Spovedanie

Am parcurs  drumul
Fără călăuză
Tare aș fi vrut
O umbră protectoare
Când  îngerul
S-a ridicat
De pe umărul meu
Și a rămas  locul
Pe trupul ce mă doare,
Căutând mereu
Poarta zilei următoare

Copacii trosnesc
sub greutatea gândurilor
Florile curg șuvoi
Ochii le primesc

Vântul norii a risipit
și liniștea pletelor.
Tu… de ce oare
pui mâna mea
pe mâna ta
Și amândouă unesc
Frunţile fierbinţi
La apus de soare.

Gânduri și flori
Amurg răvășit
Într-un cerc numai doi
Așteptăm răsplătiți
Roua din zori.

Am găsit o filă din cartea vieții, cartea care nu poate fi lăsată pe etajeră, nu poate fi vândută dar, nici  împrumutată…

Viața-i  o carte în care , chiar și când îmi este greu 

În ea zilnic un vers îmi  scrie  ,  rar și o poezie

Dar, nedorit apare și actul dintr-o tragedie

Ce poate fi cândva , o filă pentru un expozeu

Dar niciodată viața nu mi-a fost o parodie…



Cartea vieții nu poate fi uitată pe  etajeră

Fiecare filă  este volantă și  efemeră

Zilnic  în ea se scrie,  din  ce-am iubit ce mai iubesc

Pentru  amurgul când   filele  cărții  le răsfoiesc

Așteptând clipa  eternă în care să mă  odihnesc …

În cartea vieții, în care nu am citit până la sfârșit, încă nu       s-a  scris că :

Sunt visul încolăcit

pe șiraguri de speranțe

Un nomad obosit

pe o dună de neputințe

Himeră pe taftaua nopții

Fără de sfârșit…

Sunt un ecou rătăcit, rătăcit  din care eu, culeg cuvinte…

Rog zorii să te cheme
S-aduci șuvițe de gânduri  înapoi
Să mă preumblu  printre ele
Într-un joc copilăresc în doi.
Din  liniștea clipei de azi
Și de mâine
Îți voi fura sămânța dulce
A vorbelor tale,
Așezându-le toate pe - o tipsie
Hrană  dimineața să îmi fie.
Când nu te mai zăresc
Și cerul rupe  zdrențe din nori
E  ora înserării
Mă-nchid în cupola nopții
Cu vise deșarte
Peste ochii acoperiți de pleoape.
Bat orele…
În geamul timpului  bat
Deschid fereastra cu privirea,
De  gânduri înveșmântat
Rog zorii să te cheme
Și  ziua să - mi dea iubirea.

Mă simt captivă  între două porți
Una-i  uitare, alta-i iubire
Amândouă lovesc, lovesc
Gânduri țintuite-n amintire.

Nu am curajul să mai privesc
Oglinzi cu chipuri suprapuse
Rămân iedera încolăcită
Pe o sârmă cu ghimpi ce mă strivesc.

Să nu mă chemi, nu pot să vin
Să nu mă strigi, nu pot s-aud
Rezemată de un trunchi putrezit
Un vrej de iederă mă împresoară.

Cerul mă privește printre nori,
Iar eu îi strig în rugă  îngerii
Număr unu câte unu cocorii
Cum, în zbor se-ntorc…E primăvară
O iederă se-nalță printre ghimpi.

Toamnă! Ai ruginit pădurea

Lăsând pustiu sufletul meu

Vântule ! ți-ai luat securea

Răsturnând copaci în hău

Valuri mari de frunze zboară

Alungând vise-n pustiu

Un amurg rămas din vară

Are albastrul încă viu…

Sunt culori atât de multe

Revărsate prin păduri,

Gândurile-mi sunt mute

Convertite-n frânturi

Iarna, scrutând depărtarea

Mă zărește stând la geam …

Fulgii îi făceau cărarea

Eu, flori de gheață sărutam.

Cealalta fata a lucrurilor,

Neschimbata,

Alfabetul gandurilor,

Mereu inchis in misterul

Penumbrelor.

Apa e altceva decat albastrul marii,

Cristalul izvoarelor, perlele ploii,

Albul zapezii, norii.

Focul e altceva decat lumina serii,

Caldura iernii,

Lava vulcanilor

Prelinsa in miezul verii.

Aerul e altceva decat inaltul zarii,

Austrul, Crivatul,

Zborul, cocorii.

Pamantul e cu totul altceva

Decat tarmul, muntii, campiile,

Desertul Saharei.

Toate la un loc si fiecare in parte

Sunt pagini desprinse

Din aceeiasi Carte.

Spirale pe scoici si pe flori,

Piramide si cuburi in cristale,

Hexagoane in stupi,

Simetric multiplicate,

Sa ascunda adevarata fata a lucrurilor,

Privirii si gandurilor,

Lasand loc minunilor,

Iubirii, cuvintelor.

Enigma sufle

    O, Apophis, zeu ce te târăşti în drum,
    Eu te rog să nu prefaci în scrum,
    Ce-am ridicat prin sacru legământ,
    Al faraonilor, piramidal mormânt!

    O, Atum, ai creat tot universul deopotrivă, 
    Mişcând pe cer, precis, fără derivă,
    Discul solar, înfierbântat de leu,
    În paşi mici, de harnic, scarabeu!
    
    O, Bastet, strălucind în clar de lună,
    Cu mirii, tu zeiţă, ai fost foarte bună,
    Le-ai dăruit să-nchine-n templu sfânt,
    Urmaş destoinic, întru faptă şi-ntru cânt!
    
    O, Beş, tu ocroteşte-mi spiţa veche,
    În cele două ţări fără pereche,
    De duhuri rele şi asupritoare,
    De suflet şi de minte-amăgitoare!

Hai să-ncercăm un algoritm printr-un compendiu pur şi ludic.

Pe un perete plăsmuit, de chihlimbar,

Într-un hambar, pe unde n-am habar,

Să nu fie prea literar, să fie-un gram chițibuşar

Şi o măsură murătură sa se conserve în cultură,

Printr-o formulă imaterial obscură,

Expert extras dintr-o inflorescență de primulă

Vom aplica elementar pe Euclid,

În centrifuga Newton pe rapid,

Un epsilon intuitiv de Lovelace,

Şi-un praf select Darwinism şi Payne din cine-a mai rămas.

E viața doar un şiretlic al unui trepāduş Socin,

Sau e miracol şi destin al unui act măreț, divin?

Ochii de smaralde, 

Ce pleacă în stoluri departe, 

În dorurile tale calde, 

Ce plâng după tine departe. 

Pornește în aripile vântului, 

Cu inima de onix și cu chipul răspicat, 

Pe calea dorințelor ale cântului, 

Să mă duc cu tine în universul stelat. 

    Eu m-am rugat pentru această zi 
    să vină... şi iată, 
    ziua s-a-mplinit asfinţit,
    Şi niciodată marea,
    n-a mai fost aşa de calmă,
    niciodată cerul, aşa de albastru...
    
    Şi vreau să mă cufund,
    prin mulţimea de peşti şi de alge,
    tot mai adânc şi mai adănc
    până la palatele de cleştar:
    sălile grave m-aşteaptă
    să-mi răsune-n ecouri
    paşii, de alb castelan...