Noua ordine...
De ce îl condamnaţi pe Dumnezeu,
Şi mă forţaţi să fiu un număr oarecare,
Şi ne ameninţaţi pe toţi mereu,
Cu foamete, război şi închisoare?
De ce o mamă e părinte unu?
De ce un tată e părinte doi,
Iar sclavul e acum stăpânul,
Ce ne subjugă pe amândoi?
De ce-mi schimbaţi profund gândirea,
Şi obiceiurile din strămoşi?
Voi vreţi să fim pierduţi cu firea,
Supuşi şi mai puţin evlavioşi.
Copiii ni-i luaţi de lângă noi,
Să-i educaţi întru doctrina voastră,
Îi masacraţi despotic pe eroi,
Şi ne înfingeţi suliţa în coastă.
Un lucru important însă aţi uitat,
Şi sfânt la neamul românesc,
Când talpa pe grumaz apasă neîncetat,
Reînvie în trupul său războiul strămoşesc.
Şi atunci Ştefan, Mihai şi Cuza,
Aprind făcliile în vatra ţării,
Iar voi şi-acela care-i călăuză,
Ve-ţi fi stârpiţi şi daţi uitării.
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 24 сентября 2023
Views: 603
Poems in the same category
Esec esuat
Emotii primitive
Rascolindu-mi creierul acid
De-atata ura, de atata greu
Pare-mi-s-a sfarsit
Si totusi, incercarea
Cea care
dand tarcoale zi de zi,
sperantei esuate, timpurii
Pasea cu grija, totusi ferma
Avea sa vina iute in sute, mii
de proprii forme, feluri de a fi
In ganduri boeme,
Stramutate-n zeci de cutii
Deschise pentru-un nou a fi
Un gand trufas ma coplesea
Si tot ce mie imi parea
Mai ieri un vis, de neatins
Calcand emotii, mari trairi
Urmandu-mi propriile simtiri
Lasand in urma mea,
Istorie si-un dor imens, intens
Si tot ce ieri parea de neatins
Azi devenea ambiguu, opac simt
Cutiile-si zambeau mutual
In lunga lor calatorie
Simtind ca totul va fi nou
Si pentru ele, pentru mine
Zicand armonios in cor:
- Esecul nu mai e cu tine!
Marius Ene, 12.02.2023,Elblag, Poland, 21⁰⁹
Moșule, Nicolae!
Moșule, te-aștept să vii la mine
Să urci tiptil, tiptil pe trepte,
Să spun eu o dorință către tine
Și dacă vrei să pui ceva în ghete
Vreau să-mi aduci mie cadou
Ceva de scris, poate-un stilou,
Să scriu rețete pentru suferință
Iar tu să vindeci, că ai putință
Iar la familie și-ai mei prieteni buni
Rog să le aduci în dar lor sănătate,
Că cine-i sănătos poate face minuni
Și fericire dărui din a lor bunătate
Mă rog la tine dragă, Moșule
Să treci pe la bolnavi, săraci, copii,
Fii milostiv și le ascultă ofurile
Alină-le durerea pe care tu o știi
Iar dacă nu vei trece pe la mine
Eu nu mă supăr și te-oi aștepta,
Și-mi pun toată speranța-n tine
Că anul care vine..voi fi pe lista ta!
Vin şobolanii
Vin şobolanii, auziţii cum rod,
Cum se-ntind peste ţară, printre norod,
Vin şobolanii de prin cuiburi ascunşi,
Atacă în haită, cu otravă sunt unşi,
Vin şobolani tăcuţi şi umili,
Spre cârma ţării se-ndreaptă subtili,
Vin şobolanii, caşcavalul e mare,
Îşi cheamă şi rudele de peste hotare,
Vin şobolanii că mai au de păpat,
Sunt şobolani pe care voi i-aţi votat,
Rumegă-n guşă, depozitează-n unghere,
Banii voştri munciţi, şi a ţării avere.
Vin şobolanii, auziţii cum rod,
Cum se-ntind peste ţară, peste norod,
Cum intră-n spitale, în şcoli şi ucid,
Aruncaţi oameni buni, aruncaţi Raticid.
Vin şobolani roşii, de neam, şi străini,
Rod din biserici, tradiţii, creştini,
Sunt şobolani hrăniţi cu orzoaică,
Aruncaţi oameni buni, aruncaţi Şoricioaică.
Vin şobolani şi se tot înmulţesc,
Şi rod din român şi neam românesc,
Ieşiţi oameni buni, că ne-ajunge răbdarea,
Ieşiţi ca să-ncepem…DERATIZAREA.
Liceu de George Bacovia în turcă
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Lise
Lise, - mezarlık
Gençliğimin -
Bilgiç öğretmenler
Ve zorlu sınavlar...
Ve bugün beni ürpertiyorsun
Lise, - mezarlık
Gençliğimden! –
Lise, - mezarlık
Uzun koridorlarla –
Bugün artık ben değilim
Ve canım acıyor...
Artık hiçbir şey istemiyorum -
Lise, - mezarlık
Uzun koridorlarla... –
Lise, - mezarlık
Gençliğimin -
Beni dünyaya verdin
Şiddetli dalgalarda,
Çok bıkkın...
Lise, - mezarlık
Gençliğimden!
Psalmi - LXII - Coboară-n abisul din mine
Coboară, Doamne,
nu în templul zidit de mâini,
ci în prăpastia mea,
în adâncul unde nu mai ajung nici lacrimile.
Coboară-n abisul din mine, Doamne,
nu ca un oaspete,
ci ca un stăpân care vine să curățe casa.
Mustră întunericul care m-a învățat
să zâmbesc cu fața,
dar să mor cu sufletul.
Sunt o peșteră locuită de umbre,
o groapă în care adevărul a fost legat
și tăcerea a devenit domn.
Mi-am închis conștiința într-un beci,
și i-am pus lanțuri de logică și frică.
Doamne, nu bate — intră!
Intră ca Focul ce nu arde decât răul.
Intră cu toiagul Tău
și gonește fiarele care-mi mușcă gândurile.
Spune doar un cuvânt, și demonii vor fugi
din colțurile întunecate ale inimii mele.
Mustră-mi tăcerile care te-au trădat.
Mustră-mi oboseala care se preface în indiferență.
Fă lumină în temnițele unde mi-am ascuns rușinea!
Coboară, Doamne, ca în mormântul lui Lazăr,
și strigă-mi numele cu glas de înviere!
Chiar dacă duhnește păcatul în mine,
Tu poți să spui: „Ieși afară!”
Și sufletul meu va veni legat, dar viu.
Nu vreau o lumină de suprafață.
Vreau o invazie de har.
Să nu mai rămână nici o celulă
care nu Te știe,
care nu Te slăvește!
Esec esuat
Emotii primitive
Rascolindu-mi creierul acid
De-atata ura, de atata greu
Pare-mi-s-a sfarsit
Si totusi, incercarea
Cea care
dand tarcoale zi de zi,
sperantei esuate, timpurii
Pasea cu grija, totusi ferma
Avea sa vina iute in sute, mii
de proprii forme, feluri de a fi
In ganduri boeme,
Stramutate-n zeci de cutii
Deschise pentru-un nou a fi
Un gand trufas ma coplesea
Si tot ce mie imi parea
Mai ieri un vis, de neatins
Calcand emotii, mari trairi
Urmandu-mi propriile simtiri
Lasand in urma mea,
Istorie si-un dor imens, intens
Si tot ce ieri parea de neatins
Azi devenea ambiguu, opac simt
Cutiile-si zambeau mutual
In lunga lor calatorie
Simtind ca totul va fi nou
Si pentru ele, pentru mine
Zicand armonios in cor:
- Esecul nu mai e cu tine!
Marius Ene, 12.02.2023,Elblag, Poland, 21⁰⁹
Moșule, Nicolae!
Moșule, te-aștept să vii la mine
Să urci tiptil, tiptil pe trepte,
Să spun eu o dorință către tine
Și dacă vrei să pui ceva în ghete
Vreau să-mi aduci mie cadou
Ceva de scris, poate-un stilou,
Să scriu rețete pentru suferință
Iar tu să vindeci, că ai putință
Iar la familie și-ai mei prieteni buni
Rog să le aduci în dar lor sănătate,
Că cine-i sănătos poate face minuni
Și fericire dărui din a lor bunătate
Mă rog la tine dragă, Moșule
Să treci pe la bolnavi, săraci, copii,
Fii milostiv și le ascultă ofurile
Alină-le durerea pe care tu o știi
Iar dacă nu vei trece pe la mine
Eu nu mă supăr și te-oi aștepta,
Și-mi pun toată speranța-n tine
Că anul care vine..voi fi pe lista ta!
Vin şobolanii
Vin şobolanii, auziţii cum rod,
Cum se-ntind peste ţară, printre norod,
Vin şobolanii de prin cuiburi ascunşi,
Atacă în haită, cu otravă sunt unşi,
Vin şobolani tăcuţi şi umili,
Spre cârma ţării se-ndreaptă subtili,
Vin şobolanii, caşcavalul e mare,
Îşi cheamă şi rudele de peste hotare,
Vin şobolanii că mai au de păpat,
Sunt şobolani pe care voi i-aţi votat,
Rumegă-n guşă, depozitează-n unghere,
Banii voştri munciţi, şi a ţării avere.
Vin şobolanii, auziţii cum rod,
Cum se-ntind peste ţară, peste norod,
Cum intră-n spitale, în şcoli şi ucid,
Aruncaţi oameni buni, aruncaţi Raticid.
Vin şobolani roşii, de neam, şi străini,
Rod din biserici, tradiţii, creştini,
Sunt şobolani hrăniţi cu orzoaică,
Aruncaţi oameni buni, aruncaţi Şoricioaică.
Vin şobolani şi se tot înmulţesc,
Şi rod din român şi neam românesc,
Ieşiţi oameni buni, că ne-ajunge răbdarea,
Ieşiţi ca să-ncepem…DERATIZAREA.
Liceu de George Bacovia în turcă
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Lise
Lise, - mezarlık
Gençliğimin -
Bilgiç öğretmenler
Ve zorlu sınavlar...
Ve bugün beni ürpertiyorsun
Lise, - mezarlık
Gençliğimden! –
Lise, - mezarlık
Uzun koridorlarla –
Bugün artık ben değilim
Ve canım acıyor...
Artık hiçbir şey istemiyorum -
Lise, - mezarlık
Uzun koridorlarla... –
Lise, - mezarlık
Gençliğimin -
Beni dünyaya verdin
Şiddetli dalgalarda,
Çok bıkkın...
Lise, - mezarlık
Gençliğimden!
Psalmi - LXII - Coboară-n abisul din mine
Coboară, Doamne,
nu în templul zidit de mâini,
ci în prăpastia mea,
în adâncul unde nu mai ajung nici lacrimile.
Coboară-n abisul din mine, Doamne,
nu ca un oaspete,
ci ca un stăpân care vine să curățe casa.
Mustră întunericul care m-a învățat
să zâmbesc cu fața,
dar să mor cu sufletul.
Sunt o peșteră locuită de umbre,
o groapă în care adevărul a fost legat
și tăcerea a devenit domn.
Mi-am închis conștiința într-un beci,
și i-am pus lanțuri de logică și frică.
Doamne, nu bate — intră!
Intră ca Focul ce nu arde decât răul.
Intră cu toiagul Tău
și gonește fiarele care-mi mușcă gândurile.
Spune doar un cuvânt, și demonii vor fugi
din colțurile întunecate ale inimii mele.
Mustră-mi tăcerile care te-au trădat.
Mustră-mi oboseala care se preface în indiferență.
Fă lumină în temnițele unde mi-am ascuns rușinea!
Coboară, Doamne, ca în mormântul lui Lazăr,
și strigă-mi numele cu glas de înviere!
Chiar dacă duhnește păcatul în mine,
Tu poți să spui: „Ieși afară!”
Și sufletul meu va veni legat, dar viu.
Nu vreau o lumină de suprafață.
Vreau o invazie de har.
Să nu mai rămână nici o celulă
care nu Te știe,
care nu Te slăvește!
Other poems by the author
Primăvara
Gheaţa crapă ca o coajă,
Soarele râde iară,
Iese ursul din găboajă,
Va fi iarăşi primăvară.
Iarba luptă în pământ,
Să poată ieşi afară,
Peste tot oameni săpând,
Pe ogor se ară iară.
Iese puiul din găoace,
Câmpu-i plin de ghiocei,
Sosesc păsările încoace,
Iar la stână primii miei.
Mugurele crapă-n ram,
În ecou se-aude cucul,
Grădinarul tam-nesam,
Curăţă acuma nucul.
Codrul prinde iar verdeaţă,
Musca zboară amorţită,
Un batal cu lână creaţă,
Umblă să îşi ia iubită.
Hornul nu mai scoate fum,
S-a ieşit din hibernare,
Toate s-au trezit acum,
Soba, merge la culcare.
Un broscoi pe cap cu gheaţă,
A ieşit acum din mâl,
Se holbează la albeaţă,
- Încă nu-i topit destul.
Curg pâraiele la vale,
Râul stă să se revarsă,
Strânge tot ce-i iese-n cale,
Cară tot, nimic nu lasă.
Se aud triluri în văzduh,
Păsări, stoluri mari, sosesc,
Raţa îşi cată cuibu-n stuf,
Totul e prea pitoresc.
Se trezeşte iar natura,
Lin se metamorfozează,
Iar îşi va schimba alura,
Totu-n jur vibrează.
Țăranii
Le este truda scrisă cu pământ pe suflet,
Le este sângele arat cu plugul,
Pe câmpuri plânge al lor umblet,
Doar patul, seara, le știe beteșugul.
Le este asuprirea stil de viață,
Iar palmele muncite strigă către cer,
Și roada li-i batjocorită-n piață,
De hoți samsari și prețul lor mizer.
Le este calul numai os și piele,
Iar vaca muge din lipsă de imaș,
Cu jind se uită oaia la coșul de nuiele,
Că pentru azi nimic n-a mai rămas.
De sărbători se odihnesc și ei puțin,
Iar sfânta liturghie le mângâie durerea,
Pe cruce-și poartă zilnic al lor chin,
Și numai moartea le poate aduce învierea.
Ne batem joc de ei și legea strămoșească,
Guvernele îi poartă încet înspre mormânt,
Ferească-ne de ziua când ei or să lipsească,
Căci vom săpa ca să îi scoatem din pământ.
Nu îți dau voie ca să pleci
Nu îți dau voie ca să pleci,
Atâta timp cât brațul te mai știe,
Cât umbra ta pe drumuri reci,
Al greierului cânt învie.
Te strig aiurea printre ploi,
Dar nu m-asculți, și stai sfioasă,
Iar cerul frânt sub pașii-ți moi,
Își fulgeră lumina păcătoasă.
Arunci ocheade înspre stele,
Să fiu gelos, să plec acasă,
Sclipirea lor ți-o faci mărgele,
Și-mi pari aievea de frumoasă.
Dar n-am nici cal ca să te fur,
Și nici palat cu împărăție,
Am doar un vis măreț și pur,
Ca tu să-mi fii pe veci soție.
Averi nu am îndeajuns,
De fapt sunt lefter în chimire,
Eu, însă țin în piept ascuns,
Un munte de iubire…
Legea de la UE...
De-a valma treci cu lung alai și trenă,
Părând că ai un rol neînsemnat, anost,
Le faci la vaci perfuzii cu lucernă,
Și-apoi le bagi smintite-n adăpost.
Împrăștii boala vacii peste tot în lume,
Iar taurii geloși, pe coarne au albit,
Mugește luna și-n grajduri face spume,
Și-n uger, laptele nebun, s-a corăslit.
Văcarii dau binețe-n fiecare zi la doctor,
Și-apoi microcipați se reazemă în botă,
Și-așteaptă de la UE vreun director,
Să-l inspecteze de bacterii în ciubotă.
Juncanii de pripas fac educație sexuală,
Mănâncă vitamine iar iarbă doar când plouă,
Văd filme cu junici ce pasc în pielea goală,
Și pofticioși se duc și rag la câte-o poartă nouă.
De pui un bou la jug, se cheamă maltratare,
Iar caru-l mai zărești, în noapte sus pe cer,
Și, Grigorescu, ar fi pictat în consolare,
Doar șapte stele UE și un umil văcar, șomer.
Ziarul, cine-l citește...?
Cartea mănâncă din scris,
Analfabeți să hrănească,
Cititul să fie numai în vis,
Și foile albe să crească.
Lampa se stinge devreme,
Omul își iese din fire,
Mintea urlă și geme,
Ochiul se mută-n orbire.
Poiana e tristă și goală,
Ziarul, cine-l citește...?
Iocan bocește pe nicovală,
Moromete-n Italia trudește.
Insomnie
Umbra mi-a înțepenit pe ușă,
Râde luna din fântână,
Focul vântură plângând cenușă,
Până ziua încet se-ngână.
Noaptea molfăie o ziuă albă,
Pleoapa-mi leagănă un vis ciudat,
Pe ferestre îmi crește iarbă,
Gându-mi paște pe sub pat.
Mintea-mi rumegă o amintire,
Ochii mi-au făcut de treaz hernie,
Și citesc orbește din psaltire,
Despre îngeri, vis și insomnie.
Primăvara
Gheaţa crapă ca o coajă,
Soarele râde iară,
Iese ursul din găboajă,
Va fi iarăşi primăvară.
Iarba luptă în pământ,
Să poată ieşi afară,
Peste tot oameni săpând,
Pe ogor se ară iară.
Iese puiul din găoace,
Câmpu-i plin de ghiocei,
Sosesc păsările încoace,
Iar la stână primii miei.
Mugurele crapă-n ram,
În ecou se-aude cucul,
Grădinarul tam-nesam,
Curăţă acuma nucul.
Codrul prinde iar verdeaţă,
Musca zboară amorţită,
Un batal cu lână creaţă,
Umblă să îşi ia iubită.
Hornul nu mai scoate fum,
S-a ieşit din hibernare,
Toate s-au trezit acum,
Soba, merge la culcare.
Un broscoi pe cap cu gheaţă,
A ieşit acum din mâl,
Se holbează la albeaţă,
- Încă nu-i topit destul.
Curg pâraiele la vale,
Râul stă să se revarsă,
Strânge tot ce-i iese-n cale,
Cară tot, nimic nu lasă.
Se aud triluri în văzduh,
Păsări, stoluri mari, sosesc,
Raţa îşi cată cuibu-n stuf,
Totul e prea pitoresc.
Se trezeşte iar natura,
Lin se metamorfozează,
Iar îşi va schimba alura,
Totu-n jur vibrează.
Țăranii
Le este truda scrisă cu pământ pe suflet,
Le este sângele arat cu plugul,
Pe câmpuri plânge al lor umblet,
Doar patul, seara, le știe beteșugul.
Le este asuprirea stil de viață,
Iar palmele muncite strigă către cer,
Și roada li-i batjocorită-n piață,
De hoți samsari și prețul lor mizer.
Le este calul numai os și piele,
Iar vaca muge din lipsă de imaș,
Cu jind se uită oaia la coșul de nuiele,
Că pentru azi nimic n-a mai rămas.
De sărbători se odihnesc și ei puțin,
Iar sfânta liturghie le mângâie durerea,
Pe cruce-și poartă zilnic al lor chin,
Și numai moartea le poate aduce învierea.
Ne batem joc de ei și legea strămoșească,
Guvernele îi poartă încet înspre mormânt,
Ferească-ne de ziua când ei or să lipsească,
Căci vom săpa ca să îi scoatem din pământ.
Nu îți dau voie ca să pleci
Nu îți dau voie ca să pleci,
Atâta timp cât brațul te mai știe,
Cât umbra ta pe drumuri reci,
Al greierului cânt învie.
Te strig aiurea printre ploi,
Dar nu m-asculți, și stai sfioasă,
Iar cerul frânt sub pașii-ți moi,
Își fulgeră lumina păcătoasă.
Arunci ocheade înspre stele,
Să fiu gelos, să plec acasă,
Sclipirea lor ți-o faci mărgele,
Și-mi pari aievea de frumoasă.
Dar n-am nici cal ca să te fur,
Și nici palat cu împărăție,
Am doar un vis măreț și pur,
Ca tu să-mi fii pe veci soție.
Averi nu am îndeajuns,
De fapt sunt lefter în chimire,
Eu, însă țin în piept ascuns,
Un munte de iubire…
Legea de la UE...
De-a valma treci cu lung alai și trenă,
Părând că ai un rol neînsemnat, anost,
Le faci la vaci perfuzii cu lucernă,
Și-apoi le bagi smintite-n adăpost.
Împrăștii boala vacii peste tot în lume,
Iar taurii geloși, pe coarne au albit,
Mugește luna și-n grajduri face spume,
Și-n uger, laptele nebun, s-a corăslit.
Văcarii dau binețe-n fiecare zi la doctor,
Și-apoi microcipați se reazemă în botă,
Și-așteaptă de la UE vreun director,
Să-l inspecteze de bacterii în ciubotă.
Juncanii de pripas fac educație sexuală,
Mănâncă vitamine iar iarbă doar când plouă,
Văd filme cu junici ce pasc în pielea goală,
Și pofticioși se duc și rag la câte-o poartă nouă.
De pui un bou la jug, se cheamă maltratare,
Iar caru-l mai zărești, în noapte sus pe cer,
Și, Grigorescu, ar fi pictat în consolare,
Doar șapte stele UE și un umil văcar, șomer.
Ziarul, cine-l citește...?
Cartea mănâncă din scris,
Analfabeți să hrănească,
Cititul să fie numai în vis,
Și foile albe să crească.
Lampa se stinge devreme,
Omul își iese din fire,
Mintea urlă și geme,
Ochiul se mută-n orbire.
Poiana e tristă și goală,
Ziarul, cine-l citește...?
Iocan bocește pe nicovală,
Moromete-n Italia trudește.
Insomnie
Umbra mi-a înțepenit pe ușă,
Râde luna din fântână,
Focul vântură plângând cenușă,
Până ziua încet se-ngână.
Noaptea molfăie o ziuă albă,
Pleoapa-mi leagănă un vis ciudat,
Pe ferestre îmi crește iarbă,
Gându-mi paște pe sub pat.
Mintea-mi rumegă o amintire,
Ochii mi-au făcut de treaz hernie,
Și citesc orbește din psaltire,
Despre îngeri, vis și insomnie.