Cândva în sat!
E seară iar în satul meu natal,
Și umbra e din ce în ce mai lungă,
Iar Soarele se duce după deal,
Să-apună, ca mâine să-neajungă
Pe drum trec istoviți țaranii,
Venind pe jos de pe ogoare,
În jurul lor roiesc țânțarii,
Și-i pișcă, din cap până-n picioare
În fața lor agale, merg vitele,
De drumul lung sunt obosite,
Își târâie pe jos, de pline ugerele,
Care la mulsul serii, vor fi golite
La porți pe bănci, stau babele,
Cu mâna-n vânt semne făcând,
Chemându-și către curte, vitele,
Ce se găsesc, amestecate-n cârd
Pe ulițe copiii joacă-o miuță,
Cu-o minge din cârpe cusută,
Din când în când câte-o căruță,
Și-n urma ei legată, trasă, o văcuță
E ora când în sat se simt mirosuri,
Și când în case, gospodinele,
Fac bunătăți de felurite, feluri,
Care te-nbie, să guști din ele
Și-n fiecare casă se-aude, rugăciune,
Rostită de cei ce au ajuns, acasă,
Ei mulțumesc și fac, o plecăciune,
Și rând pe rând, se pun la masă
Aminte îmi aduc și nu am cum să uit,
Când tata ne-ntreba pe fiecare-n parte,
Dacă la școala noi, lecția-am știut,
Și cum el ne-ndemna, să învățăm carte
Din sat la studii, departe am plecat,
Si-armata am făcut-o sub tricolor,
Prin școli m-am pregătit și educat,
Iar în armată am învățat, cuvântul dor
Acum mă-ntorc mai rar ca altădat'
Pe drum nu-i recunosc, pe tineri,
Necunoscut am devenit, în sat,
Și simt, că timpul, n-a-iertat...pe nimeni!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
