O doză mică de amor

Tot mă mint cu a mea durere 

Și cu suspinul meu amar 

Că mai am o mângâiere 

Dar degeaba.... în zadar 

Am rămas numai cu gândul 

Ce mă macină mereu

Te jelesc nopți de-a rândul 

Și-mi duc traiul cu dor greu

Dar degeaba eu mai sper

Și la tine mă gândesc 

De-amaraciune parcă pier

Cu-o romanța m-ostoiesc 

Ceasul ticăie mereu 

Și-mi amintesc cu mare jale 

Îmi amintesc de chipul tău 

De mă clatin pe picioare 

Cât de dragă tu mi erai 

Ne priveam noi în tăcere 

Cu frumusețea mă mirai 

Mă iubeai doar din plăcere 

Anii in șir au tot trecut 

Însă eu nu te-am uitat 

De mult nu ne-am mai văzut 

Dar într-una te-am visat 

Ești bine? chiar îmi pasă 

Ce gândești? vreau să știu 

Hai că te aștept acasă 

Iarăși liniștit sa fiu 

Ți a plecat doru' din suflet?

Spune mi ,că mi-te ascult 

Haide,scoate un prim sunet 

Te înțeleg așa de mult 

Chiar de-mi spui , că m-ai urât 

Nu îmi vei lua privirea 

Nici câte noi am făcut 

Nu îmi poți lua iubirea 

De ce beau noapte de noapte 

Când atâtea mă apasă 

Printre miile de șoapte 

Ce din suflet vor sa iasă 

Sincer va spun că mă tem 

Că nu mai am vreo scăpare 

Și de asta noi mai bem

De necaz ,  de supărare 

Mă tem c am sa clachez 

Și o sa pic in negre ape

In care eu o sa cedez 

Sa mai ies nu,nu se poate 

Pentru tine dor nebun 

Îmi pierd nopțile de-a rându'

Merg hai-hui pustiu pe drum 

Precum nebunii fara gânduri 

Tot privind eu din tăcere 

Am ajuns să cred să știu 

Că nu este mângâiere 

Lângă care eu sa fiu 

Lumea trece,eu mă trec 

Și mă las in voia sorții

Când târziu eu mă petrec 

În pustia umbră a nopții

In seara asta o lacrimă îmi cade 

Și ție nici că ți pasă 

In seara asta inima mă arde

Și ți-aș spune,da... lasă 

Tu ești fericită cu ai tăi 

Te rog gândește-te pic

Tu ești floarea dintre văi

Iar eu nu mai sunt nimic

Rar îmi mai răspunzi 

Și atunci scurt și sec

In iad mă tot afunzi 

Se pare că vrei sa plec...

Ai alte treburi și ispite 

Iar eu ..am fost cândva

Lacrima ce se va desprinde 

Atunci cand mă vei lăsa 

O lacrimă amară și tăioasă 

Va curge pe obrazul meu 

Iar pe fața ta frumoasă 

Vor fi tot păreri de rău 

Dar nu-ți mai pasă că mă zbat 

Nu îți pasă ce-mi vorbești 

Mă trezesc noaptea în pat 

Tare rău mă chinuiești 

Încă o lacrimă și gata!

Ajunge pe acest ceas 

Iar de mâine cu găleata 

Plâng ,plâng și te las 

Căci se văd păreri de bine 

De lângă tine no i mai fi

Încet mo

artea vine ...

Căci așa nu pot trăii!

De ești ultimul vagon
La trenul din gară
Așteaptă și călătorul
Ce spre tine aleargă
De zile obosit,
De gânduri hăituit
Bagajul lui…o singură țigară .

Primește-l fără tichet
Nu-i pune întrebare
El trece solitar
Ducând pocalul cu amar
Printre călătorii
Fără destinație.
Lasă-l să privească
Ce lung e drumul spre uitare…

Un șuierat prelung
Și-un strigăt în disperare
Depărtarea o străpung,
Iar trenul s-a pornit
Pierzându-se în timp
Târăște dintr-o gară
Un ultim vagon,
Vagonul ce n-avea scară…

Ecoul încă șuieră
Pașii greoi și obosiți
Sprijiniți într-un baston
Se-ndreaptă spre o  gară…
Spre un alt peron
Să urce-n trenul celor vitregiți.

În miez de noapte, cerul e mut,

Stelele parcă de vise-au căzut.

Raul veghează sub umbrele reci,

Căutând un răgaz prin gânduri prea seci.

Pe geam se strecoară lumini de argint,

Dar somnul lipsește, pierdut în alint.

Pleoapele grele refuză să cadă,

Iar liniștea-i cântec, o dulce baladă.

Ce vise ascunde acest infinit?

Ce taină mă cheamă spre-un drum nesfârșit?

Raul se zbate, prizonier în chemări,

În noaptea ce pare fără hotare mari.

Cuvintele curg, dar răspuns nu găsesc,

Doar dorul de pace în suflet lucesc.

Pe marginea timpului, stă nemișcat,

Prinzând între gânduri un vis ce-a plecat.

Dar poate că noaptea nu vrea să-l adoarmă,

Ci doar să-i arate că mintea nu-i armă.

Raul zâmbește, sub cerul tăcut,

Și-ncepe să scrie un vers nevăzut.

Căci chiar și-n insomnii, există lumină,

O rază ce vine din suflet, divină.

Raul, veghetorul, prin noapte pătrunde,

Și-n taina durerii, povești profunde.

La fel ca mine,

Inima mea e incapatanata si nu vrea sa renunte la ideea de tine.Desi incerci din rasputeri s-o strangi,s-o legi,nu renunta niciun pic.De ce? Pentru ca te cunoaste indeajuns de bine incat sa stie ca nu-ti doresti acest lucru,doar ca vrei sa-i dai de lucru,sa se deschida de tot pentru tine si sa nu simta frica,ci numai stari de bine.

Cineva striga ,,Ajutor" cu toată puterea glasului lui stins..

M-am dus langa patul lui de spital și ,printre cuvinte bolborosite neinteligibil,doua rostite clar:acasă,copii.In clipa de luciditate a femeii,păream salvarea ei.

I-am spus că voi chema pe cineva,dar n-am făcut-o.

Știam că diagnosticul ei e o condamnare la indiferența,la strigat în gol.

Mai aud din când în când:Ajutor,și deși știu mintea ei e cea care o ține prizoniera de fapt ,

Mă simt prinsa în vârtejul lumii indiferente.

Ajutor..,strig și eu stins in mine,

Suntem spirite adormite in nepăsare,și doare..

Ajutor..

sufletul mi-l spulberă o ipocrizie a indivizilor
un macabru cinic de inculți o idioțenie în metastază și o însângerare de corupți ascult și tac printre zidurile de fake news și analfabetism
valori principii o mizerie cognitivă o sistematizare crudă o înșelătorie absurdă tăcem și înghițim cuvinte cu gust de beton amidon sunt a lor

a lor în umbra lanțurilor când plâng și-adulmec esența unei lumi plămădite din scrum dar nici nu iese fum din a lor doar tăceri compacte asfaltate cu promisiuni deșarte

miros a letargie a norme expirate a legi nescrise ce ard pe rugul minții și ne lasă doar resturi de conștiință înghițite-n silă duhoarea minciunilor e acum sterilă și astfel suferim amarnic fără
credință

Prea multa frustrare mocneste in popor

Nemultumirea se aude in vorba tuturor

Ne-am saturat de vanzatori de tara, corupti si infami

Ce ne vand automat pentru functii si bani

Nu facem politica, nu avem nici o tangenta - sa se stie

Criticam prin cuvinte aspre, cu stiloul pe hartie

Resursele tarii sunt amanetate, generatii de tineri sunt indatorate

Nimeni nu trece de la vorba la fapte

La televizor, aceleasi discutii ratate

Ne prezinta numai nenorociri, cu fapte detaliate

Incompetenta voastra ne-a adus aici, in hau

An de an totul se scumpeste si o ducem tot mai rau

Dumnezeul oamenilor astazi este serviciul, care ne aduce bani

Sa platim facturi si taxe din ce in ce mai mari

Voi critica, atat cat pot, forma de guvernamant infama

Pana cand nu vom avea presedinte si guvern iubitor de tara ?

Cei tineri, mandria tarii, pleaca peste hotare

La studii, la munca, sa-si faureasca un viitor mai bun fiecare

Ramanem fara aceasta esentiala valoare

Caci nu stim cati dintre ei se intorc, tara nu mai este atragatoare

Locuri de munca pentru ei putine, sanse de angajare infime

Multe concursuri de angajare "aranjate" cu pilosi

Oameni de nimic, ce peste noapte se vad colosi

Habar n-au sa-si faca treaba, iau banii de pomana

Si nici nu vor sa invete - oase lenese se cheama !

Ajutor financiar de la stat vor multi - cata frunza, cata iarba

Pe baza unui handicap inchipuit, ce pana la urma o sa-l aiba

Bolnavi inchipuiti si lenesi, munca nu e pentru voi ?

Veti muri de foame, sete, in datorii si in gunoi !

Termini astazi facultatea, putini se angajeaza in domeniul mult visat

Ajung sa presteze alte servicii, nu ce au studiat

Totul se scumpeste, salariile raman aceleasi - nu mai cresc deloc

Dar ei sa aibe pensii speciale, votate cu doua maini, pe loc

Tara nu mai are modele demne de urmat

Oameni destoinici, de la care ai ceva de invatat ...