Gândurile Domnului despre tine
În palma Lui e scris numele tău,
Sub stelele nopții, sub raze de rău,
Te știe din zori, dinainte de timp,
Ești parte din planul Lui cel mai sublim.
În ochii Lui, ești floare de dor,
Lumina ce crește pe-al vieții ogor,
Când norii se strâng și vântul te-nfrânge,
El suflă speranță, El rana îți strânge.
Nu ești uitat, nici clipă, nici ceas,
El te veghează la fiecare pas,
Și-atunci când te pierzi pe cărări fără drum,
El vine în urmă, te cheamă oricum.
Te vede curat, te vede întreg,
Te vede așa cum tu nici nu înțelegi,
Ești visul Lui viu, ești cântec și har,
Iubirea ce-și are în ceruri altar.
Așadar, nu te teme, nici plânsul, nici vântul,
Căci Domnul cunoaște și pasul, și gândul,
Și-n tot ce-ai să fii, și-n tot ce-ai să ai,
E gândul Lui sfânt – acasă, în Rai.
Poems in the same category
Psalmi - XLII - Încă port păcatul altora în mine
Doamne,
sunt obosit de atâta mizerie străină,
de atâtea răni care nu sunt ale mele,
dar pe care le port în sufletul meu
ca și cum ar fi fost împănate adânc
în carnea mea.
Am primit durerea ca pe un dar,
un dar care nu îmi este al meu,
dar care m-a învățat să simt
fiecare frântură de durere
ca și cum ar fi fost a mea.
Mă tem să las această povară,
căci cum voi înțelege eu, Doamne,
dacă nu trăiesc în străinătatea
celorlalți?
Cum voi ști, cum voi învăța
dacă nu sunt eu însumi
măcar o fărâmă din chinul lor?
Dar nu mai pot, Doamne.
Nu mai pot purta atâtea păcate
care nu sunt ale mele.
Ia-le asupra Ta Doamne,
căci nu sunt vrednic a le purta.
Fă-mă ușor, Doamne,
fă-mă ușor ca o pană
care poate fi luată de vânt
fără ca să lase urme.
Fă-mi liniște în suflet,
și eliberează-mă din străinătatea altora,
și clădește-mi
altfel mântuirea.
Desculț prin hârtie
Sunt umbra tăcută-a unei seri ce coboară,
Un vis rătăcit între noapte și zori,
Un om ce-și așterne pe file ușoară,
Povara tăcerii în vechi scrisori.
Din gânduri mi-am făcut o lume-n cuvinte,
Unde dorul se plimbă desculț prin hârtie,
Și fiecare vers e o rană sau punte,
Spre-o clipă de cer sau o melancolie.
N-am stele în frunte, nici faimă-n privire,
Doar inima plină de focuri nespuse,
Sunt simplu — dar scrisul îmi dă strălucire,
Și-mi poartă tăcerile-n zări nepătrunse.
Corabie în islandeză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Kæra skip, þú svífur í endalausu hafinu,
Til hvaða heimsálfa ætlar þú aftur að þessu sinni,
Hvað bíður þín á næsta áfangastað?
Skip, skip...
Af hverju sagðirðu mér ekki að þér þætti svo gaman að sigla?
Af hverju varaðirðu mig ekki við?
Af hverju, þegar ég sneri baki í þig, í smá stund, fórstu úr höfninni?
Hvernig get ég venst tóminu sem þú skildir eftir mig?
Hvernig mun ég fylla það?
Skip, skip...
Þú varst léttur sem spörfugl,
Ég vona að þú komir aftur ánægðari en þar sem þú fórst,
Ég geri mér grein fyrir að þú varðst að fara
Þannig leið þér
Það var það sem þú hugsaðir.
Við höfðum byggt þig svo vel, úr tré, stýrinu, þilfarinu,
Úr nokkrum seglblöðum,
Ég festi meira að segja akkerið þitt,
Ég veit að það verður ekki auðvelt fyrir þig,
Hafið hefur sínar duttlungar,
Þú veist ekki hverju þú átt von á,
Þegar það verður órólegt og hristir þig í allar áttir,
Hann tekur þig bara á þeim leiðum sem eru honum aðgengilegri,
Þegar það verður erfitt fyrir þig, þegar þú munt finna að þú hefur enga leið til að halda þér á floti,
Vinsamlegast horfðu niður, sjáðu akkerið meðfylgjandi,
Hugsaðu þér að úr fjarlægð, jafnvel í þúsundir kílómetra fjarlægð,
Ég vaki yfir þér, ég hef þig í hjarta mínu,
Það er bara það að þú ert ekki lengur nálægt mér til að sýna þér,
Sannarlega, hversu mikið tenging okkar þýddi,
(Í rökræðutóni)
Láttu þér líða vel, slepptu takinu, gleymdu hver gerði þig,
Á tveimur vikum komumst við ekki einu sinni nálægt,
Ef þú heldur það, þá er það þitt val...
Veistu bara að mér þykir vænt um þig, þess vegna byggði ég þig svo vel,
Sem lokahvatning segi ég við þig: "Þú mátt ekki hræða þig af stormunum sem þú munt lenda í þegar þú ferð yfir hafið. Ekki gleyma því að eftir storminn kemur gott veður."
Skipið:,,Hvað myndirðu gera? Má ég ekki vera einn dag í Rio de Janeiro? Bara einn daginn, það er allt sem ég vil, þá kem ég aftur til þín, ég lofa því!"
Trist, dar adevărat!
Stau pe prispa casei de la țară și vreau cu cineva să povestesc,
Dar n-am o vorbă cui să arunc, că toți satul pe rând îl părăsesc.
Cei tineri au plecat demult prin țări străine pentru un colț de pâine,
Iar cei ce au rămas, au îmbătrânit și se vor duce și ei, ca mâine.
Mă uit la drumul pietruit, rămas în praf așa de zeci de ani,
Dar ce e trist că nu mai vezi pe el, nici vaci dar nici țărani.
În curte sunt multe bălării și n-are cin' să le cosească,
Cândva iarba de pe aici, tata lăsa calul și vaca să o pască.
Copacii sunt plini de multe poame, dar cine să le culeagă,
Cad toate jos la adieri de vânt, iar la furtuni și câte-o creangă.
Fântâna mai are apă de băut, dar n-are cine să o bea,
Că trecătorul demult nu mai oprește, să-si potolească setea.
E atâta liniște în jurul meu, că îmi aud și gândul cum îmi spune,
Să știi c-aici cu toții ați crescut și rând pe rând ați decolat în lume.
În fața mea este o cușcă mică, de unde își arată botul un câine,
Stă liniștit în așteptarea orei, când va primi un coltuc de pâine.
Tresar când ușa se deschide și tata îmi șoptește c-a început războiul,
Și tot din gura lui aud, că la Siret în vamă, trec oamenii precum puhoiul.
Mă uit mirat la el și nu-nțeleg ce vrea să spună cu războiul,
Îmi bate umărul și cu tristețe zice, să știi că rusul pare-a fi gunoiul.
Intrăm în casă imediat, uitând de tot ce-am apucat să scriu,
Și triști privim la știri un interviu și cum o mamă plânge..la sicriu!
Apăsare
E poate altfel ce s-a scris,
Dar slova așternută strigă,
Eu nu mai am nimic de zis,
Şi lumea-ntreagă mă intrigă.
Eu nu mai știu ce mi se-întâmplă,
Sunt prea adesea păcălit,
Și nici sub soare nu fac umbră,
Sunt eclipsat și pustiit.
Picioarele mi-s ferecate,
În minte parcă am un zid,
Încerc adesea a-l răzbate,
Dar pasu-mi este prea timid.
Alerg turbat înspre prăpăstii,
Cu numele deja în catastif,
Doar griji în jurul meu împrăștii,
Și duc întruna o muncă de sisif.
Neîmblânzit mă întorc în grote,
Să mă ascund de tot ce e uman,
Departe de cutume și marote,
De omul lacom și viclean.
Psalmi - XLII - Încă port păcatul altora în mine
Doamne,
sunt obosit de atâta mizerie străină,
de atâtea răni care nu sunt ale mele,
dar pe care le port în sufletul meu
ca și cum ar fi fost împănate adânc
în carnea mea.
Am primit durerea ca pe un dar,
un dar care nu îmi este al meu,
dar care m-a învățat să simt
fiecare frântură de durere
ca și cum ar fi fost a mea.
Mă tem să las această povară,
căci cum voi înțelege eu, Doamne,
dacă nu trăiesc în străinătatea
celorlalți?
Cum voi ști, cum voi învăța
dacă nu sunt eu însumi
măcar o fărâmă din chinul lor?
Dar nu mai pot, Doamne.
Nu mai pot purta atâtea păcate
care nu sunt ale mele.
Ia-le asupra Ta Doamne,
căci nu sunt vrednic a le purta.
Fă-mă ușor, Doamne,
fă-mă ușor ca o pană
care poate fi luată de vânt
fără ca să lase urme.
Fă-mi liniște în suflet,
și eliberează-mă din străinătatea altora,
și clădește-mi
altfel mântuirea.
Desculț prin hârtie
Sunt umbra tăcută-a unei seri ce coboară,
Un vis rătăcit între noapte și zori,
Un om ce-și așterne pe file ușoară,
Povara tăcerii în vechi scrisori.
Din gânduri mi-am făcut o lume-n cuvinte,
Unde dorul se plimbă desculț prin hârtie,
Și fiecare vers e o rană sau punte,
Spre-o clipă de cer sau o melancolie.
N-am stele în frunte, nici faimă-n privire,
Doar inima plină de focuri nespuse,
Sunt simplu — dar scrisul îmi dă strălucire,
Și-mi poartă tăcerile-n zări nepătrunse.
Corabie în islandeză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Kæra skip, þú svífur í endalausu hafinu,
Til hvaða heimsálfa ætlar þú aftur að þessu sinni,
Hvað bíður þín á næsta áfangastað?
Skip, skip...
Af hverju sagðirðu mér ekki að þér þætti svo gaman að sigla?
Af hverju varaðirðu mig ekki við?
Af hverju, þegar ég sneri baki í þig, í smá stund, fórstu úr höfninni?
Hvernig get ég venst tóminu sem þú skildir eftir mig?
Hvernig mun ég fylla það?
Skip, skip...
Þú varst léttur sem spörfugl,
Ég vona að þú komir aftur ánægðari en þar sem þú fórst,
Ég geri mér grein fyrir að þú varðst að fara
Þannig leið þér
Það var það sem þú hugsaðir.
Við höfðum byggt þig svo vel, úr tré, stýrinu, þilfarinu,
Úr nokkrum seglblöðum,
Ég festi meira að segja akkerið þitt,
Ég veit að það verður ekki auðvelt fyrir þig,
Hafið hefur sínar duttlungar,
Þú veist ekki hverju þú átt von á,
Þegar það verður órólegt og hristir þig í allar áttir,
Hann tekur þig bara á þeim leiðum sem eru honum aðgengilegri,
Þegar það verður erfitt fyrir þig, þegar þú munt finna að þú hefur enga leið til að halda þér á floti,
Vinsamlegast horfðu niður, sjáðu akkerið meðfylgjandi,
Hugsaðu þér að úr fjarlægð, jafnvel í þúsundir kílómetra fjarlægð,
Ég vaki yfir þér, ég hef þig í hjarta mínu,
Það er bara það að þú ert ekki lengur nálægt mér til að sýna þér,
Sannarlega, hversu mikið tenging okkar þýddi,
(Í rökræðutóni)
Láttu þér líða vel, slepptu takinu, gleymdu hver gerði þig,
Á tveimur vikum komumst við ekki einu sinni nálægt,
Ef þú heldur það, þá er það þitt val...
Veistu bara að mér þykir vænt um þig, þess vegna byggði ég þig svo vel,
Sem lokahvatning segi ég við þig: "Þú mátt ekki hræða þig af stormunum sem þú munt lenda í þegar þú ferð yfir hafið. Ekki gleyma því að eftir storminn kemur gott veður."
Skipið:,,Hvað myndirðu gera? Má ég ekki vera einn dag í Rio de Janeiro? Bara einn daginn, það er allt sem ég vil, þá kem ég aftur til þín, ég lofa því!"
Trist, dar adevărat!
Stau pe prispa casei de la țară și vreau cu cineva să povestesc,
Dar n-am o vorbă cui să arunc, că toți satul pe rând îl părăsesc.
Cei tineri au plecat demult prin țări străine pentru un colț de pâine,
Iar cei ce au rămas, au îmbătrânit și se vor duce și ei, ca mâine.
Mă uit la drumul pietruit, rămas în praf așa de zeci de ani,
Dar ce e trist că nu mai vezi pe el, nici vaci dar nici țărani.
În curte sunt multe bălării și n-are cin' să le cosească,
Cândva iarba de pe aici, tata lăsa calul și vaca să o pască.
Copacii sunt plini de multe poame, dar cine să le culeagă,
Cad toate jos la adieri de vânt, iar la furtuni și câte-o creangă.
Fântâna mai are apă de băut, dar n-are cine să o bea,
Că trecătorul demult nu mai oprește, să-si potolească setea.
E atâta liniște în jurul meu, că îmi aud și gândul cum îmi spune,
Să știi c-aici cu toții ați crescut și rând pe rând ați decolat în lume.
În fața mea este o cușcă mică, de unde își arată botul un câine,
Stă liniștit în așteptarea orei, când va primi un coltuc de pâine.
Tresar când ușa se deschide și tata îmi șoptește c-a început războiul,
Și tot din gura lui aud, că la Siret în vamă, trec oamenii precum puhoiul.
Mă uit mirat la el și nu-nțeleg ce vrea să spună cu războiul,
Îmi bate umărul și cu tristețe zice, să știi că rusul pare-a fi gunoiul.
Intrăm în casă imediat, uitând de tot ce-am apucat să scriu,
Și triști privim la știri un interviu și cum o mamă plânge..la sicriu!
Apăsare
E poate altfel ce s-a scris,
Dar slova așternută strigă,
Eu nu mai am nimic de zis,
Şi lumea-ntreagă mă intrigă.
Eu nu mai știu ce mi se-întâmplă,
Sunt prea adesea păcălit,
Și nici sub soare nu fac umbră,
Sunt eclipsat și pustiit.
Picioarele mi-s ferecate,
În minte parcă am un zid,
Încerc adesea a-l răzbate,
Dar pasu-mi este prea timid.
Alerg turbat înspre prăpăstii,
Cu numele deja în catastif,
Doar griji în jurul meu împrăștii,
Și duc întruna o muncă de sisif.
Neîmblânzit mă întorc în grote,
Să mă ascund de tot ce e uman,
Departe de cutume și marote,
De omul lacom și viclean.
Other poems by the author
Prima
Schimb zeci de mii de vorbe
Dar vorbesc numai cu mine,
Singura mea speranta
Este binele de maine
Si sincer , am prea multe ganduri negre
Ma compar in veselie doar cu pompele funebre.
Dar cu toate astea ,
Incerc sa-mi pastrez echilibrul
Sa rezist tentatiei
De-a nu mai lupta cu timpul
Acest permanent nefavorabil
Monstru care-nghite sentimente,
Dorinte si vise neimplinite.
Un izvor de lacrimi
Ce nu seaca niciodata
Ce dezgroapa o amintire
De lume de mult uitata.
O traire care nu mai lasa
Loc nici de cuvinte
Foc etern aprins in graba
Intretinut de minte.
Un sir lung de palpitatii doar de la o privire
As vrea sa simti doar o secunda
Ce simt eu pentru tine.
Mersul Edenului, Izolarea Bolii
Amărâta-i a noastră inima
Cea care mângâie conștiința
Și-și exprimă concepțiile necoapte,
Că și orologiul ce se roade ușor
Că să spună melos cântecul neastâmpărat și
Transcendent asupra trăirilor pământeșți.
Tu, cel cu îndemnarea divină de a compune
Pricepi să-ți pătrunzi în tegumente
Ce timp bovinele zbieră
Și te închini suveranului ceresc
Pentru încă un prilej.
Încăperea ornată cu specul vestit care răsfrânge înfățișarea unei ființe lipsită de caracteristici corporale, un trup ce este sprijinit de pardoseală ce se frământă domol asupra ale ei membrane. Aceeași pardoseală ce Îi glăsuiește o compoziție separată de argoul sărac spânzurat de a ei limba.
Anatomia lor se desface înrăutățit de oasele care mai de mult se cuprindeau că și cum erau chiar acelasi neam. Ultima lor bucătură este suspendată de ai ei dinți, prevezi dulcea salvare și ca o dorința ce s-a amestecat cu trupul Domnului Ceresc încăperea strălucește și reflectoarele se prefac în ochi. Înainte de a te scapă, cel divin îți rostește
-De ai fi știut că o barieră nu e evidențierea stingerii, ai fi mai avut al tău craniu.
Recitaluri - ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU
Iisuse Hristoase, Duhule Sfinte
dă-ne nouă pâinea
cea de toate zilele.
Ajută -ne Doamne să ne îndreptăm
de la fapte rele
ca să scăpăm.
Nu ne lăsa Doamne
Cel rău să ne ia;
Să ne ducem crucea
Sub povara Ta.
Încheiere
I. Un drum scurt am avut
Dar frumos
Un trecut iubitor am avut
Și foarte luminos
II. Nu mă așteptam
Ca aici sa se termine
Eu tot speram
Că relația o să mai ție
III. Eu acum nu te acuz
Nu e vina ta
Dar după cum sa spus
Aici sa terminat
IV. Eu încă sper in viitor
Să reluăm ce am făcut
Și cu un mic noroc
Să îndeplinim ceea ce am spus
V. Eu nu o sa te uit
Și o să te iubesc mereu
Așa cum ne-am târguit
Că viitorul va fi greu
VI. Nu am putut face mai mult
Să fie lung și minunat
Timpul care am spus
Că o să fie de durat
VII. Cu un viitor înainte
Ne-am gândit
Să-l înființăm nu doar din cuvinte
Fapta cea de dobândit
VIII. Locul unde ne-am propus
Să ne fim alături mereu
El o sa fie compus
In inima mea mereu
IX. O sa te țin minte toată viața
Tu ai avut și ai aceea iubire
Care mi-a arătat calea
De amintiri servite
X. Știu că ești convins
Că nu vei fi schimbat
Știu că va fi greu de învins
Timpul împreună format
XI. Amintiri oricum o să rămână
Într-un colț de inimă fărmat
Deja nu se mai fărâmă
Inima pentru un alt stricat
XII. Tu îmi ai încrederea
Până la sfârșit de viață
Eu promit să te iubesc
Până nu o sa mai fac față
XIII. Când o să cedez
Nu o sa mai știi de mine
Eu o sa acordez
Locul altei fete înafara de mine
XIV. Când nu o să-mi mai auzi numele
Să știi că am dispărut
Când o să vrei să-mi cauți sufletele
Deja o sa mă știi ca un sărut
XV. Un sărut dulce dar rece
Va fi în gândul tău
Atunci când îți voi trece
Prin sufletul tau
XVI. Nopți întregi o să plâng cu îngerii
Pentru a-mi alina durerea
Din cauza alegerii
In care nu îmi stă la îndemână puterea
XVII. Mult timp o să-mi fie gândul la asta
Dar nu am ce sa fac
Oricum nu pot sa las
Iubirea care ma apăsat
XVIII. Simt un gol acum
Căci nu te am aproape
Mereu când ne întâlnim pe drum
O sa te simt departe
XIX. O să știu că nu îmi mai aparții
Că nu mai am grijă de tine
Să nu mai faci prostii
Care o să rămână în ruine
XX. Poezia asta poate duce la nesfârșit
Dar nu mai pot continua plângând
Eu știu că te iubesc încins
Sau bine zis.. terminând
XXI. Terminând un mic capitol
Dar poate va continua
Clipele formate în pericol
Pentru a ne putea vedea...
Autor: Anonima S..
Schimbarea
Am fost la mare,
Așteptând o schimbare,
A fost doar o imprimare,
O simt ca pe o separare,
Este ca o repetare,
Pare doar o ocupare,
Dar este o modificare.
Ger
Luna soare stele cer
Toate m au innecat in ger
Si cand incep sa ma plang
Nimeni nu ma asculta,
Toti imi spun ca din nimic ma frang.
Cu gandul ca ii deranjez am ramas
In camera mea m am retras
Gerul inca ma bantuie
Parca ar incerca sa ma gatuie
Nu stiu ce sa fac
Vreau doar sa va fac pe plac
Voi incerca de acum
Sa ma impac cu gerul..oarecum
Prima
Schimb zeci de mii de vorbe
Dar vorbesc numai cu mine,
Singura mea speranta
Este binele de maine
Si sincer , am prea multe ganduri negre
Ma compar in veselie doar cu pompele funebre.
Dar cu toate astea ,
Incerc sa-mi pastrez echilibrul
Sa rezist tentatiei
De-a nu mai lupta cu timpul
Acest permanent nefavorabil
Monstru care-nghite sentimente,
Dorinte si vise neimplinite.
Un izvor de lacrimi
Ce nu seaca niciodata
Ce dezgroapa o amintire
De lume de mult uitata.
O traire care nu mai lasa
Loc nici de cuvinte
Foc etern aprins in graba
Intretinut de minte.
Un sir lung de palpitatii doar de la o privire
As vrea sa simti doar o secunda
Ce simt eu pentru tine.
Mersul Edenului, Izolarea Bolii
Amărâta-i a noastră inima
Cea care mângâie conștiința
Și-și exprimă concepțiile necoapte,
Că și orologiul ce se roade ușor
Că să spună melos cântecul neastâmpărat și
Transcendent asupra trăirilor pământeșți.
Tu, cel cu îndemnarea divină de a compune
Pricepi să-ți pătrunzi în tegumente
Ce timp bovinele zbieră
Și te închini suveranului ceresc
Pentru încă un prilej.
Încăperea ornată cu specul vestit care răsfrânge înfățișarea unei ființe lipsită de caracteristici corporale, un trup ce este sprijinit de pardoseală ce se frământă domol asupra ale ei membrane. Aceeași pardoseală ce Îi glăsuiește o compoziție separată de argoul sărac spânzurat de a ei limba.
Anatomia lor se desface înrăutățit de oasele care mai de mult se cuprindeau că și cum erau chiar acelasi neam. Ultima lor bucătură este suspendată de ai ei dinți, prevezi dulcea salvare și ca o dorința ce s-a amestecat cu trupul Domnului Ceresc încăperea strălucește și reflectoarele se prefac în ochi. Înainte de a te scapă, cel divin îți rostește
-De ai fi știut că o barieră nu e evidențierea stingerii, ai fi mai avut al tău craniu.
Recitaluri - ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU
Iisuse Hristoase, Duhule Sfinte
dă-ne nouă pâinea
cea de toate zilele.
Ajută -ne Doamne să ne îndreptăm
de la fapte rele
ca să scăpăm.
Nu ne lăsa Doamne
Cel rău să ne ia;
Să ne ducem crucea
Sub povara Ta.
Încheiere
I. Un drum scurt am avut
Dar frumos
Un trecut iubitor am avut
Și foarte luminos
II. Nu mă așteptam
Ca aici sa se termine
Eu tot speram
Că relația o să mai ție
III. Eu acum nu te acuz
Nu e vina ta
Dar după cum sa spus
Aici sa terminat
IV. Eu încă sper in viitor
Să reluăm ce am făcut
Și cu un mic noroc
Să îndeplinim ceea ce am spus
V. Eu nu o sa te uit
Și o să te iubesc mereu
Așa cum ne-am târguit
Că viitorul va fi greu
VI. Nu am putut face mai mult
Să fie lung și minunat
Timpul care am spus
Că o să fie de durat
VII. Cu un viitor înainte
Ne-am gândit
Să-l înființăm nu doar din cuvinte
Fapta cea de dobândit
VIII. Locul unde ne-am propus
Să ne fim alături mereu
El o sa fie compus
In inima mea mereu
IX. O sa te țin minte toată viața
Tu ai avut și ai aceea iubire
Care mi-a arătat calea
De amintiri servite
X. Știu că ești convins
Că nu vei fi schimbat
Știu că va fi greu de învins
Timpul împreună format
XI. Amintiri oricum o să rămână
Într-un colț de inimă fărmat
Deja nu se mai fărâmă
Inima pentru un alt stricat
XII. Tu îmi ai încrederea
Până la sfârșit de viață
Eu promit să te iubesc
Până nu o sa mai fac față
XIII. Când o să cedez
Nu o sa mai știi de mine
Eu o sa acordez
Locul altei fete înafara de mine
XIV. Când nu o să-mi mai auzi numele
Să știi că am dispărut
Când o să vrei să-mi cauți sufletele
Deja o sa mă știi ca un sărut
XV. Un sărut dulce dar rece
Va fi în gândul tău
Atunci când îți voi trece
Prin sufletul tau
XVI. Nopți întregi o să plâng cu îngerii
Pentru a-mi alina durerea
Din cauza alegerii
In care nu îmi stă la îndemână puterea
XVII. Mult timp o să-mi fie gândul la asta
Dar nu am ce sa fac
Oricum nu pot sa las
Iubirea care ma apăsat
XVIII. Simt un gol acum
Căci nu te am aproape
Mereu când ne întâlnim pe drum
O sa te simt departe
XIX. O să știu că nu îmi mai aparții
Că nu mai am grijă de tine
Să nu mai faci prostii
Care o să rămână în ruine
XX. Poezia asta poate duce la nesfârșit
Dar nu mai pot continua plângând
Eu știu că te iubesc încins
Sau bine zis.. terminând
XXI. Terminând un mic capitol
Dar poate va continua
Clipele formate în pericol
Pentru a ne putea vedea...
Autor: Anonima S..
Schimbarea
Am fost la mare,
Așteptând o schimbare,
A fost doar o imprimare,
O simt ca pe o separare,
Este ca o repetare,
Pare doar o ocupare,
Dar este o modificare.
Ger
Luna soare stele cer
Toate m au innecat in ger
Si cand incep sa ma plang
Nimeni nu ma asculta,
Toti imi spun ca din nimic ma frang.
Cu gandul ca ii deranjez am ramas
In camera mea m am retras
Gerul inca ma bantuie
Parca ar incerca sa ma gatuie
Nu stiu ce sa fac
Vreau doar sa va fac pe plac
Voi incerca de acum
Sa ma impac cu gerul..oarecum