1  

August și Mai!

Ea s-a născut în luna lui August

Iar eu în luna Mai, numită și florar,

În timp găsindu-ne unul pe altul

Într-un frumos oraș, zis legendar.

 

Și eu și ea studenți în Iașul drag

Doi visători în astă lume strâmbă,

Veniți din sat către oraș la învățat

Ca mai târziu s-avem o bună slujbă.

 

Cum te-am zărit ceva s-a întâmplat

Și n-am mai fost deloc sigur pe mine,

Și am simțit cum inima a luat-o razna

Sărind de la 60 către 100 și mai bine.

 

Atunci seama mi-am dat ce se petrece

Cu corpul meu și ale mele sentimente,

Pe care nișcând nu le-am trăit 'nainte

La întâlniri cu alte fete, acum studente.

 

Pe gânduri n-am mai stat prea mult

Și repede timid i-am declarat iubire,

A fost puțin surprinsă de vorba mea

Și mi-a cerut un timp pentru gândire.

 

N-am așteptat prea mult răspunsul

Și-a doua zi am invitat-o la plimbare,

Tare fericit am fost să-mi spună..da

Iar vorba ei căzând ca binecuvântare.

 

De-aici până să devenim îndrăgostiți

Și mai apoi s-o rog să fie a mea soție,

A fost un timp destul de lung și greu

Pân'amândoi am spus un da..la primărie.

 

Frumoasă-mi este luna lui August

Dar mai frumoasă este aleasa mea,

Sărbătorim în Mai, dar și de Gustar

Și-n vals purtăm cu noi....fericirea!

 

 

 

 

 

 

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online August și Mai!

Data postării: 23 august 2024

Vizualizări: 189

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Acelasi vis

Usor sa trec, sa razam capul,
Incet sa plec, ca vine altul!
Am doar o zcuza tu zeci le ai
Sa fiu eu calm, asa-mi ziceai.

 

Desart privesc, dar nu de tot,
Sunt eu la rind, doar eu astept.
Sa fiu acum, dar poate miine?
Sa nu ma las, va fi si bine!

 

Si timpul zboara, tot mai rar,
Minute, clipe, ca zile-mi par.
Repet in glas, te vad in somn,
Acelasi vis in monoton.

 

Zaresc ciudat, imi zgirii ochii
De tine vreau ca sa m-apropii
Pasesc grabit - doar inainte
Acelasi vis - tulbur la minte.

 

Cind nori-apar, ragaz doresc
Un inceput imi construiesc.
Tu nu stiai ce simt si eu!
Acelasi vis, un curcubeu.

Mai mult...

Die Geschichte von Ze und Lebe in einer traurigen Welt (iii) // Ze&Lebe; Nachwirkungen

Față de precedenta secvență, câteva luni au trecut
Lebe a căpătat înfățișarea și caracterul personajului mut
Majoritatea timpului pe Ze tratându-l ca pe un necunoscut
Nici măcar o vorbă, nici măcar un salut.

Din fericire, Ze a început să realizeze
Sursa durerii, ba chiar a inceput să o studieze
Si să o trateze.
Si încet-încet răsad de fericire să-și planteze
În adâncul sufletului.
Ze înțelege astfel legile trecutului:

Tot ce a trecut, tot ce ai avut și tot ce ai crezut
Acum se află într-un al tărâm, unul pierdut
Si dispărut
Într-un tărâm poate displăcut, insă absolut.

Regretele au fost, sunt și vor fii permanente
Însă niciodata nu vor fii omnipotente
Așa că Ze își adună milioanele de fragmente
Din fostele sentimente
Aducându-și aminte de câteva momente
Si de câteva stări de spirit ce acum sunt absente.
Prin minte îi trec gânduri violente
Necăjirile îi sunt abundente
Însă cu ajutorul ale orchestrei 20 de instrumente,
Ale pachetului 20 de medicamente
Ze face față acestor raționamente.

În trecut, Ze pentru Lebe murea
Cu moartea cunoștință să facă putea
Si de un fir de ață de asupra abisului se ținea
Însă adevărul este ca Lebe pe Ze îl deținea.
Lui Ze foarte tare nu îi păsa
Pentru că în totalitate nu înțelegea
Însă la urma urmei, toată greutatea
A devenit evidentă odata cu distrugerea
Si realizarea.

În trecut, Ze era ignorant,

Insă acum asupra viitorul său este total gerant.

-steinkampf

Mai mult...

Nostalgie

Un cer de târzie toamnă,

Neînsorit, cu lacrimile-n nori, 

Crează nostalgie Doamnă

Și gândul acesta iți dă fiori.

 

Un ochi discret printr-o fereastră

Înalță privirea și vocea în cânturi,

Imaginând culoarea-i albastră

Deasupra unei verde păduri.

 

Paleta de culori a vieții

Ți-aduce în simțuri trăire,

Vise frumoase în orele nopții

Trezite-n chemări de iubire.

 

Optimist este voalul gândirii

Și-ncerci să ocolești o oglindă.

Să nu se mai schimbe vrerea firii

Fugind de anii ce stau la pândă.

 

Ce poți aștepta de la un cer în noapte

Când o dorință-n suflet te frământă.

Cuvinte îndrăznind ca să le spui în șoapte

Dar Eu-ul și-al tău spirit le înfruntă.

 

Cu inima-n emoții palpitând,

Privirea-ți caută în zări lumina

Iar zorii zilei noaptea îngenunchind,

Supusă-i gândului ce poartă vina.

Mai mult...

Aubade pentru pian

Acea sonată izvorăște din dorința ta

de a explora o anumită idee muzicală.

Mă uit la "The Sky", o capodoperă

pictată cu foarfeca de Henri Matisse,

în timp ce te ascult. Acele păsări albe,

care se înalță, se aseamănă cu niște

hieroglife în mișcare. Pare atât de diferită

această duminică, în zorii zilei și

în secreția de lumină a soarelui,

ce pare că vrea să se ascundă!

Câteva raze aurii țes o pânză pentru

a crea noi spirale de viață

complexe și atrăgătoare. ‘Visele care

se ridică și îngerii care cad’ este tema piesei tale de pian.

Acest timp neobișnuit se balansează

făcând sincronism cu albirea treptată a părului tău.

Două foarfecuțe Mizutani par să fie uitate

pe un scaun similar cu cele care se găsesc

în saloanele de coafură. Dar salonul nostru

este destinat să fie un loc de întâlnire

pentru numeroși artiști.

 

Casa are scări în spirală care

duc până la Strada Singurătății. Duminicile

nu sunt importante pentru noi,

dar cred că ar trebui să fie,

din moment ce ele servesc

ca un memento pentru oameni.

Ei pot avea, astfel, mai mult timp pentru

rugăciune și pentru meditație în biserici, mai ales.

 

Acea ușă, care închide camera ta secretă,

se mișcă, spulberând tăcerea.

Din când în când, eu totuși aud

notele pianului tău dispărând în aer.

Ele sunt precum pașii de pe holul nostru ; sunt fugitive.

 

Este o nouă duminică, dar lacrimi vechi

curg din ochii albi ai norilor. Deși plouă torențial,

prietenii nu vor să rateze momentul în care

pot să te audă cântând la pian.

Notele scrise de tine pe caietul de muzică seamănă

cu niște hieroglife antice.

Sunetele pianului strălucesc.

Nu ți-am spus niciodată cât de mult te iubesc în zori,

atunci când mă trezesc și te văd dormind lângă mine.

În fiecare dimineață, sentimentul renaște din nou

din cenușa zilei de ieri.

 

Poezie de Marieta Maglas

 

Poezia este publicata in OPA.

Mai mult...

Prima fata

Privirea ei, ochii albaștri

Parca cerul îmi zâmbea

Si șopteau mereu într-una

Nu ma uita, nu ma uita

 

O zi trecea, alta venea

Focul, mai tare ardea

Și povesteau și își spuneau

Nu ma uita, nu ma uita

 

Ea perfectă, el nu prea

Avea vicii ce-l oprea

Insa focul nu înceta

Ea îl uita, el aștepta

 

Ani insa au trecut

N-a fost asa cum au vrut

Ea sa dus, el n-a stiut

Ca îl uita, dar aștepta

 

Vremea lor a și apus

Nimic nu-și mai aveau de spus

Ea fericită, el nu prea

Ea îl uitase, el murea

Mai mult...

Mi-e dor

Mi-e dor de ce eram pana sa ajung sa iubesc...

Mi-e dor sa simt ca traiesc..

Eram fericita si ma bucuram de orice..

Pana sa te intalnesc pe tine si sa distrugi tot ce tine de mine..

Acum nu mai stiu ce inseamna sa zambesti cu adevarat

Ce inseamna sa traiesti..

Cum te-am iubit eu nu o va face nimeni..

Din moment ce am ajuns sa las totul.. doar pentru tine..

Te iubesc azi.. cu siguranta si maine..

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Îmi cânt..iubirea!

Îmi cânt prin vers iubirea,

Găsită împreună pe pământ,

La tine am aflat ce-i fericirea,

Când ne-am unit prin legământ

 

Eu dimineața prin rugăciune,

Înalț mulțumiri Celui de Sus,

La Domnul cer înțelepciune,

Sănătate și iertare de la IIsus

 

Îmi place să fii lângă mine,

Să îți șoptesc că te iubesc,

S-aștept răspunsul de la tine,

Și eu...ăsta-i cuvântul cel doresc

 

Ador să mergem la plimbare,

Prin locuri, ce amintiri trezesc,

Pe unde eu ți-am furat sărutare,

Simțind cum mă îndrăgostesc

 

Seara în liniște cinăm și povestim,

Unul altuia prin câte am trecut,

De-a fost ușor sau greu zâmbim,

Și bucuroși o-luăm de la-nceput

 

Zilele grele devin mult mai ușoare,

Când cel de  lângă tine e perechea,

Iar dragostea nu are cum să zboare,

Când e iubire, respect și la

bârfeli...nu pleci urechea!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

 

Mai mult...

Firul de ață!

Te-am întâlnit și am visat frumos,

Și kilometri mulți am mers pe jos,

Pe tine să te văd și să-ți vorbesc,

Și poate un sărut dulce primesc

 

Pe calendar cu spor tăiam zilele,

Iar noaptea rămâneam cu stelele,

Doar lor le vorbeam de al meu dor,

Sperând că timpul trece mai ușor

 

Când ziua revederii era aproape,

Somnul venea târziu în noapte

Și din flăcăul brav și curajos,

Eu deveneam un băiețel sfios

 

Atent eram la cumpărat florile,

Grijă având cum aleg culorile,

Să-ți placă și să văd zâmbetul tău,

Trimis să-mi lumineze chipul meu

 

Plimbările ținându-te de mână,

Pe veci în amintiri o să-mi rămână,

Iar întâiul sărut furat pe înserat,

Tot timpul în poezie l-am cântat

 

Țin minte cum planuri ne făceam,

Și cum nimic atunci noi nu aveam,

Doar două inimi bătând la unison,

În ritmul dragostei, pe-același ton

....................................

 

Atunci și-așa a început iubirea noastră,

Și an de an am fost atenți să crească,

Iar când necazuri au apărut în viață,

Noi am știut să împletim...firul de ață!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

Mai mult...

Fericirea!

Dacă vei veni și pe la mine

Să știi că te aștept de mult,

Am auzit că ți se zice fericire

Nu te cunosc, chiar de-s adult

 

Aș vrea să te invit să povestim

Să-ntreb și să primesc răspuns,

De ce doar pe la unii tu ajungi?

Iar pentru mulți tu te-ai ascuns?

 

Nu sper să aflu foarte multe

Dar totuși vreau să îți vorbesc,

Să-ți cer să-mi dai puțin noroc

Și poate jumătatea mi-o găsesc

 

Nu mica-fost a mea mirare

Că cineva mi-a șters lacrima,

Și mi-a șoptit doar eu s-aud

E lângă tine, deschide-ți inima

 

Atunci în jur atent eu am privit

Și am văzut unde-mi este iubirea,

Atât de-aproape, era colega mea

Și uite-așa mi-am aflat fericirea

 

Ce greu ne este uneori în viață

Când dragostea nu o găsești,

Și cât de fericit poți să trăiești

Când ai jumatea, pe care o iubești!

 

 

 

 

 

Mai mult...

Tu, Românie dragă!

Nu știu de ce un ochi îmi plânge 

Acum în zi de Mare Sărbătoare, 

Iar lacrima amară mi se prelinge

 Pe chipul suferind care mă doare. 

 

Dar văd că celălalt mă-ndeamnă 

Să nu-mi pierd speranța-n oameni, 

Că, doar omul poate aduce bucurie 

Chiar dacă printre ei există fameni. 

 

Greu pot să spun ce se întâmplă 

Și cum în mine se bat două păreri, 

Una ce crede că ăsta este viitorul 

Și alta, că drumul nu duce nicăieri. 

 

Sunt întrebat ce cred de țara mea 

Și ce aș vrea cu ea să se întâmple, 

Doar spun că mi-aș dori-o vindecată 

Că trupu-i e brăzdat de răni multiple. 

 

Și le mai zic că-s mândru că-s român 

Și că trăiesc demult pe-acest meleag, 

Și nimeni nu va putea țara să-mi fure 

Cât roșu, galben și albastru e-al nostru steag!

 

La mulți ani, România!

La mulți ani, Români !

Cezar, membru Societatea Scriitorilor Români 

Mai mult...

La izvor!

Sui pe cărarea-ngustă către izvor,

Că n-am mai fost tocmai de-un an,

Cu greu pășesc și-mi târâi un picior,

Ce rupt a fost, lovit de-un bolovan

 

Dar cum aș putea să nu mă duc,

Și apa să o gust, fruntea să-mi ud,

Să mă întind pe iarba de sub nuc,

Umbră să simt și ciripitul să-l aud

 

Mă voi ascunde apoi după stâncă,

Poate-am noroc să văd vreo capră,

În jur o să-mi pun flori de brâncă,

Și liniștit o voi aștepta să treacă

 

Până ce capra va veni să se adape,

Voi admira feeria pădurii de foioase,

Nu voi lăsa privirii nimic să-i scape,

Scrutând peisajul unei țări frumoase

........................................

Ziua s-a scurs spre soare-apune,

Și capra nu am văzut-o să coboare,

Pădurea mi-a vorbit, să pot a spune,

Feriti copacii, ca drujba..să nu-i doboare!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

Mai mult...

Valul!

Mirat și fascinat mă uit la ea

Cât de albastră poate să fie,

Deloc n-o văd că ar fi neagră

Cum s-a-nvățat la geografie

 

Privesc cum valul bate stânca

Și-n mii de stropi el se desface,

Din larg nisip, alge  și scoici aduce

Plaja dezbracă haina și se reface

 

Soarele-mi trimite violeta

Și-mi bronzează pielea albă,

Când mă ard fug sub umbrelă

Și mă răcoresc cu bere-n halbă

 

Desigur în fața mea e apa mării

Și mult îmi place s-ascult valul,

Simt cum ne spune o poveste

Ce n-o-nțeleg nici eu, nici malul!

 

 

Mai mult...