Destin sau nepăsare
Ochii mei au început să vadă
tot mai des la colț de stradă
bătrânei cu mâna întinsă
și cu lacrima prelinsă
pe obrajii de timp ridați
c-au rămas de toți uitați.
Pe un petec de pământ
câți au sufletul frânt
de lipsa de dreptate
de un trai pe limitate
a multor persoane în etate
care adorm nemâncate.
Oare asta au meritat?
pentru toți anii ce au lucrat
de în zi și până noapte
și-au achitat impozite la stat
care la rândul său, de ei a uitat
de izbeliște pe stradă ia lăsat.
Dar nu doar statul vină poartă
de faptul că bătrânii duc așa soartă.
Vina o purtăm noi toți
care suntem niște hoți
ce se gândesc la buzunarul său
uitând părinții, pe Dumnezeu.
Azi văd bătrâni flămânzi și goi
strângând din ghena cu gunoi
ceea ce noi ne alintăm
și fără chibzuință aruncăm
Pe noi, oare ce ne așteaptă
de la această generație stearpă.
Ei au crescut copii, nepoți
și-au pus credința în niște hoți
cărora le-a încredința viața lor
ca ei să le fie ocrotitor
dar au ajuns tratați cu sictir
ajunși cerșetori de o pâine, un chefir.
Oare ce ne-așteaptă
într-o lume emancipată
unde toți moderni se poartă
și-au uitat de unde au plecat odată
au uitat de părinții în neputință
care cândva i-au crescut cu credință.
Azi mai des eu văd pe stradă
bătrânei loviți de soartă
Oare de ei, cui le mai pasă
că nu au nici ce mânca, nici casă...
Cei sus de la guvernare,
nici măcar gândul nu-i doare.
Dragă țară cu fiicele, fii tăi
nu lăsați să moară cei
care prin munca lor de-o viață
v-au susținut, v-au dat povață
Cei care v-au adus pe lume
NU uitați de ei,de a lor nume
PĂRINȚI, sfinte cunune.
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Anna Dzengan
Дата публикации: 15 февраля 2020
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 1757
Стихи из этой категории
Anii care vin
Ani de chin
Care vin,
Ploaie dupã cer senin;
Când pierzi dinţi
Şi pãrinţi
Şi ai multe rugãminţi.
Ani de dor,
Vânt şi nor
Straniu ţipãt de cocor;
Când vezi dungi,
Umbre lungi,
Faptul serii dac-ajungi.
Fiicã, fiu,
Care scriu
Un "Adio!", pe sicriu.
Greutãţi,
Libertãţi,
Altfel decât alte dãți.
Multe ploi
Şi noroi,
Fãcând pasul meu greoi.
Verde-arbust
Lãsând must,
Miere, fãrã niciun gust.
Anii mei
Scurţi şi grei,
Negãsind plãcere-n ei.
Vis târziu,
Pãmântiu,
Câini, ce latrã a pustiu.
Timp urât,
Mohorât,
Bãtrâneţi şi... cam atât.
În sufletu-mi e toamnă
În pasul meu e primăvară,
În gândul meu e roua dimineţii,
În suflet port o zi şi-o seară,
Melancolii de adormit poeţii.
Mă calcă liniştea pe trup,
Miroase-n jur a violete,
Sunt miel în pielea unui lup,
Şi tigru-n inimă de fete.
Mă pierd în nopţi cu lună,
Şi defrişez trăiri de mamă,
Aştept pe tata să îmi spună,
Poveşti cu iz de teamă.
Mă mângâie o adiere,
Şi simt că-i a ta palmă,
Pe boltă sclipesc stele,
În sufletu-mi e toamnă.
O boală necunoscută
E-o boală fără nume, ce-n suflet mi-a pătruns,
Ca umbra unei toamne, tăcută m-a străpuns.
Nu simt durerea-n carne, dar în adânc mi-e greu,
Ca un ecou de șoapte ce n-aud glasul meu.
Mă bântuie prin gânduri, prin nopți fără sfârșit,
Un dor nedefinit, un vis ce m-a rănit.
Nici leac nu-i și nici semn, dar știu că e aici,
Îmi apasă orice zbor, m-aruncă-n negre licii.
Mă poartă ca pe-o frunză, vântul necunoscut,
Din zori până-n amurguri, pe drumuri ce-s pierdut.
N-am glas să-i cer vreo milă, n-am chip să mă opresc,
Căci boala mea tăcută îmi cere să trăiesc.
Mă leagă fără lanțuri, mă cheamă fără glas,
Și tot ce-am fost vreodată s-a stins într-un impas.
Din zi în zi mă mistuie, mă-ngroapă tot mai mult,
Îmi sapă-n carne umbre, și-n suflet foc ascult.
E-o boală ce mă știe, din timpuri fără rost,
A crescut în mine tainic, ca focul adăpost.
Și n-are ce să-i facă nici cerul și nici lutul,
Căci ea e-n rădăcina uitării, ca trecutul.
Cu fiecare oră mă macină mai greu,
În clipele tăcute, se-așterne tot mai eu.
Nu pot să fug de dânsa, căci e parte din mine,
O boală fără nume, dar știu că nu mă ține.
Iată stau la prag
Aho, aho dragi gospodari,
Iată c-am ajuns ș-aici,
Cu urări din alea tari
Pentru mari și pentru mici!
Înc-un An a mai trecut,
Cu bine la-ți și sfârșit!
Altul Nou s-a început
Peste prag eu v-am pășit.
Belșug mare v-am adus
Când ma-ți întâlnit:
Fără să-mi mai fi propus
V-am urat un ,,Bun Venit"!
Și acum vă mai doresc;
Sănătate nesfârșită,
Fericire vă mai cresc
Peste tot fie găsită.
Să vă fie luminat,
Mereu gata de ajutor
Sufletul cel fermecat
În moment neștiutor.
La bani să nu visați
Să-i luați pe meritate,
Chiar de vă-mpiedicați
Mereu de nedreptate.
Stimă și respect s-aveți,
Reciproc să le-mpărțim
În Domnul să mai credeți
Și dorințele-mplinim.
S-ajungeți și prin alți ani
Cu frumoase amintiri,
Fiind și mai suverani
În dulcele povestiri!
Clopoței și clopoțele
Sună-n depărtări,
Iată c-au adus și ele
Diferite iar noi zări...
Zări de lacrimi fericite
Ce cu drag vor alunga,
Apele-ți nedumerite
Pe care le vor lega.
Zâmbetul să nu-ți dispară,
Ai grijă de el,
Viața-ntreagă ți-o prepară
Niciodată nu mă-nșel.
Datoria eu mi-o fac,
Destin bun eu ți-am descris,
Acum plec încet tic-tac,
Tu ai grijă ce-ai decis!
Pentru....
pentru fata cu părul soare
creatoarea ultimelor 16 zile ale săptămânii
care a emanat repezită un ultimatum că va șterge
ultimele 7 zile de pocăință
un an de zile voi lumina capul tău tăiat
cuprinzând ca un macrocosmos pogorârea a încă
unui fir soare rază veșnică
începând cu noaptea dintre 14 și 15 adar
când asimptomatic voi șterge eu
toate zilele genital valabile
Primește în inima ta
Primește în inima ta,
Pe cel care-ți poate da...
El este acela care ,
Îți poate da.., nencetat..
Tot ce vrei cu adevărat.
Ne poartă o grijă mare,
Este bunul Dumnezeu.
Nu se supără pe noi,
Este gata de-a ierta..
Orice cerem el va da..
Ne așteaptă în turma lui,
In RAI este casa lui.
Vrea să ne scape de rău,
De aceea tot mereu,
Ne așteaptă să-l primim,
Din inimă sa-l iubim,
Și să-i cerem nencetat,
Toate sa i-le dăm lui,
Să avem pacea Domnului.
Anii care vin
Ani de chin
Care vin,
Ploaie dupã cer senin;
Când pierzi dinţi
Şi pãrinţi
Şi ai multe rugãminţi.
Ani de dor,
Vânt şi nor
Straniu ţipãt de cocor;
Când vezi dungi,
Umbre lungi,
Faptul serii dac-ajungi.
Fiicã, fiu,
Care scriu
Un "Adio!", pe sicriu.
Greutãţi,
Libertãţi,
Altfel decât alte dãți.
Multe ploi
Şi noroi,
Fãcând pasul meu greoi.
Verde-arbust
Lãsând must,
Miere, fãrã niciun gust.
Anii mei
Scurţi şi grei,
Negãsind plãcere-n ei.
Vis târziu,
Pãmântiu,
Câini, ce latrã a pustiu.
Timp urât,
Mohorât,
Bãtrâneţi şi... cam atât.
În sufletu-mi e toamnă
În pasul meu e primăvară,
În gândul meu e roua dimineţii,
În suflet port o zi şi-o seară,
Melancolii de adormit poeţii.
Mă calcă liniştea pe trup,
Miroase-n jur a violete,
Sunt miel în pielea unui lup,
Şi tigru-n inimă de fete.
Mă pierd în nopţi cu lună,
Şi defrişez trăiri de mamă,
Aştept pe tata să îmi spună,
Poveşti cu iz de teamă.
Mă mângâie o adiere,
Şi simt că-i a ta palmă,
Pe boltă sclipesc stele,
În sufletu-mi e toamnă.
O boală necunoscută
E-o boală fără nume, ce-n suflet mi-a pătruns,
Ca umbra unei toamne, tăcută m-a străpuns.
Nu simt durerea-n carne, dar în adânc mi-e greu,
Ca un ecou de șoapte ce n-aud glasul meu.
Mă bântuie prin gânduri, prin nopți fără sfârșit,
Un dor nedefinit, un vis ce m-a rănit.
Nici leac nu-i și nici semn, dar știu că e aici,
Îmi apasă orice zbor, m-aruncă-n negre licii.
Mă poartă ca pe-o frunză, vântul necunoscut,
Din zori până-n amurguri, pe drumuri ce-s pierdut.
N-am glas să-i cer vreo milă, n-am chip să mă opresc,
Căci boala mea tăcută îmi cere să trăiesc.
Mă leagă fără lanțuri, mă cheamă fără glas,
Și tot ce-am fost vreodată s-a stins într-un impas.
Din zi în zi mă mistuie, mă-ngroapă tot mai mult,
Îmi sapă-n carne umbre, și-n suflet foc ascult.
E-o boală ce mă știe, din timpuri fără rost,
A crescut în mine tainic, ca focul adăpost.
Și n-are ce să-i facă nici cerul și nici lutul,
Căci ea e-n rădăcina uitării, ca trecutul.
Cu fiecare oră mă macină mai greu,
În clipele tăcute, se-așterne tot mai eu.
Nu pot să fug de dânsa, căci e parte din mine,
O boală fără nume, dar știu că nu mă ține.
Iată stau la prag
Aho, aho dragi gospodari,
Iată c-am ajuns ș-aici,
Cu urări din alea tari
Pentru mari și pentru mici!
Înc-un An a mai trecut,
Cu bine la-ți și sfârșit!
Altul Nou s-a început
Peste prag eu v-am pășit.
Belșug mare v-am adus
Când ma-ți întâlnit:
Fără să-mi mai fi propus
V-am urat un ,,Bun Venit"!
Și acum vă mai doresc;
Sănătate nesfârșită,
Fericire vă mai cresc
Peste tot fie găsită.
Să vă fie luminat,
Mereu gata de ajutor
Sufletul cel fermecat
În moment neștiutor.
La bani să nu visați
Să-i luați pe meritate,
Chiar de vă-mpiedicați
Mereu de nedreptate.
Stimă și respect s-aveți,
Reciproc să le-mpărțim
În Domnul să mai credeți
Și dorințele-mplinim.
S-ajungeți și prin alți ani
Cu frumoase amintiri,
Fiind și mai suverani
În dulcele povestiri!
Clopoței și clopoțele
Sună-n depărtări,
Iată c-au adus și ele
Diferite iar noi zări...
Zări de lacrimi fericite
Ce cu drag vor alunga,
Apele-ți nedumerite
Pe care le vor lega.
Zâmbetul să nu-ți dispară,
Ai grijă de el,
Viața-ntreagă ți-o prepară
Niciodată nu mă-nșel.
Datoria eu mi-o fac,
Destin bun eu ți-am descris,
Acum plec încet tic-tac,
Tu ai grijă ce-ai decis!
Pentru....
pentru fata cu părul soare
creatoarea ultimelor 16 zile ale săptămânii
care a emanat repezită un ultimatum că va șterge
ultimele 7 zile de pocăință
un an de zile voi lumina capul tău tăiat
cuprinzând ca un macrocosmos pogorârea a încă
unui fir soare rază veșnică
începând cu noaptea dintre 14 și 15 adar
când asimptomatic voi șterge eu
toate zilele genital valabile
Primește în inima ta
Primește în inima ta,
Pe cel care-ți poate da...
El este acela care ,
Îți poate da.., nencetat..
Tot ce vrei cu adevărat.
Ne poartă o grijă mare,
Este bunul Dumnezeu.
Nu se supără pe noi,
Este gata de-a ierta..
Orice cerem el va da..
Ne așteaptă în turma lui,
In RAI este casa lui.
Vrea să ne scape de rău,
De aceea tot mereu,
Ne așteaptă să-l primim,
Din inimă sa-l iubim,
Și să-i cerem nencetat,
Toate sa i-le dăm lui,
Să avem pacea Domnului.
Другие стихотворения автора
Casa părintească
Casă părintească leagăn îngeresc
acolo doi ochi dragi duios privesc
Casă părintească ești magnet divin
unde nu aș fi, la tine revin.
Casă părintească suflet de dor plin
când ajung la tine genunchii îmi înclin
Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc
casă părintească, veșnic te iubesc.
Casă părintească tu ești vocea mamei care,
și acum o aud cum ne strigă la mâncare
Casă părintească cu geamuri spre drum
de acolo am pornit în viață om bun.
Casă părintească, cuibușor de rai
inima ta bate după cânt de nai
Aici fost-am educat în spirit creștin
Casă părintească locul meu divin.
Tu ai ales…
Ai ales să pleci, atunci…
când cel mai mult doream
alături de tine să merg la pas
dar nu a fost să fie, a rămas…
doar un vis acel gând, acel pas…
Ai ales o altă cale, acolo
unde nu am avut loc noi…
Nu am căutat să te reținem
din drumul tău croit aparte
tu ai lăsat loc gol, e gol, dar poate…
vei regreta printre anii ce-ți vor cerne viața.
Ai ales fără să te întrebi…
ce va fi în urma ta
acum e prea târziu să-ți spun
că încă te mai aștept să vii,..
acum sa lăsat ierni reci, târzii
m-am învățat singură în seri pustii.
Ai ales calea ușoară pentru tine,
am tot crezut că am semnat ceva
în viața ta de om hoinar
dar cum era de așteptat, iar…
m-am convins că este inzadar
să-ți pui speranță într-un ghiogar.
Ai ales o nouă cale, crezând
că-i drumul cel mai bun
dar uite că acum îți spun
că nu mai am nevoie de tine
chiar dacă tu vei mai dori
vreau să știi,nu ai cale de a reveni.
Tu ai ales, acum trăiește
ce ai ales aceea iubește
acum eu pașii mi-i țin drept
și nu mai caut pașii tăi
în nopți târzii pe alei
te-am dezlipit,ca timbra de clei.
Acum am ales să uit de tine,
îți mulțumesc doar pentru faptul
că datorită ție, am văzut lumina
zilei și am gustat din astă viață
și am simțit din amarul ei,
dar și din a ei dulceață.
Eu am ales pe altcineva
să-i spun tot ce nu ți-am spus ție
și am găsit loc în inima sa
dragoste, căldură și duioșie
Acum te rog să nu mă cauți niciodată,
uită că îți sunt fiică, eu voi uita că îmi ești tată.
Tu ai ales atunci,cândva…
când eu aveam mai multă nevoie
de brațul tău ferm și de siguranța ta
ai ales să pleci din viața mea
acum nu te mai supăra
Adio îți spun, fost-am cândva...fica ta.
Invitație nocturnă
Te invit la ultima cină
din această seară senină
în care servit vei fi într ales
cu tot cei mai bun, mai ales
Te invit din bocal să servești
un vin dulce, un vin ce-l iubești
Sa îi simți pe buze savoarea
prin vene să-ți treacă candoarea
E seara în care și stelele de pe cer
ne zâmbesc luminos, cu mister
cu noi stau și ele la masă
ce seară frumoasă.
Păstor de vise
Pastor de vise
pe pășuni întinse
unde iarba cu rouă
trezește la viața nouă.
Păstor de speranță
ce spre cer se înalță
cu suflet curat
unde Domnul desculț a intrat
Păstor de mioare
cu blănițe albe și strălucitoare
ce-ți sunt alinare
când dorul te doare.
Păstor de pe munte
ai de a spune multe
prin doinele neamului
cu cântul Flautului.
Păstor, păstoraș,
viața de oraș
prea mult sa schimbat
oamenii de doine au uitat .
Păstor de lumină
genunchii mi se înclină
pentru putere și răbdare
să păstrezi unită turmă de mioare
Păstor de frumos,
chipu-ți luminos
azi ne dă căldura
credința și învățătură
Tu Păstor de vieți
cu dragoste ne înveți
pașii să-ți urmăm mereu
doar așa salvați suntem de greu.
Strop de lacrimi peste țară...
Astăzi casele la țară
multe-s în ruine.
De vine iarnă sau vară
la ele nimeni nu mai revine.
Au plecat foștii stăpâni
care grijă mai aveau
de ogradă, de grădină și de câini
ce prin curte atunci lătrau.
Acum pe la uși, la poartă
lacăte zac mute…
prin grădini nimeni nu se aude
iar culoare de pe casa e decolorată.
Si cărarea de la poartă
toată este în buruiană
și doar, câțiva pași trec...câteodată
doar o dată într-un singur an.
Scaunele pe la porți
ușor putrezesc…
uitate sunt de nepoți
ei pe ele nu mai zabovesc.
De prin curți florile toate
sau uscat de timp uitate
hățișul, cornuții au invadat
locul care cândva de flori era scăldat
Geamurile pusteite
trist privesc spre drum
Multe vise neîmplinite
acum au devenit un scrum.
Ici colo prin sat,
mai găsești pe la vreo poartă
câte un bătrân care așteaptă
copiii care l-au uitat.
Undeva prin sate…
casele sunt în ruine, pustii …
tinerii au plecat departe
și au uitat de termenul ” revii ”.
Candela vieții
Pe chipul ei aștri sau stins.
În părul ei ninsori au nins.
Iar ochii ei și-acum păstrează,
Sclipirea care radiază.
În sufletu-i sunt adunate,
tristeți și bucurii de-o viață.
Iar mâinile mici și ridate,
ne mângâie în fiecare dimineață.
Azi ninge nu știu a câta oară...
Din cer în părul ei fulgii coboară.
Sunt binecuvântări cerești,
Ea este icoana vieții pământești.
Trec anii necruțători peste tine,
puterile ți se știrbesc ușor.
Aștepți cu dor copilul ce nu vine
iar sufletu-ți e mistuit de dor.
Vocea caldă și blajină
iarăși icoanelor se închină.
În ruga ta către Dumnezeu
ceri binele copilului tău.
Pictat rămâne chipu-i sfânt
acolo, printre îngeri ești o minune.
Aici, prin viața pe pământ
icoana pentru închinăciune.
Pe chipul ei mereu vor arde
noi aștrii luminoși și vii.
Ea este călăuza pentru mai departe
pentru al omenirii neam, pentru copii.
Ea este MAMA - candela mereu aprinsă.
Ea este rugăciunea către Dumnezeu trimisă.
Cât mama ne mai este în viața,
pleacă urechea la a ei povață.
Casa părintească
Casă părintească leagăn îngeresc
acolo doi ochi dragi duios privesc
Casă părintească ești magnet divin
unde nu aș fi, la tine revin.
Casă părintească suflet de dor plin
când ajung la tine genunchii îmi înclin
Doar pe pragul tău liniștea îmi găsesc
casă părintească, veșnic te iubesc.
Casă părintească tu ești vocea mamei care,
și acum o aud cum ne strigă la mâncare
Casă părintească cu geamuri spre drum
de acolo am pornit în viață om bun.
Casă părintească, cuibușor de rai
inima ta bate după cânt de nai
Aici fost-am educat în spirit creștin
Casă părintească locul meu divin.
Tu ai ales…
Ai ales să pleci, atunci…
când cel mai mult doream
alături de tine să merg la pas
dar nu a fost să fie, a rămas…
doar un vis acel gând, acel pas…
Ai ales o altă cale, acolo
unde nu am avut loc noi…
Nu am căutat să te reținem
din drumul tău croit aparte
tu ai lăsat loc gol, e gol, dar poate…
vei regreta printre anii ce-ți vor cerne viața.
Ai ales fără să te întrebi…
ce va fi în urma ta
acum e prea târziu să-ți spun
că încă te mai aștept să vii,..
acum sa lăsat ierni reci, târzii
m-am învățat singură în seri pustii.
Ai ales calea ușoară pentru tine,
am tot crezut că am semnat ceva
în viața ta de om hoinar
dar cum era de așteptat, iar…
m-am convins că este inzadar
să-ți pui speranță într-un ghiogar.
Ai ales o nouă cale, crezând
că-i drumul cel mai bun
dar uite că acum îți spun
că nu mai am nevoie de tine
chiar dacă tu vei mai dori
vreau să știi,nu ai cale de a reveni.
Tu ai ales, acum trăiește
ce ai ales aceea iubește
acum eu pașii mi-i țin drept
și nu mai caut pașii tăi
în nopți târzii pe alei
te-am dezlipit,ca timbra de clei.
Acum am ales să uit de tine,
îți mulțumesc doar pentru faptul
că datorită ție, am văzut lumina
zilei și am gustat din astă viață
și am simțit din amarul ei,
dar și din a ei dulceață.
Eu am ales pe altcineva
să-i spun tot ce nu ți-am spus ție
și am găsit loc în inima sa
dragoste, căldură și duioșie
Acum te rog să nu mă cauți niciodată,
uită că îți sunt fiică, eu voi uita că îmi ești tată.
Tu ai ales atunci,cândva…
când eu aveam mai multă nevoie
de brațul tău ferm și de siguranța ta
ai ales să pleci din viața mea
acum nu te mai supăra
Adio îți spun, fost-am cândva...fica ta.
Invitație nocturnă
Te invit la ultima cină
din această seară senină
în care servit vei fi într ales
cu tot cei mai bun, mai ales
Te invit din bocal să servești
un vin dulce, un vin ce-l iubești
Sa îi simți pe buze savoarea
prin vene să-ți treacă candoarea
E seara în care și stelele de pe cer
ne zâmbesc luminos, cu mister
cu noi stau și ele la masă
ce seară frumoasă.
Păstor de vise
Pastor de vise
pe pășuni întinse
unde iarba cu rouă
trezește la viața nouă.
Păstor de speranță
ce spre cer se înalță
cu suflet curat
unde Domnul desculț a intrat
Păstor de mioare
cu blănițe albe și strălucitoare
ce-ți sunt alinare
când dorul te doare.
Păstor de pe munte
ai de a spune multe
prin doinele neamului
cu cântul Flautului.
Păstor, păstoraș,
viața de oraș
prea mult sa schimbat
oamenii de doine au uitat .
Păstor de lumină
genunchii mi se înclină
pentru putere și răbdare
să păstrezi unită turmă de mioare
Păstor de frumos,
chipu-ți luminos
azi ne dă căldura
credința și învățătură
Tu Păstor de vieți
cu dragoste ne înveți
pașii să-ți urmăm mereu
doar așa salvați suntem de greu.
Strop de lacrimi peste țară...
Astăzi casele la țară
multe-s în ruine.
De vine iarnă sau vară
la ele nimeni nu mai revine.
Au plecat foștii stăpâni
care grijă mai aveau
de ogradă, de grădină și de câini
ce prin curte atunci lătrau.
Acum pe la uși, la poartă
lacăte zac mute…
prin grădini nimeni nu se aude
iar culoare de pe casa e decolorată.
Si cărarea de la poartă
toată este în buruiană
și doar, câțiva pași trec...câteodată
doar o dată într-un singur an.
Scaunele pe la porți
ușor putrezesc…
uitate sunt de nepoți
ei pe ele nu mai zabovesc.
De prin curți florile toate
sau uscat de timp uitate
hățișul, cornuții au invadat
locul care cândva de flori era scăldat
Geamurile pusteite
trist privesc spre drum
Multe vise neîmplinite
acum au devenit un scrum.
Ici colo prin sat,
mai găsești pe la vreo poartă
câte un bătrân care așteaptă
copiii care l-au uitat.
Undeva prin sate…
casele sunt în ruine, pustii …
tinerii au plecat departe
și au uitat de termenul ” revii ”.
Candela vieții
Pe chipul ei aștri sau stins.
În părul ei ninsori au nins.
Iar ochii ei și-acum păstrează,
Sclipirea care radiază.
În sufletu-i sunt adunate,
tristeți și bucurii de-o viață.
Iar mâinile mici și ridate,
ne mângâie în fiecare dimineață.
Azi ninge nu știu a câta oară...
Din cer în părul ei fulgii coboară.
Sunt binecuvântări cerești,
Ea este icoana vieții pământești.
Trec anii necruțători peste tine,
puterile ți se știrbesc ușor.
Aștepți cu dor copilul ce nu vine
iar sufletu-ți e mistuit de dor.
Vocea caldă și blajină
iarăși icoanelor se închină.
În ruga ta către Dumnezeu
ceri binele copilului tău.
Pictat rămâne chipu-i sfânt
acolo, printre îngeri ești o minune.
Aici, prin viața pe pământ
icoana pentru închinăciune.
Pe chipul ei mereu vor arde
noi aștrii luminoși și vii.
Ea este călăuza pentru mai departe
pentru al omenirii neam, pentru copii.
Ea este MAMA - candela mereu aprinsă.
Ea este rugăciunea către Dumnezeu trimisă.
Cât mama ne mai este în viața,
pleacă urechea la a ei povață.