce mânca, nici casă...
Cei sus de la guvernare,
nici măcar gândul nu-i doare.
Dragă țară cu fiicele, fii tăi
nu lăsați să moară cei
care prin munca lor de-o viață
v-au susținut, v-au dat povață
Cei care v-au adus pe lume
NU uitați de ei,de a lor nume
PĂRINȚI, sfinte cunune.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Anna Dzengan
Дата публикации: 15 февраля 2020
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 1759
Стихи из этой категории
Cerbul
Aseară-n vise am ucis un cerb,
Și am visat că-s treaz și sângerez,
Căci coarnele durerii lui m-au frânt.
Tu , vânător, tu asasine,
N-ai somn pe zațu acestei lumi!
Câte prăpăstii urcă-n tine,
Ca să dobori, un șoim, pe culmi?
Aseară-n vise am ucis un cerb,
Și am visat că-s treaz și sângerez,
Căci coarnele durerii lui m-au frânt.
O.T.
WWW (în englezā)
This ain't a story about love and grace.
This ain't the sound of tender ripples, but of stormy waves.
This ain't no more a house to dwell and share,
When all you feel around is just the gust of death.
But not the silent kind, of aging,
The sounding one of bombs,
of blooded rubble far backbreaking,
of mortared feathers of a darling angel.
And endless streams of cries increasingly despondent,
Are carried by these warfares wider by the moment,
While clickers keep accounts of scattered ammo,
More nurses run from one to other in a torment.
And though we know, what do we care
It's all too much a cross to bear
For in this life, we have to share
A common sense for one's welfare
Just scrolling past all in disdain.
Better connection, less affection...
For those all mighty...no intention
To honor promises made to their nations.
Repaos
Întâmplări aleargă nefiresc peste mine,
Văpăiile sorții mă ating pe aripe,
Legat de un munte pământul mă ține,
Iar murmurul meu începu ca să țipe.
Carnea se zbate sub suspinul durerii,
Vene secate de sânge sorb întuneric,
Pe moarte încerc uneori să o sperii,
Dar ea mă deplânge și râde isteric.
Strigătul mamei se sfărâmă în șoapte,
Pleoapele îmi sunt cu plumb încărcate,
Orb mă cufund într-o veșnică noapte,
Fără stele și cer unde vântul nu bate.
Zvârcolirile mele dosesc mângâieri,
Neconsolat aștept condamnarea la zid,
Pe aripi îmi cresc nefiresc primăveri,
Și într-un veșnic repaos mă închid.
Străinătatea
Mulți copii se îndepărtează,
De părinți și de-alor casa,
Pleaca în străinătate,
Rămânând în urma toate.
Stau părinții pe cerdac,
Și se uita-n urma lor,
Pleaca ce le e mai drag,
Rămânând doar praf de dor.
Părinții îmbătrânesc,
Poarta nu se mai deschide,
Și asa e și firesc,
Străinătatea nu minte.
După ani și ani de zile,
Vin regretele apoi,
De ce ai plecat copile!
Și-ai lăsat în urma doi?
Doi părinți ce te-au crescut,
Cu dragoste și iubire,
Dar tu ai făcut ce-ai vrut!
I-ai lăsat ca pe ruine.
Stau în prag și te așteaptă,
Anii trec, tu nu mai vi,
O sa vi acus la poarta,
Dar nu ii vei mai găsi.
O să-ți para rău de toate,
De alegerea făcută,
Pleaca din străinătate,
Hai acasă! Vremea-i scuta.
Timpul nu sta, nu te-așteaptă,
Să-ți mai vezi părinți-odată,
Hai acasă, nu mai sta!
Profita de șansă ta!
Dumnezeu ne-a dat cuvântul
Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.
Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.
Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.
Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.
Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.
La facultate!
Când am intrat la facultate era vară,
Și știu c-am învățat planificat,
Eram adolescent crescut la țară,
Și-aveam dorința de a fi educat
De mic copil am crescut animale,
Și trist eram când boala apărea,
Mă bucuram să le văd pe picioare,
Și să le pasc pe vale, asta-mi plăcea
Nu m-am gândit că voi ajunge,
În timp să intervin profesional,
Iar viața pe mine mă va împinge,
Să-nvăț să vindec boala la animal
Minunea a venit și v-o spun vouă,
Că-n "84 am intrat la facultate,
Și-am absolvit cu brio-n"89,
Veterinar fiind, acoperit cu acte
Dar să obții o diplomă de medic,
E cale lungă cu multe provocări,
Și-a trebuit să nu mă-mpiedic,
Când s-au ivit și multe încercări
Și anul întâi de facultate a venit,
Am fost cazat, repartizat în grupă,
Desigur ca student medicinist,
Și de aici boboc, băiat de trupă
La cursuri am fost cam 2 săptamâni,
Așa se începea atunci învătământul,
Și-apoi în câmp mai multe luni,
Să știi s-aduni, din ce îti dă pământul
Și cum nimic nu poți fără mâncare,
Recolta trebuia pusă-n hambare,
Abia atunci puteai merge la școală,
Pentru formarea ta, profesională
Examinările din iarnă, ușurele,
De care s-a trecut destul de bine,
Dar au venit în vară cele grele,
Și s-a căzut, ca spicele-n combine
Au fost doua materii spuse..cui,
Anatomia și chimia animală,
Care pe bune nu plăceau nimănui,
Simțind dureri și-n glanda pineală
Noroc de-aveai în anul doi să treci,
În cale apareau fizio-fiziopatologia,
Pe cap îți trebuiau prosoape reci,
Să nu te-aprinzi, să-ti conservi energia
În anul trei spuneai că doctor ești,
Dacă morfopatologia nu te-ncurcă,
Iar la farmaco nimic să nu greșești,
Să știi și doza de vaccin la curcă
Când în patru, cinci se-ajungea,
În clinici să lucrăm era dorința,
Practica pe animal ne atrăgea,
Și doctori buni să fim ne era ținta
Medic să devii să porți parafă,
Aveai la final de dat licența,
Iar dacă nu faceai vreo gafă,
Doctor erai prin excelență
Nu pot încheia fară a enumera,
...și..semiologie, parazitologie,
boli infecțioase și, chirurgie,
clinică medicală, reproducție,
expertiză alimente, microbiologie
..ele sunt al profesiei abecedar,
Și care m-au format profesional,
Și cred un bun doctor medic veterinar,
Și simt să spun acum...un om normal
În facultate norocul m-a însoțit,
Și-am întàlnit o fată frumușică,
De ea pe loc eu m-am îndrăgostit,
Și azi îmi e soție, fata din Frumușica!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Cerbul
Aseară-n vise am ucis un cerb,
Și am visat că-s treaz și sângerez,
Căci coarnele durerii lui m-au frânt.
Tu , vânător, tu asasine,
N-ai somn pe zațu acestei lumi!
Câte prăpăstii urcă-n tine,
Ca să dobori, un șoim, pe culmi?
Aseară-n vise am ucis un cerb,
Și am visat că-s treaz și sângerez,
Căci coarnele durerii lui m-au frânt.
O.T.
WWW (în englezā)
This ain't a story about love and grace.
This ain't the sound of tender ripples, but of stormy waves.
This ain't no more a house to dwell and share,
When all you feel around is just the gust of death.
But not the silent kind, of aging,
The sounding one of bombs,
of blooded rubble far backbreaking,
of mortared feathers of a darling angel.
And endless streams of cries increasingly despondent,
Are carried by these warfares wider by the moment,
While clickers keep accounts of scattered ammo,
More nurses run from one to other in a torment.
And though we know, what do we care
It's all too much a cross to bear
For in this life, we have to share
A common sense for one's welfare
Just scrolling past all in disdain.
Better connection, less affection...
For those all mighty...no intention
To honor promises made to their nations.
Repaos
Întâmplări aleargă nefiresc peste mine,
Văpăiile sorții mă ating pe aripe,
Legat de un munte pământul mă ține,
Iar murmurul meu începu ca să țipe.
Carnea se zbate sub suspinul durerii,
Vene secate de sânge sorb întuneric,
Pe moarte încerc uneori să o sperii,
Dar ea mă deplânge și râde isteric.
Strigătul mamei se sfărâmă în șoapte,
Pleoapele îmi sunt cu plumb încărcate,
Orb mă cufund într-o veșnică noapte,
Fără stele și cer unde vântul nu bate.
Zvârcolirile mele dosesc mângâieri,
Neconsolat aștept condamnarea la zid,
Pe aripi îmi cresc nefiresc primăveri,
Și într-un veșnic repaos mă închid.
Străinătatea
Mulți copii se îndepărtează,
De părinți și de-alor casa,
Pleaca în străinătate,
Rămânând în urma toate.
Stau părinții pe cerdac,
Și se uita-n urma lor,
Pleaca ce le e mai drag,
Rămânând doar praf de dor.
Părinții îmbătrânesc,
Poarta nu se mai deschide,
Și asa e și firesc,
Străinătatea nu minte.
După ani și ani de zile,
Vin regretele apoi,
De ce ai plecat copile!
Și-ai lăsat în urma doi?
Doi părinți ce te-au crescut,
Cu dragoste și iubire,
Dar tu ai făcut ce-ai vrut!
I-ai lăsat ca pe ruine.
Stau în prag și te așteaptă,
Anii trec, tu nu mai vi,
O sa vi acus la poarta,
Dar nu ii vei mai găsi.
O să-ți para rău de toate,
De alegerea făcută,
Pleaca din străinătate,
Hai acasă! Vremea-i scuta.
Timpul nu sta, nu te-așteaptă,
Să-ți mai vezi părinți-odată,
Hai acasă, nu mai sta!
Profita de șansă ta!
Dumnezeu ne-a dat cuvântul
Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.
Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.
Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.
Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.
Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.
La facultate!
Când am intrat la facultate era vară,
Și știu c-am învățat planificat,
Eram adolescent crescut la țară,
Și-aveam dorința de a fi educat
De mic copil am crescut animale,
Și trist eram când boala apărea,
Mă bucuram să le văd pe picioare,
Și să le pasc pe vale, asta-mi plăcea
Nu m-am gândit că voi ajunge,
În timp să intervin profesional,
Iar viața pe mine mă va împinge,
Să-nvăț să vindec boala la animal
Minunea a venit și v-o spun vouă,
Că-n "84 am intrat la facultate,
Și-am absolvit cu brio-n"89,
Veterinar fiind, acoperit cu acte
Dar să obții o diplomă de medic,
E cale lungă cu multe provocări,
Și-a trebuit să nu mă-mpiedic,
Când s-au ivit și multe încercări
Și anul întâi de facultate a venit,
Am fost cazat, repartizat în grupă,
Desigur ca student medicinist,
Și de aici boboc, băiat de trupă
La cursuri am fost cam 2 săptamâni,
Așa se începea atunci învătământul,
Și-apoi în câmp mai multe luni,
Să știi s-aduni, din ce îti dă pământul
Și cum nimic nu poți fără mâncare,
Recolta trebuia pusă-n hambare,
Abia atunci puteai merge la școală,
Pentru formarea ta, profesională
Examinările din iarnă, ușurele,
De care s-a trecut destul de bine,
Dar au venit în vară cele grele,
Și s-a căzut, ca spicele-n combine
Au fost doua materii spuse..cui,
Anatomia și chimia animală,
Care pe bune nu plăceau nimănui,
Simțind dureri și-n glanda pineală
Noroc de-aveai în anul doi să treci,
În cale apareau fizio-fiziopatologia,
Pe cap îți trebuiau prosoape reci,
Să nu te-aprinzi, să-ti conservi energia
În anul trei spuneai că doctor ești,
Dacă morfopatologia nu te-ncurcă,
Iar la farmaco nimic să nu greșești,
Să știi și doza de vaccin la curcă
Când în patru, cinci se-ajungea,
În clinici să lucrăm era dorința,
Practica pe animal ne atrăgea,
Și doctori buni să fim ne era ținta
Medic să devii să porți parafă,
Aveai la final de dat licența,
Iar dacă nu faceai vreo gafă,
Doctor erai prin excelență
Nu pot încheia fară a enumera,
...și..semiologie, parazitologie,
boli infecțioase și, chirurgie,
clinică medicală, reproducție,
expertiză alimente, microbiologie
..ele sunt al profesiei abecedar,
Și care m-au format profesional,
Și cred un bun doctor medic veterinar,
Și simt să spun acum...un om normal
În facultate norocul m-a însoțit,
Și-am întàlnit o fată frumușică,
De ea pe loc eu m-am îndrăgostit,
Și azi îmi e soție, fata din Frumușica!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Другие стихотворения автора
Oamenii...
Atât de atipici, de diferiți
unii prea triști, alții prea fericiți.
Și totuși, cu toți ne rotim
pe aceeași orbită, uneori ne ciocnim
de orgoliile noastre care sună
a fală deșartă fără o faptă bună
iar pe cap a mândriei cunună
o purtăm ca pruncul purtat de mumă.
Oameni, enigme cea ascund
taine ce străbat prin veacuri
precum apele subterane pătrund
spre suprafețe pe care le inundă
și pentru care nu găsești leacuri.
Suflete deschise care urc la cer
într-o lume unde nu e cuvântul ”sper”
Oameni, cărți frumoase la copertă
pentru care uneori se regretă
momentul în care s-o cunoști ți-ai dorit
și în loc de o lume frumoasă, bună
la un moment dat ai descoperit
un univers de lașitate și ranchiună
și te doare și te simți dezamăgit
dar asta uneori e prețul la ceea ce ai iubit.
Oamenii, precum o ceașcă de cafea
care de dimineața te trezește la viață
sau alții precum fulgii de nea
care dau buzna în viața ta.
Unii sunt adevărate binecuvântări
cu care ești răsplătit de Dumnezeu
alții vin în viața ta ca și învățări
ca să te Rogi, Crezi, Speri mereu.
Dzengan Anna 12.03.2021
Strop de lacrimi peste țară...
Astăzi casele la țară
multe-s în ruine.
De vine iarnă sau vară
la ele nimeni nu mai revine.
Au plecat foștii stăpâni
care grijă mai aveau
de ogradă, de grădină și de câini
ce prin curte atunci lătrau.
Acum pe la uși, la poartă
lacăte zac mute…
prin grădini nimeni nu se aude
iar culoare de pe casa e decolorată.
Si cărarea de la poartă
toată este în buruiană
și doar, câțiva pași trec...câteodată
doar o dată într-un singur an.
Scaunele pe la porți
ușor putrezesc…
uitate sunt de nepoți
ei pe ele nu mai zabovesc.
De prin curți florile toate
sau uscat de timp uitate
hățișul, cornuții au invadat
locul care cândva de flori era scăldat
Geamurile pusteite
trist privesc spre drum
Multe vise neîmplinite
acum au devenit un scrum.
Ici colo prin sat,
mai găsești pe la vreo poartă
câte un bătrân care așteaptă
copiii care l-au uitat.
Undeva prin sate…
casele sunt în ruine, pustii …
tinerii au plecat departe
și au uitat de termenul ” revii ”.
Casa părintească
Casă părintească leagăn îngeresc
acolo doi ochi dragi duios privesc
Casă părintească ești magnet divin
unde nu aș fi, la tine revin.
Casă părintească suflet de dor plin
când ajung la tine genunchii îmi înclin
Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc
casă părintească, veșnic te iubesc.
Casă părintească tu ești vocea mamei care,
și acum o aud cum ne strigă la mâncare
Casă părintească cu geamuri spre drum
de acolo am pornit în viață om bun.
Casă părintească, cuibușor de rai
inima ta bate după cânt de nai
Aici fost-am educat în spirit creștin
Casă părintească locul meu divin.
Păstor de vise
Pastor de vise
pe pășuni întinse
unde iarba cu rouă
trezește la viața nouă.
Păstor de speranță
ce spre cer se înalță
cu suflet curat
unde Domnul desculț a intrat
Păstor de mioare
cu blănițe albe și strălucitoare
ce-ți sunt alinare
când dorul te doare.
Păstor de pe munte
ai de a spune multe
prin doinele neamului
cu cântul Flautului.
Păstor, păstoraș,
viața de oraș
prea mult sa schimbat
oamenii de doine au uitat .
Păstor de lumină
genunchii mi se înclină
pentru putere și răbdare
să păstrezi unită turmă de mioare
Păstor de frumos,
chipu-ți luminos
azi ne dă căldura
credința și învățătură
Tu Păstor de vieți
cu dragoste ne înveți
pașii să-ți urmăm mereu
doar așa salvați suntem de greu.
Un felinar în noapte
În geamul din odaia mea
seară de seară îmi luminează
un felinar, care zâmbea
și îmi șoptește că veghează
făptura mea în pat întinsă
și de lumina sa cuprinsă.
Un felinar, un ochi de seară
ce peste corpul meu coboară
o rază blândă de lumină
ce la conturul meu se înclină
Iar eu precum floarea de glastră
îl aștept cu drag la fereastră .
Tu picătura luminoasa
de ce-ai ales să-mi bați în casă
și m-ai făcut să te îndrăgesc
atunci când noaptea mă iubesc
sub picăturile tale de lumină
când mă alint ca o felină.
Decor de toamnă
Un alt decor pe trotuare,
alte arome, altă culoare.
Soarele zâmbește duios
când răsare armonios.
Trotuarul își așterne covorul
multicolor și fermecător,
iar sufletul îmbracă dorul
dulce, până la mistuitor.
Mirosul de astre și gherghine,
ne îmbată în dimineață.
Ciorchinele sunt coapte bine,
iar sufletul se bucură de viață.
Pe drum și pe uliță,
copii la școală pleacă vioi.
Un băiețel și o fetiță cu cosiță
trezește nostalgia din noi.
Prin curți și pe la porți,
dovlecii în grămezi zac copți.
Porumbul uscat stă falnic pe camp
în așteptarea de a fi dat la pământ.
Înserarea se lasă mai devreme,
noaptea dreptul și-l cere.
Nopțile devin răcoroase,
cerul din stele covoru și-l coase.
Bine ai venit stimată doamnă,
cu straiele multicolor
Cum vă numiți?...Toamnă!
sunteți sora lui Dor?
Tu lași câmpiile și pomii goi,
ne speli pe față cu reci ploi
ne îmbeți cu arome minunate
ne bucurăm de ale tale roade.
Toamnă, toamnă vrăjitoare
te invit la un tangou,
mă vrăjești cu a ta splendoare
și eu te iubesc din nou.
Oamenii...
Atât de atipici, de diferiți
unii prea triști, alții prea fericiți.
Și totuși, cu toți ne rotim
pe aceeași orbită, uneori ne ciocnim
de orgoliile noastre care sună
a fală deșartă fără o faptă bună
iar pe cap a mândriei cunună
o purtăm ca pruncul purtat de mumă.
Oameni, enigme cea ascund
taine ce străbat prin veacuri
precum apele subterane pătrund
spre suprafețe pe care le inundă
și pentru care nu găsești leacuri.
Suflete deschise care urc la cer
într-o lume unde nu e cuvântul ”sper”
Oameni, cărți frumoase la copertă
pentru care uneori se regretă
momentul în care s-o cunoști ți-ai dorit
și în loc de o lume frumoasă, bună
la un moment dat ai descoperit
un univers de lașitate și ranchiună
și te doare și te simți dezamăgit
dar asta uneori e prețul la ceea ce ai iubit.
Oamenii, precum o ceașcă de cafea
care de dimineața te trezește la viață
sau alții precum fulgii de nea
care dau buzna în viața ta.
Unii sunt adevărate binecuvântări
cu care ești răsplătit de Dumnezeu
alții vin în viața ta ca și învățări
ca să te Rogi, Crezi, Speri mereu.
Dzengan Anna 12.03.2021
Strop de lacrimi peste țară...
Astăzi casele la țară
multe-s în ruine.
De vine iarnă sau vară
la ele nimeni nu mai revine.
Au plecat foștii stăpâni
care grijă mai aveau
de ogradă, de grădină și de câini
ce prin curte atunci lătrau.
Acum pe la uși, la poartă
lacăte zac mute…
prin grădini nimeni nu se aude
iar culoare de pe casa e decolorată.
Si cărarea de la poartă
toată este în buruiană
și doar, câțiva pași trec...câteodată
doar o dată într-un singur an.
Scaunele pe la porți
ușor putrezesc…
uitate sunt de nepoți
ei pe ele nu mai zabovesc.
De prin curți florile toate
sau uscat de timp uitate
hățișul, cornuții au invadat
locul care cândva de flori era scăldat
Geamurile pusteite
trist privesc spre drum
Multe vise neîmplinite
acum au devenit un scrum.
Ici colo prin sat,
mai găsești pe la vreo poartă
câte un bătrân care așteaptă
copiii care l-au uitat.
Undeva prin sate…
casele sunt în ruine, pustii …
tinerii au plecat departe
și au uitat de termenul ” revii ”.
Casa părintească
Casă părintească leagăn îngeresc
acolo doi ochi dragi duios privesc
Casă părintească ești magnet divin
unde nu aș fi, la tine revin.
Casă părintească suflet de dor plin
când ajung la tine genunchii îmi înclin
Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc
casă părintească, veșnic te iubesc.
Casă părintească tu ești vocea mamei care,
și acum o aud cum ne strigă la mâncare
Casă părintească cu geamuri spre drum
de acolo am pornit în viață om bun.
Casă părintească, cuibușor de rai
inima ta bate după cânt de nai
Aici fost-am educat în spirit creștin
Casă părintească locul meu divin.
Păstor de vise
Pastor de vise
pe pășuni întinse
unde iarba cu rouă
trezește la viața nouă.
Păstor de speranță
ce spre cer se înalță
cu suflet curat
unde Domnul desculț a intrat
Păstor de mioare
cu blănițe albe și strălucitoare
ce-ți sunt alinare
când dorul te doare.
Păstor de pe munte
ai de a spune multe
prin doinele neamului
cu cântul Flautului.
Păstor, păstoraș,
viața de oraș
prea mult sa schimbat
oamenii de doine au uitat .
Păstor de lumină
genunchii mi se înclină
pentru putere și răbdare
să păstrezi unită turmă de mioare
Păstor de frumos,
chipu-ți luminos
azi ne dă căldura
credința și învățătură
Tu Păstor de vieți
cu dragoste ne înveți
pașii să-ți urmăm mereu
doar așa salvați suntem de greu.
Un felinar în noapte
În geamul din odaia mea
seară de seară îmi luminează
un felinar, care zâmbea
și îmi șoptește că veghează
făptura mea în pat întinsă
și de lumina sa cuprinsă.
Un felinar, un ochi de seară
ce peste corpul meu coboară
o rază blândă de lumină
ce la conturul meu se înclină
Iar eu precum floarea de glastră
îl aștept cu drag la fereastră .
Tu picătura luminoasa
de ce-ai ales să-mi bați în casă
și m-ai făcut să te îndrăgesc
atunci când noaptea mă iubesc
sub picăturile tale de lumină
când mă alint ca o felină.
Decor de toamnă
Un alt decor pe trotuare,
alte arome, altă culoare.
Soarele zâmbește duios
când răsare armonios.
Trotuarul își așterne covorul
multicolor și fermecător,
iar sufletul îmbracă dorul
dulce, până la mistuitor.
Mirosul de astre și gherghine,
ne îmbată în dimineață.
Ciorchinele sunt coapte bine,
iar sufletul se bucură de viață.
Pe drum și pe uliță,
copii la școală pleacă vioi.
Un băiețel și o fetiță cu cosiță
trezește nostalgia din noi.
Prin curți și pe la porți,
dovlecii în grămezi zac copți.
Porumbul uscat stă falnic pe camp
în așteptarea de a fi dat la pământ.
Înserarea se lasă mai devreme,
noaptea dreptul și-l cere.
Nopțile devin răcoroase,
cerul din stele covoru și-l coase.
Bine ai venit stimată doamnă,
cu straiele multicolor
Cum vă numiți?...Toamnă!
sunteți sora lui Dor?
Tu lași câmpiile și pomii goi,
ne speli pe față cu reci ploi
ne îmbeți cu arome minunate
ne bucurăm de ale tale roade.
Toamnă, toamnă vrăjitoare
te invit la un tangou,
mă vrăjești cu a ta splendoare
și eu te iubesc din nou.