E toamnă iar

În lumea nopții,

ascunsă sub ghicitoare ,

luna a căzut,

soarele s-a pierdut.

natura e pustie.

nu mai pare vie.

nu mai este vreo cântare,

și mândrul,bunul soare.

Iubesc ploaia nebună ce vrea

Să cadă, să doară, să fie doar ea

La masa aceluiași hol ruginit,

Când nimeni nu cere răspunsul primit,

S-o vreau ca să stea !

E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi

Deasupra la toate să ploaie pe noi,

Când stropii cei grei se dau rătăcind

De-a valma în cer și cad împietrind

Bezmetici și goi !

E ploaia pe geamuri ce cade strident,

Stau singur la geam și totuși absent

Când nimeni nu cere privirii reper,

Nu zic la nimeni, nici mie, că sper

Un soare prezent !

Mari picuri de nuntă stropesc apăsat

Cămașa de mire, Pământu-mpărat

Stă singur la masă, nuntași-s plecați,

Tomnatici și grei, de vânturi luați,

Săruturi răzbat !

De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin

Cu picurii reci mă cheamă să vin,

Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,

Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,

De crede-n destin !

Amo la pioggia

Adoro la pioggia pazzesca che vuole

Cadere, ferirsi, essere solo lei

Al tavolo della stessa sala arrugginita,

Quando nessuno chiede la risposta ricevuta,

Voglio che resti!

È un richiamo ossessivo alla condivisione dei bisogni

Soprattutto che piova su di noi,

Quando gli spruzzi pesanti vanno fuori strada

Si librano nel cielo e cadono rigidi

Pazzo e nudo!

È la pioggia che cade stridula sulle finestre,

Mi siedo solo alla finestra e tuttavia assente

Quando nessuno chiede riferimento allo sguardo,

Non dico a nessuno, nemmeno a me stesso, che spero

Un sole presente!

Grandi gocce nuziali cospargono forte

Camicia da sposo, Re della Terra

Siediti da solo a tavola, sposati e parti,

Tomnatico e pesante, preso dai venti,

Baci, forgia!

Anche se piove, va tutto liscio

Con le gocce fredde mi chiama a venire,

Soprattutto per dirmi cosa vuole,

Adoro la pioggia pazzesca così com'è

Credere nel destino!

Au înflorit cireșii în lipsa ta,

Și tot pe lângă ei mă plimb

Tu încă ești prezentă-n mintea mea,

Și tare dureros e să te simt!

Adesea stau plângând la umbra lor,

Cu mantia roz să-mi astupe obrajii

Sperând să înfloresc cumva din dor,

Până și-n moarte să-ți aduc omagii

Toamna a amorțiți natura
A făcut-o să plângă cu lacrimi uscate
Cu lacrimi șiroaie din frunzele moarte
Copacii spun “adio”ambientului cu natura .

Se apropie iarna,copacii-și leapădă armura
Scutul de frunze se lasă biruit de ger.
Iarna se apropie.Deja și-a lăsat semnătura
Peste copacii puternici,dar care nu-s de fier.

In ciuda faptului ca va fi frig ,ger
Copacii vor sta drepți precum un soldat
Nu-și vor lăsa vreodată trunchiul plecat ,
Și vor sta nemișcați și vor aștepta .

Va trece ceva timp,va trece și anul
Și anul cel nou va aduce treptat
Adrenalina necesară pentru natură;
Să poată învia fix unde s-a uscat .

“Toamna”~Creație proprie

Era o duminică tulbură, 

Mergând pe pământul umezit, 

În fața mea,în urma mea deasă,

Frunzele cad încontinuu,

Soarele a uitat de noi. 

Și ne trimite doar noi suri și ploi. 

Merg plângând acasă: 

Gândesc că mi-e dor de zilele cele mai calde.

Aurul frunzelor se împrăștie în vânt, 

Lumina albă-mi picură pe față.

Și mă trezește din somnul meu de gând,

Când pasu-mi se grăbește spre un nou pământ.

 Autor 🤎Zamurca Alina✨

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Vinter

--- 1 ---

Fra luften siler den forferdelige vinteren snøskyene,

Langreiste trojanere samlet i en haug på himmelen;

Flak flyr, svever i luften som en sverm av hvite sommerfugler,

Sprer frysninger på landets bleke skuldre.

Det snør om dagen, det snør om natten, det snør igjen om morgenen!

Med sølvkjede kler de stolte landet seg;

Den runde, bleke solen er spådd blant skyene

Som en drøm om ungdom blant årene som har gått.

--- R ---

Det er helt hvitt på jordene, på åsene, rundt, i det fjerne,

Som hvite spøkelser forsvinner de trengede poplene i smøret,

Og på den øde strekningen, uten spor, uten vei,

Du kan se de tapte landsbyene under de hvite røykskyene.

--- 2 ---

Men snøen stopper, skyene flykter, ønsket sol

Det skinner og fjerner havet av snø.

Her er en lett slede som går over dalene...

Det klirret av rangler i den muntre luften.

--- R ---

Det er helt hvitt på jordene, på åsene, rundt, i det fjerne,

Som hvite spøkelser forsvinner de trengede poplene i smøret,

Og på den øde strekningen, uten spor, uten vei,

Du kan se de tapte landsbyene under de hvite røykskyene.

Tu ascunde-te,de vrei,

După fire de mătase

Și lasă-mă să te găsesc,

Făcându-ți dantelă,din toate

Iar de nu vrei dantela mea,

Te învelesc cu catifea

Dar să nu spui,că nu ți-am zis,

Că n-are flori pe ea!

O,fată cu ochii azur,

Un cer întreg porți în privire!

Senin și fără de cusur,

Precum ți-e chipul numai ție

Timpul,tot trece peste noi,

Cu anotimpuri grele—

Dar nu se atinge de-ai tăi ochi,

Ce sunt ca două stele

Oricât de singur s-ar simți,

Amurgul nu îți poartă pică

Căci doar privindu-l înapoi,

Îi alungi orice frică

O,fată cu ochii azur!

O lume întreagă de-aș străbate

Te-aș revedea în orice colț,

În răsărit și-n ape

Nu mi-aș permite să te uit,

Și nici n-aș vrea vreodată!

O,fată cu ochii azur,

O,preafrumoasă fată!

Dă-mi iarnă,florile înapoi

Și cerul pastelat de astă vară,

Cu apele ce au înghețat sub noi

și soarele,ce nu înceta să apară

Ia-ți fulgii reci de pe crenguțe,

Cu mantia-ți albă,desprinsă din nori

Și fă-le loc la vrăbiuțe,

Să poată cânta lumii,de al meu dor

Tu poți să îi iei locul lunii,

Să stai doar printre stele

Și nimeni nu te-ar bănui,

Că nu ești dintre ele

Nu ar ști soarele de fel,

Că i-a plecat consoarta

Să luminezi și fără el,

Și tot n-ar cere alta

Și peste lac în armonie,

Te-ai reflecta zâmbind

Cât poartă pomii-n brațe păsări,

Să le găsești dormind

Și-ai străluci,ca de-obicei

Peste un cadru feeric

Iar mie,deloc nu mi-ar fi,

Frică de întuneric

Păsărică nătăfleață,

Nu te teme,nu te-omor!

Am vrut doar să te țin în brațe,

Nici de cum să te înconjor!

Eu îți multumesc copile,

C-ai seamă de viața mea!

Dar îți zic să știi de-acuma'

Nu mă pricep a zbura!

Știu că ceru-i gol și mare,

Dar direcția îmi lipsește

Am voință și-aripioare,

Insă,teama mă încolțește

Am tot auzit de zbor,

De la cei ce au mai zburat

Ușor le e din cuib să-mi zică,

Cât timp ascult de pe asfalt

Iar apoi,ce să fac oare,

să mă iau după ceilalți?

Drumul o fii el același,

Dar n-au toți același final

Se ivește întrebarea ,

Unde urmează tu să mergi?

Pe cărarea vieții tale,

Multe urmează să întâlnești!

Apreciez că mi-ai dat drumul,

Mă așteptam să mă rănești

Si-apoi,scuză-mi nesimțirea,

De a te ține la povești!

De mă mai revezi vreodată,

Fă-mi cu mâna înspre nori

Iar de știu și eu pe-atunci,

O să te învăț să zbori!

Porumbiță albă,

Agale mi-ai ieșit în față

Numai tu,domniță,

Îmi ești ultima speranță

De unde vii,adu-mi norocul

Ce-ți poartă veselie

lar de ești darnică cu mine,

Îți voi da și eu ție

O ramură de măslin,

Din pomul cel mai strașnic

Să duci spre cerul cel senin,

Simbolul cel mai pașnic