Iubirea e o tânără frumoasă!

Ce v-a făcut iubirea,

S-o răstigniţi şi-n burţi,

Din utere când scoateţi,

Albi îngeri nenăscuţi.

Cu ce-a greşit iubirea,

Ca să o urmăriţi

Şi-n pântece de mame

Şi să o prigoniţi.

Iubirea nu-i vreo marfă,

Iubirea n-are preţ,

Nu se negociază

În termeni de comerţ.

Iubirea nu-i păcatul

Cel dulce, oameni buni,

Iubirea zămisleşte,

Dă sens acestei lumi.

Iubirea înseamnă viaţă,

Iubirea e sărut,

Îmbrăţişarea tandră

Şi pruncul nou-născut.

Iubirea e speranţă

Şi este viitor,

E gânguritul vesel

De-al sânului fior.

Ce v-a făcut iubirea,

S-o pângăriţi şi-n burţi,

Din utere când scoateţi,

Albi îngeri nenăscuţi.

Cu ce-a greşit iubirea,

Toţi cei ce-o omorâţi,

Uitaţi că din iubire,

Şi voi sunteţi făcuţi!?

Tu, iartă-mă, Hristose!

Tu iartă-mă, că-s om

Şi că sunt şi piron

Ce încă-Ţi trec prin oase.

Că-n coastele-Ţi împunse,

Eu suliţă încă sunt

Şi spin pe capul sfânt

Şi oţetul de pe buze.

Tu, iartă-mă, Isuse!

Că Te tot răstignesc,

Cum tot păcătuiesc

Şi tot îmi caut scuze.

De parcă nu-Ţi ajunge

Să simţi de sânge scurse

Picioarele-Ţi străpunse,

De mii de ani pe cruce.

Tu, iartă-mă, Isuse!

Tu omule ce crezi că ştii ce-i fericirea,

Ai stat vreodată să te-ntrebi ce simte

Condorul care de pe stâncă se desprinde

Şi liber zboară după cum i-e firea?

Tu omule ce crezi că ştii ce-i dăruirea,

Ai stat vreodată să te-ntrebi cum poate

O stea pe care o priveşti în noapte,

Smerită să-ţi dea toată strălucirea?

Tu omule ce crezi că ştii ce e iubirea,

Ai stat vreodată să te-ntrebi cum este

Ca Dumnezeu din depărtări celeste

Să vină să-ţi aducă...mântuirea!?

E atât de multă noapte-n noi,

Că bâjbâim orbeşte,

Chiar şi atunci când nu sunt nori

Şi soarele luceşte.

Şi chiar de nu suntem miopi,

Cu sufletele oarbe

Umblăm pe dinăuntru orbi,

Purtând bastoane albe.

Şi întunericul difuz,

Ce ne cuprinde lutul,

Ne umple până la refuz

Şi inima, şi gândul.

Doar unii dintre noi răzbim

Tenebrele prelungi,

Când sfinţi, Lumina o zărim

Pe lemnul propriei cruci.

O pasăre de pradă e iubirea,

Ce de pe creasta inimilor noastre,

Se avântă ca să prindă mântuirea,

Cu al său clonţ şi ghearele-i măiastre.

Cu văzul ascuţit ca o săgeată

Şi auzul fin ce foşnetul surprinde,

Flămândă către pradă se îndreaptă

Prin nesfârşita noapte, şi o prinde.

Cu mare poftă rupe atunci din ea

Şi după ce îşi simte guşa plină,

Adoarme pe o ramură sub stea,

Până în zori cu veşnică lumină.

Total nonconformistă,

Pe plajă înspre mine,

Din spuma mării vine

O tânără nudistă.

Sub delicata-i faţă

Văd forme apetisante,

Măsuri mirobolante,

O amforă în viaţă!

Pe lângă mine trece

Şi după atâta mare,

Ea se opreşte-n soare

La haine, vrând să plece.

Ah, îngere de-ai face,

Sub soarele de foc,

Să stea timpul în loc,

Să nu se mai îmbrace.

Visez la ea de cand am întâlnit-o,

Și cred că m-am îndrăgostit, nu neg,

Imaginea ei pe retină mi-am lipit-o,

Și-mi este tare greu acum s-o sterg

Țin minte că era o zi de toamnă,

Și te plimbai pe-aleea cea cu tei,

Semn am făcut spre tine doamnă,

Tu ai zâmbit, dar ai plecat cu ei

Zâmbetul tău, nu pot să-l uit,

M-agăț de el, speranță trag,

Refuz să cred, că-mi vei fi mit,

Și să nu pot să te aștept în prag

.....................................................

Și într-o zi minunea sa-ntâmplat,

Pe ea să o cunosc cu-adevărat,

Pereche pe pământ am închegat,

Pe calea vieții fericiți, noi am plecat

Nu e ușor speranța să devină,

Realitate și visul împlinit,

Dar când iubirea poartă ,,vina",

Nimic nu-i stă în cale..celui îndrăgostit!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Ești pâinea mea ,ești vinul,

Ești ploaia ,ești seninul,

Ești apa ce-mi dă viată!

Ești cerul,dimineață!

Miros de primăvară

Și-un dor…ce mă-nfioară!

Ești visul ce-mi veghează

Iubirea,când sunt trează!

Te simt în tot și-n toate,

Aproape și departe!

Ești somnul,esti trezirea!

Ești clipa, nemurirea!

Esti fericirea,chinul!

Dulceața si veninul!

Ești raiul ,după iad!

Ești piatra mea...de jad!

Când ea deschide ochii, vara stă la pândă,

Cu palme de lumină și piele de nisip,

Iar fericirea are o aromă blândă,

De piersică coaptă pe-al ei tânăr chip.

Miroase a duminici și a iarbă tăiată,

A sare lăsată de valuri pe mal,

E roua din zori în cerceafuri păstrată

Și visul ce curge domol, triumfal.

Ea n-are nevoie de miruri străine,

Căci trupul îi poartă un iz de cais,

Iar briza ce vine prin geam se închină

Parfumului cald de femeie și vis.

E gura ei dulce – un miez de pepene,

E pielea – un lan de secară sub soare,

Și tot universul începe să depene

Miros de iubire ce n-are hotare.

Când noaptea se scurge pe străzi adormite,

Iar stelele de pe cer ușor, ușor dispar,

Mă întreb ce poate fi mai rău decât un vis fără tine…

Două vise fără tine, normal.

Eu stau la fereastră cu gândul la tine,

Și încerc să te compun dintr-un vis,

Apari cu privirea ta profundă, senină,

Și mă întrebi cu o dulce și blândă uimire,

Cât de mult te iubesc… și-mi zâmbești jucăuș,

Ți-aș putea răspunde în milioane de moduri,

Dar niciunul, promit, nu ar fi de ajuns.

(Tot dialogând cu tine din vis, mă prind cu ambele mâini de piept, respirând sacadat, cu o privire pierdută...)

- Mă înțeapă inima de dor, cât mai am de trăit?!

O zi? Două? Un minut? O secundă?

Gata, simt cum mă sting… ce boală…

Și te rog, să nu cumva să-mi arăți partea plină a paharului…

Vreau să mă înec în cea goală!

în urlete de vânt te caut
și iar caut în reflexii de vitrine
simt un miros de crin, ca-n părul tău
tu tot în cerul nopții te scufunzi

timp nu pierd, căci ce e timpul
fără tine?

întoarsă-n somn de ochi albaștrii
și se albastrul cerului ce-a fost
în inimi ticăind, pulsând și gata
să erupă
cu flori de vară trecătoare
cu zeci de crini, îngăbeniți de soare

în vis se frânge tot
și ochi și cer
și inimile noastre.

Nu mai regret ca am inima buna

Desi sufletul mi-e tare apasat

Nu mai regret c-am dat tot pentru o cununa

Caci tot ce am trait m-a invatat!

Nu mai regret ca lacrimi multe au curs

Ochii mei s-au curatat de vina

Nu mai regret ca anii mei s-au dus

Caci in intuneric am facut lumina!

Nu mai regret ca stau si ma gandesc la tot

Noptile si zilele pierdute

Nu mai regret, de n-am putut, de-acum eu pot

Caci stiu ca din nimic voi face multe!

Nu mai regret ca plec din a ta viata

Chiar de in minte inca imi esti viu

Nu mai regret ca nu mai dau nicio speranta

Caci nu mai e nimic, doar sufletu-mi pustiu!

O, dar tot regret ca asa simpla-i renuntarea

Cand viata singuri ne-o facem mai grea

Caci da, regret ca peste tot se asterne uitarea

Cand sufletu' iubire ar mai vrea!

Ori de regret sau nu, ce mai conteaza?

Suntem datori sa mergem mai departe

Cu sufletu' deschis si cu inima treaza

Traind file din a vietii noastre carte.

Miriam - Doua Umbre

10.12.2025

#Doua-Umbre