Omagiu!
Anul l-am încheiat plângând
Că l-am pierdut de tot pe tata,
Chemat fiind la Cer, de Domnul
Și așezat va fi, cum i-a fost fapta.
Acum s-a întâlnit cu mama
Ce-l aștepta de ceva vreme,
Să fie amândoi iară perechea
Și poate uită de-a lui probleme.
Cu toții am știut că își dorea
Să părăsească această lume,
Că a fi singur e destul de greu
Iar durerea ta n-ai cui o spune.
Ducea cu el o mare suferință
A trupului de lut uzat de ani,
În suflet purta mare credință
Venită de la părinții lui țărani.
Nu e ușor să-ți pierzi ambii părinți
Care ți-au dat o viață pe pământ,
Și lacrima să nu-ți inunde ochii
Când trist tu vizitezi..a lor mormânt!
Стихи из этой категории
Cuțitul
Tăișul său strălucitor,dar nemilos
E cunoscut a fi primejdios
Cu fiecare atingere blândă
Cu o rană ea te încântă
O încercare complet nevinovată
Să simt ceva,cum am făcut odată
Cu sufletul tău nenatural de rece
Și doar cu răni care mă primește
Sângele ce odată îmi curgea prin vene
Mi se risipește pe mâini și nu se oprește
Eu am încercat a ignora
Durerea ce mi-o provoca
Dar a încerca,a o compara
Cu arma albă ce prin inimă îmi trecea
Ar fi o adevărată insultă la adresa mea
Dar mai mult pentru inima,ce nu va mai bătea
Încă îmi amintesc admirația de neclintit
Pentru o floare ce în cuțit a devenit
Totuși frumusețea ei nu s-aa ofilit
Cum am văzut la alte flori care au murit
vindecare
Lasă-mă în pace..
Nu te mai întoarce, te rog dă-mi pace
Tu o iubești pe ea acum și sincer…îmi place
Inima îmi tresare când te vad..nu știu ce face
Iubirea noastră sărăcea, nu mai era, cel puțin din partea ta..
Sufletul meu zăcea și suferea, nu te pot ierta..
Dar tu..ai ales-o pe ea
Am văzut o cum zâmbea și...ce fericită era
Iar persoana mea plângea, nu mai putea..
Dorul mă cuprindea si ma întrebam…
Cum era..?
Cum era când ma iubeai și frumos îmi cântai?
Cum era când de lume fugeam și ne iubeam..?
Cum era când doar la viitor de gândeam?
Şi unul de altul depindeam
Era..era frumos dar…doar era…
Te rog lasă-mă în pace
Eu nu te mai vreau, ești al ei..
Ai atins buzele altei femei
E prea târziu, te rog dă-mi pace
MA
Lacrimi și flori
Scânteia e fãcutã ca sã zboare,
Iar omul, ca sã simtã suferinţa;
Şi-oricât de mult l-ar ajuta voinţa,
Ţãrâna-i tot ţãrânã trecãtoare!
Ne doare orice clipã care trece,
Ne dor şi despãrţirile amare!...
Chiar cerul este fãrã de culoare,
Tristeţea, când se zbate sã ne-nece!
Se duc copii, la vârstã timpurie,
Se duc bãtrânii, încãrcaţi de zile,
Care trãit-au vremuri dificile,
Îndeplinindu-şi sfânta datorie.
Flori lângã flori, vor, parcã, sã slujeascã,
Înmiresmând amarul despãrţirii,
C-au înţeles c-aşa e datul firii:
Sunt parte din durerea omeneascã!
Un trandafir, gãtit de sãrbãtoare,
Din stratul gras şi umed, din grãdinã,
A fost tãiat, fãrã a fi de vinã
Şi-şi dã acuma, ultima suflare...
La catafalc, se-adunã lume multã
În straie negre, triste, în tãcere;
Doar plânsete se-aud în încãpere...
Şi pare cã şi Cerul le ascultã.
☆
Încet, în vatrã, focul se destramã,
Opaiţul vechi, îşi pierde-a sa luminã;
La geamul care dã înspre grãdinã,
Pe fiul sãu, îl plânge-o biatã mamã...
Lasă-mă
De ce mi-e inima de dor iar plină
Și al meu suflet este ca de mort
Mereu mie dor de-acea lumină
Pe care ochii ei o port
Și-n nopții privirea ei s-arată
Iar vocea ei mă mai chemă
Și dorul iară mă îmbată
Lasă-mă
De ce atunci în nopți târzii
Tu te gândești la mine
Și capu-mi plin de fantezii
Visează doar la tine
Tristețea mea
Muzica îmi cântă în căști,
Ochii îmi par triști,
Liniștea curge în plânsetul meu rău,
Lumea merge și nu stă pe un loc,
Am multe gânduri
Și toate-s diferite.
Dar...
Luna bate-n geam
Și de a câta oară eu nu ies?
Cred că ei,
Parcă îi este milă de mine.
Lui nu i-a fost milă, deloc
A uitat de mine, de parcă
Nu am existat măcar odată.
Autor Zamurca Alina
Poezia compusă pe 26.12.2025
El, copacul ce-și reneagă rădăcina
El stă ca un stejar sub vânturi grele,
cu scoarța rece, fără glas,
dar seva lui poartă printre stele
ecoul unui vechi popas.
A vrut să taie dintr-o dată
rădăcinile ce-l țineau,
dar orice rană-n trunchi se-arată,
și foile șoptit oftau.
Căci pomul care-și neagă seva
și vrea să creadă că-i uscat,
tot în pământ își lasă cheia-
și n-are unde alt loc stat.
Cuțitul
Tăișul său strălucitor,dar nemilos
E cunoscut a fi primejdios
Cu fiecare atingere blândă
Cu o rană ea te încântă
O încercare complet nevinovată
Să simt ceva,cum am făcut odată
Cu sufletul tău nenatural de rece
Și doar cu răni care mă primește
Sângele ce odată îmi curgea prin vene
Mi se risipește pe mâini și nu se oprește
Eu am încercat a ignora
Durerea ce mi-o provoca
Dar a încerca,a o compara
Cu arma albă ce prin inimă îmi trecea
Ar fi o adevărată insultă la adresa mea
Dar mai mult pentru inima,ce nu va mai bătea
Încă îmi amintesc admirația de neclintit
Pentru o floare ce în cuțit a devenit
Totuși frumusețea ei nu s-aa ofilit
Cum am văzut la alte flori care au murit
vindecare
Lasă-mă în pace..
Nu te mai întoarce, te rog dă-mi pace
Tu o iubești pe ea acum și sincer…îmi place
Inima îmi tresare când te vad..nu știu ce face
Iubirea noastră sărăcea, nu mai era, cel puțin din partea ta..
Sufletul meu zăcea și suferea, nu te pot ierta..
Dar tu..ai ales-o pe ea
Am văzut o cum zâmbea și...ce fericită era
Iar persoana mea plângea, nu mai putea..
Dorul mă cuprindea si ma întrebam…
Cum era..?
Cum era când ma iubeai și frumos îmi cântai?
Cum era când de lume fugeam și ne iubeam..?
Cum era când doar la viitor de gândeam?
Şi unul de altul depindeam
Era..era frumos dar…doar era…
Te rog lasă-mă în pace
Eu nu te mai vreau, ești al ei..
Ai atins buzele altei femei
E prea târziu, te rog dă-mi pace
MA
Lacrimi și flori
Scânteia e fãcutã ca sã zboare,
Iar omul, ca sã simtã suferinţa;
Şi-oricât de mult l-ar ajuta voinţa,
Ţãrâna-i tot ţãrânã trecãtoare!
Ne doare orice clipã care trece,
Ne dor şi despãrţirile amare!...
Chiar cerul este fãrã de culoare,
Tristeţea, când se zbate sã ne-nece!
Se duc copii, la vârstã timpurie,
Se duc bãtrânii, încãrcaţi de zile,
Care trãit-au vremuri dificile,
Îndeplinindu-şi sfânta datorie.
Flori lângã flori, vor, parcã, sã slujeascã,
Înmiresmând amarul despãrţirii,
C-au înţeles c-aşa e datul firii:
Sunt parte din durerea omeneascã!
Un trandafir, gãtit de sãrbãtoare,
Din stratul gras şi umed, din grãdinã,
A fost tãiat, fãrã a fi de vinã
Şi-şi dã acuma, ultima suflare...
La catafalc, se-adunã lume multã
În straie negre, triste, în tãcere;
Doar plânsete se-aud în încãpere...
Şi pare cã şi Cerul le ascultã.
☆
Încet, în vatrã, focul se destramã,
Opaiţul vechi, îşi pierde-a sa luminã;
La geamul care dã înspre grãdinã,
Pe fiul sãu, îl plânge-o biatã mamã...
Lasă-mă
De ce mi-e inima de dor iar plină
Și al meu suflet este ca de mort
Mereu mie dor de-acea lumină
Pe care ochii ei o port
Și-n nopții privirea ei s-arată
Iar vocea ei mă mai chemă
Și dorul iară mă îmbată
Lasă-mă
De ce atunci în nopți târzii
Tu te gândești la mine
Și capu-mi plin de fantezii
Visează doar la tine
Tristețea mea
Muzica îmi cântă în căști,
Ochii îmi par triști,
Liniștea curge în plânsetul meu rău,
Lumea merge și nu stă pe un loc,
Am multe gânduri
Și toate-s diferite.
Dar...
Luna bate-n geam
Și de a câta oară eu nu ies?
Cred că ei,
Parcă îi este milă de mine.
Lui nu i-a fost milă, deloc
A uitat de mine, de parcă
Nu am existat măcar odată.
Autor Zamurca Alina
Poezia compusă pe 26.12.2025
El, copacul ce-și reneagă rădăcina
El stă ca un stejar sub vânturi grele,
cu scoarța rece, fără glas,
dar seva lui poartă printre stele
ecoul unui vechi popas.
A vrut să taie dintr-o dată
rădăcinile ce-l țineau,
dar orice rană-n trunchi se-arată,
și foile șoptit oftau.
Căci pomul care-și neagă seva
și vrea să creadă că-i uscat,
tot în pământ își lasă cheia-
și n-are unde alt loc stat.
Другие стихотворения автора
Dușman mi-i...timpul!
Dușman îmi este timpul
Prieten bun am în condei,
Iar muză-mi e soția dragă
Ce clipa îmi încarcă cu idei.
Aș vrea să alungesc minutul
Să am răgaz să spun povești,
Puse cu rimă în vers de poezie
Și bucuros să fiu, că mă citești.
Dar câte n-aș mai vrea să scriu
Dacă ziua, ar cuprinde noaptea,
De copilăria mea, în primul rand
Și, despre soție, ce-mi e jumatea.
Și tare multe aș avea de povestit
De ce voi știți, dar ci...de neștiute
Care în timp mi-au brăzdat viața
Și-aș vrea acum, să fie cunoscute.
Nu am nimic de ținut la secret
Și care ar putea să mă,,rușine ",
Doar, c-am uitat...să..mărturisesc
Că faptele făcute-s...prea puține.
Dar știu că nimeni nu oprește timpul
Și că acesta este hoț...furând mereu,
Așa că nu-mi rămâne...decât să cer
Ceva în plus...de la Bunul Dumnezeu!
Fulgul!
Mi-a bătut un fulg în geam
Ca să-mi spună este iarnă,
I-am deschis și l-am poftit
Poate vrea să stea pe pernă
Trist pe mine m-a privit
Și mi-a șoptit la ureche,
Că nu-i place la căldură
Și doar frigu-i e pereche
Scuze mi-am cerut la el
Și i-am zis să mă aștepte,
Să cobor Om bun să-l fac
Îndrăzneala să-mi accepte
Iute am luat ceva pe mine
Și pe trepte am alunecat,
Am privit în stânga, dreapta
Însă fulgul meu...era plecat!
Vântule!
Spune-mi vântule tu spune
Daca-i întâlnit în calea ta,
O ființă dragă mie
Ce mi-a furat inima?
Cum, nu știi tu cum arată?
Când suflai în părul ei,
La-ntâlnirea cea visată
Și plimbarea pe sub tei!
Nu pot crede c-ai uitat-o
Și să nu-ți aduci aminte,
De-ale noastre sărutări
Și iubita mea cuminte!
Oare nu pot să-ți mai cer
Să te vânturi c-altădată,
Să te duci și să te-ntorci
Pe o pală cu-a mea fată?
Văd că-ncepi să fii domol
Cànd îți cer să fugi mai tare,
Nu-mi mai ești de ajutor
Pentru mine n-ai valoare.
Nu te mai aud măi vântule
Sau n-ai fost deloc pe-aici,
Și-am vorbit în vânt cu mine
Dute vânt, n-ai ce să-mi zici.
Ziua ta!
E foarte-aproape ziua ta
Prietenă, iubită, soția mea,
În gând mi-a încolțit ceva
Să fur, să-ți dăruiesc o stea
Gândul m-a dus la Ursa Mare
Iar de la Car am pus cinci pași,
Și-am descoperit Steaua Polară
Semnul la Nord pentru înaintași
Am stat de vorbă și cu Ursa Mică
Cu cele șapte stele strălucitoare,
Care privind spre Steaua Nordului
Mi-au zis că făra Ea, lumea dispare
Atunci mi-am coborât privirea
Către pământul plin de floare,
De unde fericit am strâns buchet
Să-l duc soției mele iubitoare
Așa că am lăsat stelele-n Care
Și-n Nord pe Cer Steaua Polară,
Să lumineze-n noapte ca un far
Și niciodată viața..să nu dispară!
Împăcare!
Hai să ne-mpăcăm chiar azi
Că mâine poate fi târziu,
Să credem iarăși în iubire
Iar eu prieten drag să-ți fiu.
Ne știm parcă de-o veșnicie
Și peste multe am trecut,
Doar împreună am luptat
Și rău la nimeni n-am făcut.
A fost și vânt, au fost și ploi
Ba chiar și câteva furtuni,
Dar am știut cum să trăim
În adevăr și nu-n minciuni.
Nu cred că poți uita vreodată
Trecutul când ne-am cunoscut,
Și viața noastră atât de fericită
Pentru că alții răul ni l-au vrut.
Știm amândoi destul de bine
Că-n jur avem destui dușmani,
Iar satisfacții să le dăm nu vreau
Când ne iubim de-atâția ani.
Așa că hai să lăsăm amândoi
Din tot ce e orgoliu păcătos,
Iar lumea să rămână cu ale ei
Și să uităm prostia...de-a fi gelos!
Trei prieteni!
Cum aș putea să îmi uit satul,
Când eu aicea m-am născut,
E locul unde am copilărit
Și multe năzbâtii am făcut
Eram un trio de băieți isteți,
Prieteni buni, foarte uniți,
Pe nume Radu, Cezar, Cristinel
Pe șotii mai mereu porniți
Dimineața toți la școală
Iar apoi cu vaca la păscut,
Seara ne jucam cu mingea,
Pân' ajungeam în așternut
Clasa întâia pân' a șaptea
Le-am făcut la noi în sat,
Iar când a venit a opta,
În alt sat am fost mutat
Cu-nvățatul am stat bine,
Mai împinși ci de la spate,
De părinți și de profesori,
Cu proverbul ,, carte, parte"
Doi am urmat multe școli,
Iar celălalt profesională,
Ne-am format în astă țară,
Unde se mai făcea școală
Viața ne-a purtat în multe zări,
Și cu greu mai ținem legătura,
Doar rar ne dăm câte-un mesaj,
Scris sec, făr' a ne pune semnătura
Tot ce-a rămas în mintea noastră,
E doar copilăria și-un mare dor,
Să ne-ntâlnim cei trei prieteni buni,
Și amintiri să depănăm pe viitor,
Sub deal, unde mai curge..un izvor!
Dușman mi-i...timpul!
Dușman îmi este timpul
Prieten bun am în condei,
Iar muză-mi e soția dragă
Ce clipa îmi încarcă cu idei.
Aș vrea să alungesc minutul
Să am răgaz să spun povești,
Puse cu rimă în vers de poezie
Și bucuros să fiu, că mă citești.
Dar câte n-aș mai vrea să scriu
Dacă ziua, ar cuprinde noaptea,
De copilăria mea, în primul rand
Și, despre soție, ce-mi e jumatea.
Și tare multe aș avea de povestit
De ce voi știți, dar ci...de neștiute
Care în timp mi-au brăzdat viața
Și-aș vrea acum, să fie cunoscute.
Nu am nimic de ținut la secret
Și care ar putea să mă,,rușine ",
Doar, c-am uitat...să..mărturisesc
Că faptele făcute-s...prea puține.
Dar știu că nimeni nu oprește timpul
Și că acesta este hoț...furând mereu,
Așa că nu-mi rămâne...decât să cer
Ceva în plus...de la Bunul Dumnezeu!
Fulgul!
Mi-a bătut un fulg în geam
Ca să-mi spună este iarnă,
I-am deschis și l-am poftit
Poate vrea să stea pe pernă
Trist pe mine m-a privit
Și mi-a șoptit la ureche,
Că nu-i place la căldură
Și doar frigu-i e pereche
Scuze mi-am cerut la el
Și i-am zis să mă aștepte,
Să cobor Om bun să-l fac
Îndrăzneala să-mi accepte
Iute am luat ceva pe mine
Și pe trepte am alunecat,
Am privit în stânga, dreapta
Însă fulgul meu...era plecat!
Vântule!
Spune-mi vântule tu spune
Daca-i întâlnit în calea ta,
O ființă dragă mie
Ce mi-a furat inima?
Cum, nu știi tu cum arată?
Când suflai în părul ei,
La-ntâlnirea cea visată
Și plimbarea pe sub tei!
Nu pot crede c-ai uitat-o
Și să nu-ți aduci aminte,
De-ale noastre sărutări
Și iubita mea cuminte!
Oare nu pot să-ți mai cer
Să te vânturi c-altădată,
Să te duci și să te-ntorci
Pe o pală cu-a mea fată?
Văd că-ncepi să fii domol
Cànd îți cer să fugi mai tare,
Nu-mi mai ești de ajutor
Pentru mine n-ai valoare.
Nu te mai aud măi vântule
Sau n-ai fost deloc pe-aici,
Și-am vorbit în vânt cu mine
Dute vânt, n-ai ce să-mi zici.
Ziua ta!
E foarte-aproape ziua ta
Prietenă, iubită, soția mea,
În gând mi-a încolțit ceva
Să fur, să-ți dăruiesc o stea
Gândul m-a dus la Ursa Mare
Iar de la Car am pus cinci pași,
Și-am descoperit Steaua Polară
Semnul la Nord pentru înaintași
Am stat de vorbă și cu Ursa Mică
Cu cele șapte stele strălucitoare,
Care privind spre Steaua Nordului
Mi-au zis că făra Ea, lumea dispare
Atunci mi-am coborât privirea
Către pământul plin de floare,
De unde fericit am strâns buchet
Să-l duc soției mele iubitoare
Așa că am lăsat stelele-n Care
Și-n Nord pe Cer Steaua Polară,
Să lumineze-n noapte ca un far
Și niciodată viața..să nu dispară!
Împăcare!
Hai să ne-mpăcăm chiar azi
Că mâine poate fi târziu,
Să credem iarăși în iubire
Iar eu prieten drag să-ți fiu.
Ne știm parcă de-o veșnicie
Și peste multe am trecut,
Doar împreună am luptat
Și rău la nimeni n-am făcut.
A fost și vânt, au fost și ploi
Ba chiar și câteva furtuni,
Dar am știut cum să trăim
În adevăr și nu-n minciuni.
Nu cred că poți uita vreodată
Trecutul când ne-am cunoscut,
Și viața noastră atât de fericită
Pentru că alții răul ni l-au vrut.
Știm amândoi destul de bine
Că-n jur avem destui dușmani,
Iar satisfacții să le dăm nu vreau
Când ne iubim de-atâția ani.
Așa că hai să lăsăm amândoi
Din tot ce e orgoliu păcătos,
Iar lumea să rămână cu ale ei
Și să uităm prostia...de-a fi gelos!
Trei prieteni!
Cum aș putea să îmi uit satul,
Când eu aicea m-am născut,
E locul unde am copilărit
Și multe năzbâtii am făcut
Eram un trio de băieți isteți,
Prieteni buni, foarte uniți,
Pe nume Radu, Cezar, Cristinel
Pe șotii mai mereu porniți
Dimineața toți la școală
Iar apoi cu vaca la păscut,
Seara ne jucam cu mingea,
Pân' ajungeam în așternut
Clasa întâia pân' a șaptea
Le-am făcut la noi în sat,
Iar când a venit a opta,
În alt sat am fost mutat
Cu-nvățatul am stat bine,
Mai împinși ci de la spate,
De părinți și de profesori,
Cu proverbul ,, carte, parte"
Doi am urmat multe școli,
Iar celălalt profesională,
Ne-am format în astă țară,
Unde se mai făcea școală
Viața ne-a purtat în multe zări,
Și cu greu mai ținem legătura,
Doar rar ne dăm câte-un mesaj,
Scris sec, făr' a ne pune semnătura
Tot ce-a rămas în mintea noastră,
E doar copilăria și-un mare dor,
Să ne-ntâlnim cei trei prieteni buni,
Și amintiri să depănăm pe viitor,
Sub deal, unde mai curge..un izvor!