ADIE VĂNTUL
Când macii înfloresc
Printre petale vorbește
Vântul…
Nu fugi, nu-l alunga
Cu adierea te va-înconjura
Tristețea de pe frunte
O va șterge,
Fără dorință de furtună
Petale în calea ta
Va scutura,
Privirea să ți-o bucure.
Doar macii se vor supăra
Pentru petale furate
Cândva, cuvinte
Din iubiri efemere.
Vântul nu-i furtună,
Vântul adie
Și peste macul solitar
De pe margine de drum
Lăsându-i întreagă corola
Fugarul vânt,mereu fugar
Mulți maci
În calea lui alină.
Категория: Стихи о природе
Все стихи автора: Silvia Mihalachi
Дата публикации: 6 июня 2023
Просмотры: 1349
Стихи из этой категории
Omul norocos!
Și astăzi sunt omul norocos
Privind pădurea de foioase,
S-aud cum frunzele foșnesc
Și cât sunt ele de frumoase!
Sunt așezat pe scaun și admir
Pe lac un cârd imens de lebede,
Cum își scufundă capul în adânc
Și scot în cioc planctonul verde
Printre copaci apar raze de soare
Ce trupul cu căldură mi-l încarcă,
Vremea o simt încă prietenoasă
Iarna-i departe, toamna nu pleacă
Scap lacul și pădurea din cătare
Și îmi arunc privirea către vale,
Aici văd Piatra, Cozla, Pietricica
Și Bistrița fără plutași, curgând agale
Îmi pun rucsacul în mare grabă
Și-n pas alert cobor pe o cărare,
Nu vreau să-mi iasă ursu-n cale
Că e obraznic și cere de mâncare
Așa am petrecut o zi de toamnă
Pe munte printre copaci cu soare,
Dar frică-mi e de omul cu toporul
Care doar vrea, să taie, să doboare!
Melancolie de George Bacovia în spaniolă
Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Melancolía
Qué gritos, qué llantos de otoño...
Y llegan del bosque gemidos -
Y suena algún corno, y cantan
Plañidos.
- No llores, mi vida, no llores,
Escucha sin miedo ni drama:
Allá en sus entrañas la tierra
Nos llama...
Crivățul
Crivățul sufla-n obraz,
Tropăia ca un viteaz,
Împroșca din cer zăpadă,
Netezea polei pe stradă.
Țurțuri picura pe ramuri,
Picta flori pe geamuri,
Patina pe sloi de gheață,
Rătăcind prin ceață.
Prin troiene șerpuia,
Pe sub streașină vuia,
Se strecura prin balamale,
Spumegănd în jur rafale.
Noi ne chircim de la frigură,
Clănțănind din trăsătură,
Sub pătură ne pitulăm ,
La caniculă visăm..
Așteptarea primăverii
Vântul puternic bate în geam.
Soarele mai puțin arzător alină.
Din întreaga natură mă amăgeam,
Că Primăvara în curând va să vină.
Aștept ca blând Zefirul s-adie,
Și raza de soare intensă în Florar.
Iar foșnetul frunzelor, o melodie
Însoțită de trilul păsărilor în umbrar.
Să văd cireșii-n livadă înfloriți,
Din pământ să răsară albii bujori,
Nalbe purpurii ca niște meteoriți,
Lalele, iasomie și petunii în culori.
Pârâul croindu-și cărare-n pădure,
În susur calm și clipocitul mierlei,
Acompaniază un fâlfâit de fluture
Și mersul săltăreț al șopârlei.
În gând, mireasma plăcută a naturii
De pe câmpuri, livezi, păduri și munte,
Îmi zugrăvesc în nuanțele picturii
Și reușesc ca toate să mă încânte.
Romanța codrului etern
Pictate sunt stelele pe cer,
Sub bolta cerului pastel.
Oare când va veni momentul
Vor răsări florile-n ger?
Soarele apune, într-un colț tot mai jos.
Luna iese de după nori,
Și compune un peisaj de amor.
Fluturii ce-odată zburdau pe cer
S-au ascuns acum de ger,
Ochii-ți obosiți coboară,
Cu un zâmbet mă-nconjoară.
Liniștea codrului răsună,
Și mi spune noapte bună.
O voce fină mă alintă,
N-are nimeni nicio vină.
Căderile în toamnă
Căderile în toamnă au doza lor de taină
Gustată lung din vinul ce fierbe-n buza dulce
A celor ce greșeala din vina lor o smulge
Ca umărul să lase și frunze-n vânt și haină.
Căderile în toamnă au scara lor spre vise
Din început de secol sfârșit într-o legendă
Când cai fără zăbală galopul și-l suspendă
La sânul cu potcoavă de nemuriri promise.
căderile în toamnă au norii lor de ploaie
Căzută către cerul întors cu fața-n jos
A larg căuș anhidru cedând la om frumos
Plecat să sugă ludic nectarul din puroaie.
căderile în toamnă au totul și nimicul
Întinși pe patul moale al vinului adult
Plecat să ducă dorul din mult în tot mai mult
Cât fierbe luna plină și clatină ibricul.
Omul norocos!
Și astăzi sunt omul norocos
Privind pădurea de foioase,
S-aud cum frunzele foșnesc
Și cât sunt ele de frumoase!
Sunt așezat pe scaun și admir
Pe lac un cârd imens de lebede,
Cum își scufundă capul în adânc
Și scot în cioc planctonul verde
Printre copaci apar raze de soare
Ce trupul cu căldură mi-l încarcă,
Vremea o simt încă prietenoasă
Iarna-i departe, toamna nu pleacă
Scap lacul și pădurea din cătare
Și îmi arunc privirea către vale,
Aici văd Piatra, Cozla, Pietricica
Și Bistrița fără plutași, curgând agale
Îmi pun rucsacul în mare grabă
Și-n pas alert cobor pe o cărare,
Nu vreau să-mi iasă ursu-n cale
Că e obraznic și cere de mâncare
Așa am petrecut o zi de toamnă
Pe munte printre copaci cu soare,
Dar frică-mi e de omul cu toporul
Care doar vrea, să taie, să doboare!
Melancolie de George Bacovia în spaniolă
Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Melancolía
Qué gritos, qué llantos de otoño...
Y llegan del bosque gemidos -
Y suena algún corno, y cantan
Plañidos.
- No llores, mi vida, no llores,
Escucha sin miedo ni drama:
Allá en sus entrañas la tierra
Nos llama...
Crivățul
Crivățul sufla-n obraz,
Tropăia ca un viteaz,
Împroșca din cer zăpadă,
Netezea polei pe stradă.
Țurțuri picura pe ramuri,
Picta flori pe geamuri,
Patina pe sloi de gheață,
Rătăcind prin ceață.
Prin troiene șerpuia,
Pe sub streașină vuia,
Se strecura prin balamale,
Spumegănd în jur rafale.
Noi ne chircim de la frigură,
Clănțănind din trăsătură,
Sub pătură ne pitulăm ,
La caniculă visăm..
Așteptarea primăverii
Vântul puternic bate în geam.
Soarele mai puțin arzător alină.
Din întreaga natură mă amăgeam,
Că Primăvara în curând va să vină.
Aștept ca blând Zefirul s-adie,
Și raza de soare intensă în Florar.
Iar foșnetul frunzelor, o melodie
Însoțită de trilul păsărilor în umbrar.
Să văd cireșii-n livadă înfloriți,
Din pământ să răsară albii bujori,
Nalbe purpurii ca niște meteoriți,
Lalele, iasomie și petunii în culori.
Pârâul croindu-și cărare-n pădure,
În susur calm și clipocitul mierlei,
Acompaniază un fâlfâit de fluture
Și mersul săltăreț al șopârlei.
În gând, mireasma plăcută a naturii
De pe câmpuri, livezi, păduri și munte,
Îmi zugrăvesc în nuanțele picturii
Și reușesc ca toate să mă încânte.
Romanța codrului etern
Pictate sunt stelele pe cer,
Sub bolta cerului pastel.
Oare când va veni momentul
Vor răsări florile-n ger?
Soarele apune, într-un colț tot mai jos.
Luna iese de după nori,
Și compune un peisaj de amor.
Fluturii ce-odată zburdau pe cer
S-au ascuns acum de ger,
Ochii-ți obosiți coboară,
Cu un zâmbet mă-nconjoară.
Liniștea codrului răsună,
Și mi spune noapte bună.
O voce fină mă alintă,
N-are nimeni nicio vină.
Căderile în toamnă
Căderile în toamnă au doza lor de taină
Gustată lung din vinul ce fierbe-n buza dulce
A celor ce greșeala din vina lor o smulge
Ca umărul să lase și frunze-n vânt și haină.
Căderile în toamnă au scara lor spre vise
Din început de secol sfârșit într-o legendă
Când cai fără zăbală galopul și-l suspendă
La sânul cu potcoavă de nemuriri promise.
căderile în toamnă au norii lor de ploaie
Căzută către cerul întors cu fața-n jos
A larg căuș anhidru cedând la om frumos
Plecat să sugă ludic nectarul din puroaie.
căderile în toamnă au totul și nimicul
Întinși pe patul moale al vinului adult
Plecat să ducă dorul din mult în tot mai mult
Cât fierbe luna plină și clatină ibricul.
Другие стихотворения автора
LASĂ PIATRA JOS!
Mă plimb prin ploaia de nori scuturată
Mă plimb când ceața ascunde mistere
Învăț să calc ascuțitele pietre
Simt cum tăcerea lor mă așteaptă
Să lovească fără judecată.
Mă rătăcesc, cărările-s aride
Nu vreau să calc pe verdele din iarbă
Deși privirea-n viitor mi-i oarbă
Iar hrana-i doar boabe de-aguride,
Când zilele sunt tot mai toride.
O umbră în suflet îmi lasă stigmat
Păcatul iubirii mă cheamă mereu
Aleg piatra neputinței din pereu
S-o arunc în mine ca-ntr-un vinovat…
Un glas divin din ceruri mi-a strigat,
Lasă piatra jos!...A iubi nu-i un păcat.
IUBIRE FĂRĂ IUBIRE
De mult timp alergi iubire
Prin hățișurile vieții
Te-ai îndepărtat de tine,
Te-ai îndepărtat de mine
Cu fiecare anotimp,
Cu fiecare amintire
Încolăcită pe-al meu destin.
Nu te mai zăresc iubire
Și proprii pași te rătăcesc
Părăsită în păienjeniș
Aduni zdrențele amintirii
Răspândită-n lăstăriș
E tot ce- a mai rămas din tine
Iubire fără de iubire…
ORAȘ NATAL- acrostih
Dovezi de urbe strămoșescul pământ frământat
Războaie, pași grei pragul casei au petrificat
Ancestralul nume dat prin botez,, botoșănean ,,
Gazdă a chemării: ,,vino acasă!,, an de an
Bat în corpul tău inimile amintirilor
Oraș natal cu sălașul în corul astrelor
Te înalță citadini în loja cu laurii
0glindindu-te adesea, în arta lor ctitorii
Soarele în raze te îmbracă de dimineață
Aura lui trezește strada din nou la viață
Natura urbei mereu verde să îți fie
Istoria în pagini aurii să te înscrie.
BĂTRÂNA DE LA NUC
O poveste pentru copii și oameni mari
Drumul m-a oprit în fața unei case ,modestă dar frumoasă prin albul și curățenia ei. Crizantemele, flori de toamnă încă mai sunt pe cărarea de la poartă, un nuc falnic este stâlp de gard și adresă pentru casa unde locuiește ,,Bătrâna de la nuc,, .La fântână găleata e ridicată cu apa-i limpede. În casă un bec abia luminează și focul în sobă încă nu arde deși în cameră e rece. Bătrâna croșetează o mănușă, tare o mai dor oasele și se roagă la Dumnezeu să o ajute să poată să meargă în orașul apropiat satului, să vândă trei perechi de mănuși și două perechi de ciorapi. Dacă ar fi putut ar fi croșetat mai mult că, tare are nevoie de bani …Lemne nu prea are, dar ar vrea mai întâi să roage pe vecinul Pavel să-i sape micuța gradină să poată la primăvară să semene un pic de porumb pentru orătănii, oleacă de fasole și semințe de flori…Prea mult nu poate croșeta, ochiul cu care mai vede nu o ajută, ochelarii nu i-a mai schimbat de ani de zile. Greu Doamne, greu.! spune bătrâna în singurătatea ei. A doua zi, încă nu se luminase, dar Bătrâna de la nuc era deja în stația de autobuz și se gândea la orătănii, trei găinuțe și un cocoș, pe care le-a lăsat închise în coteț și era îngrijorată de a putea să vândă măcar ceva din ,, marfa ei,, . Are și o pereche de mănuși pentru copii, pe care a croșetat-o cu mult fir roșu. În zilele noastre tot câte o bătrână sărmană ca ea, mai cumpără ciorapi croșetați …
Ce noroc, zice ea, autobuzul a venit repede, are și loc unde să stea, șoferul a spus că o va atenționa unde trebuie să coboare ca să fie mai aproape de așa zisul talcioc.
Îi este frig, dar este bucuroasă, a avut noroc. A vândut toată ,, marfa,, unei doamne care tot se uita la mâinile ei și care o privea cu niște ochi blânzi...
- Ce suflet bun are doamna, chiar mi-a dat și ceva lei în plus,își spune Bătrâna. Mai spune în șoaptă că își va cumpăra o pâine, mai bine două că și cățelului trebuie să-i dea. .. Ar mai vrea ceva, dar mai bine păstrează banii să-i dea lui Pavel vecinul, să-i sape grădina, la iarnă s-o mustească zăpada, dacă va fi zăpadă.
Pleacă spre casă Bătrâna. Pe drum își face socotelile și constată că pentru Pavel, când ii va săpa gradina, îi mai trebuie bani pentru un pachet de țigări, ceva salam , pâine,iar la amiază îi va face niște ochiuri cu mămăliguță. Cu credință în Dumnezeu se roagă să ajungă acasă. O să mai croșeteze câte ceva, chiar și un fular , mai are câteva ghemuri de lână.
…………………………………………………………………………………………..
Pe ulița satului doi consăteni se salută, merg apoi alăturați fără nici o destinație. Unul din ei ii zice,celuilalt :
- Măi! tare aș bea ceva să mă dreg dar n-am nici un ban. Celălalt îi spune să meargă cu el la birt, că are el bani, chiar acum a vândut un cocoș.
- Măi Pavele măi.., tare mare noroc am eu cu tine. Dar de unde ai avut tu cocoș de vânzare, că tu nu ai nici o orătanie pe lângă casă?.
- Hai la birt,zice Pavel , lasă, nu te interesează de unde am făcut bani, avem noroc azi să bem ..și gata.
- Chiar, ce noroc am avut cu tine!
……………………………………………………………………………………
Bătrâna a ajuns acasă. Rupe un colț de pâine și dă cățelușului jucăuș, iar cu un castron cu grăunțe se duce la cotețul găinilor să le dea drumul. Găinile au venit la mâncare, dar cocoșul nu-i. Se mai uită bătrâna în coteț, cu lacrimile în ochi constată că i-a fost furat. Deși era tare frumos și-i plăcea, ar fi vrut să-l vândă înainte de Crăciun, să aibă un ban cu ce să primească preotul, câțiva colindători și ce o mai putea să-și cumpere și pentru ea, chibrituri, o lumânare două și poate o sticlă cu suc din acela ce-i la magazin.
Croșetează bătrâna și plânge viața tristă, plânge că nu prea a avut noroc și plânge pentru frumosul ei cocoș..
Deodată bătrâna se prăbușește de pe scaun și ultima lentilă ce o mai avea la rama de ochelari, se sparge de podea…Un ghem cu fir de lână se deșiră ca un destin, destinul Bătrânei de la nuc.
Timpul derulându-se lasă căsuța goală , întunecată și rece, gradina nu săpată, doar nucul protector mai ține gardul să nu cadă și acoperă cu umbra lui prezentul și trecutul când viața este ,uneori, un joc de noroc. ..
LASĂ PIATRA JOS!
Mă plimb prin ploaia de nori scuturată
Mă plimb când ceața ascunde mistere
Învăț să calc ascuțitele pietre
Simt cum tăcerea lor mă așteaptă
Să lovească fără judecată.
Mă rătăcesc, cărările-s aride
Nu vreau să calc pe verdele din iarbă
Deși privirea-n viitor mi-i oarbă
Iar hrana-i doar boabe de-aguride,
Când zilele sunt tot mai toride.
O umbră în suflet îmi lasă stigmat
Păcatul iubirii mă cheamă mereu
Aleg piatra neputinței din pereu
S-o arunc în mine ca-ntr-un vinovat…
Un glas divin din ceruri mi-a strigat,
Lasă piatra jos!...A iubi nu-i un păcat.
IUBIRE FĂRĂ IUBIRE
De mult timp alergi iubire
Prin hățișurile vieții
Te-ai îndepărtat de tine,
Te-ai îndepărtat de mine
Cu fiecare anotimp,
Cu fiecare amintire
Încolăcită pe-al meu destin.
Nu te mai zăresc iubire
Și proprii pași te rătăcesc
Părăsită în păienjeniș
Aduni zdrențele amintirii
Răspândită-n lăstăriș
E tot ce- a mai rămas din tine
Iubire fără de iubire…
ORAȘ NATAL- acrostih
Dovezi de urbe strămoșescul pământ frământat
Războaie, pași grei pragul casei au petrificat
Ancestralul nume dat prin botez,, botoșănean ,,
Gazdă a chemării: ,,vino acasă!,, an de an
Bat în corpul tău inimile amintirilor
Oraș natal cu sălașul în corul astrelor
Te înalță citadini în loja cu laurii
0glindindu-te adesea, în arta lor ctitorii
Soarele în raze te îmbracă de dimineață
Aura lui trezește strada din nou la viață
Natura urbei mereu verde să îți fie
Istoria în pagini aurii să te înscrie.
BĂTRÂNA DE LA NUC
O poveste pentru copii și oameni mari
Drumul m-a oprit în fața unei case ,modestă dar frumoasă prin albul și curățenia ei. Crizantemele, flori de toamnă încă mai sunt pe cărarea de la poartă, un nuc falnic este stâlp de gard și adresă pentru casa unde locuiește ,,Bătrâna de la nuc,, .La fântână găleata e ridicată cu apa-i limpede. În casă un bec abia luminează și focul în sobă încă nu arde deși în cameră e rece. Bătrâna croșetează o mănușă, tare o mai dor oasele și se roagă la Dumnezeu să o ajute să poată să meargă în orașul apropiat satului, să vândă trei perechi de mănuși și două perechi de ciorapi. Dacă ar fi putut ar fi croșetat mai mult că, tare are nevoie de bani …Lemne nu prea are, dar ar vrea mai întâi să roage pe vecinul Pavel să-i sape micuța gradină să poată la primăvară să semene un pic de porumb pentru orătănii, oleacă de fasole și semințe de flori…Prea mult nu poate croșeta, ochiul cu care mai vede nu o ajută, ochelarii nu i-a mai schimbat de ani de zile. Greu Doamne, greu.! spune bătrâna în singurătatea ei. A doua zi, încă nu se luminase, dar Bătrâna de la nuc era deja în stația de autobuz și se gândea la orătănii, trei găinuțe și un cocoș, pe care le-a lăsat închise în coteț și era îngrijorată de a putea să vândă măcar ceva din ,, marfa ei,, . Are și o pereche de mănuși pentru copii, pe care a croșetat-o cu mult fir roșu. În zilele noastre tot câte o bătrână sărmană ca ea, mai cumpără ciorapi croșetați …
Ce noroc, zice ea, autobuzul a venit repede, are și loc unde să stea, șoferul a spus că o va atenționa unde trebuie să coboare ca să fie mai aproape de așa zisul talcioc.
Îi este frig, dar este bucuroasă, a avut noroc. A vândut toată ,, marfa,, unei doamne care tot se uita la mâinile ei și care o privea cu niște ochi blânzi...
- Ce suflet bun are doamna, chiar mi-a dat și ceva lei în plus,își spune Bătrâna. Mai spune în șoaptă că își va cumpăra o pâine, mai bine două că și cățelului trebuie să-i dea. .. Ar mai vrea ceva, dar mai bine păstrează banii să-i dea lui Pavel vecinul, să-i sape grădina, la iarnă s-o mustească zăpada, dacă va fi zăpadă.
Pleacă spre casă Bătrâna. Pe drum își face socotelile și constată că pentru Pavel, când ii va săpa gradina, îi mai trebuie bani pentru un pachet de țigări, ceva salam , pâine,iar la amiază îi va face niște ochiuri cu mămăliguță. Cu credință în Dumnezeu se roagă să ajungă acasă. O să mai croșeteze câte ceva, chiar și un fular , mai are câteva ghemuri de lână.
…………………………………………………………………………………………..
Pe ulița satului doi consăteni se salută, merg apoi alăturați fără nici o destinație. Unul din ei ii zice,celuilalt :
- Măi! tare aș bea ceva să mă dreg dar n-am nici un ban. Celălalt îi spune să meargă cu el la birt, că are el bani, chiar acum a vândut un cocoș.
- Măi Pavele măi.., tare mare noroc am eu cu tine. Dar de unde ai avut tu cocoș de vânzare, că tu nu ai nici o orătanie pe lângă casă?.
- Hai la birt,zice Pavel , lasă, nu te interesează de unde am făcut bani, avem noroc azi să bem ..și gata.
- Chiar, ce noroc am avut cu tine!
……………………………………………………………………………………
Bătrâna a ajuns acasă. Rupe un colț de pâine și dă cățelușului jucăuș, iar cu un castron cu grăunțe se duce la cotețul găinilor să le dea drumul. Găinile au venit la mâncare, dar cocoșul nu-i. Se mai uită bătrâna în coteț, cu lacrimile în ochi constată că i-a fost furat. Deși era tare frumos și-i plăcea, ar fi vrut să-l vândă înainte de Crăciun, să aibă un ban cu ce să primească preotul, câțiva colindători și ce o mai putea să-și cumpere și pentru ea, chibrituri, o lumânare două și poate o sticlă cu suc din acela ce-i la magazin.
Croșetează bătrâna și plânge viața tristă, plânge că nu prea a avut noroc și plânge pentru frumosul ei cocoș..
Deodată bătrâna se prăbușește de pe scaun și ultima lentilă ce o mai avea la rama de ochelari, se sparge de podea…Un ghem cu fir de lână se deșiră ca un destin, destinul Bătrânei de la nuc.
Timpul derulându-se lasă căsuța goală , întunecată și rece, gradina nu săpată, doar nucul protector mai ține gardul să nu cadă și acoperă cu umbra lui prezentul și trecutul când viața este ,uneori, un joc de noroc. ..