LASĂ PIATRA JOS!

Oh suflet drag ....

Iar în iluzi m-am priponit 

Iar alerg după răspunsuri deja știute 

Și refuzate a fi crezute ....

Iar inima se îmbată cu un parfum de speranță

Cu iz de încredere 

Însă ști clar că nu asta trebuie 

Adânc în sinea ta ști ce e de făcut 

Da oare ai curaj ? 

Ai curajul de a te lasă liber 

Să cazi în mâinile sufletului tău

Căci bine ști 

Că mintea te minte...

Ai să accepți oare cândva 

Că nu trebuie să cauți un răspuns 

Că deja ai înțeles tot ce necesar era

Și că restu numai a mintii rezultat este ...

Așa ca respiri si observi ca 

Tot ce ai de făcut 

Suflet drag .... este rai din tot ce ai!!

Intr o gradină fastuoasă
Cu flori de nebuloasă
Ce-ti ofera o generoasă
Fericire dureroasă

Iar cum calci pe bataturi carunte
Ajungi sus pe-un munte
Si daca ai sa privesti in amanunte
Observi numai temple robuste

De parca-s cusute
De-anumite minti nevazute
Concepute cu o simpla interactiune
Poti simti o interconexiune

Desi nimic nu stii
Parca cunosti prea multe detalii
Iar dintre toate de unde vii
Te vei ghida dupa un rau de lacrimi

Si vei ajunge la un Măreț Tron
Unde domneste un demon
Cu n chip ascuns de copil de bronz
Ce haotic rade intr un fundal fara fond

Iar daca ai sa privesti
A lui fata desfigurata, cu ochii negri
Ti se va descoperii ca totu-i minciună
O frumusete falsă cu o durere dură

Nu ştiu ce e bine şi ce este rău;

Ce e permis şi ce nu este permis;

Oare pot condamna sau pot lăuda;

Nu ştiu, căci totul în mine este închis.

În această lume nu-i valabil nimic,

Nu există nici un principiu consistent,

Aş vrea în revoltă să strig şi să ţip,

Dar totu-i pasiv, nu am nici un asistent.

Simt un gust amar privind pe stradă,

O amărăciune drăcească, bestială,

Problema morţii îmi pare acum fadă,

Totul e calm, de-o linişte mormântuală.

Nu mai cred în absolut nimic,

Şi nici nu mai am nici o speranţă,

Realităţile au căzut toate, câte un pic,

Iar să trăiesc îmi pare o mare cutezanţă.

Nu am nici sentimentul trecutului,

Iar prezentul îmi pare o otravă,

Nu ştiu dacă sunt disperat,

Nu ştiu dacă nu sunt chiar o epavă.

Si eu traiesc in aceeasi frică

Dar o astup cu o mareață mască

Zambesc amar, cu inima de gheață

Alergând din doliu in speranță

Si astept venirea inceputului

Sa aud ale liniști zgomotului

Si sa nu mai simt nevoia sentimentului

Si ale fiara manifestului

Am oferit destule bucati din mine

Am impartit destul ale altor destine

In timp ce mureau ale mele vise

Nu mai astept ziua de mâine

Incep de azi sa ma rup de trecut

Si sabia moralei am s-o ascut

Ca sa tai orice sa petrecut

Ca protectie, morala-mi va fi scut

Cum să mă numesc?
Nu-mi amintesc
dar aș veni dac-ai chema o ploaie.
Cum să mă numesc?
Cum ai vrea? 
Cum mi-ar plăcea?
Să mă numesc mândrie
judecată
răutate?
Sau doar ele să mă cheme?
Aș veni
dac-ai chema o ploaie.
Aș străpunge uscatul,
uscatul cel de nestrăpuns
aș uda pământul și
ți-aș uda sufletul
dacă m-ai chema.

Dacă,  să vii ai vrut
Și n-ai putut
Am să te iert…
Dacă, de viață țintuit
Totuși ai  venit
Nu am să uit …
Dar ai tăcut și ai plecat
Și te-am strigat
Și am strigat…  
De ce-ai plecat
În locul meu?
Eu m-am rugat
La Dumnezeu
Să rămâi TU
Și să plec eu
Dar el pe tine te-a chemat

…………………………………………………..

Te strig și nu te-aud
Te plâng și nu te uit
Frate! Drag cuvânt…
Frate!  Trist mormânt.

Anotimpul din calendar    
Deschide luminii  fereastra
Crengile unui copac solitar   
Mă ating cu  mugurii treziți
De-o pasăre cu triluri timide
Multe ferestre, multe priviri,    
Soarele   pe toate le  cuprinde.

…………………………………………………

Un ghiocel, îmbrăcat  elegant
Doar de  viorele  însoțit
Zâmbește  ștrengar unui brebenel   
Ce-i prin iarba crudă  rătăcit  
Alungând  un  fulg pribeag,
Rece  , apos și arogant
Vai! Toate petalele  i-a stropit…
Oare primăvara să fi venit
Sau iarna încă nu m-a părăsit?

………………………………………………….

Un bondar cam hărțăgos
Recomandându-se albină
Se uită pieziș, invidios
La un melc ce caută leac
Pentru spate, pentru față                   
Gârbovit și supărat
Iarna căsuța iar i-a stricat.
Complicată  e natura
Cu-al ei farmec,  primăvara
Face  ordine în paradis.

……………………………………………………

Mai la vale pe cărare
Iarba-n verde s-a machiat,
Degrabă o paște murgul  
Bucuros, azi  nu-i înhămat
Scuturându-și coama deasă
Lasă-n urmă  un  nechezat
Din tufiș un iepuraș
Cu-o ureche cam beteagă
Are o mare supărare
Murgul , alergând l-a speriat.

…………………………………………..

Un  copil  cu a lui vârstă
O urzică a  mângâiat
Și se-ntreabă supărat
De ce oare l-a  înțepat.
Pe  cercel tu m-ai călcat,
I-ar fi răspuns urzicuța
Bosumflat copilașul a plecat
La mama, să-i sărute mânuța.  

……………………………………………….

Iar pădurea semn îmi face …
Vino, vino să mă vezi
Să auzi cum cântă cucul    
Speriat de glas de cerbi  
Când ecoul   se lipește
De stejari, de fagi bătrâni  
Iarba veselă mă privește
Mulțumită cu-al ei destin.
Sigur primăvara o primește
Fir cu fir  face-un  festin.

…………………………………………….

Rezemată de un timp
Timpul meu de mult tocit
Lăsând  fereastra larg deschisă
Soarele  în mine s-a cuibărit…
A venit !  primăvara a venit.

,,Floarea albastră,, am citit
Floare albastră am iubit
Floarea albastra-nmugurit
Floarea albastră….
Vântul crud te-a legănat
Vântul crud te-a despuiat
Vântul crud mi te-a luat
Vântul….

Ai luat arcușul
Să mângâi  vioara
Muzica ta îmi călăuzește pașii
Visele mă invită la dans seara
Doar azi mai pot să fiu tânără
Sărută-mă să numai plece vara.

De unde vii melancolie,
,,Unde te duci? ,, adesea te-am întrebat.
Nu năvăli   a mea gândire
Și lasă-mă, azi, să fiu   înseninat.

Mă învăluie timpul de ieri  
Cuibărit în a mea copilărie,
Încă zglobiu, nu m - a părăsit
Vrea răsplătit în clipe de-amintire.

Cât timp mai stai melancolie
și bătrânețea mea încotro o duci ?
Nu vreau cărările uitării
Și nici într-un amfiteatru cu năluci.

Întortocheate-s    drumurile
Ce duc spre iminenta înserare ,
Dangăt de clopot din alamă
Trezește norii dintr-o așteptare .  

Pasul și visarea s-au oprit
Recitesc destinul  ce mi s-a promis  
Întrebarea   este un ecou

Părinte!
Eu sunt păcătos.
Dar tu, câte păcate ți-a fost dat
s-auzi , Părinte,
învață-mă bisericos
și zi-mi câteva cuvinte
din rugăciunea ta
de om evlavios.
Prin beznă drumu-i lung
nu-i nimeni să mă  îndrume
și sufletul îmi cade
precum o piatră
aruncată în genune.
Rogu-te,
te rog Părinte
din psalmul învierii
dă-mi un licăr de lumină,
și binecuvântează-mă în pioșenie.
Sunt păcătos Părinte…Sunt!