1  

Ce bine de ei

 

Ce fericire pe orbi,

Nu mai pot să vadă,

Lumea abjectă,

Bătaia din stradă.

 

Nu le e dat să privească,

Omul modern,

Mânia cerească,

Ori incestul matern.

 

Ce bine de ei,

Cu bastonul prin zid,

Căci nu dau de mişei,

Care fur şi ucid.

 

Ochii îmi voi scoate,

Lumea s-o întunec,

Să trăiesc peste noapte,

Nepăsare să adulmec.

 

 


Category: Love poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Ce bine de ei

Date of posting: 24 September 2023

Timp de citire: ~1 min.

Views: 960

Log in and comment!

Other poems by the author

Rătăciri

 

Sub coaste ne crește o iarnă uscată,

Cu carnea de sare și os mineral,

În lume lumina e stinsă, uitată,

Iar bezna lovește în minte letal.

 

Pământul își ține tăcerea adâncă,

Cu rădăcinile-nfipte adânc în ocean,

Iar cerul atârnă ca o pleoapă mai lungă,

Peste un timp măsurat din subteran.

 

Nici umbră, nici rană, veșnic durere,

O ceață ce cade pe umeri încet,

În piept respirăm pucioasă și fiere,

Și totu-i amar, și raiu-i regret.

 

Pe nisip, vântul, porunci noi rescrie,

Cu litere șterse de ploi ca de foc,

Profeți se deșteaptă brusc din trezvie,

Și la tot ce au scris deodată dau foc.

 

Trupul rămâne într-o liniște crudă,

Fără început și fără sfârșit,

Doar gândul purcede, să facă în ciudă,

Țintind într-o stâncă chipul cioplit.

 

Și iarăși, vițelul de aur în forjă așteaptă,

Prin rugul aprins adie doar vântul,

Rătăcirea persistă, iar poama necoaptă,

Viermele-o roade, și-o-nghite pământul.

More ...

Toamna

 

Au început de ieri copacii,

A lor haină să îşi schimbe,

Tremură acum săracii,

Crengile încep să-şi plimbe.

 

A lor frunză verde, mare,

S-a uscat şi-a îngălbenit,

Şi-a început încet să zboare,

Cu un vânt din răsărit.

 

Plouă mult şi e răcoare,

Peste dealuri ceaţa-i deasă,

Pleacă păsări călătoare,

Să-şi găsească altă casă.

 

Toată lumea-i pe ogoare,

De cu ziuă până-n seară,

Strâng recolta în hambare,

Şi duc fructele-n camară.

 

A schimbat natura haina,

Şi-a pus rochie arămie,

Şi-a pus numele de Toamna,

Şi se plimbă pe câmpie.

 

More ...

Visez…

 

Îmi este noaptea albă și pustie,

Și-mi cade mâna pe hârtie,

Condeiu-i relaxat pe călimară,

Cuvântul plânge undeva afară.

 

Mă zgârie baladele pe tâmplă,

Iar inima în alte piepturi cântă,

Îmi smulg privirea-mi hăituită,

Ce-aleargă în a ochilor orbită,

 

Și o aștern pe coala de hârtie,

Să plângă-ntruna poezie,

Să-nece amarul meu și-al lumii,

În pustietatea rece a lunii,

 

Să-mi ardă pielea de nesomn,

Sub pijamaua mea de om,

Să-mi plângă noaptea pe obraz,

Că toate zilele-mi sunt azi,

 

Și tot ce-i azi, va fi să fie,

O lungă zi de  poezie,

În noaptea-mi albă și pustie,

Iar visul nedormit să scrie,

 

Volume întregi, biblioteci,

În lumea lor topit pe veci,

Și-n loc să stau să lecturez,

Cu fața-n sus, doar le visez...

More ...

Orbul din Ierihon

 

De ce m-ai vindecat Iisuse?

Căci mi-ai dat patimă şi chin,

Când văd acum că cele spuse,

Sunt pline de urât şi de venin.

 

De ce m-ai vindecat Lumină?

Să văd în jur că fratele e trist,

Că omul şi oculta sa creştină,

S-a înfrăţit cu antihrist.

 

De ce m-ai vindecat Hristoase?

Să văd războaie în tot locul,

Şi-n oameni suflete răutăcioase,

Ce nu le curăţă nici chiar potopul.

 

De ce m-ai vindecat Tu, Doamne?

Şi-mi laşi puterea de-a vedea,

Cum omului îi cresc demonic coarne,

Şi-ncepe apoi cu Tine a se lupta.

 

Adună Doamne urâtul de prin lume,

Şi fă, ca-n ochii mei să îl absorb,

Iar jertfa mea apoi să se rezume,

În faptul de-a rămâne veşnic orb.

 

 

More ...

Rătăcire

 

Cu fața îndreptată către cer,

Pornii la drum a mia oară,

Picioarele odihnă-mi cer,

Că mersu-mi este ca pe sfoară.

 

Mi-e pasu' atras de stâncă și nisip,

Dar trupul revoltat se abține,

Mă-ntorc în el și calm îi zic:

- Tu, taci... Și mergi cu mine.

 

Popasuri fac doar în abisuri,

Întunecimi cu pasu-mi luminez,

Şi tot ce mișcă prin desișuri,

În mersul meu îi angrenez.

 

Mi-e lesne să m-avânt oriunde,

Dar sufletului nu-i convine,

Și-i zic prin respirări profunde,

- Tu, taci... Și mergi cu mine.

 

Escaladez și piscuri mari de gheață,

Simt ochiul drept ca pe-un far de mare,

Doar gândul încă îmi mai este în viață,

Și mă îndrept spășit spre reîncarnare.

 

Aproape când sublimul să-l ating,

Aud un urlet lung venind din mine,

Și-mi spuse înainte să-l conving,

- Rămâi aici... Tu nu mai vii cu mine!

 

More ...

Nu te-aș fi căutat dacă nu te-aș fi aflat

 

Nu te-aș fi căutat dacă nu te-aș fi aflat,

În mine, când am rostit, iubire, în șoaptă,

Tu, ca un sânge sălbatic și învolburat,

Îmi cobori prin carne, treaptă cu treaptă.

 

Nu te-aș fi căutat dacă nu te-aș fi aflat,

În fiecare bătaie caldă ce încă mă ține,

Căci tu nu ești un vis întâmplător lăsat,

Ci partea mea de cer rămasă în mine.

 

Nu te-aș fi căutat dacă nu te-aș fi aflat,

Printre umbrele nopților adânci,

Acolo unde ursitorile mi-au lăsat,

Un vis în care așteptarea-ți deplângi.

 

Nu te-aș fi căutat dacă nu te-aș fi aflat,

În aroma cafelei ce se ridică ușor,

În fiorul iubirii rămas undeva așezat,

Între căutări și aflări, speranță și dor.

 

Nu te-aș fi căutat dacă nu te-aș fi aflat,

Undeva, mai demult, într-un alt univers,

Și de-un munte de ani, zi de zi am luptat,

Să te învii, ca să stai, lângă mine în vers.

More ...

Poems in the same category

IUBITA MEA

Iubita mea te-am așteptat ,

Sperând co să revii 

Să vezi cărările pustii ,

Pe care ne-am jurat odată...

O dragoste adevărată .

 

În serile când ne găseam ,

Fremătau frunzele în ram .

Raza lunii strălucea ,

Iubita mea .

 

În ochii tăi de viorele ,

Se oglindeau visele mele ,

Te adoram copil cuminte ,

Furat de calde jurăminte ,

 

Dar te-am pierdut în ceața serii ,

Și-a ruginit frunza cărării ,

O stea din cer s-a prăvălit  ,

Iubirea noastră a murit .

 

More ...

POETEI ANA MÂȘLEA

Te știu  de mult din anii de liceu

Cu  părul strâns într-un fileu

Cu ochii plecați în depărtare

Ce fel de castele î-ți construiai oare?

 

Adolescentă  cu ochii mari căprui

Prin vorba-ți dulce tu plăceai oricui

Cu agera -ți privire căutai un răspuns

Dar tragicul destin se păstra ascuns...

 

Sufletul tău avea altă chemare

Și-n  slova scrisă ai răsădit o floare

Ți ai pus iubirea și simțirea în rimă

Deși plecată ești ,ceva tot să rămână...

More ...

PACE

S-a înserat,vântul mai bate,

Se aude un glas de clopot

Ce vine de departe...

Focul în căsuța mică arde

Fumul se destramă în vănt

Cade pacea pe pământ...

More ...

Dacă ai știi cât te iubesc...

Nu ai mai crede ca-s nebuna,

Ca am ceva ce ma omoară,

Eu mai aștept decât un,, buna", 

Sa faci ca totul sa dispară, 

 

Dacă ai știi cât țin la tine, 

Un univers, o-întreagă galaxie, 

Chiar mii de stele sa îmi vina, 

Eu le resping, fiindcă te vreau pe tine. 

 

Nu cred ca știi, de câte ori, 

În vise tu îmi apăreai, 

Erai ca soarele în zori, 

Ce ma-ncalzeai, ma protejai.

 

Nu cred ca știi ce e iubirea, 

Nu știi ce-i în inima mea, 

Nu știi tu care mi-e menirea, 

Te vreau doar în viata mea, 

 

Nu îmi doresc decât cuvinte, 

Sa aibă sens, sa aibă noimă , 

Nu îmi doresc acum romane, 

Nici dagoste numai de formă. 

 

Sa ma iubești, îmi e deajuns, 

Sa știu ca simiți la fel ca mine, 

Sa știu ca toată viata mea, 

Cu tine voi fi chiar de mâine.

 

Dacă ai simții cu adevărat, 

Acea iubire pura, 

Nu ai mai spune ca-s asa, 

Atâta e nebună. 

 

Nebuna poate după tine, 

Nu e obsesie, e doar o dragoste, 

De vrei sa ma-înțelegi atunci e bine, 

Dar tu ma vezi doar ca pe-o pacoste. 

 

De ma întrebi ce e iubirea, 

Cuvintele nu îți vor demonstra nimic,

Stai lângă mine, citeste-mi privirea

Și vei afla totul rapid. 

 

 

More ...

Foamea

 

Mă zgârâie unghia în gât,

Calul mă paşte în iesle,

Mama îmi vorbeşte urât,

Tata mă-njură prosteşte.

 

Piticii pe creier dansează,

Morcovul simt până-n rect,

Papa predici falsează,

Subiectul sărăciei e abject.

 

Musca mă bâzâie în gură,

Caută haleala de ieri,

Pe pâine ung iarăşi untură,

Mă lăfăi ca marii boieri.

 

M-ai toarnă o bere hangiu,

Măcar să umplu un maţ,

Sătul pentru azi să mă ştiu,

Căci mi-e greaţă de atâta cârnaţ.

 

La tomberon e mare bătaie,

Azi s-a aruncat cu potol,

La o parte de aicea tataie,

Căci sună stomacul a gol.

 

Nici mâini de stăpân nu mai am,

Să le muşc turbat şi smerit,

Peste lume jugul înham,

Stăpânul mi-a murit subnutrit.

 

More ...

Mai frumoasă de Laura Stoica în spaniolă

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

 

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

 

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

 

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

 

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

 

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

 

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

 

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

 

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

 

Más hermosa

 

Estás lejos y me tienes.

Un poder inmenso

Me despierto sonriendo todos los días

Que oportunidad de haberte conocido

Durante mucho tiempo no creí en el amor.

 

Quiero quedarme en tu mundo amoroso.

Nunca antes me había enamorado así

La felicidad que recibo

solo quiero vivirlo contigo

Contigo aprendo a amar.

 

Me ves

Más hermosa de lo que sé

me haces sentir

Que soy el centro del mundo

Y me calmas, me calmas, me calmas

con dulces palabras

Mi corazón no quiere mentirle

No quiere que lo olvides.

 

Quiero quedarme en tu mundo amoroso.

Despertar sonriendo todos los días

La felicidad que recibo

 

solo quiero vivirlo contigo

Contigo aprendo a amar.

 

Me ves

Más hermosa de lo que sé

me haces sentir

Que soy el centro del mundo

Y me calmas, me calmas, me calmas

con dulces palabras

Mi corazón no quiere mentirle

No quiere que lo olvides.

 

A veces sin ti

el camino es duro

quisiera que estuvieras conmigo,

Siempre conmigo.

 

La felicidad que recibo

Sólo quiero vivirlo contigo.

 

Me ves

Más hermosa de lo que sé

me haces sentir

Que soy el centro del mundo

Y me calmas, me calmas, me calmas

con dulces palabras

Mi corazón no quiere mentirle

No quiere que lo olvides.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍