Ce-i fericirea?
M-am întrebat mereu ce-i fericirea
Și unde aș putea să o găsesc,
Că nimeni nu mi-a dat răspuns
Și tare mi-aș dori s-o întâlnesc.
Dar unde să mă duc în lumea asta
În cele patru zări din geografie,
S-o aflu, să mi-o sădesc în suflet
Și-apoi din gram să fac...o mie.
Dar oare fericirea este în grame?
Și aș putea s-o cumpăr la tarabă?
Mă tem că nu se vinde la cântar
În aur s-o plătesc, s-o bag în tolbă.
În drumul meu cu multă căutare
Am întâlnit un om bătrân în cale,
Care cu multă-nțelepciune-a-spus
Că fericirea e-n iubire și nu-n parale.
Atunci, răspunsul imediat mi-am dat
Că trebuie să dăruiesc iubire din iubire,
Și doar așa,cum moșul înțelept a zis
Copile, vei trăi și înțelege...cuvântul...
fericire!
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Zugun
Дата публикации: 3 августа
Комментарий: 2
Просмотры: 191
Комментарий
Стихи из этой категории
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în olandeză
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Kunnen we het beeld herbekijken van een persoon die ons tien jaar geleden inspireerde?
Ja, we moeten het gewoon willen,
Ja, als het een positieve invloed op ons had,
Ja, als het ons motiveerde,
Ja, als hij ons zou kunnen begrijpen (de meeste mensen kunnen dat niet),
Ja, als ze ons iets van haar karakter, de schoonheid van haar ziel en haar passies kon overbrengen,
Ja, als ik nog steeds zucht van vreugde, kijkend naar haar foto's,
Ja, als ze ons sprakeloos liet over hoe uniek haar ideeën waren (een ervan verraste me echt in alle opzichten),
Ja, als ze wist hoe ze ons haar standpunt kon laten zien,
Ja, als ze ons een miljardste deel van haar gaven kon geven,
Ja, als ze ons besmette met haar gelach, haar vriendelijkheid en haar wensen,
Ja, als u denkt dat het u ten goede heeft veranderd, dat u rijker bent geworden (moreel, ethisch, emotioneel),
Ja, als hij je niet in de steek liet, vertrouwde hij je liever, hij dacht niet dat hij zijn tijd zou verspillen zonder resultaat te boeken.
Ja, als jij zijn vertrouwen ook niet hebt beschaamd,
Ja, als hij wist hoe hij ons ambities kon bijbrengen en deze kon vergroten gedurende de periode dat we elkaar kenden,
Ja, als we ontdekken dat er niet veel waren zoals zij,
Ja, als hij echt om morele waarden gaf, hoe kan ieder mens dan een betere, zachtere, zorgzamere en aangenamere versie van zichzelf bereiken?
Ja, als ik elke keer dat ik haar zag altijd dezelfde opwinding had, maakte het niet uit dat ze werd bespat met modderig regenwater, dat ze momenten had waarop ze zenuwachtiger was, dat ze boos werd, dat ze moe was, dat ze griep had en we niet langer konden genieten met dezelfde voortreffelijke karaktereigenschappen,
Ja, als de aan haar gerichte gedachten vrucht zouden dragen in ons hart,
Ja, als ze niet een vreemde was, was ze meer dan dat, je voelde dat je dichter bij haar kwam, ze was als een vriendin of een oudere zus,
Ja, als je elke dag een stapje hoger zou gaan, met haar hulp,
Ja, als hij alles met zoveel kalmte en passie kon bouwen dat je echt niet kunt reageren als je erover nadenkt,
Ja, als je denkt dat je niet tevergeefs geprobeerd zou hebben indruk op haar te maken,
Ja, ouderdom betekende in haar geval echt schoonheid, ze was veel dikker in haar jeugd, maar ze had de wil om af te vallen, ze had de tijd om eventuele gebreken die haar in zichzelf hinderden op te lossen, om ons allemaal te verrassen op haar vijftigste ,
Ja, het zou echt de moeite waard zijn geweest om mee te doen aan een realityshow als "Roemenen hebben talent",
Ja, omdat ik het woord 'talent' ter sprake heb gebracht, heb ik van haar geleerd dat zoiets niet bestaat, we ontvangen geen enkel talent en nemen het niet mee naar de andere wereld, het talent dat ze toonde was verworven vaardigheid, het resultaat van een aantal gebruikelijke,
Ja, toen ik viel (struikelde), wist hij hoe hij me overeind moest helpen,
Ja, als je haar nog steeds kon zien op de stoep, op de markt, bij concerten, op het gemeentehuis, in het stadion, terwijl ze zeventig jaar oud zou zijn.
Ja, ik wil haar graag nog een keer zien...
Mijn lieve vrouw (en de initialen C.P.) die 7 jaar lang meer op een oudere zus voor mij leek (ongeveer 42 jaar ouder), toen moest jij ook weg, er kwam weer een fase aan. Je bleef als een raadsel in mijn onderbewustzijn, ik weet tot op de dag van vandaag niet eens hoe je had gewild dat ik was, wat je graag had willen laten zien, maar je bleef daar ergens, op de lijst van 'Vrouwen'. van 10 en van 10 mannen", alsof het uit een 10-klasse show komt.
Vergeef mijn onhandigheid in alles, maar het was niet expres, maar ik heb het ijskoud, mijn hart klopt, ik heb hartkloppingen, ik zweet soms koud, soms warm, het is alsof ik niet genoeg lucht binnen kan krijgen mijn longen als ik de persoonlijkheid bewonder, de inspanningen, alles wat je me liet zien, en ik, gezien mijn gebrek aan vaardigheid sindsdien, kon je niets anders laten zien dan wat je altijd zag.
Asa sun eu
Este vorba despre mine
Greu înțeleasă de oamenii de rând
Complicata de iubit pentru începători
Lăudată de oamenii puri și uneori,
Alungata de răutățile, nespasarile lor
Cât pot să iubesc?
Mă dăruiesc trup și suflet
Dar mulți preferă doar niște bucăți
Poate te întrebi de ce,
De ce continui să fiu la fel?
Chiar de pic la pământ,
De rămân mereu doar scrum...
Aleg să fiu eu, aleg să le dovedesc
Că oricând de mult încearcă ei, eșuează mereu
Din cauza nepăsării lor, neatenției.
Se dedică doar un timp, iar după uită,
Uită de unde au început,
Uită de scopul lor.
Eu evoluez, nu-mi fac schimbări
Nu sunt o haină pe care o porți doar un timp
Nu sunt o floare ce după schimbarea anotimpului se va ofili
Sunt un suflet ce mereu va dovedi
Ca încă exista oameni puri, dar greu de prețuit
Sunt a ceea lumina, ce mereu te va aștepta
La sfârșitul tunelui, chiar de vei eșua
Sunt acea ploaie caldă, de stai de drag în ea
Sunt acel pământ de pășești cu picioarele goale
Fără frică de bătături.
Pot fii și furtuna, greu de crezut
Pot fii fulgerul ce te poate zdrobi
Pot fii apusul când tu aștepți un răsărit
Aș putea fii și singurul tău sărut plăcut.
Tu de-ți controlul, eu îți spun cum sa conduci!
Mistuie foc
Iubito-ascultă rătăcirile din mine
Atins de patimă ființa ta e tot
Cresc însetate rădăcinile spre tine
Stârnite-n inimă bat clopote de foc
Un infinit ascund privirile divine
Răsare soarele sclipind din ochii tăi
Lumina curge înflorind zile senine
Oprește mut în contemplare timpu-n loc
Șoptește zâmbetul pe buzele rubine
Obrazul tremură sub purpura de foc
Urmele caută să vindece suspine
Mă colorează în albastru dulce joc
Vioara glasului aprinde poezie
Arcușul mângâie oceanele de foc
Sunetul corzillor vibrează cristaline
Tristețea fumegă primindu-și antidot
Vrăjește freamătul petalelor caline
Mâinile picură în vene aprig foc
Topește lacătul durerilor peline
Îmbată sufletul miresmele de soc
Ne-am întâlnit între bătăile de inimi
Ne-am despărțit între hotarele de foc
A mai rămas praful cărunt al amintirii
Visele zboară împletind absurdul mort
Și-atunci nu pot
Se-aprinde soare năucind rutina ștearsă
Privind lumina m-am strivit de ochii tăi
Stau încercând să mă dezleg fără de șansă
Pictat e zâmbetul arzând în ochii mei
Nu pot vorbi și-atunci mă tac pe-o foaie mută
Aștern prefață într-o umbră de roman
Nu pot să merg și-atunci mă umblu fără urmă
Se-ndoaie pașii rătăcind drumul spre mal
Nu pot fugi și-atunci îngheț unde m-aruncă
Tălpile caută pământ fundamental
Nu pot să curg și-atunci mă torn lipit de stâncă
Să-mi caut rece drumul veșted rațional
Nu pot privi și-atunci mi-e orb dorul ce-asmută
Închis în ochi sub pleoape-i roșu ireal
Nu pot să zbor înțepenit lipsindu-mi cârmă
Absurdul caută prezentul ideal
Și-atunci nu pot fără de ieri să-mi caut mâine
Nu pot să azi când nu e zâmbet pe fundal
Nu pot să fiu dacă îmi ești doar o secundă
Și-atunci nu pot nici să trăiesc nici să dispar
Testament pentru el
O iubire dispărută ,ce doar ieri mă fericea,
Iar azi privesc doar la un om ce mă nimicea.
M -ai lovit atât de tare, cu a ta forță arzătoare,
Ce din muza ta m-ai făcut azi o simplă scriitoare.
Nu mai uit ce am iubit ,dar iubesc ce m-a rănit,
Iar tu mi-ai pus în piept doar o bucata de granit.
Nu plâng, nu zbier, nu strig după niciun ajutor,
Dar pentru mine ai devenit doar un restitutor.
Tu cu simpla ta privire mi-ai luat iubirea,culoarea și speranța,
Și mi-ai dat la schimb doar nesiguranța.
Mai vreau doar un ultim glas plăpând ca să-ți aud,
Să te obișnuiesti că de astăzi eu numai te exclud.
Iubirea a durat asemenea-i o arzătoare vară,
Și m-a rănit adânc asemenea-i o fiară.
Mai vreau să trag o ultima țigară,
Sunt pregătită să gust din a vieții cafea amară.
Aș vrea să pleci,să fugi și,te rog,tu să mă uiți,
Și să nu tragi te rog niciodată de oamenii răniți.
Mai iartă câteodată și chiar atunci iubesti,
Și uită suflete curate să vrei să le rănești.
Puteam sa jur ca tu, te vei lipi la loc...
Si lumea ma stia destul de bine
Caci nu eram atribuit doar unui bloc…
Cand te-au desprins, din dragoste de mine,
Puteam sa jur ca tu te vei lipi la loc…
Atat de tare am crezut in tine,
Atat de tare am crezut in noi…
Ca nu ma asteptam sa ne zdruncine
Un simplu strop cazut din alte ploi.
Si m-am trezit in mijlocul furtunii…
De frica si de teama, amutit,
Mi-as fi dorit sa fiu cum au spus unii,
In lantul tau, un caine asmutit.
N-am vrut sa-ti spun ramai, caci de iubire
Te simti chiar si cu vina tot mereu legat,
Chiar daca uneori, prin ratacire,
Te vezi adesea parca obligat
S-asculti povestile parca mai bune,
Sa ratacesti si-a altora poteci,
Sa crezi ca totul e mai bun in lume
Decat poveastea-n in care tu petreci.
Nu te acuz, vreau doar sa-ti spun ca daca,
In drumul meu ceva, ca despicat,
Cumva m-ar fi trimis pe alta cale,
Nici daca ar fi fost justificat,
Din dragoste de tine, din iubire,
N-as fi facut un pas, n-as fi tradat,
Cat flacari se zbateau intr-o mocnire
Si ploaia dintre noi n-a incetat….
Другие стихотворения автора
Dorul!
Vreau să te văd fericită,
Cu cine ești acum,
Am crezut că-mi ești iubită,
Dar ne-am pierdut pe drum
Credeam în sensul unic,
Cu mers doar înainte,
N-ai respectat nimic,
Din ce ne-am pus în minte
Nu știu unde-am greșit,
Sau poate nu,
M-acuz că n-am simțit,
Ce rece ai fost tu
Eu mă gândeam la viitor,
Și la copii făcuți cu tine,
Tu ai ales un alt decor,
Crezând, că-așa-i mai bine
Dacă cumva nu-ți va fi bine,
Și de mine ți-aduci aminte,
Să știi că dorul pentru tine,
Rămâne-aprins și e fierbinte
Voi aștepta un timp să treacă,
Și focul inimii, poate îl sting,
Să-mi vindec boala cardiacă,
Și un nou dor, să-ncerc...s-aprind!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
La școală!
Aștern în fața voastra ca prefața,
Un adevăr și-un mod de viață,
Voința și munca ce-am depus,
Și-n toate am avut, sprijin de Sus
Aminte îmi aduc cu mare bucurie,
Și de a mea frumoasă copilărie,
Când mama mea, în sat croitoreasa,
M-a învațat să merg eu și la coasă
Dar tot a mea măicuță bună,
Îmi tot spunea lună de lună,
Doar cine-nvața mai mereu,
Va fi el ajutat de Dumnezeu
Prin clasele primare am trecut,
Și alfabetul să--l învat, mi-a plăcut,
Chiar dacă uneori împins la spate,
Eu în ghiozdan am purtat carte
În clasa-ntâi și-a două am învățat,
De lampă seara m-am ajutat,
Curent electric în casă nu aveam,
Și doar curent și frig venit din geam
Ziua mergeam cu vitele pe luncă,
Când iarba începea să crească,
Iar seara învățam cu mama carte,
Știind că doar așa voi avea parte
Cu mine mama a muncit din greu,
Ca eu să fiu un premiant mereu,
Și am avut și șnur albastru pus,
Prin sat mergeam semeț, cu capul sus
Năzbâtiile toate erau făcute zilnic,
Mereu spuneam că n-am greșit nimic,
Dar mama nu era prea ușor păcălită,
Și îmi dădea constant porția mărită
Clasele primare le-am terminat,
Și la liceu la Dorohoi am aplicat,
Era o școală de urmat și învățat,
Și profil de mate-fizică-am urmat
Ușor nu prea mi-a fost aici deloc,
Și zilnic mă plângeam că n-am noroc,
Iar în cămin, în internat am fost cazat,
Și zi de zi eu la cantină am mâncat
La început totul părea prea greu,
Pentr-un copil timid cum eram eu,
Acasă aș fi vrut să mă întorc la toți,
Dar mama înțeleaptă a zis..nu poți
Văzând că nu e cale de întors defel,
Am încercat din greu să fiu altfel,
Zilnic spunàndu-mi să nu chiulesc,
Și pe ai mei părinți, să-i răsplătesc
Ușor, ușor m-am adaptat din mers,
Și negativul din minte, mi l-am șters,
Zilnic eu învățam și meditații luam,
Și după masă, eu atletismul practicam
Și din copilul fără vreo perspectivă,
Am devenit omul cu multă inițiativă,
Cu rezultate bune și mult realism,
Și cu medalii obținute..la atletism
Liceul din păcate nu a durat o veșnicie,
Unde-au fost clipe minunate și feerie,
Colegi frumoși, adolescenți dotați,
Cu-n scop în viață și bine educați
Examenele au fost luate toate,
Cu note bune și pe realitate,
Iar în final și Diploma de absolvire,
Venind, ca actul final..de mulțumire
Și multă carte s-a-nvățat, stiu bine,
Și matematică și fizică pe ,,pâine",
Iar mulți din noi intrați la facultăți,
Și deveniți în ani ,,Oameni"...cu-abillităti!
Scrisă de Cezar în amintirea anilor
de școală primară și liceală!
Pe curând!
Mulțumesc mamă dragă!
Ce mult am încercat să-ți spun,
Ce ai fi vrut să afli de la mine,
Să știi de ce-am ales alt drum,
Și nu te-am ascultat pe tine
M-ai dus de mic la grădiniță,
Și m-ai convins să învăț carte,
Mi-ai pus în mână toc și peniță,
Și litera am scris-o târziu în noapte
M-ai îndemnat să lupt în viață,
Să nu mă las calcat în picioare,
Trezirea să fie dis de dimineață,
Și lucrului făcut, să-i dau valoare
Te-ai bucurat când am învins,
Și-ai plâns cu mine la necaz,
Spre înainte tu m-ai împins,
Și lacrima mi-ai șters-o pe obraz
.................................
Anii în timp au venit peste noi,
Și ne-au adus bune și rele,
Și zid solid am ridicat noi doi,
Ca stavilă s-avem în clipe grele
..........................
Acum când ai plecat la Cer,
Te plàng și-mi cer iertare,
Și nu-mi rămâne decât să sper,
Să te revăd...în viața viitoare!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
E primăvară iar!
Iarna cu fulgul și frigul ei s-a dus,
Cred că dincolo, pe unde soarele-apus,
Pădurea toată se-mbracă-n haine verzi,
Și-așteaptă să-i vină musafiri pe crengi
Pe cer cocorii zburând se-aud,
Venind din țări aflate mai la sud,
Ei toți își caută locul și cuibul,
Părasit la vreme de cules porumbul
Pe câmp tractoarele ară cu zor,
Răstoarnă brazda, lăsând răzor,
Țăranul pune sămânța în pământ,
La cer privește, ploaia chemând
În aer sute de roiuri de insecte,
Cu mare grijă își caută traiecte,
Știute doar de ele și cu un scop,
Polenizări să facă plantelor, nonstop
E primăvară, începe-o nouă viață,
Și-n jur se-ntind covoare de verdeață,
Din cer cad stropii binecuvântați de ploaie
Și peste tot e zumzet și-o mare...hărmălaie!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Dacă ploaia...!
Dacă ploaia mi-ar aduce
Din cer un strop de fericire,
Aș ști să fac din el izvor
Să curgă cu iubire
Și te-aș ruga să vii cu mine
Să bem pahar după pahar,
Să ne-mbătăm de dragoste
Iar eu să trec al tău hotar
Și-apoi în lumea largă să fugim
Să ne iubim feriți de gura lumii,
Eu flori s-aduc, tu prunci să faci
Și să citim când ne culcăm..psalmii
.................................
Și norul a slobozit spre mine
Atunci când picuri am cerut,
În viață aducându-mi fericire
Și pe Maria...cum eu am vrut!
Plouă în sat!
Stau și-ascult cum cade apa
Din norul ce ziua s-a plimbat,
Și doar pe seară s-a îndurat
Să ude solul foarte însetat.
Demult n-a mai plouat la noi
În satul mic întins sub deal,
Râul Siret aproape că-i secat
De strângi în brațe mal cu mal.
Mă uit poate mai văd pe cineva
Trecând grăbit din deal la vale,
Dar tata-mi spune cu tristețe
Că mulți îs duși în lutul moale.
Mă fac că nu-l aud ce-a zis
Și îl întreb de una ba de alta,
Cu greu scoți vorbă de la el
Și doar repetă că-i vine plata.
Îl iau de braț și ne-ndreptăm
La cimitir unde așteaptă mama,
Cu coada ochiului mă uit spre el
Și-l văd cum își ascunde lacrima.
Vorbim printre picături de ploaie
Toți trei de o umbrelă protejați,
Îi amintim că ne e tare dor de ea
Și să mai stăm la masă așezați.
Mă uit în jur și îi cunosc pe toți
Cam trei sferturi de sat mutat,
La căpătâi e scrisă a-lor adresă
Nume, prenume, an și decedat.
Ne strecurăm ușor pe o portiță
Ce scârțâie urât în urma noastră,
Ajunși acasă povestim de viață
Retrași la o cafea lângă fereastră.
Ploaia se-aude cum bate tabla
Și bălți plutesc prin toată curtea,
Ne pregătim să mergem la culcare
Când peste sat încet coboară noaptea!
Zugun