Degeaba-i primăvară
Degeaba se-ncălzeşte
Şi soarele-i pe cer,
Şi nu mai este ger,
Şi nici omăt pe creste.
Degeaba mierle cântă
Şi pui prin cuiburi cresc,
Şi zarzări înfrunzesc,
Şi iezi se iau la trântă.
Degeaba-i primăvară
Şi peste tot sunt flori,
Şi-s peste tot culori,
Şi e frumos pe afară.
Şi chiar dacă răsună
Glas de cocor întors,
Degeaba-i, n-are rost,
În oameni încă-i brumă.
Poems in the same category
Acum, pe trecute e toamna,
Acum, pe trecute e toamna,
În curând, se apropie iarna.
Oamenii, sunt disperaţi,
Că îs din ce, în ce mai săraci.
Vine iarna, cu scumpiri multe,
Şi nu are, cine să îi mai ajute.
Mulţi români, săraci mai sunt,
Banii lor, nu le mai ajung.
Salariile lor, nu au mai crescut,
Preţurile toate, au sărit în sus.
Nici pensiile, nu sunt mărite,
Şi asta, chiar spune multe.
Toţi carburanţii, ei s-au scumpit,
Greu este acum, viaţa de trăit.
Şi alimentele toate, sunt scumpe,
Banul la români, nu mai ajunge.
Pâinea, cartofii şi acest lapte,
S- au scumpit, de nu se poate.
Carnea, brânză şi şunca este,
Pentru români, acum poveste.
Scumpe, îs lemnele de foc acum,
Nu îşi permite, să le ia orice român.
Şi la iarnă, mulţi români aşteaptă,
Preţul la gaze, să nu mai crească.
Că şi aşa preţul, a crescut prea mult,
Bani, să le achite nu mai sunt.
Şi preţul, la curent a luat-o razna,
Nu ştiu, românii cum or trece iarna.
ali colorate
Roz,gri,alb
Dar dacă noi vrem albastru?
Toamna-calmă
Dar dacă noi dorim energie?
Dacă noi plecăm?
Dacă suntem diferiți?
Dacă ne rupem,
De culorile pe care ni le-ati impus?
Voi ați păstrat ordinea culorilor ?
Vrem să luăm,noi pensula în mănă
Și să zburăm, munții verzi!
Nu pe cei gri,
Și prin zborul nostru
O să descoperim, pe prima parte
Persoanele care nu și-au luat paleta în propriile mâini
Iar, pe partea cealaltă
O să descoperim persoane
Care o să-și dorească
Ca ei să ne vopsească aripile
Cu un roșu intens,
Ca un râu de sânge
Și să ne facă ochii
Să semene cu rimelul scurs...
Azi,o să vedem
Dacă culorile cu care ne-ați crescut
Au fost excelente
Sau...
Dacă au fost doar risipite
Într-o lume,
În care multe aripi sunt tăiate
Iar paleta rămâne doar cu trei culori...
Aripile sunt albe...
Alb- puritate,frumos
Apoi se amestecă puțin,
Cu un roz, sau cu o altă culoare
Până la vârsta
Când o să primim paleta
Jumătate de aripă este pictată,
Iar cu timpul
Prin decizia,
Cea care lasă un gol în suflet
Părăsirea celor care mereu ți-au fost acolo,
Acolo, ca să nu-ți strice armonia liniștită
Din paletă sau din muzică.
Care au încercat să îți țină muzica vie...
Prin aceasta, noi începem să pictăm pe cealaltă,
Unii o să înceapă să picteze cu culorii calme și calde
Alții cu culori stridente
Iar,când o să ne întoarcem ,
La ai noștri, pentru o perioadă scurtă
Dânșii o să fie...
Mândri sau supărați
Când o să vadă în ce s-a transformat opera lor.
Nimeni nu poate preveni ,
Nici măcar ei,
Dacă dăruirea paletei,
O să fie un lucru bun...
Dar, toți sunt obligați să o facă
Toți trebuie să vadă cum
Creația lor, opera lor
Își ia zborul,
Prima dată...Timid
Apoi energetic,
Și prin acest zbor,
Sufletul rămâne...Incomplet.
Sunet de primăvară
Și viața mea în rime se găsește,
Se naște iarăși o poveste nouă.
Din amintiri și din trăiri uitate,
Din dimineți ce ma trezesc prin rouă.
Din sunetul vioi de primăvară,
Văd cum natura prinde iarăși viață.
Un firișor de rouă argintie,
De-o mândră floare ușurel se-agață.
În suflete să fie doar iubirea,
Natura ne îndeamnă la frumos.
Să mai urcăm pe scara bunătății,
Să încetăm să coborâm în jos.
Priveste-n jur privește cerul liber,
Și prețuiește pacea este sfântă.
Să nu-ți îneci azi inima în ură,
Iubește libertatea cea slăvită.
Nu judeca nu înjura pe alții,
Doar unul Dumnezeu le știe soarta.
Fii sigur nu cunoști tu viața lui,
Tu ai o viață el trăiește alta.
Îmi spun mereu că totul este bine,
Și într-o zi știu bine că va fi.
Voi mai trăi din nou o amintiri,
Ca dintr-un vis ușor mă voi trezi.
Și voi porni din nou cu primăvara,
O cale înapoi nu mai găsim.
Ce am trăit a fost prezent odată,
Dar viitorul nu îl mai zărim.
Sărim din zi în zi și ținem minte,
Că am trăit cândva ziua de ieri.
Mâine poate... nu o sa mai vină,
Și nu contează, cât poți să-i oferi.
Baraboi I.
Timpul nevăzut
Am plecat si nam uitat,
oamenii ce m-au indrumat.
Au ramas ei cineva,
pentru mine în viata mea.
Ei sunt mierea si amarul
ceam gustat eu in tot anul.
Si ajungand eu cineva
tot ramane viata mea.
Scopul fiind finisat
mai am mult eu de lucrat.
A fost greu si indurerat
insa mergem neincetat.
Timpul vine nevazut
cu fapte de necrezut.
Asta este realitatea
pentru toata majoritatea.
Trăirea pe pamant,
este doar un lucru sfant,
este doar o incercare
care cere o indrumare.
Fiecare pe pamant
au in ei si duhul sfant.
Nou capitol
Per ansamblu-n evocare,
Pe deplin, fiind memoral
Prin ticheta de stocare
Visul chiar că-i doar banal.
Porumbelul a zburat
Cu aripile-n neant,
Fiind tot mai fermecat,
Vidul cel predominant.
Meditația-n peisaj,
În frunza-ți de toamnă
E ca lirica-n sondaj,
Ca o rimă mai de seamă.
A fost bine, a fost rău,
Să lăsăm în pozitiv.
Timpul fuge prin pârău
Plus-minus infinitiv.
Noua poartă s-a deschis,
Nou capitol s-a-nceput.
Vechea poartă s-ar fi-nchis,
Dar urma ei, nu s-a pierdut.
Cât ne mai prefacem
“Te iubesc” n-am mai auzit să zică nimeni de mult
E cică despre timp ce-i scump și cult
Între ziduri îi auzi cum strigă înjură, da’ se roagă
Că atunci când tac nu-i nimeni să-i mai înțeleagă
Mă complac în situația de-a fii ca ei
Să nu-mi doresc cumva mai mult e un obicei
Și când luăm cina în familie la masă
Tactu’ deschide gura să arunce cu noroi în casă
Mâncarea-i destulă da’ sufletul piere de foame
Și primești iubire doar în grame
Că prețu’ e vital când nu-i nimeni să te ajute
Zilele pline de soare-s deja trecute
Ne prefacem că ne plăcem și ne zâmbim
Și când ușa-i trasă pe la spate ne vorbim
Mințim că ne e bine și când ne merge rău
Și ascunzi faptu’ că bărbată-tu e un “fătălău”
Că-ți cumpără flori doar când te înșală
Și abia atunci realizează cât ești de specială
Tu îi ierți tot să nu fie copii fără un părinte
Da ști că numai până mâine-i “cuminte”
Femeia-i “târfă” că doar te manipulează
Că-i vina fetei că moșu’ ăla o violează
Te minte te împinge îți i-a la rând toți nervii
Și apoi te i-a în brațe te bate pe spate si zice să-ți revii
Când îi vede pe doi ținându-se de mână
Ști că pe unu din ei l-ar arunca în fântână
Gen familia “perfectă” îi aia tradițională
Relația dintre doi e o punte tridimensională
Și abia atunci când e mult prea târziu
Când îți cade lumea în cap și capacu la sicriu
Abia atunci realizezi cât ești de prost
Că ai vorbit și aruncat cu ură fără rost
Pentru că ai fost tu prea frustrat și complexat
Că te-ai simțit prea atacat
Și într-un final n-ai demonstrat nimic
Și ai rămas singur fără niciun amic
Nici unu din noi nu suntem fără de păcate
Și orgoliile ce se rup sunt nejustificate
Ne ducem dracu cu tot cu religie
Căci toată viața noastră-i defapt o simplă regie
Acum, pe trecute e toamna,
Acum, pe trecute e toamna,
În curând, se apropie iarna.
Oamenii, sunt disperaţi,
Că îs din ce, în ce mai săraci.
Vine iarna, cu scumpiri multe,
Şi nu are, cine să îi mai ajute.
Mulţi români, săraci mai sunt,
Banii lor, nu le mai ajung.
Salariile lor, nu au mai crescut,
Preţurile toate, au sărit în sus.
Nici pensiile, nu sunt mărite,
Şi asta, chiar spune multe.
Toţi carburanţii, ei s-au scumpit,
Greu este acum, viaţa de trăit.
Şi alimentele toate, sunt scumpe,
Banul la români, nu mai ajunge.
Pâinea, cartofii şi acest lapte,
S- au scumpit, de nu se poate.
Carnea, brânză şi şunca este,
Pentru români, acum poveste.
Scumpe, îs lemnele de foc acum,
Nu îşi permite, să le ia orice român.
Şi la iarnă, mulţi români aşteaptă,
Preţul la gaze, să nu mai crească.
Că şi aşa preţul, a crescut prea mult,
Bani, să le achite nu mai sunt.
Şi preţul, la curent a luat-o razna,
Nu ştiu, românii cum or trece iarna.
ali colorate
Roz,gri,alb
Dar dacă noi vrem albastru?
Toamna-calmă
Dar dacă noi dorim energie?
Dacă noi plecăm?
Dacă suntem diferiți?
Dacă ne rupem,
De culorile pe care ni le-ati impus?
Voi ați păstrat ordinea culorilor ?
Vrem să luăm,noi pensula în mănă
Și să zburăm, munții verzi!
Nu pe cei gri,
Și prin zborul nostru
O să descoperim, pe prima parte
Persoanele care nu și-au luat paleta în propriile mâini
Iar, pe partea cealaltă
O să descoperim persoane
Care o să-și dorească
Ca ei să ne vopsească aripile
Cu un roșu intens,
Ca un râu de sânge
Și să ne facă ochii
Să semene cu rimelul scurs...
Azi,o să vedem
Dacă culorile cu care ne-ați crescut
Au fost excelente
Sau...
Dacă au fost doar risipite
Într-o lume,
În care multe aripi sunt tăiate
Iar paleta rămâne doar cu trei culori...
Aripile sunt albe...
Alb- puritate,frumos
Apoi se amestecă puțin,
Cu un roz, sau cu o altă culoare
Până la vârsta
Când o să primim paleta
Jumătate de aripă este pictată,
Iar cu timpul
Prin decizia,
Cea care lasă un gol în suflet
Părăsirea celor care mereu ți-au fost acolo,
Acolo, ca să nu-ți strice armonia liniștită
Din paletă sau din muzică.
Care au încercat să îți țină muzica vie...
Prin aceasta, noi începem să pictăm pe cealaltă,
Unii o să înceapă să picteze cu culorii calme și calde
Alții cu culori stridente
Iar,când o să ne întoarcem ,
La ai noștri, pentru o perioadă scurtă
Dânșii o să fie...
Mândri sau supărați
Când o să vadă în ce s-a transformat opera lor.
Nimeni nu poate preveni ,
Nici măcar ei,
Dacă dăruirea paletei,
O să fie un lucru bun...
Dar, toți sunt obligați să o facă
Toți trebuie să vadă cum
Creația lor, opera lor
Își ia zborul,
Prima dată...Timid
Apoi energetic,
Și prin acest zbor,
Sufletul rămâne...Incomplet.
Sunet de primăvară
Și viața mea în rime se găsește,
Se naște iarăși o poveste nouă.
Din amintiri și din trăiri uitate,
Din dimineți ce ma trezesc prin rouă.
Din sunetul vioi de primăvară,
Văd cum natura prinde iarăși viață.
Un firișor de rouă argintie,
De-o mândră floare ușurel se-agață.
În suflete să fie doar iubirea,
Natura ne îndeamnă la frumos.
Să mai urcăm pe scara bunătății,
Să încetăm să coborâm în jos.
Priveste-n jur privește cerul liber,
Și prețuiește pacea este sfântă.
Să nu-ți îneci azi inima în ură,
Iubește libertatea cea slăvită.
Nu judeca nu înjura pe alții,
Doar unul Dumnezeu le știe soarta.
Fii sigur nu cunoști tu viața lui,
Tu ai o viață el trăiește alta.
Îmi spun mereu că totul este bine,
Și într-o zi știu bine că va fi.
Voi mai trăi din nou o amintiri,
Ca dintr-un vis ușor mă voi trezi.
Și voi porni din nou cu primăvara,
O cale înapoi nu mai găsim.
Ce am trăit a fost prezent odată,
Dar viitorul nu îl mai zărim.
Sărim din zi în zi și ținem minte,
Că am trăit cândva ziua de ieri.
Mâine poate... nu o sa mai vină,
Și nu contează, cât poți să-i oferi.
Baraboi I.
Timpul nevăzut
Am plecat si nam uitat,
oamenii ce m-au indrumat.
Au ramas ei cineva,
pentru mine în viata mea.
Ei sunt mierea si amarul
ceam gustat eu in tot anul.
Si ajungand eu cineva
tot ramane viata mea.
Scopul fiind finisat
mai am mult eu de lucrat.
A fost greu si indurerat
insa mergem neincetat.
Timpul vine nevazut
cu fapte de necrezut.
Asta este realitatea
pentru toata majoritatea.
Trăirea pe pamant,
este doar un lucru sfant,
este doar o incercare
care cere o indrumare.
Fiecare pe pamant
au in ei si duhul sfant.
Nou capitol
Per ansamblu-n evocare,
Pe deplin, fiind memoral
Prin ticheta de stocare
Visul chiar că-i doar banal.
Porumbelul a zburat
Cu aripile-n neant,
Fiind tot mai fermecat,
Vidul cel predominant.
Meditația-n peisaj,
În frunza-ți de toamnă
E ca lirica-n sondaj,
Ca o rimă mai de seamă.
A fost bine, a fost rău,
Să lăsăm în pozitiv.
Timpul fuge prin pârău
Plus-minus infinitiv.
Noua poartă s-a deschis,
Nou capitol s-a-nceput.
Vechea poartă s-ar fi-nchis,
Dar urma ei, nu s-a pierdut.
Cât ne mai prefacem
“Te iubesc” n-am mai auzit să zică nimeni de mult
E cică despre timp ce-i scump și cult
Între ziduri îi auzi cum strigă înjură, da’ se roagă
Că atunci când tac nu-i nimeni să-i mai înțeleagă
Mă complac în situația de-a fii ca ei
Să nu-mi doresc cumva mai mult e un obicei
Și când luăm cina în familie la masă
Tactu’ deschide gura să arunce cu noroi în casă
Mâncarea-i destulă da’ sufletul piere de foame
Și primești iubire doar în grame
Că prețu’ e vital când nu-i nimeni să te ajute
Zilele pline de soare-s deja trecute
Ne prefacem că ne plăcem și ne zâmbim
Și când ușa-i trasă pe la spate ne vorbim
Mințim că ne e bine și când ne merge rău
Și ascunzi faptu’ că bărbată-tu e un “fătălău”
Că-ți cumpără flori doar când te înșală
Și abia atunci realizează cât ești de specială
Tu îi ierți tot să nu fie copii fără un părinte
Da ști că numai până mâine-i “cuminte”
Femeia-i “târfă” că doar te manipulează
Că-i vina fetei că moșu’ ăla o violează
Te minte te împinge îți i-a la rând toți nervii
Și apoi te i-a în brațe te bate pe spate si zice să-ți revii
Când îi vede pe doi ținându-se de mână
Ști că pe unu din ei l-ar arunca în fântână
Gen familia “perfectă” îi aia tradițională
Relația dintre doi e o punte tridimensională
Și abia atunci când e mult prea târziu
Când îți cade lumea în cap și capacu la sicriu
Abia atunci realizezi cât ești de prost
Că ai vorbit și aruncat cu ură fără rost
Pentru că ai fost tu prea frustrat și complexat
Că te-ai simțit prea atacat
Și într-un final n-ai demonstrat nimic
Și ai rămas singur fără niciun amic
Nici unu din noi nu suntem fără de păcate
Și orgoliile ce se rup sunt nejustificate
Ne ducem dracu cu tot cu religie
Căci toată viața noastră-i defapt o simplă regie
Other poems by the author
Să ard pe al iubirii rug
Sunt condamnat cu executare
La moarte grea, prin a iubi,
Iubita mea călău să-mi fii,
Să pui pedeapsa-n aplicare.
La execuţie să mă duci,
Din ochii tăi de amazoană,
Săgeţi s-arunci spre mine, doamnă
Şi inima să mi-o străpungi.
Şi buzele, în piaţa mare,
Pe eşafod când am să urc,
Să mi le-aşezi pe un butuc,
Să le retezi c-o sărutare.
Să-mi legi de glezne chingi cu fire,
Pe-al morţii scaun când m-aşezi
Şi să mă electrocutezi,
Minute-n şir cu-a ta iubire.
Şi nici aşa de nu mă duc,
Din pieptul tău tu să pui foc
Sub mine, să m-aprind pe loc,
Să ard pe al iubirii rug.
Fără tine
Se pare că fără tine,
Din moment ce te-ai născut,
Cosmosul în întregime,
Altă soartă ar fi avut.
Doar pentru că eşti în viaţă,
Universul are un rost
Şi este acum de faţă,
Altfel nici nu ar fi fost.
Sau...şi de-ar fi existat
Fără tine, pe un alt drum,
Altcumva ar fi arătat,
Altceva ar fi fost acum.
Un alt cer, un alt pământ,
Un alt răsărit de soare,
Alţi nori duşi de un alt vânt,
Călători spre altă zare.
Se pare că mii de stele,
Verile cu nopţi senine,
Eu şi dorurile mele,
Eram altfel...fără tine.
Din multitudinea de clipe...
Din multitudinea de clipe pe care le-am trăit,
Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am zărit
Şi-n timp ce alte clipe discret s-au perindat,
Aceasta de la mine nicicând n-a mai plecat.
Din multitudinea de clipe în care te-am privit,
Una mi-a schimbat viaţa, când m-am îndrăgostit
Şi-n timp ce alte clipe uitate-n noi sfârşesc,
De aceasta-n continuare cu drag îmi amintesc.
Din multitudinea de clipe de tine-ndrăgostit,
Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am iubit
Şi-n timp ce alte clipe aşa cum vin se duc,
De aceasta întotdeauna aminte îmi aduc.
Din multitudinea de clipe în care te-am iubit,
Una mi-a schimbat viaţa, cum pleci când te-am privit
Şi-n timp ce alte clipe se-ndepărtează-n zbor,
Aceasta-mi aminteşte de tine când... mi-e dor.
Eu ştiu că seara...
Eu ştiu că seara când se lasă-ncet,
Tu pradă cazi uşor iubirii mele,
Aşa că sub salcâm te aştept,
Acum c-au răsărit şi două stele.
Şi ştiu de mijloc când am să te prind,
Că-n şoaptă îmi vei spune te iubesc,
Aşa că-n braţe te cuprind,
Acum că zeci de stele strălucesc.
Şi ştiu când părul ţi-l desfac,
Că-n ochi mă vei privi tăcută,
Aşa că ţi-l răsfir şi tac,
Acum că stele sunt peste o sută.
Şi dacă te sărut pe buze, ştiu
C-a mea vei fi iubito, de îndată,
Aşa că te sărut cu foc...târziu,
Acum când stele ard pe bolta toată.
Ce să mă fac cu atâta viaţă?
Ce greu se-mpacă-n mine gânduri
Şi al sentimentelor fior,
Cu prea puţinii ani de viaţă
Dintr-un destin de muritor.
De ce-ai sădit în mine, Doamne,
Această lume atât de vie?!
De parcă viaţa ce mi-ai dat-o
M-ar însoţi o veşnicie.
E atâta abundenţă-n mine
De potenţiale dimineţi,
Că mi-ar ajunge pentru zile
Ce le-aş trăi în mii de vieţi.
Şi atâta freamăt mă animă
Când simt în mine totul viu,
C-aproape nici nu-mi vine-a crede
Că într-o zi n-am să mai fiu.
Ce să mă fac cu atâta viaţă?
Cum o să mă despart de ea?
Mi-e şi mai greu să mor acuma,
Când oricum moartea este grea.
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu,
Doar clipa-n care te-am zărit,
Pe-o bancă-n parc, să se repete
De s-ar putea la infinit.
Nu vreau averi să-mi dea defel,
Doar ziua când te-am sărutat,
Sub un salcâm în miez de mai,
Să se reîntoarcă neîncetat.
Şi nu vreau gloria cea deşartă,
Doar vara-n care te-am iubit,
La malul mării lângă valuri,
S-o retrăiesc la nesfârşit.
Să ard pe al iubirii rug
Sunt condamnat cu executare
La moarte grea, prin a iubi,
Iubita mea călău să-mi fii,
Să pui pedeapsa-n aplicare.
La execuţie să mă duci,
Din ochii tăi de amazoană,
Săgeţi s-arunci spre mine, doamnă
Şi inima să mi-o străpungi.
Şi buzele, în piaţa mare,
Pe eşafod când am să urc,
Să mi le-aşezi pe un butuc,
Să le retezi c-o sărutare.
Să-mi legi de glezne chingi cu fire,
Pe-al morţii scaun când m-aşezi
Şi să mă electrocutezi,
Minute-n şir cu-a ta iubire.
Şi nici aşa de nu mă duc,
Din pieptul tău tu să pui foc
Sub mine, să m-aprind pe loc,
Să ard pe al iubirii rug.
Fără tine
Se pare că fără tine,
Din moment ce te-ai născut,
Cosmosul în întregime,
Altă soartă ar fi avut.
Doar pentru că eşti în viaţă,
Universul are un rost
Şi este acum de faţă,
Altfel nici nu ar fi fost.
Sau...şi de-ar fi existat
Fără tine, pe un alt drum,
Altcumva ar fi arătat,
Altceva ar fi fost acum.
Un alt cer, un alt pământ,
Un alt răsărit de soare,
Alţi nori duşi de un alt vânt,
Călători spre altă zare.
Se pare că mii de stele,
Verile cu nopţi senine,
Eu şi dorurile mele,
Eram altfel...fără tine.
Din multitudinea de clipe...
Din multitudinea de clipe pe care le-am trăit,
Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am zărit
Şi-n timp ce alte clipe discret s-au perindat,
Aceasta de la mine nicicând n-a mai plecat.
Din multitudinea de clipe în care te-am privit,
Una mi-a schimbat viaţa, când m-am îndrăgostit
Şi-n timp ce alte clipe uitate-n noi sfârşesc,
De aceasta-n continuare cu drag îmi amintesc.
Din multitudinea de clipe de tine-ndrăgostit,
Una mi-a schimbat viaţa, atunci când te-am iubit
Şi-n timp ce alte clipe aşa cum vin se duc,
De aceasta întotdeauna aminte îmi aduc.
Din multitudinea de clipe în care te-am iubit,
Una mi-a schimbat viaţa, cum pleci când te-am privit
Şi-n timp ce alte clipe se-ndepărtează-n zbor,
Aceasta-mi aminteşte de tine când... mi-e dor.
Eu ştiu că seara...
Eu ştiu că seara când se lasă-ncet,
Tu pradă cazi uşor iubirii mele,
Aşa că sub salcâm te aştept,
Acum c-au răsărit şi două stele.
Şi ştiu de mijloc când am să te prind,
Că-n şoaptă îmi vei spune te iubesc,
Aşa că-n braţe te cuprind,
Acum că zeci de stele strălucesc.
Şi ştiu când părul ţi-l desfac,
Că-n ochi mă vei privi tăcută,
Aşa că ţi-l răsfir şi tac,
Acum că stele sunt peste o sută.
Şi dacă te sărut pe buze, ştiu
C-a mea vei fi iubito, de îndată,
Aşa că te sărut cu foc...târziu,
Acum când stele ard pe bolta toată.
Ce să mă fac cu atâta viaţă?
Ce greu se-mpacă-n mine gânduri
Şi al sentimentelor fior,
Cu prea puţinii ani de viaţă
Dintr-un destin de muritor.
De ce-ai sădit în mine, Doamne,
Această lume atât de vie?!
De parcă viaţa ce mi-ai dat-o
M-ar însoţi o veşnicie.
E atâta abundenţă-n mine
De potenţiale dimineţi,
Că mi-ar ajunge pentru zile
Ce le-aş trăi în mii de vieţi.
Şi atâta freamăt mă animă
Când simt în mine totul viu,
C-aproape nici nu-mi vine-a crede
Că într-o zi n-am să mai fiu.
Ce să mă fac cu atâta viaţă?
Cum o să mă despart de ea?
Mi-e şi mai greu să mor acuma,
Când oricum moartea este grea.
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu
Nu-i cer nimic lui Dumnezeu,
Doar clipa-n care te-am zărit,
Pe-o bancă-n parc, să se repete
De s-ar putea la infinit.
Nu vreau averi să-mi dea defel,
Doar ziua când te-am sărutat,
Sub un salcâm în miez de mai,
Să se reîntoarcă neîncetat.
Şi nu vreau gloria cea deşartă,
Doar vara-n care te-am iubit,
La malul mării lângă valuri,
S-o retrăiesc la nesfârşit.