Două cinteze!
Pe-un ram de frunză dezgolit
Erau la un taifas două cinteze,
Ce se plângeau cât li-i de greu
Că nu mai au unde să hiberneze.
Se-aude că va cădea zăpadă
Care se va așterne peste tot,
Și nu vom mai găsi mâncare
Nici măcar o iarbă de troscot.
Am auzit și eu dragă surată
Că gerul va fi unul năprasnic,
Și-atunci ce oare vom mânca
Că omul a uitat să fie darnic.
Acum găsim ușor ce ciuguli
Că toamna este așa bogată,
În cuib nu vom avea provizii
Că și creanga ne va fi tăiată.
De unde știi tu acest lucru
Că nici copacul n-are să fie?
Îți spun c-am auzit o vorbă
La cei ce lucră-n primărie.
Ziceau că-i multă murdărie
De la suratele noastre ciori,
Și doar când toți copaci-i taie
Acestea vor pleca în alte zări.
Atunci, hai să ne îmbrățișăm
Și-n grabă să ne luăm zborul,
Până nu va fi mult prea târziu
Când frigul va fi adus cu norul.
Așa tăifăsuiau săracele cinteze
Și grija mare pe cioc li se citea,
Că n-au nici cuib, nici ce mânca
Și doar voia Cerului...le rămânea!
Категория: Стихи о природе
Все стихи автора: Zugun
Дата публикации: 9 октября 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 274
Стихи из этой категории
Prin ploaie
Încă mai ploua pe streșini,
Latră câini în depărtare,
Pașii sar prin mlaștini,
Pe -un pervaz plânge o floare.
Privesc tăcut spre soare,
Ce stă pitit sub dealuri,
Se scaldă cu răcoare,
Topindu -se in friguri.
Norii curg necontenit ,
De pomi ,zgribulit se agață
Vântul de vreme stârnit,
Ce suflă împânzit de ceață.
Petale de -abia înfiripate
De pe -i ramură frântă,
Fură de val purtate
Și azvârlite-n pantă.
Oftase bolta in surdină,.
Curcubeu pictă în zare ;
Se făcu din nou lumină
Și ne zâmbise blândul soare...
Valea întunecată
E o vale întunecată,
În pădurea de smarald,
Ceața o cuprinde toată,
Chiar formându-se un gard.
Când privești din depărtare,
Poți zări un animal,
Și te-ntrebi ce este oare?
E un cerb sau un elan?
Spirit înfricoșător,
Bântuie noaptea și ziua,
Stele vor canta în cor,
Pana va veni lumina.
E o vale întunecată,
De sus dacă o privești,
Pare-o lume fascinanta,
I-o placere s-o privești.
crochiu liric/5
crepusculul, pe dealuri,
a aprins scoarțele
cu râuri și cu flori.
un țipăt scurt,
aripa unui sticlete speriat,
m-a atins .
DONA ALBA A VENIT
Stau la hotarul dintre anotimpuri
În brumă, toamna rugina și-a părăsit
Din nori, pe deal Dona Albă a sosit
Iată! E rece, sprintenă, frumoasă
Florilor corola le-a încremenit.
Nu fi trist, îmi vorbește alba Iarnă,
Printre țurțuri lunecând, eu îi zâmbesc
Ea îmi spune fii ca mine fericit,
Un stol de fulgi , eu vreau azi sa-ți dăruiesc
Dar printre ei sania ți-am rătăcit.
………………………………………………..
Ninge, pe trena albă fulgi coboară
Visează la soarele ce-i topește
E ziua când și Iarna se grăbește,
Se grăbește trena i s-a murdărit
Și diadema nu-i mai strălucește
Mai am timp s-adun în pumn zăpadă
Copilăriei anii să-i potolesc
Și… un bulgăre alb să-i rostogolesc
Jucându-mă printre amintiri, Iarna
Vreau cu primăvară s-o înlocuiesc
Dar… ninge și amintirile nu se topesc.
Pomul și omul
Pomul crește nencetat,
Cu crengile răsfirat,
Depărtându-se mereu....
Parcă nu suntem de-un neam,
Nu avem același ram
Ne îndreptăm mereu
Numai bunul Dumnezeu,
Ne iubește că un tată,
Nu ne lasă niciodată,
El dorește că să fie...
Pace și prietenie...
Iubire multă să fie...
Precum bunul Dumnezeu,
Își dorește tot mereu.
Să nu faci rău nimănui,
Că îi faci chiar fratelui.
Prin ploaie
Încă mai ploua pe streșini,
Latră câini în depărtare,
Pașii sar prin mlaștini,
Pe -un pervaz plânge o floare.
Privesc tăcut spre soare,
Ce stă pitit sub dealuri,
Se scaldă cu răcoare,
Topindu -se in friguri.
Norii curg necontenit ,
De pomi ,zgribulit se agață
Vântul de vreme stârnit,
Ce suflă împânzit de ceață.
Petale de -abia înfiripate
De pe -i ramură frântă,
Fură de val purtate
Și azvârlite-n pantă.
Oftase bolta in surdină,.
Curcubeu pictă în zare ;
Se făcu din nou lumină
Și ne zâmbise blândul soare...
Valea întunecată
E o vale întunecată,
În pădurea de smarald,
Ceața o cuprinde toată,
Chiar formându-se un gard.
Când privești din depărtare,
Poți zări un animal,
Și te-ntrebi ce este oare?
E un cerb sau un elan?
Spirit înfricoșător,
Bântuie noaptea și ziua,
Stele vor canta în cor,
Pana va veni lumina.
E o vale întunecată,
De sus dacă o privești,
Pare-o lume fascinanta,
I-o placere s-o privești.
crochiu liric/5
crepusculul, pe dealuri,
a aprins scoarțele
cu râuri și cu flori.
un țipăt scurt,
aripa unui sticlete speriat,
m-a atins .
DONA ALBA A VENIT
Stau la hotarul dintre anotimpuri
În brumă, toamna rugina și-a părăsit
Din nori, pe deal Dona Albă a sosit
Iată! E rece, sprintenă, frumoasă
Florilor corola le-a încremenit.
Nu fi trist, îmi vorbește alba Iarnă,
Printre țurțuri lunecând, eu îi zâmbesc
Ea îmi spune fii ca mine fericit,
Un stol de fulgi , eu vreau azi sa-ți dăruiesc
Dar printre ei sania ți-am rătăcit.
………………………………………………..
Ninge, pe trena albă fulgi coboară
Visează la soarele ce-i topește
E ziua când și Iarna se grăbește,
Se grăbește trena i s-a murdărit
Și diadema nu-i mai strălucește
Mai am timp s-adun în pumn zăpadă
Copilăriei anii să-i potolesc
Și… un bulgăre alb să-i rostogolesc
Jucându-mă printre amintiri, Iarna
Vreau cu primăvară s-o înlocuiesc
Dar… ninge și amintirile nu se topesc.
Pomul și omul
Pomul crește nencetat,
Cu crengile răsfirat,
Depărtându-se mereu....
Parcă nu suntem de-un neam,
Nu avem același ram
Ne îndreptăm mereu
Numai bunul Dumnezeu,
Ne iubește că un tată,
Nu ne lasă niciodată,
El dorește că să fie...
Pace și prietenie...
Iubire multă să fie...
Precum bunul Dumnezeu,
Își dorește tot mereu.
Să nu faci rău nimănui,
Că îi faci chiar fratelui.
Другие стихотворения автора
Reproș tardiv!
Nu pot să mă abțin să plâng
Când știu că te-am pierdut,
Și n-am luptat să te opresc
Pentru c-atunci nu m-a durut
Abia când n-ai mai fost cu mine
Am început să-mi pun întrebări,
Și-am înțeles, mult prea târziu
Că unde curge miere,mai vin și încercări
Mult prea ușor am renunțat la tine
Sau poate tu nici nu erai cu mine,
Știu că amândoi eram atât de tineri
Și lumea ne spunea că ne stă bine
...........................................
Și nimeni n-a mai putut salva
Ce eu de tine ajutat am dărâmat,
Acum chiar dacă plâng este tardiv
Că tu iubești și ai copii cu alt bărbat!
Căndva demult!
A fost de mult prin anul "84,
Când la examen m-am prezentat,
Și m-am văzut admis pe locul 4,
Pe listă sus, cum n-am visat
Eram student admis încorporat,
La școala de Medicină Veterinară,
Dovada reușitei am primit la rectorat,
Și într-un suflet am fugit spre gară
Pe drum eu m-am oprit la telefoane,
Să le comunic bucuria celor de-acasă,
Către părinți și altor dragi persoane,
Să mă aștepte și să întindem masă
Țin minte cât de greu se mai intra,
Și că am fost destui de mulți pe loc,
Iar concurența mare, fidel ilustra,
Valoarea școlii și al ei practic scop
Părinții mei nimic nu au știut,
Unde va da examen fiul lor,
Doar să învăt, asta au vrut,
Și să-mi câștig pâinea ușor
Cu nota mare obținută la intrare,
Eu am avut prioritate la cazare,
Și-n camere am fost conduși fiecare,
Și rând pe rând am ieșit la plimbare
Din patru județe ne-am amestecat,
Munteni cu moldoveni și ardeleni,
Cu toții spre Iași mândri am plecat,
Și prin mutații am devenit ieșeni
..........................................
Virgil mă cheamă, bihorean băiet,
Iar eu Ion, ialomițean descurcăreț,
Eu Cezar sunt, botoșănean beget,
Iar mie Nelu-mi spune și sunt isteț
Așa a început a noastră prezentare,
La ocuparea paturilor am decolat,
Doi la etaj urcați au prins...cazare,
Iar ceilalți doi sub ei au acostat
Am început ușor, ușor să povestim,
Cine suntem și care-i țelul nostru,
Ce am făcut până acum și ce dorim să fim,
Așa ne-am cunoscut pe noi cei patru
Și fiecare având a lui părere,
Am depănat ce tot am adunat,
Dimineața era după perdele,
Asa că obosiți noi ne-am culcat
Nu-mi amintesc ce am visat,
Dar știu că totul era adevărat,
Din pat somnoroși ne-am ridicat,
La facultate cu bucurie am plecat
În amfiteatru ne-am adunat,
Îndrumătorul de an l-am aflat,
Era un doctor tânăr respectat,
Dr. Burtan, chirurgul consacrat
Asa a început a noastră instruire,
Cursuri, lucrări, emoții, tensiuni,
Cu multe acumulări și pregătire,
Examene și cu restanțe-n sesiuni
Anii de studiu au trecut necontenit,
Și la final noi diplomă am primit,
Una de doctor veterinar vestit,
Că astă profesiune ni s-a sortit
Și-n "89 repartiție computerizată,
Luată după nota obținută-n ani,
Și n-a fost pentru toți cea așteptată,
Și din prieteni unii am devenit dușmani
Când scriu suntem pe la 60 cu plus sau minus,
Și profesăm la stat sau în privat,
Profesia de medic satisfacții ne-a adus,
Noi sănătatea animală am protejat și..
Siguranța alimentară..am garantat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Ce m-aș face fară ea!
Să vă spun ce mi se-ntâmplă,
Și de ce-mi pun degetu-n tâmplă,
Despre ea ce-mi este dragă mie,
Și cum îmi dă emoții a mea Marie
Dimineața mai greu se scoală,
Parcă-i atinsă de vreo boală,
Pe furiș ușor deschide ochii,
Pregătită e de-a face șotii
În fugă mare spre bucătărie,
Să încălzească la cuptor lipie,
În grabă, iute o cafea își face,
Mai diluată, că așa îi place
Cum timpul trece, nu prea așteaptă,
Nici chiar pe ea, fată cu judecată,
Grăbită se-ndreaptă către duș,
Eu o zoresc, ea-mi spune vin acuș
Acum cred c-ați înțeles mai bine,
De unde necazul vine spre mine,
Ce-nseamnă acuș, rapid și imediat,
Când eu la ușă, demult stau îmbrăcat,
Aud din ușă cum dușul se oprește,
Și-s bucuros că fata se grăbește,
Dar vai, nimic nu este-adevărat,
Că după duș, are ceva de aspirat
Să-i spun ceva tăios, nu îndrăznesc,
Și simt cum nervii îmi plesnesc,
Cobor ușor pe trepte la garaj,
Ducând în màna zilnic un bagaj
Pornesc rapid motorul, cald să fie,
Pentru a mea scumpă, dulce soție,
Consum destul de multă motorină,
Pâna ce intră Marce în mașină
Calc apăsat pedala, accelerez,
Mai am un pic până să delirez,
În trombă la serviciu noi plecăm,
Să prindem condica și să semnăm
Parchez mașina, coboară Marce,
Și mâța-mi sare printre picioare,
Sunt pregătit pisica s-o servesc,
Cu o conservă, că altfel o pățesc
Abia acum eu spre birou pot merge,
Când mâța botul tacticos și-l șterge,
Și Marce mulțumită intră-n laborator,
Iar eu mă mișc c-un șchiopătat ușor
....................................
Seara tot timpul după ora cinci,
Când termin cu mâncarea la pisici,
Marce îmi spune pe un ton domol,
C-ar vrea un picusor și pe la Mall
Degeaba spun, mă doare un picior,
O stiu că nu renunță prea usor,
Așa că la cumpărături grabnic o duc,
Sperând că cina de la șapte, poate apuc
Nu vă mai spun povestea după șapte,
Când eu prin casă vorbesc în șoapte,
Că ea la telefon începe să vorbească,
Și tare greu îi vine să se oprească
Ceea ce eu acum v-am povestit,
De-a lungul vremii pe mine m-a călit,
Și-am înțeles...capul este la mine,
Dar gâtul e la Marce și-l
mișcă....cum îi convine!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Vă chem acasă!
Călătoresc mereu prin a mea țară,
Și văd cum mulți români o părăsec,
Și nu cumva că n-ar fi una frumoasă
Și pentru că aici de muncă nu găsesc
Cândva eram peste 22 de milioane
Aici stăpâni pe-a noastră Românie,
Acum suntem aproape 16 milioane
Și nici acestia nu viețuim în armonie
Pe drumul meu prin țara mea de dor
Din nord spre sud și către est și vest,
Minunății la fiecare pas eu întâlnesc
Și ochiul mi-l încântă când le privesc
Nu sunt nostalgicul după trecut
Și nici să plâng că aș avea nevoi,
Dar am o vârstă și văd că nu e bine
Când bombe cad in lume și-i război
Mereu îmi pun multe-ntrebări
La care n-am primit răspunsuri,
Cum ar putea un om pe pământ
Să fie fericit, făra trăi cu lipsuri
Mă sui pe vârf, pe muntele Ceahlău
Și de aici privesc cum curge Bistrița,
Sunt printre nori și-aș vrea mai sus
Dar n-am cârlig și să-mi agăț scărița
Și-atunci privirea mi-o arunc în zare
Și bat departe către Marea Neagră,
Gândul mă poartă puțin prin deltă
Vai ce frumos, însă cobor că-i seară
Pentru ce văd vă chem în astă țară
Pe mame, tați, bunici, copii, nepoți,
Sunteți printre străini cam 6 milioane
Ce bine-ar fi să fim acasă, mâine, toți!
Privește draga mea...!
Privește draga mea la ram
La muguri și la floarea lor,
Cât de frumos este copacul
Tabloul viu, în fața ochilor
Și de te uiți tu mai atent
Poți admira dansul albinei,
Ce florii-i fură tot nectarul
Din zori pân' la finalul zilei
Iar printre frunze poți zări
Cum păsări își fac cuiburi,
Și-ai să distingi din ciripit
Gama Major pusă pe triluri
Așa că te invit la o plimbare
De mână să ne ținem strâns,
Să vezi petalele cum zboară
Și cum pământul totu-i nins
Pe-alei îți voi șopti prin vers
Cuvinte dulci și pline de iubire,
Și din copaci flori îți voi dărui
Ca semn de-aleasă prețuire
Pe banca ninsă ne vom așeza
Să-ți zic câte-n lună și-n stele
Și-am să mă întind în poala ta
Să uit că am avut și clipe grele
Când seara ne va trimite-acasă
Vom lua cu noi povestea noastră,
Ca peste timp s-avem ce povesti
La o cafea, ghicită...la fereastră!
Gândul..îmi fuge!
Astăzi mai mult ca niciodată
Gândul îmi fuge fără oprire,
Și-l las să văd unde mă duce
Poate spre-un loc de fericire.
Mă trece prin copilăria mea
Și prin sătucul de sub deal,
Vrea să-mi arate ce lipsește
Din viața vie..a omului rural.
Privirea mi-o rotesc în juru-mi
Poate zăresc vreun cunoscut,
Dar nici țipenie de vreo ființă
Și simt că satul...este pierdut.
Mă-ndrept ușor și înspre școală
Dar nu mai văd decât paragină,
Mă întristez și cu amar rostesc
Ăsta-i prezentul cu a lui...pagină.
Cobor pe vale către Siretul mic
Că mare el a fost cândva, odată,
Și mă opresc lângă izvorul rece
Care îmi dă...apa binecuvântată.
Dezamăgit de ce-am văzut în sat
Vreau gândul să mi-l cert puțin,
Dar cum să-mi mint eu adevărul
Să neg c-am devenit, copil...străin.
Totuși, viața curge nu se oprește
Și timpul din păcate nu revine,
Gândului, în gând..îi mulțumesc
Și sper că-n timp...ne va fi bine!
Reproș tardiv!
Nu pot să mă abțin să plâng
Când știu că te-am pierdut,
Și n-am luptat să te opresc
Pentru c-atunci nu m-a durut
Abia când n-ai mai fost cu mine
Am început să-mi pun întrebări,
Și-am înțeles, mult prea târziu
Că unde curge miere,mai vin și încercări
Mult prea ușor am renunțat la tine
Sau poate tu nici nu erai cu mine,
Știu că amândoi eram atât de tineri
Și lumea ne spunea că ne stă bine
...........................................
Și nimeni n-a mai putut salva
Ce eu de tine ajutat am dărâmat,
Acum chiar dacă plâng este tardiv
Că tu iubești și ai copii cu alt bărbat!
Căndva demult!
A fost de mult prin anul "84,
Când la examen m-am prezentat,
Și m-am văzut admis pe locul 4,
Pe listă sus, cum n-am visat
Eram student admis încorporat,
La școala de Medicină Veterinară,
Dovada reușitei am primit la rectorat,
Și într-un suflet am fugit spre gară
Pe drum eu m-am oprit la telefoane,
Să le comunic bucuria celor de-acasă,
Către părinți și altor dragi persoane,
Să mă aștepte și să întindem masă
Țin minte cât de greu se mai intra,
Și că am fost destui de mulți pe loc,
Iar concurența mare, fidel ilustra,
Valoarea școlii și al ei practic scop
Părinții mei nimic nu au știut,
Unde va da examen fiul lor,
Doar să învăt, asta au vrut,
Și să-mi câștig pâinea ușor
Cu nota mare obținută la intrare,
Eu am avut prioritate la cazare,
Și-n camere am fost conduși fiecare,
Și rând pe rând am ieșit la plimbare
Din patru județe ne-am amestecat,
Munteni cu moldoveni și ardeleni,
Cu toții spre Iași mândri am plecat,
Și prin mutații am devenit ieșeni
..........................................
Virgil mă cheamă, bihorean băiet,
Iar eu Ion, ialomițean descurcăreț,
Eu Cezar sunt, botoșănean beget,
Iar mie Nelu-mi spune și sunt isteț
Așa a început a noastră prezentare,
La ocuparea paturilor am decolat,
Doi la etaj urcați au prins...cazare,
Iar ceilalți doi sub ei au acostat
Am început ușor, ușor să povestim,
Cine suntem și care-i țelul nostru,
Ce am făcut până acum și ce dorim să fim,
Așa ne-am cunoscut pe noi cei patru
Și fiecare având a lui părere,
Am depănat ce tot am adunat,
Dimineața era după perdele,
Asa că obosiți noi ne-am culcat
Nu-mi amintesc ce am visat,
Dar știu că totul era adevărat,
Din pat somnoroși ne-am ridicat,
La facultate cu bucurie am plecat
În amfiteatru ne-am adunat,
Îndrumătorul de an l-am aflat,
Era un doctor tânăr respectat,
Dr. Burtan, chirurgul consacrat
Asa a început a noastră instruire,
Cursuri, lucrări, emoții, tensiuni,
Cu multe acumulări și pregătire,
Examene și cu restanțe-n sesiuni
Anii de studiu au trecut necontenit,
Și la final noi diplomă am primit,
Una de doctor veterinar vestit,
Că astă profesiune ni s-a sortit
Și-n "89 repartiție computerizată,
Luată după nota obținută-n ani,
Și n-a fost pentru toți cea așteptată,
Și din prieteni unii am devenit dușmani
Când scriu suntem pe la 60 cu plus sau minus,
Și profesăm la stat sau în privat,
Profesia de medic satisfacții ne-a adus,
Noi sănătatea animală am protejat și..
Siguranța alimentară..am garantat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Ce m-aș face fară ea!
Să vă spun ce mi se-ntâmplă,
Și de ce-mi pun degetu-n tâmplă,
Despre ea ce-mi este dragă mie,
Și cum îmi dă emoții a mea Marie
Dimineața mai greu se scoală,
Parcă-i atinsă de vreo boală,
Pe furiș ușor deschide ochii,
Pregătită e de-a face șotii
În fugă mare spre bucătărie,
Să încălzească la cuptor lipie,
În grabă, iute o cafea își face,
Mai diluată, că așa îi place
Cum timpul trece, nu prea așteaptă,
Nici chiar pe ea, fată cu judecată,
Grăbită se-ndreaptă către duș,
Eu o zoresc, ea-mi spune vin acuș
Acum cred c-ați înțeles mai bine,
De unde necazul vine spre mine,
Ce-nseamnă acuș, rapid și imediat,
Când eu la ușă, demult stau îmbrăcat,
Aud din ușă cum dușul se oprește,
Și-s bucuros că fata se grăbește,
Dar vai, nimic nu este-adevărat,
Că după duș, are ceva de aspirat
Să-i spun ceva tăios, nu îndrăznesc,
Și simt cum nervii îmi plesnesc,
Cobor ușor pe trepte la garaj,
Ducând în màna zilnic un bagaj
Pornesc rapid motorul, cald să fie,
Pentru a mea scumpă, dulce soție,
Consum destul de multă motorină,
Pâna ce intră Marce în mașină
Calc apăsat pedala, accelerez,
Mai am un pic până să delirez,
În trombă la serviciu noi plecăm,
Să prindem condica și să semnăm
Parchez mașina, coboară Marce,
Și mâța-mi sare printre picioare,
Sunt pregătit pisica s-o servesc,
Cu o conservă, că altfel o pățesc
Abia acum eu spre birou pot merge,
Când mâța botul tacticos și-l șterge,
Și Marce mulțumită intră-n laborator,
Iar eu mă mișc c-un șchiopătat ușor
....................................
Seara tot timpul după ora cinci,
Când termin cu mâncarea la pisici,
Marce îmi spune pe un ton domol,
C-ar vrea un picusor și pe la Mall
Degeaba spun, mă doare un picior,
O stiu că nu renunță prea usor,
Așa că la cumpărături grabnic o duc,
Sperând că cina de la șapte, poate apuc
Nu vă mai spun povestea după șapte,
Când eu prin casă vorbesc în șoapte,
Că ea la telefon începe să vorbească,
Și tare greu îi vine să se oprească
Ceea ce eu acum v-am povestit,
De-a lungul vremii pe mine m-a călit,
Și-am înțeles...capul este la mine,
Dar gâtul e la Marce și-l
mișcă....cum îi convine!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Vă chem acasă!
Călătoresc mereu prin a mea țară,
Și văd cum mulți români o părăsec,
Și nu cumva că n-ar fi una frumoasă
Și pentru că aici de muncă nu găsesc
Cândva eram peste 22 de milioane
Aici stăpâni pe-a noastră Românie,
Acum suntem aproape 16 milioane
Și nici acestia nu viețuim în armonie
Pe drumul meu prin țara mea de dor
Din nord spre sud și către est și vest,
Minunății la fiecare pas eu întâlnesc
Și ochiul mi-l încântă când le privesc
Nu sunt nostalgicul după trecut
Și nici să plâng că aș avea nevoi,
Dar am o vârstă și văd că nu e bine
Când bombe cad in lume și-i război
Mereu îmi pun multe-ntrebări
La care n-am primit răspunsuri,
Cum ar putea un om pe pământ
Să fie fericit, făra trăi cu lipsuri
Mă sui pe vârf, pe muntele Ceahlău
Și de aici privesc cum curge Bistrița,
Sunt printre nori și-aș vrea mai sus
Dar n-am cârlig și să-mi agăț scărița
Și-atunci privirea mi-o arunc în zare
Și bat departe către Marea Neagră,
Gândul mă poartă puțin prin deltă
Vai ce frumos, însă cobor că-i seară
Pentru ce văd vă chem în astă țară
Pe mame, tați, bunici, copii, nepoți,
Sunteți printre străini cam 6 milioane
Ce bine-ar fi să fim acasă, mâine, toți!
Privește draga mea...!
Privește draga mea la ram
La muguri și la floarea lor,
Cât de frumos este copacul
Tabloul viu, în fața ochilor
Și de te uiți tu mai atent
Poți admira dansul albinei,
Ce florii-i fură tot nectarul
Din zori pân' la finalul zilei
Iar printre frunze poți zări
Cum păsări își fac cuiburi,
Și-ai să distingi din ciripit
Gama Major pusă pe triluri
Așa că te invit la o plimbare
De mână să ne ținem strâns,
Să vezi petalele cum zboară
Și cum pământul totu-i nins
Pe-alei îți voi șopti prin vers
Cuvinte dulci și pline de iubire,
Și din copaci flori îți voi dărui
Ca semn de-aleasă prețuire
Pe banca ninsă ne vom așeza
Să-ți zic câte-n lună și-n stele
Și-am să mă întind în poala ta
Să uit că am avut și clipe grele
Când seara ne va trimite-acasă
Vom lua cu noi povestea noastră,
Ca peste timp s-avem ce povesti
La o cafea, ghicită...la fereastră!
Gândul..îmi fuge!
Astăzi mai mult ca niciodată
Gândul îmi fuge fără oprire,
Și-l las să văd unde mă duce
Poate spre-un loc de fericire.
Mă trece prin copilăria mea
Și prin sătucul de sub deal,
Vrea să-mi arate ce lipsește
Din viața vie..a omului rural.
Privirea mi-o rotesc în juru-mi
Poate zăresc vreun cunoscut,
Dar nici țipenie de vreo ființă
Și simt că satul...este pierdut.
Mă-ndrept ușor și înspre școală
Dar nu mai văd decât paragină,
Mă întristez și cu amar rostesc
Ăsta-i prezentul cu a lui...pagină.
Cobor pe vale către Siretul mic
Că mare el a fost cândva, odată,
Și mă opresc lângă izvorul rece
Care îmi dă...apa binecuvântată.
Dezamăgit de ce-am văzut în sat
Vreau gândul să mi-l cert puțin,
Dar cum să-mi mint eu adevărul
Să neg c-am devenit, copil...străin.
Totuși, viața curge nu se oprește
Și timpul din păcate nu revine,
Gândului, în gând..îi mulțumesc
Și sper că-n timp...ne va fi bine!