Spovedanie
Doamne nu iți reproşez
Si tot din ce-ai făcut îmi place
Dar, ce bine ar fi fost
Auzul să mi-l pui văz
Si pleoapa gura care tace.
Doamne, aripi să-mi fi pus
În mâna care se zgârceşte
Și sufletului să-i dai
Clipele de odihnă
În corpul ce nădăjduieşte.
Doamne nu îţi reproşez
Ajunge! Mi s-a dat de toate
Văzul fără de pleoapă,
Buzele cu mult venin
Şi sufletul rece cetate.
Doamne nu îți reproșez.
Категория: Философские стихи
Все стихи автора: Silvia Mihalachi
Дата публикации: 4 сентября 2022
Добавлено в избранное: 1
Комментарий: 1
Просмотры: 1950
Комментарий
Стихи из этой категории
Другие стихотворения автора
#Интересно
Поэма: Amurg de toamnă
Поэма: Iluzie perfectă
O tânără de 13 ani din Pakistan și-a propus să citească cărți din fiecare țară
Поэма: Viata
Поэма: Bătrânica hoață în norvegiană
Curiozități despre viaţa secretă a marilor scriitori
Поэма: Cine oare?
Поэма: Asemeni bradului în zile de An Nou
Federico Moccia, autorul cărţii „Trei metri deasupra cerului” a fost invitat la Chişinău. Cine este el?
Anișoara Iordache