Spovedanie
Doamne nu iți reproşez
Si tot din ce-ai făcut îmi place
Dar, ce bine ar fi fost
Auzul să mi-l pui văz
Si pleoapa gura care tace.
Doamne, aripi să-mi fi pus
În mâna care se zgârceşte
Și sufletului să-i dai
Clipele de odihnă
În corpul ce nădăjduieşte.
Doamne nu îţi reproşez
Ajunge! Mi s-a dat de toate
Văzul fără de pleoapă,
Buzele cu mult venin
Şi sufletul rece cetate.
Doamne nu îți reproșez.
Category: Philosophical poem
All author's poems: Silvia Mihalachi
Date of posting: 4 сентября 2022
Added in favorites: 1
Comments: 1
Views: 1543
Comments
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Amăgiri de primăvară
Poem: Solitudine
Emilian Galaicu-Păun: „Românul s-a născut…” – poet sau proclet?!
Poem: Numai tu
Poem: Inima sau mintea?
(video) Lista scriitorilor contemporani cu cele mai multe romane ecranizate
Poem: De-aș avea...
Poem: De-ar cânta...
Top 5 cărţi mystery&thriller. Recomandări de lectură în această vară
Anișoara Iordache