Tacerea... ultimul cuvânt

De dor de tine am ajuns la marginea inimii

De-aici se vede cel mai bine lipsa ta,

Sufletu-mi te speră stiind că nu poți fi cu el

Căci toți avem pe cineva, pe care nu-l avem...

Mă trezesc din nou sub același blestem

Cu inima făcută cioburi te sper

În minte mi-e rece si gândul refuză 

Să mă încălzească și mă ține confuză...

Si-o rază de soare pătrunde în inima mea

O ultimă lacrimă s-așterne pe podea

Și-n minte-mi răsună un vis uitat

De-o poveste ce-a fost, dar s-a spulberat...

Clipa revederii a făcut dorul să doară 

Preț de câteva secunde am rămas fără aer,

Mă doare încet, intens...mă face să simt.

...s-a declanșat atât de parșiv, de crud...de subit.

Închid ochii și-ți adulmec parfumul

Vinului îi simt dulcea aromă 

Toate se-nvârt ca-ntr-un carusel...

...Și scot dintr-o carte, a noastră poză...

Simt cum mi se dă peste cap clipa 

Amintirile curg și se-amestecă nebun

Mă îneacă, mă sufocă... mă vlăguiesc 

Le-aș îneca pe toate într-un pahar de vin

Poate te-aud șoptind... "vin să te îmbrățişez!"

Noaptea ce a trecut, mi te-a adus drept mărțișor 

În vis... într-un aglomerat decor

Și te priveam cu-atâta drag de la depărtare 

Butonai pe telefon, în mână țineai o sticlă de Bordeaux...

Și nu mă săturam parcă să te privesc

Când deodată ți-ai ridicat privirea

Am înlemnit...și-am dat să mă trezesc

Parcă de teamă să nu-i știu continuarea.

Am realizat că au trecut zile de când nu s-a-ntâmplat 

Să te mai văd... in trafic, pentru o clipă măcar 

Am înțeles ca zilele vin doar ca să te sterg din amintire...

Dar cum? Când noaptea te poartă în visul din mine!?...

O ploaie de amintiri s-a lăsat peste mine

Cea mai dragă... a ultimei nopți de Mai

Când îmbrățișați stăteam pe canapea la tine

Savurând Barbera și bucățele de "fromage"...

O amintire printre umbre de lacrimi și vis

Ce-mi răscolește inima și mi-o poartă-n abis

Până la margini de lume să găsească o cale

Ce duce spre tine si-a ta minunată licoare.

O amintire care tremură, dorind să te îmbrățișez 

Dar nu ești și dorul mă așează în vers

Să mai pot simți parfumul vinului în doi 

O clipă de Mai... din Mai-ul cu noi....

Se spune că marile taine nu se oferă, ci se merită... Multă vreme am privit de pe margine, somelieră de ocazie prin vitrine străine, așteptând ca "Maestrul" să decidă că "Ucenica" e gata sa-i guste "lucrarea".

Dar cum timpul are obiceiul să fie mai generos decât orgoliile noastre, Destinul a decis să scurteze distanța dintre dorință și pahar. Nu a fost un hatâr, ci o cuvenită răsplată cerească🙏

Vă invit să gustați, printre versuri, povestea unei așteptări care s-a transformat, în sfârșit, în desfătare.

Somelieră de ocazie🍷

Prin pahare-i nebunie, branduri mari se bat în nume,

De la Recaș și Jidvei, cele mai vestite-n lume!

Cotnari e cam guraliv, cu o Grasă de poveste,

Iar din Beciul cel Domnesc, vinul face salt spre creste.

Ceptura și Sâmburești se dau mari prin tribunale,

Lângă Davino, Liliac – rafinamente internaționale!

Gîrboiu vine cu Bacanta, pare că-s in mare formă,

Aurelia Vișinescu sparge gura de la normă.

Purcari vine cu prestanță, Alira, Rasova... hop!

Știrbey, Avincis, Oprișor – se dezbracă de-al lor dop

Caii de la Letea fug, Licorna e cam zăpăcită,

Iar Tohani cu Apogeum are cupa pregătită.

Fie Regală sau Neagră, Feteasca e pusă pe glume,

Novacul și cu Băbeasca sunt cele mai tari din lume!

Toate-s bune, n-ai ce zice, sunt lucrate cu mult spor,

Să te-amețească un piculeț și să-ți vindece un dor.

Dar dincolo de etichete și de rafturi poleite,

Eu am căutat aroma amintirilor trăite.

Căci cel ce m-a inițiat în tainica licoare,

M-a ținut, cu distincție, într-o lungă așteptare.

M-a învățat să simt pământul, soarele și via,

Dar mi-a refuzat cu tact, subtil, ce crezi?... însăși bucuria!

S-a lăsat mult așteptată sticla lui făgăduită,

De parcă era o licoare doar de zei împărtășită.

Tot mai bun e vinul de un suflet drag croit,

Artizanal și nobil, din pasiune pregătit.

N-are medalii la gât, dar e cel mai iscusit,

Iar după atâta vreme, e un dar neprețuit.

Mă tulbură cu blândețe și mă lasă fericită,

Căci "ucenicia", în sfârșit, e în taină răsplătită.

Destinul, peste toate, a vrut să se întâmple

Mi-a adus licoarea-n dar... rănile să mi le stingă.

Când el încă pune preț pe orgolii și pe soartă,

Cerul mi-a deschis zâmbind, către vinul său, o poartă!

.......................

Deschid o lume nouă, un prag îl trec mai lin,

Căci sticla e fereastră spre tot ce-nseamnă vin.

Cu zâmbet în privire, dau cortina la o parte,

Să-mi scriu pe suflet, astăzi, a vinului frumoasă carte!

Am învățat că vinul e mai mult decât soiul,

E starea de spirit ce-n cupă s-a strâns,

Și dacă din suflet am scos tot noroiul,

E fiindcă prin versuri, tot dorul l-am plâns.

Se schimbă de-acum și gustul și sensul,

Iar taina în care m-ai inițiat,

Devine azi largă cât tot universul

Și-un drum către mine, curat și înalt.

Pe malul Senei, în lumini de mătase,

Sorb mistic licoarea ce-mi poartă un nume,

Căci vinul tău, fără a dorului muză,

Ar fi doar o simplă licoare în lume.

Aleg de azi tăcerea, ca pe-un vin de soi,

Ce nu se mai împarte, se bea în sfințenie,

Căci n-a rămas nimic de spus între noi,

Decât această pace... ca o mângâiere..

Am ajuns noaptea s-o cuprind

Să la-s în urmă dorul,

Să cânt, și să trăiesc 

Viața mai tare s-o prețuiesc.

Să ascult  emoția din plin

Să plec acolo unde 

Cărarea mă duce. 

Mă cheamă 

Și ma strigă. 

Aici

Ți-e drumul,

Să nu pleci în altă parte.

Ai ajuns la mine, 

Pleacă și vizează 

Cât ești vie și răsuflarea ți-o auzi.

23.07.2024

Mă uit în ochii tăi, iubito, Care de lacrimi şi durere sunt plini, Inima în mine plânge, Trupul parcă mi-i pe spini. Vreau să te întorc din drum, Din drumul acesta, al despărţirii, Dar totul e în zadar acum, Căci s-a stins în tine flacăra iubirii. De-aş putea să întorc timpul înapoi, Să fim iarăşi tu şi eu, Tu să fii o floare între flori, Eu soarele tău. Dar viaţa acum îmi pare un infern, Fără tine, frumoasa mea, Acum nici de moarte nu mă tem Te rog, te rog nu mă lăsa! poezie de Vladimir Potlog

Pentru baiatul pe care l am iubit,
Iar după care am suferit,
Vreau sa ți spun ca m am uimit,
De ce oare te am iubit?

Oare ochi tai închiși,
M au atras în ascunzisi,
Doar pentru ca te ai uimit,
Pentru un suflet înnegrit.

Mai are rost să cred în vise

ce s-au pierdut pe drumuri reci?

Când tu, cu gânduri interzise,

ai învățat doar să te duci, nu să îmi treci?

Mai are rost să număr ploaia

pe geamul care nu te știe,

când tu ți-ai aruncat odaia

din suflet, fără să îmi scrii o poezie?

Mai are rost să-ți fiu lumină,

când ochii tăi privesc în jos?

Să sper că vântul mă adună

într-un destin deja întors?

Poate că nu, poate că da...

dar dacă vrei să știi răspunsul,

nu mă-ntreba de voi uita—

ci vino tu, să vezi apusul.

A-ți plecat în lumea largă

Vă întreb cum este în ea?

A-ți uitat de casa voastră?

Nu vă este dor de ea?

Sunt momente când vă este dor

De amurgul din prdvor,

De soarele-n  răsărit,

Când  liliacul a înflorit?

Privesc norii  ce fug vinovați 

Sunt ca voi înstrăinați 

Ne lasă câmpia uscată 

Și dorul după voi în poartă.

Am îmbătrânit… Și tu ai îmbătrânit odată cu mine

Păcat ca m-ai lăsat și te-ai dus înaintea mea

Putea oricând totul să se termine

S-a încheiat deja, drumurile noastre se despart.

Iar am să-ți duc dorul, însă acesta va fi cel mai apăsător

Îmi vine să mă sting odată cu tine,nu sunt bine.

N-ai să te mai întorci să mă mângâi când mi-e rău ?

N-ai să te mai întorci să-mi săruți obrazul când la muncă vei pleca?

Cum aș putea crede că moartea ne-a despărțit

Poate tu ești într-un loc mai bun,

Dar mie viața mi s-a sfârșit

Trebuia să nu ne fi despărțit nimeni și nimic, nici măcar moartea…

Amintiri cu tine îmi răsar în cap

În mintea mea răsună vocea ta

Chipul tău îl văd mereu și mi-e din ce în ce mai greu

Moșneagule, întoarce-te la baba ta

Nu o mai lăsa să-ți ducă dorul acum și mai mereu.