Tacerea... ultimul cuvânt
De dorul tău si-al vinului promis
Sute de poezii pe foi am scris
Tot întorcând pagini una după alta
S-a terminat și cuvântul și... cartea...
Încă există dureri și cuvinte nespuse
Dar le-am închis în suflet adânc
Și doruri și frici și vise aprinse
Însă nu pot despre toate să scriu...
Am scris de noi, de tot ce-a fost și n-a fost
Și poate chiar puțin mai mult...
Cu-aceste simple versuri pun stiloul jos
Și las tăcerea, de tine să scrie, ultimul cuvânt...
Category: Parting poems
All author's poems: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Date of posting: 4 мая
Views: 133
Poems in the same category
Așa a fost să fie.
Parcă și timpul stă în loc de când te-am pierdut
Sau poate că eu unul niciodată nu te-am avut
Poate că așa ne-a fost scris de la bun început
S-o luăm amândoi separați un drum necunoscut
Să ne separăm chiar dacă n-am fost niciodată împreună
Să nu putem să ne ținem niciodată unul pe altul de mână
Privirile noastre inocente să nu se întâlnească niciodată
Din iubirea noastră a ajuns ca ură și regrete să se nască
Un bine
Ai tăi nu sunt de acord
cu mine
Tu ai vrut sa mi faci un
bine
Dar cum sa mi fie bine
Când tu nu esti langa
mine
Te rog sa ma ierti
Daca te am facut sa te
cerți
Cu cei pe care îi iubesti
Doar ca sa ma protejezi
Am gresit si as da timpul
înapoi
Sa fim iar amândoi
Dar Intr un final mi am
dat seama
Ca iubirea nu învinge
teama
Vin... îmbrățișat
Când seara stai cu gândurile tale
Nu-ți pare rău să știi
Ca mi-ai stins zâmbetul
Fără vreo remușcare???
Nu te mișcă să stii
Ca mi-ai călcat sufletul in picioare
Nu te gândești ca viața ar putea
Cândva să-ți dea o astfel de-ncercare?
Ti-am spus de la-nceput
Că știu unde mi-e locul
Ti-am fost un suflet blând
De ce-am avut nenorocul?...
Atunci când te-ai vrut plecat
Să pleci... fără un vin îmbrățișați...
Umbra ta te știe
Mă vezi trecând pe străzi fără nume,
unde pașii mei nu mai știu să întoarcă,
unde timpul nu mai face reverențe
în fața amintirilor.
Tu rămâi, sculptat în piatră,
cu un chip ce nu tresare,
cu un suflet ce-și strânge marginile
ca un pumn care refuză să sângereze.
Dar umbra ta te știe,
umbra ta șoptește altceva -
în fiecare vitrină mă caută,
în fiecare colț mă desenează
cu liniile unui regret
pe care nu vrei să-l recunoști.
Eu tac, dar trăiesc.
Tu vorbești, dar ești gol.
Și într-un final,
cine e mai viu dintre noi? Eu cu dorul ce-mi arde-n inimă sau fericirea pe care tu nici măcar n-o cunoști?
Diagnosticul: Tu
M-au deschis cu un cuțit de lumină,
Au desfăcut pielea cu degete sterpe,
Au căutat rugina, oase străine,
Dar n-au găsit decât un singur nume.
Era scris în vene, gravat în tăcere,
Între coastele mele îi crescuseră umbre,
Ai fost artera care-mi hrănea amintirea,
Ai fost țipatul mut din gândurile surde.
Medicii au tăcut, au privit făra teamă
Sufletul meu? O catedrală goală.
În loc de sânge, curgea o poveste,
În loc de inimă, doar o voce uitată.
Te-au scos dintre fibre, te-au pus pe o foaie,
Te-au citit ca pe un diagnostic absurd.
"Aici a fost cineva", a șoptit bisturiul,
"Aici e un suflet...dar altul îl ține."
Că poate că, dacă mă vor închide la loc,
Dacă vor coase noaptea cu fire de lună,
Încă te voi simți, în carnea uitării,
Înca îmi vei fi cicatricea bună.
Monomanie
Să te-ntreb oare ce-a fost în capul tău
când m-ai lăsat întunecată și rece?
Gândurile mele sunt
reflexia fiecărei mișcări pe care tu ai săvârșit-o.
Te port în jur, împrejur și sub mine.
Câteodată te văd trecând prin fața ochilor,
îți tânjesc pielea pe pielea mea, iar după-mi revin.
Cuburi de gheață crăpate pe fața mea
unul câte unul. Simplu; eu te las,
Iar tu te întorci de o mie de ori mai puternic.
Plâng în pumni, suspin, mă gândesc la ce-am fi fost
Dacă… Poate dacă soarele era mai mic,
Iar culoarea lunii era mai abstractă.
Sau poate dacă întunericul nu era atât de proeminent.
Aruncăm bila problematică a vinei de la sistemul solar
la tot ceea ce se află nedefinit.
Tu nu-mi înțelegi poezia, durerea, cuvintele.
Probabil nu-ți scriu în limba ta maternă, deși mi-ar plăcea.
Dar nu se poate.
Voi rămâne o umbră în interiorul tău, iar tu-mi
Vei fi schimbarea sufletului pentru o vreme.
Așa a fost să fie.
Parcă și timpul stă în loc de când te-am pierdut
Sau poate că eu unul niciodată nu te-am avut
Poate că așa ne-a fost scris de la bun început
S-o luăm amândoi separați un drum necunoscut
Să ne separăm chiar dacă n-am fost niciodată împreună
Să nu putem să ne ținem niciodată unul pe altul de mână
Privirile noastre inocente să nu se întâlnească niciodată
Din iubirea noastră a ajuns ca ură și regrete să se nască
Un bine
Ai tăi nu sunt de acord
cu mine
Tu ai vrut sa mi faci un
bine
Dar cum sa mi fie bine
Când tu nu esti langa
mine
Te rog sa ma ierti
Daca te am facut sa te
cerți
Cu cei pe care îi iubesti
Doar ca sa ma protejezi
Am gresit si as da timpul
înapoi
Sa fim iar amândoi
Dar Intr un final mi am
dat seama
Ca iubirea nu învinge
teama
Vin... îmbrățișat
Când seara stai cu gândurile tale
Nu-ți pare rău să știi
Ca mi-ai stins zâmbetul
Fără vreo remușcare???
Nu te mișcă să stii
Ca mi-ai călcat sufletul in picioare
Nu te gândești ca viața ar putea
Cândva să-ți dea o astfel de-ncercare?
Ti-am spus de la-nceput
Că știu unde mi-e locul
Ti-am fost un suflet blând
De ce-am avut nenorocul?...
Atunci când te-ai vrut plecat
Să pleci... fără un vin îmbrățișați...
Umbra ta te știe
Mă vezi trecând pe străzi fără nume,
unde pașii mei nu mai știu să întoarcă,
unde timpul nu mai face reverențe
în fața amintirilor.
Tu rămâi, sculptat în piatră,
cu un chip ce nu tresare,
cu un suflet ce-și strânge marginile
ca un pumn care refuză să sângereze.
Dar umbra ta te știe,
umbra ta șoptește altceva -
în fiecare vitrină mă caută,
în fiecare colț mă desenează
cu liniile unui regret
pe care nu vrei să-l recunoști.
Eu tac, dar trăiesc.
Tu vorbești, dar ești gol.
Și într-un final,
cine e mai viu dintre noi? Eu cu dorul ce-mi arde-n inimă sau fericirea pe care tu nici măcar n-o cunoști?
Diagnosticul: Tu
M-au deschis cu un cuțit de lumină,
Au desfăcut pielea cu degete sterpe,
Au căutat rugina, oase străine,
Dar n-au găsit decât un singur nume.
Era scris în vene, gravat în tăcere,
Între coastele mele îi crescuseră umbre,
Ai fost artera care-mi hrănea amintirea,
Ai fost țipatul mut din gândurile surde.
Medicii au tăcut, au privit făra teamă
Sufletul meu? O catedrală goală.
În loc de sânge, curgea o poveste,
În loc de inimă, doar o voce uitată.
Te-au scos dintre fibre, te-au pus pe o foaie,
Te-au citit ca pe un diagnostic absurd.
"Aici a fost cineva", a șoptit bisturiul,
"Aici e un suflet...dar altul îl ține."
Că poate că, dacă mă vor închide la loc,
Dacă vor coase noaptea cu fire de lună,
Încă te voi simți, în carnea uitării,
Înca îmi vei fi cicatricea bună.
Monomanie
Să te-ntreb oare ce-a fost în capul tău
când m-ai lăsat întunecată și rece?
Gândurile mele sunt
reflexia fiecărei mișcări pe care tu ai săvârșit-o.
Te port în jur, împrejur și sub mine.
Câteodată te văd trecând prin fața ochilor,
îți tânjesc pielea pe pielea mea, iar după-mi revin.
Cuburi de gheață crăpate pe fața mea
unul câte unul. Simplu; eu te las,
Iar tu te întorci de o mie de ori mai puternic.
Plâng în pumni, suspin, mă gândesc la ce-am fi fost
Dacă… Poate dacă soarele era mai mic,
Iar culoarea lunii era mai abstractă.
Sau poate dacă întunericul nu era atât de proeminent.
Aruncăm bila problematică a vinei de la sistemul solar
la tot ceea ce se află nedefinit.
Tu nu-mi înțelegi poezia, durerea, cuvintele.
Probabil nu-ți scriu în limba ta maternă, deși mi-ar plăcea.
Dar nu se poate.
Voi rămâne o umbră în interiorul tău, iar tu-mi
Vei fi schimbarea sufletului pentru o vreme.
Other poems by the author
Am luat un vin
Și-am luat un vin, să-mi fac curaj
Să-ţi spun cât dor îmi de tine
Dar după amarul ce sufletul mi-a ars
Am realizat că nu se merită! mai bine...
Decizia îmi aparţine mie,
Să-mi las o lacrimă pierdută-n vânt
Decât să plâng in fața ta că nu sunt bine,
Iar tu să nu scoți cuvânt...
Mai bine singură, păstrez tăcerea,
Chiar de dorul te mai cheamă,
Din focul stins aprind puterea
Să-nvăț să trăiesc fără teamă...
Căci lacrima îmi va usca pământul
Și vântul o va duce departe,
Dar eu voi rămâne să-mi aflu avântul
Lăsând în urmă doar umbre deșarte.
Dor
Și dup-atâta timp încă simt dor
Nu mă-ntreba de ce..
Știu doar că doare
Când sufletul mi-I taie,
Cu-atâtea semne de-ntrebare..
Nu mă-ntreba de ce nu-mi trece
O fi de la cumplitele tăceri
Ce-ascund un țipăt mut..nebun...
Nu știu...in cuvinte să îl pun.
As vrea sa-I scriu frumos..
"Te-astept, te vreau, te sper"
Să-mi bată-n piept un soare
Dar nu..si totuși îmi e dor..
Și uneori..mă doare..
Prea tarziu și totuși prea devreme
Mi-au luat luni întregi să anulez
Gândul ce zbura în neștire la tine
Și nici acum parcă nu realizez
Tăcerea ce ai așternut peste mine.
Atâtea speranțe... toate au apus
Deși sufletul luptă în continuare
Aș vrea să resetez tot timpul trecut
Dar mi-e teamă să uit a ta îmbrățişare.
S-a făcut și April, târziu în mine
Si recele lui mi-a înghețat inima
Și chiar de uneori mi-e dor de tine
E prea tarziu pentru ce n-a fost... cândva.
Atât de târziu... totul în jur arde a neșansă
Mult prea târziu finalul să-l mai plâng
Deși ritmul inimii nu mi-e în balanță
Că-i prea devreme... să pot, să te uit.
Pierduta-n vis
Am crezut că totu-i doar în mintea mea
Dar sufletul mi-i plin de tine
Ești omul ce nu-l pot avea
Deși trăiești fără să vreau în mine.
Și știu că tot ce simt e pur
În fiecare zi cerul mă vede
De când te știu un dulce chin îndur
De te-ai vedea prin ochii...n-ai crede!
Ne mai îmbrățișăm în lumi necunoscute
Unde ne-ncântă un clinchet de pahar
În realitate suntem suflete născute
Care s-au cunoscut... dar in zadar...
Și simt că ești acolo undeva
Și mă-nfrânez să nu mai sper...
C-un dulce vin să ieși în calea mea
Pierdută-n visul meu... te chem...
Când ochii se revăd
Când ochii se revăd, nimic nu mai e
întâmplător...
Privirea aceea pe care ai crezut că ai uitat-o, îți cutremură sufletul într-un fior
Timpul poate fi nemilos, dar sentimentele
adevărate nu cunosc uitarea,
Ele stau ascunse, tăcute, în colțuri de suflet slujind așteptarea...
Nu e nevoie de cuvinte când sufletele se
recunosc.
Poate că nu mai e momentul, poate că nici n-a fost vreodată.
Dar ceea ce simti...e real....și doare frumos.
Pentru că în adâncul tău, știi că unii oameni nu trec cu adevărat...niciodată.
Reîntâlnire...cândva
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva ...
Și ochii îmi vor fi reci... cum a fost inima ta...
C-am fost odată ca niciodată
Un suflet plin de viață, fără cicatrici
Mă bucuram de noi, de viață
Dar am rămas imprejmuită de frici.
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva
Mergând la braț cu amintirea ta
Cu amintirea a ce-am fost cândva
Însemnată pe hârtie, într-o prefață
Cu rămășițe ale vechiului meu suflet
Care încă mă bântuie în viață .
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva
Când uitată va fi despărțirea grea
Și luna-și va întoarce fața către mine
Și stele nu vor mai cădea
Și inima-mi o să se dezghețe
De doliul ce l-a purtat in urma ta.
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva
Când sufletu-mi va depăși durerea grea
Azi... nu-mi mai gasesc locul nicăieri
Și sinceră să fiu, de la un timp nu mai încerc
Sunt ca o frunză încă verde căzută din copac
Să mă ridic aș vrea...dar unde să mai plec?
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva
Și soarele din nou va lumina pe fața mea
Cum bine știi speranța mi-a murit ultima
Târziu de tot de ea m-am despărțit
Și m-am lăsat învăluită de ceața uitării
Să nu mai văd nici eu in lipsa ta... ce am devenit.
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva
Mai exact într-o altă viață...
În asta te văd cum dispari, cum te disipezi
Și nu pot face nimic... doar să mă conformez
Cum pleci de tot fără nici un cuvânt
Te evapori ca și cum n-am fi fost nicicând.
Am luat un vin
Și-am luat un vin, să-mi fac curaj
Să-ţi spun cât dor îmi de tine
Dar după amarul ce sufletul mi-a ars
Am realizat că nu se merită! mai bine...
Decizia îmi aparţine mie,
Să-mi las o lacrimă pierdută-n vânt
Decât să plâng in fața ta că nu sunt bine,
Iar tu să nu scoți cuvânt...
Mai bine singură, păstrez tăcerea,
Chiar de dorul te mai cheamă,
Din focul stins aprind puterea
Să-nvăț să trăiesc fără teamă...
Căci lacrima îmi va usca pământul
Și vântul o va duce departe,
Dar eu voi rămâne să-mi aflu avântul
Lăsând în urmă doar umbre deșarte.
Dor
Și dup-atâta timp încă simt dor
Nu mă-ntreba de ce..
Știu doar că doare
Când sufletul mi-I taie,
Cu-atâtea semne de-ntrebare..
Nu mă-ntreba de ce nu-mi trece
O fi de la cumplitele tăceri
Ce-ascund un țipăt mut..nebun...
Nu știu...in cuvinte să îl pun.
As vrea sa-I scriu frumos..
"Te-astept, te vreau, te sper"
Să-mi bată-n piept un soare
Dar nu..si totuși îmi e dor..
Și uneori..mă doare..
Prea tarziu și totuși prea devreme
Mi-au luat luni întregi să anulez
Gândul ce zbura în neștire la tine
Și nici acum parcă nu realizez
Tăcerea ce ai așternut peste mine.
Atâtea speranțe... toate au apus
Deși sufletul luptă în continuare
Aș vrea să resetez tot timpul trecut
Dar mi-e teamă să uit a ta îmbrățişare.
S-a făcut și April, târziu în mine
Si recele lui mi-a înghețat inima
Și chiar de uneori mi-e dor de tine
E prea tarziu pentru ce n-a fost... cândva.
Atât de târziu... totul în jur arde a neșansă
Mult prea târziu finalul să-l mai plâng
Deși ritmul inimii nu mi-e în balanță
Că-i prea devreme... să pot, să te uit.
Pierduta-n vis
Am crezut că totu-i doar în mintea mea
Dar sufletul mi-i plin de tine
Ești omul ce nu-l pot avea
Deși trăiești fără să vreau în mine.
Și știu că tot ce simt e pur
În fiecare zi cerul mă vede
De când te știu un dulce chin îndur
De te-ai vedea prin ochii...n-ai crede!
Ne mai îmbrățișăm în lumi necunoscute
Unde ne-ncântă un clinchet de pahar
În realitate suntem suflete născute
Care s-au cunoscut... dar in zadar...
Și simt că ești acolo undeva
Și mă-nfrânez să nu mai sper...
C-un dulce vin să ieși în calea mea
Pierdută-n visul meu... te chem...
Când ochii se revăd
Când ochii se revăd, nimic nu mai e
întâmplător...
Privirea aceea pe care ai crezut că ai uitat-o, îți cutremură sufletul într-un fior
Timpul poate fi nemilos, dar sentimentele
adevărate nu cunosc uitarea,
Ele stau ascunse, tăcute, în colțuri de suflet slujind așteptarea...
Nu e nevoie de cuvinte când sufletele se
recunosc.
Poate că nu mai e momentul, poate că nici n-a fost vreodată.
Dar ceea ce simti...e real....și doare frumos.
Pentru că în adâncul tău, știi că unii oameni nu trec cu adevărat...niciodată.
Reîntâlnire...cândva
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva ...
Și ochii îmi vor fi reci... cum a fost inima ta...
C-am fost odată ca niciodată
Un suflet plin de viață, fără cicatrici
Mă bucuram de noi, de viață
Dar am rămas imprejmuită de frici.
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva
Mergând la braț cu amintirea ta
Cu amintirea a ce-am fost cândva
Însemnată pe hârtie, într-o prefață
Cu rămășițe ale vechiului meu suflet
Care încă mă bântuie în viață .
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva
Când uitată va fi despărțirea grea
Și luna-și va întoarce fața către mine
Și stele nu vor mai cădea
Și inima-mi o să se dezghețe
De doliul ce l-a purtat in urma ta.
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva
Când sufletu-mi va depăși durerea grea
Azi... nu-mi mai gasesc locul nicăieri
Și sinceră să fiu, de la un timp nu mai încerc
Sunt ca o frunză încă verde căzută din copac
Să mă ridic aș vrea...dar unde să mai plec?
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva
Și soarele din nou va lumina pe fața mea
Cum bine știi speranța mi-a murit ultima
Târziu de tot de ea m-am despărțit
Și m-am lăsat învăluită de ceața uitării
Să nu mai văd nici eu in lipsa ta... ce am devenit.
Ne vom reîntâlni peste ani, cândva
Mai exact într-o altă viață...
În asta te văd cum dispari, cum te disipezi
Și nu pot face nimic... doar să mă conformez
Cum pleci de tot fără nici un cuvânt
Te evapori ca și cum n-am fi fost nicicând.