4  

Ieri...astăzi!



Ieri, tânăr cu nicio grijă, de pe plai moldovenesc,

Astăzi, mulți ani duc în spate și, mi-i greu să mai muncesc.

Ieri, la sân cu țâța-n gură , să  cresc mare, voinicel,

Astăzi, lipsit de putere și-am ajuns un bătrânel.

Ieri, pitic la grădiniță și-apoi cu ghiozdanu-n spate,

Astăzi, învățat cu carte, absolvent de facultate.

Ieri, cu tancul în armată , patriot, să-mi apăr țara,

Astăzi, de mult sunt la vatră și în parc ascult, fanfara.

Ieri, mi-am întâlnit iubita, semnând al nost' legământ,

Astăzi, cu un fiu și-o noră, medici, profesând sub jurământ.

Ieri, cu repartiția-n-mână, specialist veterinar,

Astăzi, săturat de muncă și-aproape...pensionar.

Ieri  sculat de dimineață să nu-n-târzii la program,


Astăzi, greu semnez ,,prezența", timpu-mi este un dușman.

Ieri, treaptă cu treaptă, așteptând o promovare,

Astăzi,  cu boli, tratamente, de sus până jos, mă  doare.

Ieri, prieteni și tovarăși, gustând țuică, vin pe la bairam,

Astăzi, mulți nu mă cunosc, au uitat ce buni amici eram.

Ieri, trecând să-mi văd părinții, rude, frate și surori,

Astăzi,  merg la cimitir,  la mormânt, aducând flori.

Ieri și astăzi, fericit, iubind și de soție-ndrăgostit,

Viața mi-i frumoasă, visul cel visat s-a împlinit.

Ieri și astăzi, zilnic rugă, înălțăm la Domnul Ceresc,

Ce-mi rămâne, știu, Doamne, pentru ce mi-ai dat... Îți mulțumesc!






Категория: Различные стихи

Все стихи автора: Zugun poezii.online Ieri...astăzi!

Дата публикации: 12 февраля

Timp de citire: ~3 min.

Просмотры: 1091

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Perdeaua!

Mă plimb pe o alee pietruită 

Puțin mai sus de casa noastră, 

Și trag cu ochiul chipul să-ți văd 

Udând mușcata de la fereastră. 

 

Știu că privești și-mi vezi privirea 

Dar nu dorești să tragi perdeaua, 

Nu poți uita că am plecat atunci 

Când pe pământ se punea neaua. 

 

Nici eu nu am ceva de explicat 

Că doar am discutat cu voce tare, 

Și ne-am adus acuze fără număr 

Făr 'a rosti cuvântul greu...iertare. 

 

Acum zăpada s-a topit de mult 

Și primăvara frumusețea își arată, 

Aminte îmi aduc cum ne plimbam 

Nimic nu se vedea să ne despartă. 

 

Aș vrea să-ți fac un semn cu mâna 

Însă nu știu dacă ești singurică, 

Așa că am să mă întorc și mâine 

Sperând, poate perdeaua...se ridică!

Еще ...

Cândva în sat!

E seară iar în satul meu natal,

Și umbra e din ce în ce mai lungă,

Iar soarele se duce după deal,

Să-apună, ca mâine să-neajungă

 

Pe drum trec istoviți țaranii,

Venind pe jos de pe ogoare,

Ei sub căciuli își ascund anii,

Și fețele ridate, arse de soare

 

În fața lor agale merg vitele,

Sătule, târându-și greu ugerele,

La muls ele vor umple donițele,

La schimb primindu-și tainurile

 

La porți pe bănci stau babele,

Cu mâna-n vânt semne făcând,

Chemându-și către curte vitele,

Ce se găsesc amestecate-n cârd

 

Pe ulițe copiii joacă-o miuță,

Cu-o minge din cârpe cusută,

Din când în când câte-o căruță,

Și-n urma ei legată, trasă, o văcuță

 

E ora când în sat se simt mirosuri,

Venite din casa gospodinelor,

Mâncăruri gătite, stropite cu sosuri,

Ce vor fi servite cu drag la cină soților

 

Și-n fiecare casă se-aude rugăciune,

Rostită de cei ce au ajuns acasă,

Ei mulțumesc și fac o plecăciune,

Și rând pe rând se pun la masă

 

Aminte îmi aduc și nu am cum să uit,

Când tata-ntreba pe fiecare-n parte,

Dacă la școala noi lecția-am știut,

Și cum el ne-ndemna să învățăm carte

 

Din sat la studii, departe am plecat,

Armata am făcut-o sub tricolor,

Prin școli m-am pregătit și educat,

Iar în armată am învățat, cuvântul dor

 

Acum mă-ntorc mai rar ca altădat'

Pe drum nu-i recunosc pe tineri,

Necunoscut am devenit în sat,

Și simt că timpul n-a-iertat...pe nimeni!

 

 

Еще ...

Urătură/ Poezie!

Primiți cu...urătura?

Mamă, tată și cumnați
Și-ai soției bravii frați
Azi suntem liberi la gură
Și vă spunem urătură
Făcută în Piatra Neamț
Poate căpătăm un șfanț
Iar de nu găsiți vreun ban
Ne mulțumim cu-n cârlan
Sau tăieți câțiva cucoși
Din aceia... pintenoși
Că aveți în curtea voastră
Și pentru burtica noastră
Iar privind... de la cerdac
Se arată...și-un godac
Tocmai bun de o friptură
Cu puțină...murătură
Și-apoi și o...udătură
Făcută din strugurași
Copți-n soare pe araci.

Așa c-aveți ce ne da
Hai, să-ncepem a ura.

Dragii noștri părinți!

Intrăm și-n noaptea asta-n casă
Acum când anul vechi a dispărut,
Să vă aducem... vorbă frumoasă
Și să uitați de tot... ce v-a  durut.

Venim cu drag spre voi părinți
Că știm ce mult ne așteptați,
Să descrețim a voastre frunți
Și de-am greșit... să ne iertați.

Vouă v-aducem urarea noastră
Prin care vă trimitem sănătate,
Și de aici din prag de la fereastră
Mâna o sărutăm, cu multă pietate.

Intrăm în casa veche părintească
Ce ne îmbie cu miros de cozonaci,
Iar mama dornică să ne primească
Cu mere, nuci și... rumeniți colaci.

Nu ne oprim să zicem plugușorul
Și le urăm să fie sănătoși cu bani,
Iar tata bucuros umple... ulciorul
În timp ce ne urăm ,,La mulți ani".

Întindem masă și ne-așezăm cu toții
Bucate bune să servim că-i anul nou,
Suntem părinți, copii, bunicii și nepoții
Golim cu bucurie... platou după platou.

Întru-un târziu ne ducem la culcare
Cu fericire-n suflet, că ne-am văzut,
Iar mâine când va fi, pe întâi ianuare
Planuri vom face, că "26-i, la-nceput!



Еще ...

Era o zi de toamnă!

Cred că visez sau poate nu

La anii ce repede-au trecut,

La amintirile din facultate

Unde pe tine te-am cunoscut

 

Era o zi de toamnă

Pe care n-o s-o uit,

Că mi-ai ieșit în cale

Și m-am îndrăgostit

 

Și greul a-nceput

Cum pot să-i spun,

Că inima îmi zice

Cu ea să mă cunun

 

Dar pân' la cununie

Era o cale lungă,

Întâi s-ajung la ea

Și nu cumva să fugă

 

Curaj eu mi-am făcut

Să o invit la o plimbare,

Și fără a primi răspuns

Șiret i-am oferit o floare

 

O văd cât s-a mirat

De îndrăzneala mea,

Și cum m-a refuzat

Și mi-a întins floarea

 

Pe loc m-am rușinat

Și scuze mi-am cerut,

Capul mi-am înclinat

În semn de bun salut

 

Atunci vă spun că am trăit

O foarte mare dezamăgire,

Și trist pe loc eu am simțit

Că totu-a fost doar amăgire

 

Dar cum pe lume este-o soartă

În care eu tot timpul am crezut,

Când s-a făcut anul de studiu

Noi împreună, în grupă, am căzut

 

De-aici n-au fost prea multe piedici

Până ce noi prieteni buni am devenit,

Și nici să facem vreun efort prea mare

Să ne trezim unul de altul..îndrăgostit

 

Anii s-au perindat cu multe încercări

Cu bune, rele, bucurii și chiar regrete,

Până ce anul cinci a dat verdictul

E timpul pentru voi...la verighete!

 

Еще ...

În vizită!

E dimineață, ger și noi parcurgem

Un drum alunecos și ne grăbim,

La sora dragă rapid s-ajungem

Că are pus pe masă ce ne dorim.

 

De la Piatra Neamț azi am plecat

La Botoșani că suntem așteptați,

Cu bunătăți bio, obținute-n sat

Ce gura-ți inundă, când le gustați.

 

Pe masa-ntinsă în salonul mare

Sunt zeci de feluri de mâncare,

Puse pe farfurii și în castroane

Ce musafiri așteaptă la gustare.

 

Da, e tare gospodină Angelica

Și strașnice bucate pregătește,

Iată de ce la ea venim cu gașca

Să-nfulecăm c-aici nu se plătește.

 

Soțul Marcel, e omul cu multe idei

Așa că i-a făcut cuptor lipit cu hlei,

Unde să ne gătească nouă sarmale

Și-apoi forțați, se merge la plimbare.

 

În curte se găsește o privatizare

Unde Angela este mare patroană,

Are de toate pentru toți la vânzare

Iar bonusul primit, este bomboană.

 

Vila se află la magazin în spate

Având parter, etaj și o mansardă,

Acum o folosesc doar pe jumate

Că de etaj, copiii duși nu-ntreabă.

.............................................

Venim mereu cu drag să ne-ntâlnim

Și-așa vom face cât pe-aici călătorim,

Ne adunăm și Domnului îi mulțumim

Pentru ce-avem și viața ce-o... trăim!

 

 

 

 

Еще ...

La săniuș!

Privesc pe geamul înghețat 

La dansul fulgilor de nea, 

Cum se așează pe pământ 

Cu-ndemn pentru-a schiia. 

 

Deschid fereastra și le spun 

Că sunt bătrân și am o frică, 

Să nu alunec să pățesc ceva 

Că văd că oamenii mai pică. 

 

Mă răzgândesc și mă îndrept 

Către garaj unde-mi e sania, 

Să merg pe dealul cu zăpadă 

Însoțit și de soția mea Maria. 

 

Curaj ne facem și-ncălecăm 

Pe săniuța cu talpa ruginită,

Și o pornim la vale cu viteză 

În brațe strâns de-a mea iubită. 

 

În jur se simte multă bucurie 

Și la copii și la noi cei în vârstă, 

Că pe pământ este căzut omăt 

Și poți să-nchei o seară fericită. 

 

Când oboseală am simțit în noi 

Ne-am îndreptat ușor spre căsă, 

Unde cu poftă am înfulecat ceva 

Și ziua s-a-ncheiat c-un vin de masă!

 

Еще ...

Стихи из этой категории

Fara titlu

Dac-ai ști ce este în al meu suflet 

Când tu îmi vorbești despre el,

De pe față îmi dispare orice zâmbet 

Când te văd cum plângi după el 

 

Îmi fuge pământul de sub picioare 

Când îmi zici cât de dor ți-e de el, 

A mea inimă încet îmi moare 

Iar a ta bate numai pentru el,

 

Eu dau totul pentru tine

Tu dai totul pentru el,

Eu renunț la toate pentru tine 

Tu renunți la mine pentru el.

 

Stau și mă întreb dacă tu te gândești măcar o secundă la cum mă simt eu atunci când îmi vorbești despre el, când am zis că sunt aici pentru tine mereu când ai nevoie nu credeam că poate să fie atât de dureros. Nu știu ce cuvinte să-ți spun atunci când plângi de dorul lui, mă doare prea tare ca să pot să-mi aleg cuvintele.

Ști că te iubesc și aș face orice pentru tine și te susțin în absolut orice ai face, însă acum chiar nu am cu ce să te ajut, încet parcă încep și eu să am nevoie de ajutor în timp ce încerc să-ți ofer ție ajutor...

Еще ...

Moara

La moara timpului, morar

Sunt angajat pe viaţă,

Să macin clipa, iar şi iar,

Sub piatra-i hrăpăreaţă.

 

De pe al timpului ogor,

Saci burduşiţi cu clipe,

S-aducă soarta mea de zor,

Prezentu-mi să-nfiripe.

 

Cu praful clipelor ce-au fost,

Aşa cum fac nebunii,

Să-ncarc, pe urmă, fără rost,

Sacii deşertăciunii.

 

Şi când recolta s-a-ncheiat,

Din mersul năsăliei

Să urc cu timpul măcinat

În podul veşniciei.

Еще ...

Psalmi - XXVII - Vindecă-mi slăbiciunile

 

Doamne, sunt o frunză care tremură în vânt,

un fir de nisip în bătaia furtunii.

Slăbiciunea mea mă urcă pe cruce,

dar nu în slavă, ci în rușine.

 

Nu mai am putere nici să lupt,

nici să cad cu demnitate.

Totul în mine se frânge,

chiar și dorința de a fi întreg.

 

Vindecă-mi slăbiciunile, Doamne,

nu cu izbândă, ci cu milă.

Nu cu strigăt, ci cu mângâiere.

Atinge rădăcinile fricii mele

și scoate de acolo boala uitării de Tine.

 

Mi-am pus curajul în oameni și în mine însumi,

și m-am clătinat.

Mi-am îmbrăcat glasul în vorbe tari,

dar înăuntru eram gol.

Un zid vopsit cu speranțe obosite.

 

Vino Tu, Doamne, și zidește în mine

ce eu n-am știut să păstrez.

Fă din neputința mea loc de minune.

Fă din tremurul mâinilor mele

o rugăciune tăcută care ajunge la Tine.

 

Întărește-mi curajul,

dar nu ca să fiu mare în ochii lumii,

ci ca să nu mă rușinez de lacrimi.

 

Să pot merge prin valea umbrelor

cu pași care știu că Tu ești cu mine.

 

Ridică-mă, Doamne, nu ca să înving,

ci ca să nu mă pierd.

 

Еще ...

Aș vrea!

 Ca roua dimineții, aș vrea să fiu,

Să cad pe teaca ierbii și, să inviu,

Ce s-a uscat în timp, în lipsa ploii,

Să văd verdeața și, măreția florii

 

Aș vrea să fiu și, norul de pe Cer,

Și apă binecuvântată, să pot s-ofer,

La toți, la toate, fără deosebire,

Că vreau s-arăt, că Sus, este iubire

 

Și aș mai vrea, să luminez, eu drumul,

Pe care-l rătăcește-n viață, omul,

Și se abate, de la cararea dreaptă,

Călcând voit, pe partea-ntunecată

 

Să încălzesc, când frigul ne cuprinde,

Aș vrea să fiu, o flacără ce se aprinde,

Raceala dintre noi, s-o transformăm,

În dragoste, iubire, și-n pace să visăm

 

Pământ, cu multa roadă, mi-aș dori,

Și-un câmp întins și, colorat de flori,

Așa aș vrea, să fiu văzut de semeni,

Și binecuvântare.....printre oameni

 

Am scris de apă, lumină, foc, pământ,

Ele-nsemnând, darul divin și sfânt,

Dat nouă, celor ce murim, pe rănd,

De către Cel de Sus, Păstorul blând!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

 

 

 

 

Еще ...

Vine întunericul...

 

Vine întunericul, acoperă-ți ochii, 

Moartea așteptă tolănită pe prispă, 

Șuieră vântul, se cutremură plopii, 

Caută-n suflet să vezi ce ai lipsă. 

 

Vine întunericul, stinge lumina, 

Mușcă-ți limba și curmă cuvântul,

Asumă-ți greșeala și nu mai da vina, 

Pe Cel ce-a creat ființa, pământul. 

 

Vine întunericul, cerneala își varsă,

Pe umerii tăi aduce aripi de fum,

Fă-ți în grabă valiza, casa o lasă, 

Caută-ți soarta la un capăt de drum. 

 

Vine întunericul, ia-ți bastonul de orb, 

Lovește în mersu-ți colțuri de stele, 

Noaptea plutește pe aripi de corb, 

Suite-n grabă și zboară spre ele. 

 

Vine întunericul cu tâmplele ude,

Își sprijină frigul de coastele tale,

Șoptește luminii căci bezna n-aude, 

S-aducă căldură prin razele sale. 

 

Veghează întruna și fii pregătit, 

Păstrează aprinsă lumina în tine, 

Ultima pecete s-a rupt, e sfârșit, 

Veghează întruna, întunericul vine. 

 

Еще ...

De-aș fi un hoț...

 

Mai răscolesc câteodată prin trecut,

Să-mi mângâi anii tineri și pierduți,

Acum cu sânge calm și glasul mut,

Eu zac între coperți cu ochii abătuți.

 

De multă vreme mă înec în versuri,

Și sunt salvat eroic de o rimă albă,

Și dorm ca un orfan prin universuri,

Cu stele și comete prinse pe o salbă.

 

De-aș fi un hoț de teapă și fără cazier,

Nu aș fura nici aur, nici case și nici bani,

L-aș tâlhări pe Timp acolo sus în cer,

Și aș lua spășit vreo câțiva zeci de ani,

 

Ca tânăr să mai fiu, să beau și foc și ger,

Și iarăși să stârnesc în urma mea vulcani.

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍