Om deștept

Nu-i bine! …murmură bătrânul,

Uitându-se cu îndoială înapoi,

Nu-i bine! …cârâi cu ciudă corbul,

Și ochii lui sălbatici sfredeleau în noi.

Catargul scârțâia a moarte,

Tăceam privind cu teamă înspre mal,

Și ploi nebune peste coifurile sparte,

Cădeau, urlând cu groază în aval.

Chiar dincolo de zidul mișcător de scuturi,

Răsfrântul orizont ne cheamă,

Și gândurile noastre prind contur de fluturi,

Când lăncile în răni încep să geamă.

Nu-i bine, lacrimi să înece,

Lucida clipă a cutremurării,

Genunchii niciodată să se-aplece,

În lutul veninos al resemnării.

Spre stolul spuselor deșarte,

Săgeți să zbârnâie nomade,

Acum cât somnul e departe,

Oprit la vorbă lungă, de iscoade.

Lăsăm izbânda pentru altă dată,

La bărci întorși, pășind în hău,

Căci bine nu va fi vreodată,

Nicicând curat, ferit de rău.

Și noaptea asta soră cu destinul,

Respiră ascunzându-se în noi...

Nu-i bine! ...murmură bătrânul,

Și ochii lui priveau cu ciudă înapoi.

Cu amintirea-n suflet

Voi merge pe al meu drum

Așteptând în tăcerea dimineții

Un mic semn, pe caietul vieții

Scris cu litere amare

Însemnări al căror sens

Eludează și gândirea

Răspândind în lumea întreagă

O otravă îmbietoare

A tot ce-a fost,

Și o să mai fie.

A tot ce sunt

Ve fi și tu.

Ce nu-nțeleg, nu pot  vedea

Fără silabe și cuvinte

Doar în vise mi se așterne

Cuvântul tău ca o chemare

Alerg spre tine să pot vedea,

Simții și eu lumina ta.

Pe  noua cale acum voi merge

Pășind ca și întâia oară

Sub călcâiul tău tresar

Strivindu-mi trupul viciat

De secunde împrăștiat.

Câlcând durerea în picioare.

De citești aceste rânduri

Prin silabe colorate

Trec secunde a căror clipe

Trunchiate de destin

Privesc geneza și mă întreb

Ce-am pierdut ca omenire

În secunda ce-am ales-o

Și-am crezut noi cu tărie

Că din bici și nicovală

Vom ajunge  un car cu boi.

Însă acum e prea tîrziu

Ne-am rătăcit fără scăpare

A noastră cale am pierdut-o

Devenind doar o nuanță

A absenței de a trăi.

Un talger pe o balanță,

Dependenți de viață.

I see myself swaying sweet dreams where I was born in the mists of the dark, sieging the

I see myself crying tears of needles, losing myself under the pressure of melody, feeling the
incoming defeat by an avalanche of my own thoughts, never waiting for the end.

From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower"

Bucuria şi tristeţea te urmăresc,

La colţ, oriunde ele te pândesc.

În funcţie de faptele tale.

Vor fi ori nori, ori soare-

Contează mult ceea ce ai făcut,

Prezentul este bântuit de trecut!

Anii trec, dar nu poţi scăpa!

Trecutul şi prezentul se vor revedea

Viitorul ţi-l vor negocia...

Negocierea s-a terminat!

Trecutul şi prezentul au decis ce va fi:

În funcţie de fapte, viitorul te va răsplăti.

Am măsurat timpul în clipe,

Să pot să mă bucur de cele fericite.

Erau atât de puține, atât de amorțite,

Încât s-au topit în ninsori fulguite,

M-am speriat, o clipă înseamnă atât de puțin,

Dar poate curma, soarta unui destin.

            Am măsurat timpul în ore,

            Le-am așezat în suflet pe cele majore,

            Fior și înțelepciune, cu plansul de copil,

            Creație divină, iubire în delir.

            O primăvară a vieții, cu ghiocei firavi,

            O dragoste imensă, alături de cei dragi.

Am măsurat timpul în zile,

Unele frumoase, altele inutile,

Minciuni, trădări, poveri cu doruri grele,

Cu traume cronicizate în chinuri și durere,

Decorul unei toamne târzii și numai ploi,

Cu vântul ce se zbate, lăsând copacii goi.

              Am măsurat timpul în ani,

 Prea mulți și deseori atât de banali,

             Minciuni imaginare cu vrajă și magie,

            Pierdute inutil în nopți de agonie,

            Atunci chiar nu știam, trăiam în compromis,

            Cu stima anulată, pierdută în abis.

Am măsurat timpul în timp,

Și am umplut complet, clepsidra de nisip,

Acum, voiam tăcere și liniște deplină,

Să pot ierta păcate la semeni fără vină,

Să ma opresc o clipă, să mă cunosc mai bine,

Să-mi regăsesc uitarea, pierdută în rutină.

Norii aceștia prefăcuți,

În stânci jilave,

Părând că azi au fost născuți,

Din pagini albe,

Ca într-un dans, neînvățați,

Grifoni arzând...

Curgând prin vene-mi speriați,

Demoni râzând.

Rup ariple fiecărui gând,

Extaziați,

Asemeni unor torțe, rând pe rând,

Incendiați,

Prin inimaginabile tăceri,

Trecând răniți,

Securi înfipte în străjeri,

Dormind trudiți.

Și astea toate, în zadar,

Îmi sunt aproape,

Fluturi uciși în felinar,

Îmi cad sub pleoape.

Cu visul meu de foc mocnit,

Mistuitor,

Prin flăcări uneori, subit,

Mă sting ușor.

Știu, niciodată-n urma mea,

Neiertătoare,

Alte secunde n-ar putea,

Clipind amare,

Nehotărâte-a fi sau a nu fi,

Mereu în mine,

În taină a deosebi,

Ce-i rău de bine.

Ca eu să îl ridic, de pot,

Dintr-o chemare,

Pe-Ahile doborât în cort,

De întristare.

Înseninată zi de mai,

Te rog să mai stai,

Mai lasă-mă zâmbetul să-i văd 

Din viața sa să nu decad.

Înseninată zi de mai,

Sper o eternitate să stai.

Să îi mai pot vedea 

La nesfârșit fața.

Înseninată zi de mai,

Deși tu, ultima ești 

Mai hai și la anul odată,

Să am inima împăcată!

Sub cerul plin de stele 

Împreună parcă zburăm printre ele,

Mică lună 

Iubirea o adună,

Cea împrăstiată prin univers 

De doi îndrăgostiți fără sens;

Pământul larg n-are habar 

Câte ți-am dat eu în dar,

Marea așteaptă 

Iubirea noastră, toată.

Fugim să dansăm în noapte

Pe simfonii în tone joase,

Mă apropii ușor 

Iar pe spate, simt fior,

Dansul se aproprie de final

Sfârșitul, credeam că e fatal.

Mi-ai luat mâna încet 

Și ți-ai dus-o la al tău piept.

Mi-ai șoptit ușor la ureche:

"Ea cere încă un dans, în pereche"

Dau din cap afirmativ 

Fără a avea motiv;

A dansa cu tine-n veci,

Sperând să nu pleci.

Moartea și iubirea, o antiteză sau doar simple cuvinte?Moartea și iubirea sunt ca două magnete si un obiect de metal.Cele două magnete se resping între ele, însa în momentul în care obiectul de metal se află între ele, fiecare duce o luptă continuă pentru a atrage la el obiectul de metal.Lupta poate avea cinci finaluri.

Primul și unul dintre cele mai fericite: iubirea atrage omul, se dezvoltă o poveste de dragoste frumoasă și prosperă.

Al doilea final, moartea acaparează omul.Îl stoarce de fiecare speranță, îi taie rasuflarea, lasănd sufletul sa zboare liber.

Al treilea final, cele două ajung de comun acord sa împartă omul, să îl țină în echilibru.

Al patrulea, moartea și iubirea, din pur egoism se aruncă asupra omului aruncându-l într-o o confuzie, o durere nemarginită pentru un simplu muritor.

Cel mai trist final posibil este să mori pentru iubire.Să mori la modul figurat este mai dureros decât sa mori la propriu.Păcat, mulți murim așa.Este tot odată și cel mai curajos mod de a muri,nu oricine este capabil să moară pentru iubire.Să simți cum fiecare celulă din suflet se stinge ușor, dar totuși să rămai împăcat că ai murit pentru iubire.

Te-am iubit destul cât să-ți las ție o bucată din inima mea.

Te-am iubit destul cât să-ți las ochii tăi, fii ai mării, să-mi vadă fiece defect.

Te-am iubit destul cât să-ți las mâinile de titan să-mi atingă talia și corpul imperfect.

Te-am iubit destul cât să-mi las fiecare om ce-mi era drag să nu te ajungă pe al vieții mele, piedestal.

Te-am iubit tare cu straturi de păcate putrezite pe-al meu suflet.

Te-am iubit tare când trupul îmi era fierbinte și sufletul gheață.

Te-am iubit tare când în a mea minte erau nelipsitele războaie.

Te-am iubit îndeajuns încât să-ți dedic ție fiecare vers din ale mele poezii. 

Te-am iubit destul, tare, îndeajuns și neîncetat...

Frumos chip de umbră sură

Bucăți de inimă-mi adună;

Minuscul puzzle să rezolvi

Sentimente să-mi aduci înapoi.

Muza mea de lume ascunsă, 

Inspirația mea, ochii de cenușă.

Ascunziș de mierle moarte,

Ține-ți păsările aproape!

File goale, în sertar ticsite,

Cu parfum de dor înăbușite;

Îmbălsămate cu venin de ochi

Uscate de adieri ale negrei nopți.

Sufletu-mi nu ți-e aproape,

L-am pierdut între scânduri îmbinate,

Închisoarea trupului mi l-a ascuns

În cavou, mi l-a distrus.

Om de iubiri flămând,

Timpul a nu-ți pierde plângând!

Să nu stai, să nu aștepți,

Rece dragoste de morți.

Simplu om muritor,

Nu mai fi gânditor

Lasă-mă,să-ți fiu înger păzitor!

Tu suflet argintiu,

Tu simplu vizitiu,

Lasă-mă, a inimii sicriu să-ți fiu!

Fior de dragoste dulce,

Nu mai sta ca pe ace,

Lasă-mă, a te seduce!

Ideal de neatins,

De destin trimis,

Lasă-mă, sa-ti fiu eu vis!

Banală ființă blândă,

Cu fața plăpânda,

Lasă-mă, să-ți ating inima frântă!

Lasă-mă, ca eu te las,

Să-mi pui stop la ceas;

Să mă lași fără glas.