Om deștept

Oh suflet drag,

Aceste sentimente-

Acest fapt- 

De a pune totul pe hârtie

Este o binecuvântare sau o pedeapsă ? 

Un dar sau nu ...

Iarăși în miez de noapte mă gândesc

La ce joc amuzant jucăm,

De ce numai iubirea și durerea

Versuri scot din poet.

Cum în angoase întunecate mă aflu

Fiori reci mă trec,

Suflu înghețat-tăios,

Mă poarta în vânt,

Asemenea unui fulg de zăpadă 

Prea mic și inocent 

Fară puterea de a alege 

Unde să se așeze ...

Fiindcă el doar plutește 

Într-un neant .

Așa că întreb :

De ce nu am somn,

Dar nici vlagă ?

Pare a mă fi certat cu odihna!

Oare sa supărat pe mine 

Când printre stele 

Iar am zăbovit? 

Sau când pe poteci de munte 

Am umblat?  

Când frunze de toamna

Am admirat,

Pe străzi întunecate 

Cu eșarfa-n vânt 

Dar cu zâmbet cald în suflet? 

Oare asta să mi fie pedeapsa ,

Prețul plătit,

Pentru acest dar ? 

În zori de-oțel, când ochiul meu deschis

Nu vede-n sine decât o rădăcină

Adâncă, noduroasă, prinsă-n vis,

Ce mistuie sub piele, ca o vină.

Când mă privesc, din carne ies păcate,

Umbrite de un ceas tăcut și-nchis;

Mă-ntreb de-s doar o frunză-n vânt trădate,

Suflată-n lungul unui drum proscris.

Căci n-am în mine pace, nici cuvânt,

Nici zbor să-mi ducă umbra-n depărtare;

Sunt prins de sine-n lanțuri de pământ,

Cu ochii grei, ce doar pe jos coboare.

Și vocea-mi grea se stinge-ntr-un ecou,

În marea unde tremur și m-afund;

Și nu găsesc nici spațiu, nici un hău

În care să m-ascund, s-ajung rotund.

Ah, tot ce sunt – o urmă în noroi,

O umbră ce se pierde-n altă umbră,

O cruce stând pe margini de șuvoi,

A unui râu ce-n valurile-i sugrumă.

Intr o gradină fastuoasă
Cu flori de nebuloasă
Ce-ti ofera o generoasă
Fericire dureroasă

Iar cum calci pe bataturi carunte
Ajungi sus pe-un munte
Si daca ai sa privesti in amanunte
Observi numai temple robuste

De parca-s cusute
De-anumite minti nevazute
Concepute cu o simpla interactiune
Poti simti o interconexiune

Desi nimic nu stii
Parca cunosti prea multe detalii
Iar dintre toate de unde vii
Te vei ghida dupa un rau de lacrimi

Si vei ajunge la un Măreț Tron
Unde domneste un demon
Cu n chip ascuns de copil de bronz
Ce haotic rade intr un fundal fara fond

Iar daca ai sa privesti
A lui fata desfigurata, cu ochii negri
Ti se va descoperii ca totu-i minciună
O frumusete falsă cu o durere dură

Corul biserciesc din comuna Șiria, județul Arad. Conducătorul corului, dirijor și tenor Petru Crăciunaș.

Cuvintele trebuie lustruite

In fiecare seara,

Rugaciunea, ca o ceara

Se aseaza intr-un strat subtire,

Apoi se lasa putin la uscat,

Cand totul ti se pare pierdut,

Le iei pe fiecare in parte

Si cu pazla iubirii,

Cu multa migala,

Rabdare,

Lustruiesti intelesurile,

Iar si iar, pentru ca nimeni

Nu stie cat de frumos poate fi

Cuvantul, la final.

Cateodata, ceara nu e buna

Si oricat te-ai stradui

Apare un fel de bruma,

O ceata, o zgarietura,

Si intelesul nu e clar.

Si maine iar, si iar.

Daca din intamplare ti se pare

ca ai atins nemarginirea,

Si vezi cu ochii tai lumina

Abstracta din spatele

Intelesului firesc,

Nu te speria, nu te lasa

Vrajit de intamplare,

Ascunde cuvantul acela

Adanc in mare,

Nu te opri,

Ramai in fraza ta.

Ingeri deghizati cathehizeaza in limbi necunoscute

Ca aripile unui corb ce se-nalta în departare 

Invaluidu-ne intr-un giulgiu al noptii,

Iar in umbrele lui cumtremuram, in bezna minții...

Clopote ce suna-n limba de sarpe,

Ne ademenesc intr-o falsă comuniune

Sufocand sufletul cu minciuni veninoase

Cu soapta disperarii, o adiere infioratoare.

Ca sarutul mortii si mangaierii de harapce

Sorb si pan' la ultim' strop de sange

Sa punem genunchi in fata la al lor elizeu,

O existență scheletică, condamnată la strânsoarea nopții.

Simplu om muritor,

Nu mai fi gânditor

Lasă-mă,să-ți fiu înger păzitor!

Tu suflet argintiu,

Tu simplu vizitiu,

Lasă-mă, a inimii sicriu să-ți fiu!

Fior de dragoste dulce,

Nu mai sta ca pe ace,

Lasă-mă, a te seduce!

Ideal de neatins,

De destin trimis,

Lasă-mă, sa-ti fiu eu vis!

Banală ființă blândă,

Cu fața plăpânda,

Lasă-mă, să-ți ating inima frântă!

Lasă-mă, ca eu te las,

Să-mi pui stop la ceas;

Să mă lași fără glas.

Înseninată zi de mai,

Te rog să mai stai,

Mai lasă-mă zâmbetul să-i văd 

Din viața sa să nu decad.

Înseninată zi de mai,

Sper o eternitate să stai.

Să îi mai pot vedea 

La nesfârșit fața.

Înseninată zi de mai,

Deși tu, ultima ești 

Mai hai și la anul odată,

Să am inima împăcată!

La ceas de noapte,

Când somnul mi-e mai profund,

Când pleoapele îmi sunt grele,

Apari în al meu vis fredonând.

Cu ai tăi ochi căprui,

Îmi faci din vis,paradis,

Mă ridici la ceruri

Și o faci dinadins.

Te învârti în jurul meu

Eu încep să tresar,

Mă amețești mereu,

Cu parfumul tău bizar.

Pas cu pas,

Piruetă cu piruetă;

Ne scufundăm în dans,

Nu ne mai uităm la ceas.

Uităm de toți și toate,

Mă atingi domol,

Lăsăm problemele în spate;

Un vis,din care n-aș vrea să mă mai scol.

Sub cerul plin de stele 

Împreună parcă zburăm printre ele,

Mică lună 

Iubirea o adună,

Cea împrăstiată prin univers 

De doi îndrăgostiți fără sens;

Pământul larg n-are habar 

Câte ți-am dat eu în dar,

Marea așteaptă 

Iubirea noastră, toată.

Fugim să dansăm în noapte

Pe simfonii în tone joase,

Mă apropii ușor 

Iar pe spate, simt fior,

Dansul se aproprie de final

Sfârșitul, credeam că e fatal.

Mi-ai luat mâna încet 

Și ți-ai dus-o la al tău piept.

Mi-ai șoptit ușor la ureche:

"Ea cere încă un dans, în pereche"

Dau din cap afirmativ 

Fără a avea motiv;

A dansa cu tine-n veci,

Sperând să nu pleci.

Te-am iubit destul cât să-ți las ție o bucată din inima mea.

Te-am iubit destul cât să-ți las ochii tăi, fii ai mării, să-mi vadă fiece defect.

Te-am iubit destul cât să-ți las mâinile de titan să-mi atingă talia și corpul imperfect.

Te-am iubit destul cât să-mi las fiecare om ce-mi era drag să nu te ajungă pe al vieții mele, piedestal.

Te-am iubit tare cu straturi de păcate putrezite pe-al meu suflet.

Te-am iubit tare când trupul îmi era fierbinte și sufletul gheață.

Te-am iubit tare când în a mea minte erau nelipsitele războaie.

Te-am iubit îndeajuns încât să-ți dedic ție fiecare vers din ale mele poezii. 

Te-am iubit destul, tare, îndeajuns și neîncetat...

Frumos chip de umbră sură

Bucăți de inimă-mi adună;

Minuscul puzzle să rezolvi

Sentimente să-mi aduci înapoi.

Muza mea de lume ascunsă, 

Inspirația mea, ochii de cenușă.

Ascunziș de mierle moarte,

Ține-ți păsările aproape!

File goale, în sertar ticsite,

Cu parfum de dor înăbușite;

Îmbălsămate cu venin de ochi

Uscate de adieri ale negrei nopți.

Sufletu-mi nu ți-e aproape,

L-am pierdut între scânduri îmbinate,

Închisoarea trupului mi l-a ascuns

În cavou, mi l-a distrus.

Om de iubiri flămând,

Timpul a nu-ți pierde plângând!

Să nu stai, să nu aștepți,

Rece dragoste de morți.