CÂND IUBIREA IUBEȘTE
Pictează-mi cuvinte din triluri de chemare
Culori îți scriu din dorințele mele
Amândoi să culegem doar vise reale.
Dăruiește-mi pădurea în ramă de tablou
Eu … anotimpul îl scriu cu tușuri din stilou
Când setea de frumos niciodată nu moare.
Să chemi și un nor, da, da… un pic să ne plouă
Soarele să modeleze un curcubeu
Din zilele noastre să ne scriem un eseu.
Iubirea în șoaptă-i picătură de rouă
Nuanțe din culorile vieții ne privesc
Când tu scrii ,,iubesc,, eu, iubirea ți-o citesc.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Silvia Mihalachi
Дата публикации: 10 августа 2023
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 1694
Стихи из этой категории
Timpul
De ar fi timpul construit dintr-un elastic
Să-ntindem clipa cât o viaț-ar fi fantastic
Da-i trecător, necruțător, arde năpraznic
Ne-aruncă-n gol nepăsător zâmbind obraznic
Ne stoarce clipa fie ea oricât de mică
Chiar de e inima săraca-ndrăgostită
Doar amintirea poate-ți lasă fericită
De-ar fi posibil să-l oprim pentru-acea clipă
Nu are timpul timp de suflete s-aline
E ocupat să șteargă tot, chiar și pe tine
Nu-l întreba, nu va mai știi nimic de nimeni
E un nebun, nu-i va păsa de-i rău sau bine
Ar fi o cale foarte-ngustă de-al răpune
Să fii un înger pentru cei ce-ți spun pe nume
Când vom pleca, zburând doar sufletul rămâne
Iubirea-i singura ce timpul va supune
Amurgul nostru
Nu mai ești cum te stiam
Nu mai sunt cum mă stiai
Separarea bate-n geam
Ar striga dar n-are grai.
Amurgul nostru a sosit
Cale înapoi nu mai exista
Flacara noastra a murit
Acum e doar o poezie ..
Trista.
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în franceză
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Peut-on revisiter l’image d’une personne qui nous a inspiré il y a 10 ans ?
Oui, il faut juste le vouloir,
Oui, si cela avait une influence positive sur nous,
Oui, si ça nous motive,
Oui, s'il pouvait nous comprendre (la plupart des gens ne le peuvent pas),
Oui, si elle pouvait nous transmettre quelque chose de son caractère, de la beauté de son âme et de ses passions,
Oui, si je soupire encore de joie en regardant ses photos,
Oui, si elle nous a laissé sans voix devant l'originalité de ses idées (l'une d'elles m'a vraiment surpris en tous points),
Oui, si elle savait nous donner envie de voir son point de vue,
Oui, si elle pouvait nous offrir un milliardième de ses cadeaux,
Oui, si elle nous a infecté par ses rires, sa gentillesse et ses vœux,
Oui, si vous pensez que cela vous a changé pour le mieux, que vous êtes devenu plus riche (moralement, éthiquement, émotionnellement),
Oui, s'il ne t'a pas abandonné, il a préféré te faire confiance, il ne pensait pas qu'il perdrait son temps sans obtenir de résultats,
Oui, si tu n'as pas non plus trahi sa confiance,
Oui, s'il savait nous inculquer des ambitions et les accroître tout au long de la période où nous nous sommes connus,
Oui, si l'on constate qu'il n'y en avait pas beaucoup comme elle,
Oui, s’il se souciait vraiment des valeurs morales, comment chaque être humain pourrait-il parvenir à une version meilleure, plus douce, plus attentionnée et plus agréable de lui-même ?
Oui, si j'avais toujours la même excitation à chaque fois que je la voyais, peu importe qu'elle soit éclaboussée par de l'eau de pluie boueuse, qu'elle ait des moments où elle était plus nerveuse, qu'elle se fâche, qu'elle soit fatiguée, qu'elle eu la grippe, et nous ne pouvions plus jouir avec les mêmes superbes traits de caractère,
Oui, si les pensées dirigées vers elle portaient du fruit dans nos cœurs,
Oui, si elle n'était pas une inconnue, elle était quelque chose de plus que ça, on avait l'impression de se rapprocher d'elle, elle était comme une amie ou une sœur aînée,
Oui, si chaque jour tu montais un échelon, avec son aide,
Oui, s'il pouvait tout construire avec un tel calme et une telle passion qu'on ne peut vraiment pas réagir en y pensant,
Oui, si tu penses que tu n'aurais pas essayé en vain de l'impressionner,
Oui, cela aurait vraiment valu la peine de participer à une émission de téléréalité comme "Les Roumains ont du talent",
Oui, parce que j'ai évoqué le mot "talent", d'elle j'ai appris que cela n'existe pas, qu'on ne reçoit aucun talent et qu'on ne l'emmène pas avec nous dans l'autre monde, le talent qu'elle a montré était acquis compétence, le résultat d'une certaine habitude,
Oui, quand je suis tombé (trébuché), il a su comment m'aider à me relever,
Oui, si seulement on pouvait encore la voir sur le trottoir, au marché, aux concerts, à la mairie, au stade courir aux 70 ans qu'elle aurait aujourd'hui,
Oui, j'aimerais la revoir une fois de plus...
Ma chère femme (et les initiales C. P.) qui étaient pour moi plutôt une sœur aînée (environ 42 ans de plus) pendant 7 ans, puis tu as dû partir aussi, une autre étape arrivait. Tu es restée comme une énigme dans mon subconscient, je ne sais même pas à ce jour comment tu aurais voulu que je sois, ce que tu aurais plus aimé te montrer, mais tu es restée quelque part là, sur la liste des "Femmes de 10 et de 10 hommes", comme s'il s'agissait d'un spectacle de terminale.
Pardonnez ma maladresse en tout, mais ce n'était pas fait exprès, mais je gèle, mon cœur bat la chamade, je palpite, je transpire tantôt froid, tantôt chaud, c'est comme si je n'arrivais pas à avoir assez d'air mes poumons quand j'admire la personnalité, les efforts, tout ce que tu m'as montré, et moi, compte tenu de mon manque de compétence depuis, je ne pouvais rien te montrer d'autre que ce que tu as toujours vu.
heart’s first memo
inimă pură, ageamie
uiți cui i te dăruiești
cu mâini năpraznice m-atacă
si toată robustețea-mi seacă
de-a-mi plânge amarul mă rezerv
stagnând pe pământ arid, lui i se pare insipid
și n-ascultă ce istorisesc
eu cu mine conversez
inimă cu nevoia mare
doritoare și neroadă
nu ai loc de escapadă
cătinel seci, stima începe să-ți ardă
Timpul albastrului respins
Amestecând zile fierbinți cu flori de gheață
Zboară petalele ucise-n roșu-aprins
Din curcubeu s-a răsturnat culoarea arsă
Pornind o iarnă de-un albastru necuprins
Seduce oarbă strălucirea pe retină
Distanța crește alergând spre interzis
Cortina zidurilor mute mă deprimă
Curge albastru deformânduse încins
Sălbatic dorul înflorește în grâdină
Inima bate agitânduse desprins
Ies amintirile-ascuțite pe tulpină
Înțeapă sufletul târându-l în abis
Țesând tăcerile mă-mbracă în ruină
Sinceritatea dezbrăcându-mă surprins
Alimentând zilele false cu rutină
Se-neacă nopțile în freamătul nestins
Cobor în nori să-mi caut stropii de lumină
Vântul durerilor mă-mpinge spre cuprins
Rămân prefață pe o pagină străină
Visele zboară contemplând un paradis
La ușă bate viitorul în surdină
Prezentul fuge declarându-se învins
Trecutul plânge refuzând să îi deschidă
Timpul albastru chinuindu-se respins
Steluța mea
Steluța mea în miez de noapte,
Te rog, ascultă-mi șoaptele toate,
Și alină-mi durerea cea grea,
Aducându-mi treptat alinarea.
Tu, micuța mea,
Cu atingerea de catifea,
Te rog, ia-mi sufletul în brațe,
nelăsând grijile să se agațe.
Apoi, veghează asupra mea,
Luându-mi toată supărarea,
Cu ale tale palme moi,
Reînviindu-mă din lumea de-apoi.
Și-adună-mă în al tău micuț rai,
Lipsit de orice grele furtuni,
Cu doar soare cald de vară,
Și cu zâmbetele de odinioară.
Of, tu a mea speranță,
Ce revii când lumea-i dureroasă,
Încercând să mă faci bine,
Atunci când nu mai știu de mine.
Că mai apoi, în nopțile reci,
Să-mi spui multe povești,
Unele pline de dragoste și dor,
Pline de al tău farmec amețitor.
Iar eu să stau și să te privesc,
Cum ale tale buze grăiesc,
Și-mi aduc o liniște glorioasă,
Eu uitând de ce mă apasă.
Iar când zorii zilei se ivesc,
Visele alină sufletu-mi singuratic.
Cu blândețe și alinare mă-nvelești,
Și-n ale tale brațe, liniște-am găsit.
Și în fiecare noapte tăcută,
Sub strălucirea ta nesfârșită,
Rămâi steluța mea, condu-mă-n necunoscut,
Tu care-mi redai speranță la infinit.
Cu tine, viața-i mai senină,
Chiar și când greutățile m-apasă,
Tu, steaua mea, cu ochi măiaștri,
Ești mereu aici, în vise și-n tresăriri.
Timpul
De ar fi timpul construit dintr-un elastic
Să-ntindem clipa cât o viaț-ar fi fantastic
Da-i trecător, necruțător, arde năpraznic
Ne-aruncă-n gol nepăsător zâmbind obraznic
Ne stoarce clipa fie ea oricât de mică
Chiar de e inima săraca-ndrăgostită
Doar amintirea poate-ți lasă fericită
De-ar fi posibil să-l oprim pentru-acea clipă
Nu are timpul timp de suflete s-aline
E ocupat să șteargă tot, chiar și pe tine
Nu-l întreba, nu va mai știi nimic de nimeni
E un nebun, nu-i va păsa de-i rău sau bine
Ar fi o cale foarte-ngustă de-al răpune
Să fii un înger pentru cei ce-ți spun pe nume
Când vom pleca, zburând doar sufletul rămâne
Iubirea-i singura ce timpul va supune
Amurgul nostru
Nu mai ești cum te stiam
Nu mai sunt cum mă stiai
Separarea bate-n geam
Ar striga dar n-are grai.
Amurgul nostru a sosit
Cale înapoi nu mai exista
Flacara noastra a murit
Acum e doar o poezie ..
Trista.
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în franceză
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Peut-on revisiter l’image d’une personne qui nous a inspiré il y a 10 ans ?
Oui, il faut juste le vouloir,
Oui, si cela avait une influence positive sur nous,
Oui, si ça nous motive,
Oui, s'il pouvait nous comprendre (la plupart des gens ne le peuvent pas),
Oui, si elle pouvait nous transmettre quelque chose de son caractère, de la beauté de son âme et de ses passions,
Oui, si je soupire encore de joie en regardant ses photos,
Oui, si elle nous a laissé sans voix devant l'originalité de ses idées (l'une d'elles m'a vraiment surpris en tous points),
Oui, si elle savait nous donner envie de voir son point de vue,
Oui, si elle pouvait nous offrir un milliardième de ses cadeaux,
Oui, si elle nous a infecté par ses rires, sa gentillesse et ses vœux,
Oui, si vous pensez que cela vous a changé pour le mieux, que vous êtes devenu plus riche (moralement, éthiquement, émotionnellement),
Oui, s'il ne t'a pas abandonné, il a préféré te faire confiance, il ne pensait pas qu'il perdrait son temps sans obtenir de résultats,
Oui, si tu n'as pas non plus trahi sa confiance,
Oui, s'il savait nous inculquer des ambitions et les accroître tout au long de la période où nous nous sommes connus,
Oui, si l'on constate qu'il n'y en avait pas beaucoup comme elle,
Oui, s’il se souciait vraiment des valeurs morales, comment chaque être humain pourrait-il parvenir à une version meilleure, plus douce, plus attentionnée et plus agréable de lui-même ?
Oui, si j'avais toujours la même excitation à chaque fois que je la voyais, peu importe qu'elle soit éclaboussée par de l'eau de pluie boueuse, qu'elle ait des moments où elle était plus nerveuse, qu'elle se fâche, qu'elle soit fatiguée, qu'elle eu la grippe, et nous ne pouvions plus jouir avec les mêmes superbes traits de caractère,
Oui, si les pensées dirigées vers elle portaient du fruit dans nos cœurs,
Oui, si elle n'était pas une inconnue, elle était quelque chose de plus que ça, on avait l'impression de se rapprocher d'elle, elle était comme une amie ou une sœur aînée,
Oui, si chaque jour tu montais un échelon, avec son aide,
Oui, s'il pouvait tout construire avec un tel calme et une telle passion qu'on ne peut vraiment pas réagir en y pensant,
Oui, si tu penses que tu n'aurais pas essayé en vain de l'impressionner,
Oui, cela aurait vraiment valu la peine de participer à une émission de téléréalité comme "Les Roumains ont du talent",
Oui, parce que j'ai évoqué le mot "talent", d'elle j'ai appris que cela n'existe pas, qu'on ne reçoit aucun talent et qu'on ne l'emmène pas avec nous dans l'autre monde, le talent qu'elle a montré était acquis compétence, le résultat d'une certaine habitude,
Oui, quand je suis tombé (trébuché), il a su comment m'aider à me relever,
Oui, si seulement on pouvait encore la voir sur le trottoir, au marché, aux concerts, à la mairie, au stade courir aux 70 ans qu'elle aurait aujourd'hui,
Oui, j'aimerais la revoir une fois de plus...
Ma chère femme (et les initiales C. P.) qui étaient pour moi plutôt une sœur aînée (environ 42 ans de plus) pendant 7 ans, puis tu as dû partir aussi, une autre étape arrivait. Tu es restée comme une énigme dans mon subconscient, je ne sais même pas à ce jour comment tu aurais voulu que je sois, ce que tu aurais plus aimé te montrer, mais tu es restée quelque part là, sur la liste des "Femmes de 10 et de 10 hommes", comme s'il s'agissait d'un spectacle de terminale.
Pardonnez ma maladresse en tout, mais ce n'était pas fait exprès, mais je gèle, mon cœur bat la chamade, je palpite, je transpire tantôt froid, tantôt chaud, c'est comme si je n'arrivais pas à avoir assez d'air mes poumons quand j'admire la personnalité, les efforts, tout ce que tu m'as montré, et moi, compte tenu de mon manque de compétence depuis, je ne pouvais rien te montrer d'autre que ce que tu as toujours vu.
heart’s first memo
inimă pură, ageamie
uiți cui i te dăruiești
cu mâini năpraznice m-atacă
si toată robustețea-mi seacă
de-a-mi plânge amarul mă rezerv
stagnând pe pământ arid, lui i se pare insipid
și n-ascultă ce istorisesc
eu cu mine conversez
inimă cu nevoia mare
doritoare și neroadă
nu ai loc de escapadă
cătinel seci, stima începe să-ți ardă
Timpul albastrului respins
Amestecând zile fierbinți cu flori de gheață
Zboară petalele ucise-n roșu-aprins
Din curcubeu s-a răsturnat culoarea arsă
Pornind o iarnă de-un albastru necuprins
Seduce oarbă strălucirea pe retină
Distanța crește alergând spre interzis
Cortina zidurilor mute mă deprimă
Curge albastru deformânduse încins
Sălbatic dorul înflorește în grâdină
Inima bate agitânduse desprins
Ies amintirile-ascuțite pe tulpină
Înțeapă sufletul târându-l în abis
Țesând tăcerile mă-mbracă în ruină
Sinceritatea dezbrăcându-mă surprins
Alimentând zilele false cu rutină
Se-neacă nopțile în freamătul nestins
Cobor în nori să-mi caut stropii de lumină
Vântul durerilor mă-mpinge spre cuprins
Rămân prefață pe o pagină străină
Visele zboară contemplând un paradis
La ușă bate viitorul în surdină
Prezentul fuge declarându-se învins
Trecutul plânge refuzând să îi deschidă
Timpul albastru chinuindu-se respins
Steluța mea
Steluța mea în miez de noapte,
Te rog, ascultă-mi șoaptele toate,
Și alină-mi durerea cea grea,
Aducându-mi treptat alinarea.
Tu, micuța mea,
Cu atingerea de catifea,
Te rog, ia-mi sufletul în brațe,
nelăsând grijile să se agațe.
Apoi, veghează asupra mea,
Luându-mi toată supărarea,
Cu ale tale palme moi,
Reînviindu-mă din lumea de-apoi.
Și-adună-mă în al tău micuț rai,
Lipsit de orice grele furtuni,
Cu doar soare cald de vară,
Și cu zâmbetele de odinioară.
Of, tu a mea speranță,
Ce revii când lumea-i dureroasă,
Încercând să mă faci bine,
Atunci când nu mai știu de mine.
Că mai apoi, în nopțile reci,
Să-mi spui multe povești,
Unele pline de dragoste și dor,
Pline de al tău farmec amețitor.
Iar eu să stau și să te privesc,
Cum ale tale buze grăiesc,
Și-mi aduc o liniște glorioasă,
Eu uitând de ce mă apasă.
Iar când zorii zilei se ivesc,
Visele alină sufletu-mi singuratic.
Cu blândețe și alinare mă-nvelești,
Și-n ale tale brațe, liniște-am găsit.
Și în fiecare noapte tăcută,
Sub strălucirea ta nesfârșită,
Rămâi steluța mea, condu-mă-n necunoscut,
Tu care-mi redai speranță la infinit.
Cu tine, viața-i mai senină,
Chiar și când greutățile m-apasă,
Tu, steaua mea, cu ochi măiaștri,
Ești mereu aici, în vise și-n tresăriri.
Другие стихотворения автора
LUTIERUL ȘI PĂDUREA
La cântul lăuntric
Paltinul, de pădure s-a îndepărtat
Multe zile și nopți pădurea l-a strigat
Strigătul pădurii
De lutierul vestit a fost auzit
Cu aură de sunet muzical
El, spre pădure a plecat…
O creangă văzându-l în luminiș
În arcuș s-a preschimbat.
Bătrânul lutier
Cu măiastra-i vioară
Cântă pădurii, cântecul a răsplătit
Copacul paltin
Ce-n atelierul lui, cândva, a poposit…
Mereu pădurea cântă-ntr-o vioară!
Aş vrea
Aș vrea să fiu
O coardă de vioară
Să cânt odată cu al tău gând
Arcușul să mângâie nota muzical
Cu frumusețea tonului de primăvară,
Din iarna vieții m-ar trezi.
Apoi, arcușul să-l dăruiesc
Aș vrea…
Dar cui? Nu-i nimeni,
Nimeni să-l mânuiască
Vioara o las pe-un piedestal
De flori…
De flori aș vrea să fie
...........................................
Din cerul fără nori coboare păsări
Să cânte-n triluri partitura
Uitată de-o călătoare
Pe-o ramură uscată de arin.
Printre florile, corolă de culoare,
Să dansăm un vals sublim
Fără arcuș, fără vioară
Acompaniați de primăvară
Cu cer senin până la apus.
Aș vrea….!.
DRAG CUVÂNT….
Dacă, să vii ai vrut
Și n-ai putut
Am să te iert…
Dacă, de viață țintuit
Totuși ai venit
Nu am să uit …
Dar ai tăcut și ai plecat
Și te-am strigat
Și am strigat…
De ce-ai plecat
În locul meu?
Eu m-am rugat
La Dumnezeu
Să rămâi TU
Și să plec eu
Dar el pe tine te-a chemat
…………………………………………………..
Te strig și nu te-aud
Te plâng și nu te uit
Frate! Drag cuvânt…
Frate! Trist mormânt.
PE CĂRARE
Din când în când, mi-am propus să merg pe cărarea gândului să - i privesc ferestrele și totodată căutând o anumită fereastră…
Și azi ferestrele sunt tot așa cum le-am lăsat cândva... Unele închise, altele larg deschise , unele mă privesc prin ce a fost , altele prin ce este…
Dar eu, eu caut fereastra care să mă privească și să privesc prin ea ce va fii…Să privesc viitorul…
Și urc cărarea și iar o cobor căutând - o…
Un călător și el pe cărarea gândurilor,mă întreabă ce caut. Îi spun ce caut iar el, îmi răspunde că această fereastră nu a fost niciodată pe cărarea asta. Și îmi mai spune că dacă voi continua drumul , mai am mult de mers , voi ajunge la o răscruce de drum unde este o fereastră care a vrut cândva să se deschidă și să privească viitorul, să privească ce va fi…
Îl întreb dacă el a ajuns la acea fereastră.
- Da, am ajuns, dar e greu să-ți spun ce am văzut
- Spune-mi!
- Fereastra era ferecată, pe jos erau cioburi de sticlă opacă și corbi negri se zbăteau să intre printre zăbrelele de fier ruginit...
- De ce mă trimiți să văd această fereastră, care nu este cea pe care o caut?. Pregătit să plece în drumul lui, îmi spune murmurând :
- Mai bine caută fereastra speranței, sau deschide în fiecare zi fereastra prezentului tău…
Sunt încă pe drum, nu știu dacă urc sau cobor, dar trec pe lângă fereastra trecutului , pe lângă cea a prezentului, mă oglindesc în ea , văd un contur greu deslușit și mă întreb: Mâine ce va fi, eu ce voi face? Quo vadis ... Quo vadis..?
ULTIMUL VAGON
De ești ultimul vagon
La trenul din gară
Așteaptă și călătorul
Ce spre tine aleargă
De zile obosit,
De gânduri hăituit
Bagajul lui…o singură țigară .
Primește-l fără tichet
Nu-i pune întrebare
El trece solitar
Ducând pocalul cu amar
Printre călătorii
Fără destinație.
Lasă-l să privească
Ce lung e drumul spre uitare…
Un șuierat prelung
Și-un strigăt în disperare
Depărtarea o străpung,
Iar trenul s-a pornit
Pierzându-se în timp
Târăște dintr-o gară
Un ultim vagon,
Vagonul ce n-avea scară…
Ecoul încă șuieră
Pașii greoi și obosiți
Sprijiniți într-un baston
Se-ndreaptă spre o gară…
Spre un alt peron
Să urce-n trenul celor vitregiți.
Frica
Frica-i în noi cuibărită
Dimineața stă ascunsă în zori
Uscată e roua pe flori
Și vrajba într-o noapte-i țesută.
Bat clopotele, iarăși bat
Se întunecă ziua ce vine
Frica stă ascunsă-n mine,
Și gânduri triste m-au încarcerat.
Prezentul pacea o calcă
Sub tancurile cu noi șenile
Peste rațiuni cad crucile
Stăpână este frica de frică
Și dureroase sunt rănile….
LUTIERUL ȘI PĂDUREA
La cântul lăuntric
Paltinul, de pădure s-a îndepărtat
Multe zile și nopți pădurea l-a strigat
Strigătul pădurii
De lutierul vestit a fost auzit
Cu aură de sunet muzical
El, spre pădure a plecat…
O creangă văzându-l în luminiș
În arcuș s-a preschimbat.
Bătrânul lutier
Cu măiastra-i vioară
Cântă pădurii, cântecul a răsplătit
Copacul paltin
Ce-n atelierul lui, cândva, a poposit…
Mereu pădurea cântă-ntr-o vioară!
Aş vrea
Aș vrea să fiu
O coardă de vioară
Să cânt odată cu al tău gând
Arcușul să mângâie nota muzical
Cu frumusețea tonului de primăvară,
Din iarna vieții m-ar trezi.
Apoi, arcușul să-l dăruiesc
Aș vrea…
Dar cui? Nu-i nimeni,
Nimeni să-l mânuiască
Vioara o las pe-un piedestal
De flori…
De flori aș vrea să fie
...........................................
Din cerul fără nori coboare păsări
Să cânte-n triluri partitura
Uitată de-o călătoare
Pe-o ramură uscată de arin.
Printre florile, corolă de culoare,
Să dansăm un vals sublim
Fără arcuș, fără vioară
Acompaniați de primăvară
Cu cer senin până la apus.
Aș vrea….!.
DRAG CUVÂNT….
Dacă, să vii ai vrut
Și n-ai putut
Am să te iert…
Dacă, de viață țintuit
Totuși ai venit
Nu am să uit …
Dar ai tăcut și ai plecat
Și te-am strigat
Și am strigat…
De ce-ai plecat
În locul meu?
Eu m-am rugat
La Dumnezeu
Să rămâi TU
Și să plec eu
Dar el pe tine te-a chemat
…………………………………………………..
Te strig și nu te-aud
Te plâng și nu te uit
Frate! Drag cuvânt…
Frate! Trist mormânt.
PE CĂRARE
Din când în când, mi-am propus să merg pe cărarea gândului să - i privesc ferestrele și totodată căutând o anumită fereastră…
Și azi ferestrele sunt tot așa cum le-am lăsat cândva... Unele închise, altele larg deschise , unele mă privesc prin ce a fost , altele prin ce este…
Dar eu, eu caut fereastra care să mă privească și să privesc prin ea ce va fii…Să privesc viitorul…
Și urc cărarea și iar o cobor căutând - o…
Un călător și el pe cărarea gândurilor,mă întreabă ce caut. Îi spun ce caut iar el, îmi răspunde că această fereastră nu a fost niciodată pe cărarea asta. Și îmi mai spune că dacă voi continua drumul , mai am mult de mers , voi ajunge la o răscruce de drum unde este o fereastră care a vrut cândva să se deschidă și să privească viitorul, să privească ce va fi…
Îl întreb dacă el a ajuns la acea fereastră.
- Da, am ajuns, dar e greu să-ți spun ce am văzut
- Spune-mi!
- Fereastra era ferecată, pe jos erau cioburi de sticlă opacă și corbi negri se zbăteau să intre printre zăbrelele de fier ruginit...
- De ce mă trimiți să văd această fereastră, care nu este cea pe care o caut?. Pregătit să plece în drumul lui, îmi spune murmurând :
- Mai bine caută fereastra speranței, sau deschide în fiecare zi fereastra prezentului tău…
Sunt încă pe drum, nu știu dacă urc sau cobor, dar trec pe lângă fereastra trecutului , pe lângă cea a prezentului, mă oglindesc în ea , văd un contur greu deslușit și mă întreb: Mâine ce va fi, eu ce voi face? Quo vadis ... Quo vadis..?
ULTIMUL VAGON
De ești ultimul vagon
La trenul din gară
Așteaptă și călătorul
Ce spre tine aleargă
De zile obosit,
De gânduri hăituit
Bagajul lui…o singură țigară .
Primește-l fără tichet
Nu-i pune întrebare
El trece solitar
Ducând pocalul cu amar
Printre călătorii
Fără destinație.
Lasă-l să privească
Ce lung e drumul spre uitare…
Un șuierat prelung
Și-un strigăt în disperare
Depărtarea o străpung,
Iar trenul s-a pornit
Pierzându-se în timp
Târăște dintr-o gară
Un ultim vagon,
Vagonul ce n-avea scară…
Ecoul încă șuieră
Pașii greoi și obosiți
Sprijiniți într-un baston
Se-ndreaptă spre o gară…
Spre un alt peron
Să urce-n trenul celor vitregiți.
Frica
Frica-i în noi cuibărită
Dimineața stă ascunsă în zori
Uscată e roua pe flori
Și vrajba într-o noapte-i țesută.
Bat clopotele, iarăși bat
Se întunecă ziua ce vine
Frica stă ascunsă-n mine,
Și gânduri triste m-au încarcerat.
Prezentul pacea o calcă
Sub tancurile cu noi șenile
Peste rațiuni cad crucile
Stăpână este frica de frică
Și dureroase sunt rănile….