Ce-i fericirea?
M-am întrebat ades ce-i fericirea
Și unde oare aș putea să o găsesc,
Că nimeni nu mi-a dat răspuns
Și tare mi-aș dori s-o întâlnesc.
Dar unde să mă duc în lumea asta
În cele patru zări din geografie,
S-o aflu, să mi-o sădesc în suflet
Și-apoi din gram să fac...o mie.
Dar poate fericirea fi în grame?
Și s-o găsesc întinsă pe tarabă?
Mă tem că nu se vinde la cântar
S-o cumpăr și s-o pitesc în tolbă.
Pe drumul meu din întâmplare
Am întâlnit un om mergând agale,
Care cu multă-nțelepciune-a spus
Că fericirea e-n iubire și nu-n parale.
Atunci, răspunsul imediat mi-am dat
Că trebuie să dăruiesc iubire din iubire,
Și doar așa,cum moșul înțelept a zis
Iubind, vei nimeri...calea spre fericire!
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Zugun
Data postării: 3 august 2024
Comentarii: 2
Vizualizări: 426
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
regrete
Le numesc regrete dar le consider amintiri
Primele prietenii și iubiri.
Primele mele sentimente și trăiri,
Rămân niște vechi amintiri.
Regret timpul pierdut și iubirea oferită,
De voi fiind doar irosită și folosită.
Cu ochii plânși ce privesc în mare,
Plutind mari regrete n zare.
Voi oameni meschini,fără niciun destin,
M ați tratat ca pe un om ieftin și străin.
Cu iubire falsa m ați primit,
Și cu ura voastră m ați izgonit.
Noapte când vine și stelele apar,
Regretele cresc în mintea mea bizar,
Cuvintele dansand de dor,
Fara niciun strigat de ajutor.
de preja maria
Poate
Poate așa vrea Dumnezeu
Să pot cunoaște iubirea cea adevărată
Înțelegând privirea ei senină și frumoasă,
Ori mai degrabă să-mi traducă
Într-un târziu că dragostea există ...
Nu cum o știu eu din trecutul meu confuz,nefericit,defunct demult
Ci cum îmi spune El acum,
De Dumnezeu e vorba,
Prin ochii celei mai frumoase femei din lume,
Vasilica!
Ohhhh voi sărmani cei ce citiți aceste mici versete de amor,
Veți spune că autorul,adică eu aș fi nebun
Sau mai degrabă mincinos...
Deloc,tot ce vă scriu este doar adevarul ce stă ascuns de multă vreme,
Prins într-un vis ce nu-i ușor de prins
Căci visele sunt vise orice-ai face
Și zboară când noaptea dispare iar ziua le și desface..
Urâtă ești tu tristă rece realitate,
Fară iubire viața-i chin,suspin
Și sărăcie sau mai degrabă moarte...
(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Fara muza
Roua caldă, curgătoare ce-o înșir pe fața mea,
Cînd pe foia ca mătasea, mă încrunt cuvînt să pun,
E din suflet, ca izvorul, amețit de-o stinsă stea,
Ce e mut și nu mă lasă gândurile să-mi adun.
Mă tot umple de imagini și mă face să tresar,
Dar stiloul mi se rupe și nu pot nimic a scri,
Iar creionul, undeva, e pierdut într -un sertar
Si un altu-n loc de dânsul, astăzi, nu voi mai găsi.
Vântul geme în fereastră, focu-n sobă mă mângâie,
Iar pe fruntea mea se lasă umbre slabe și pustii,
Unde zboar-a mele vise, nime-n lume, n-o să știe;
Numai ție-ți spun - de vii.
Vorbe…
Azi lumea îți va spune-n mod firesc,
Că nu sunt bun, că-s cam ciudat,
Și nu sunt dintr-un os domnesc,
Ci din popor sunt scăpătat...
Și multe vorbe vor veni șiroaie,
Ocări și bârfe, și sudalme,
Să-ți curgă prin ureche ca o ploaie,
Ba chiar ca să te ia la palme.
Tu, taci, și lasă-i slobozi să înșire,
Povești și amenințări duium,
Că-atâta timp, cât noi avem iubire,
Nimic nu ne va sta în drum.
Căci vorbele se spulberă în vânt,
Ca frunza arsă-n miez de toamnă,
Iar noi purtați de-aceleași legământ,
Vom ține pruncii nostri-n palmă.
Ne-or judeca, dar fără de temei,
Căci poartă-n suflet numai ură,
Eu, însă simt, cum ochii mei,
Îți sorb iubirea gingașă și pură.
Și-or trece anii, vânturi vor mai fi,
Obrajii vor culege niscai riduri,
Că-n lumea asta plină de stihii,
Doar dragostea ridică ziduri,
Și nu-i destinul scris de gura rea,
Nici soarta frântă de blesteme,
Și-atâta timp cât palma mea,
Cuprinsă este în a ta, nu ne vom teme.
NU VREAU
Nu vreau să plec, nu vreau să plâng,
Vreau numai sufletul să-mi frâng,
Să simt în colțul ochiului din turn,
Eternitatea cosmică a zeului diurn...
Nu vreau să mor și să mă rătăcesc,
Vreau doar să fiu un excelsior ceresc,
Să fiu eu cel care, prin zborul lui, atestă,
Mișcarea astrelor, mecanica celestă...
Nu vreau ca universul, -ce-l pe care-l știu-,
Să fie-adânc, lipsit de stele și pustiu,
Vreau, ca pe catifeaua cea albastră,
Să cos și diamante și safire, laolaltă...
Nu vreau să fiu eu timpul ce impune,
Vreau doar puterea de a-l descompune,
Să număr un mileniu ca pe o secundă,
Să-mi fie trecerea prin univers fecundă...
Nu vreau să fiu un veșnic călător,
Vreau să creez un cosmic nor,
Din praful stelelor care s-au stins,
Vreau înlesnire vieții și cuprins...
Magie
Știi,
de-ai fi lângă mine-acum,
Te-aș ține strâns de mână,
Al meu să fii!
Să nu mai pleci,
Măcar...o săptămână.
Aș construi pentru-amândoi,
O lume fermecată,
Cu luna, soarele și noi
Și cu "A fost odată..."
Te-aș desena-ntr-un colț de suflet
Și te-aș păstra o veșnicie,
De n-ai fi Tu,
te-aș inventa
Și viața s-ar schimba-n magie.
regrete
Le numesc regrete dar le consider amintiri
Primele prietenii și iubiri.
Primele mele sentimente și trăiri,
Rămân niște vechi amintiri.
Regret timpul pierdut și iubirea oferită,
De voi fiind doar irosită și folosită.
Cu ochii plânși ce privesc în mare,
Plutind mari regrete n zare.
Voi oameni meschini,fără niciun destin,
M ați tratat ca pe un om ieftin și străin.
Cu iubire falsa m ați primit,
Și cu ura voastră m ați izgonit.
Noapte când vine și stelele apar,
Regretele cresc în mintea mea bizar,
Cuvintele dansand de dor,
Fara niciun strigat de ajutor.
de preja maria
Poate
Poate așa vrea Dumnezeu
Să pot cunoaște iubirea cea adevărată
Înțelegând privirea ei senină și frumoasă,
Ori mai degrabă să-mi traducă
Într-un târziu că dragostea există ...
Nu cum o știu eu din trecutul meu confuz,nefericit,defunct demult
Ci cum îmi spune El acum,
De Dumnezeu e vorba,
Prin ochii celei mai frumoase femei din lume,
Vasilica!
Ohhhh voi sărmani cei ce citiți aceste mici versete de amor,
Veți spune că autorul,adică eu aș fi nebun
Sau mai degrabă mincinos...
Deloc,tot ce vă scriu este doar adevarul ce stă ascuns de multă vreme,
Prins într-un vis ce nu-i ușor de prins
Căci visele sunt vise orice-ai face
Și zboară când noaptea dispare iar ziua le și desface..
Urâtă ești tu tristă rece realitate,
Fară iubire viața-i chin,suspin
Și sărăcie sau mai degrabă moarte...
(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Fara muza
Roua caldă, curgătoare ce-o înșir pe fața mea,
Cînd pe foia ca mătasea, mă încrunt cuvînt să pun,
E din suflet, ca izvorul, amețit de-o stinsă stea,
Ce e mut și nu mă lasă gândurile să-mi adun.
Mă tot umple de imagini și mă face să tresar,
Dar stiloul mi se rupe și nu pot nimic a scri,
Iar creionul, undeva, e pierdut într -un sertar
Si un altu-n loc de dânsul, astăzi, nu voi mai găsi.
Vântul geme în fereastră, focu-n sobă mă mângâie,
Iar pe fruntea mea se lasă umbre slabe și pustii,
Unde zboar-a mele vise, nime-n lume, n-o să știe;
Numai ție-ți spun - de vii.
Vorbe…
Azi lumea îți va spune-n mod firesc,
Că nu sunt bun, că-s cam ciudat,
Și nu sunt dintr-un os domnesc,
Ci din popor sunt scăpătat...
Și multe vorbe vor veni șiroaie,
Ocări și bârfe, și sudalme,
Să-ți curgă prin ureche ca o ploaie,
Ba chiar ca să te ia la palme.
Tu, taci, și lasă-i slobozi să înșire,
Povești și amenințări duium,
Că-atâta timp, cât noi avem iubire,
Nimic nu ne va sta în drum.
Căci vorbele se spulberă în vânt,
Ca frunza arsă-n miez de toamnă,
Iar noi purtați de-aceleași legământ,
Vom ține pruncii nostri-n palmă.
Ne-or judeca, dar fără de temei,
Căci poartă-n suflet numai ură,
Eu, însă simt, cum ochii mei,
Îți sorb iubirea gingașă și pură.
Și-or trece anii, vânturi vor mai fi,
Obrajii vor culege niscai riduri,
Că-n lumea asta plină de stihii,
Doar dragostea ridică ziduri,
Și nu-i destinul scris de gura rea,
Nici soarta frântă de blesteme,
Și-atâta timp cât palma mea,
Cuprinsă este în a ta, nu ne vom teme.
NU VREAU
Nu vreau să plec, nu vreau să plâng,
Vreau numai sufletul să-mi frâng,
Să simt în colțul ochiului din turn,
Eternitatea cosmică a zeului diurn...
Nu vreau să mor și să mă rătăcesc,
Vreau doar să fiu un excelsior ceresc,
Să fiu eu cel care, prin zborul lui, atestă,
Mișcarea astrelor, mecanica celestă...
Nu vreau ca universul, -ce-l pe care-l știu-,
Să fie-adânc, lipsit de stele și pustiu,
Vreau, ca pe catifeaua cea albastră,
Să cos și diamante și safire, laolaltă...
Nu vreau să fiu eu timpul ce impune,
Vreau doar puterea de a-l descompune,
Să număr un mileniu ca pe o secundă,
Să-mi fie trecerea prin univers fecundă...
Nu vreau să fiu un veșnic călător,
Vreau să creez un cosmic nor,
Din praful stelelor care s-au stins,
Vreau înlesnire vieții și cuprins...
Magie
Știi,
de-ai fi lângă mine-acum,
Te-aș ține strâns de mână,
Al meu să fii!
Să nu mai pleci,
Măcar...o săptămână.
Aș construi pentru-amândoi,
O lume fermecată,
Cu luna, soarele și noi
Și cu "A fost odată..."
Te-aș desena-ntr-un colț de suflet
Și te-aș păstra o veșnicie,
De n-ai fi Tu,
te-aș inventa
Și viața s-ar schimba-n magie.
Alte poezii ale autorului
Mi-e greu!
Mi-e greu să zic, că-mi este greu
Dar și mai greu, că-mi e ușor,
Când timpul trece și ani adun
Să-i scad nu pot, nu sunt trișor
Mi-e greu s-afirm că-s înțelept
Având ani buni de carte-n spate,
Cu toate astea greu îmi răspund
Unde mă-ndrept și-ncotr-o parte
Mi-e tare greu când ești departe
Și-abia aștept să-ți simt suflarea,
Chiar dacă uneori greu recunosc
Când dau de greu îmi ești salvarea
Mi-e greu când te văd supărată
Și lacrima amară ți se prelinge,
Atunci cu greu mi-aleg cuvinte
Dar știu că dragostea învinge
Tare ușor este când ai aproape
Ființa dragă pe care o iubești,
Și-n tot ce faci prezent e Domnul
E semn Divin și Lui...Să-i mulțumești!
August și Mai!
Ea s-a născut în luna lui August
Iar eu în luna Mai, numită și florar,
În timp găsindu-ne unul pe altul
Într-un frumos oraș, zis legendar.
Și eu și ea studenți în Iașul drag
Doi visători în astă lume strâmbă,
Veniți din sat către oraș la învățat
Ca mai târziu s-avem o bună slujbă.
Cum te-am zărit ceva s-a întâmplat
Și n-am mai fost deloc sigur pe mine,
Și am simțit cum inima a luat-o razna
Sărind de la 60 către 100 și mai bine.
Atunci seama mi-am dat ce se petrece
Cu corpul meu și ale mele sentimente,
Pe care nișcând nu le-am trăit 'nainte
La întâlniri cu alte fete, acum studente.
Pe gânduri n-am mai stat prea mult
Și repede timid i-am declarat iubire,
A fost puțin surprinsă de vorba mea
Și mi-a cerut un timp pentru gândire.
N-am așteptat prea mult răspunsul
Și-a doua zi am invitat-o la plimbare,
Tare fericit am fost să-mi spună..da
Iar vorba ei căzând ca binecuvântare.
De-aici până să devenim îndrăgostiți
Și mai apoi s-o rog să fie a mea soție,
A fost un timp destul de lung și greu
Pân'amândoi am spus un da..la primărie.
Frumoasă-mi este luna lui August
Dar mai frumoasă este aleasa mea,
Sărbătorim în Mai, dar și de Gustar
Și-n vals purtăm cu noi....fericirea!
Dă-mi Doamne!
Dă-mi Doamne înțelepciune
Să pătrund în gândul omului,
Nu pentru-a afla ceva secrete
Și, să mă feresc de forța răului.
Dă-mi Doamne multă răbdare
Si-mi stopează a mea pornire,
Fă-mă blând precum e mielul
Și părtaș în Cer...la nemurire.
Dă-mi în casă Doamne bogăție
Dar, nu bani, averi și doar iubire,
Să pot dărui și face fapte bune
Din ce-am strâns și este ispitire.
Dă-mi și mie Doamne sănătate
Și în trup și-n mintea-mi rătăcită,
Iar când cad Te rog, Tu mă ridică
Și ferește-mă s-alunec în ispită.
Nu-mi da Doamne cât pot duce
Că sunt pe pământ copilul Tău,
Doamne, doar trimite-mi încercări
Să mă-ndrept...pe drumul meu.
Epigrame!
Trenul!
Merg pe cale cu săgeata
Din Moldova-n București,
Mă uit cât de iute-i roata
Și zic..trenule..căruță ești!
Covid!
Am să-l rog pe nea Vasile
Că e membru de partid,
Să m-ajute cu-a lui pile
Măști să cumpăr..de Covid!
Cândva în sat!
E seară iar în satul meu natal,
Și umbra e din ce în ce mai lungă,
Iar soarele se duce după deal,
Să-apună, ca mâine să-neajungă
Pe drum trec istoviți țaranii,
Venind pe jos de pe ogoare,
Ei sub căciuli își ascund anii,
Și fețele ridate, arse de soare
În fața lor agale merg vitele,
Sătule, târându-și greu ugerele,
La muls ele vor umple donițele,
La schimb primindu-și tainurile
La porți pe bănci stau babele,
Cu mâna-n vânt semne făcând,
Chemându-și către curte vitele,
Ce se găsesc amestecate-n cârd
Pe ulițe copiii joacă-o miuță,
Cu-o minge din cârpe cusută,
Din când în când câte-o căruță,
Și-n urma ei legată, trasă, o văcuță
E ora când în sat se simt mirosuri,
Venite din casa gospodinelor,
Mâncăruri gătite, stropite cu sosuri,
Ce vor fi servite cu drag la cină soților
Și-n fiecare casă se-aude rugăciune,
Rostită de cei ce au ajuns acasă,
Ei mulțumesc și fac o plecăciune,
Și rând pe rând se pun la masă
Aminte îmi aduc și nu am cum să uit,
Când tata-ntreba pe fiecare-n parte,
Dacă la școala noi lecția-am știut,
Și cum el ne-ndemna să învățăm carte
Din sat la studii, departe am plecat,
Armata am făcut-o sub tricolor,
Prin școli m-am pregătit și educat,
Iar în armată am învățat, cuvântul dor
Acum mă-ntorc mai rar ca altădat'
Pe drum nu-i recunosc pe tineri,
Necunoscut am devenit în sat,
Și simt că timpul n-a-iertat...pe nimeni!
În drumeție!
Am fost și am urcat pe munte
Acum când toamna fură frunza,
Pădurea rămâne goală și pustie
Iar pe poet nu-l mai ajută muza
Ajung lângă izvorul cristalin
Unde adesea setea-mi potolesc,
M-așez pe iarba rece și uscată,
Și-mi pun un pled să nu răcesc
Privesc cerul acoperit de nori
De unde-aud vuiet de avioane,
De-acolo cineva se uită și la noi
Și ne ascultă vorba-n telefoane
Îmi mut privirea către vale
Și văd frumoasa panoramă,
Este orașul meu de suflet
Aflat după pădurea de aramă
E seară și s-a făcut răcoare
Așa că mă îndrept spre casă,
A fost o drumeție ,,sănătoasă"
Și-acum flămând..voi sta la masă!
Mi-e greu!
Mi-e greu să zic, că-mi este greu
Dar și mai greu, că-mi e ușor,
Când timpul trece și ani adun
Să-i scad nu pot, nu sunt trișor
Mi-e greu s-afirm că-s înțelept
Având ani buni de carte-n spate,
Cu toate astea greu îmi răspund
Unde mă-ndrept și-ncotr-o parte
Mi-e tare greu când ești departe
Și-abia aștept să-ți simt suflarea,
Chiar dacă uneori greu recunosc
Când dau de greu îmi ești salvarea
Mi-e greu când te văd supărată
Și lacrima amară ți se prelinge,
Atunci cu greu mi-aleg cuvinte
Dar știu că dragostea învinge
Tare ușor este când ai aproape
Ființa dragă pe care o iubești,
Și-n tot ce faci prezent e Domnul
E semn Divin și Lui...Să-i mulțumești!
August și Mai!
Ea s-a născut în luna lui August
Iar eu în luna Mai, numită și florar,
În timp găsindu-ne unul pe altul
Într-un frumos oraș, zis legendar.
Și eu și ea studenți în Iașul drag
Doi visători în astă lume strâmbă,
Veniți din sat către oraș la învățat
Ca mai târziu s-avem o bună slujbă.
Cum te-am zărit ceva s-a întâmplat
Și n-am mai fost deloc sigur pe mine,
Și am simțit cum inima a luat-o razna
Sărind de la 60 către 100 și mai bine.
Atunci seama mi-am dat ce se petrece
Cu corpul meu și ale mele sentimente,
Pe care nișcând nu le-am trăit 'nainte
La întâlniri cu alte fete, acum studente.
Pe gânduri n-am mai stat prea mult
Și repede timid i-am declarat iubire,
A fost puțin surprinsă de vorba mea
Și mi-a cerut un timp pentru gândire.
N-am așteptat prea mult răspunsul
Și-a doua zi am invitat-o la plimbare,
Tare fericit am fost să-mi spună..da
Iar vorba ei căzând ca binecuvântare.
De-aici până să devenim îndrăgostiți
Și mai apoi s-o rog să fie a mea soție,
A fost un timp destul de lung și greu
Pân'amândoi am spus un da..la primărie.
Frumoasă-mi este luna lui August
Dar mai frumoasă este aleasa mea,
Sărbătorim în Mai, dar și de Gustar
Și-n vals purtăm cu noi....fericirea!
Dă-mi Doamne!
Dă-mi Doamne înțelepciune
Să pătrund în gândul omului,
Nu pentru-a afla ceva secrete
Și, să mă feresc de forța răului.
Dă-mi Doamne multă răbdare
Si-mi stopează a mea pornire,
Fă-mă blând precum e mielul
Și părtaș în Cer...la nemurire.
Dă-mi în casă Doamne bogăție
Dar, nu bani, averi și doar iubire,
Să pot dărui și face fapte bune
Din ce-am strâns și este ispitire.
Dă-mi și mie Doamne sănătate
Și în trup și-n mintea-mi rătăcită,
Iar când cad Te rog, Tu mă ridică
Și ferește-mă s-alunec în ispită.
Nu-mi da Doamne cât pot duce
Că sunt pe pământ copilul Tău,
Doamne, doar trimite-mi încercări
Să mă-ndrept...pe drumul meu.
Epigrame!
Trenul!
Merg pe cale cu săgeata
Din Moldova-n București,
Mă uit cât de iute-i roata
Și zic..trenule..căruță ești!
Covid!
Am să-l rog pe nea Vasile
Că e membru de partid,
Să m-ajute cu-a lui pile
Măști să cumpăr..de Covid!
Cândva în sat!
E seară iar în satul meu natal,
Și umbra e din ce în ce mai lungă,
Iar soarele se duce după deal,
Să-apună, ca mâine să-neajungă
Pe drum trec istoviți țaranii,
Venind pe jos de pe ogoare,
Ei sub căciuli își ascund anii,
Și fețele ridate, arse de soare
În fața lor agale merg vitele,
Sătule, târându-și greu ugerele,
La muls ele vor umple donițele,
La schimb primindu-și tainurile
La porți pe bănci stau babele,
Cu mâna-n vânt semne făcând,
Chemându-și către curte vitele,
Ce se găsesc amestecate-n cârd
Pe ulițe copiii joacă-o miuță,
Cu-o minge din cârpe cusută,
Din când în când câte-o căruță,
Și-n urma ei legată, trasă, o văcuță
E ora când în sat se simt mirosuri,
Venite din casa gospodinelor,
Mâncăruri gătite, stropite cu sosuri,
Ce vor fi servite cu drag la cină soților
Și-n fiecare casă se-aude rugăciune,
Rostită de cei ce au ajuns acasă,
Ei mulțumesc și fac o plecăciune,
Și rând pe rând se pun la masă
Aminte îmi aduc și nu am cum să uit,
Când tata-ntreba pe fiecare-n parte,
Dacă la școala noi lecția-am știut,
Și cum el ne-ndemna să învățăm carte
Din sat la studii, departe am plecat,
Armata am făcut-o sub tricolor,
Prin școli m-am pregătit și educat,
Iar în armată am învățat, cuvântul dor
Acum mă-ntorc mai rar ca altădat'
Pe drum nu-i recunosc pe tineri,
Necunoscut am devenit în sat,
Și simt că timpul n-a-iertat...pe nimeni!
În drumeție!
Am fost și am urcat pe munte
Acum când toamna fură frunza,
Pădurea rămâne goală și pustie
Iar pe poet nu-l mai ajută muza
Ajung lângă izvorul cristalin
Unde adesea setea-mi potolesc,
M-așez pe iarba rece și uscată,
Și-mi pun un pled să nu răcesc
Privesc cerul acoperit de nori
De unde-aud vuiet de avioane,
De-acolo cineva se uită și la noi
Și ne ascultă vorba-n telefoane
Îmi mut privirea către vale
Și văd frumoasa panoramă,
Este orașul meu de suflet
Aflat după pădurea de aramă
E seară și s-a făcut răcoare
Așa că mă îndrept spre casă,
A fost o drumeție ,,sănătoasă"
Și-acum flămând..voi sta la masă!
Zugun