Ai primit ce-ai meritat

despre el, aș putea vorbii o viață, 

și totuși, nu mi ar fi deajuns, 

în ochii mei mereu va fi dorință, 

în ochii lui, un sentiment ascuns. 

căci ochii lui frumosi, pătrunzători,

ca frunzele uscate ale toamnei,

genele lungi ce-ascund ochii săi mari,

ce strălucesc când se-ntâlnesc cu ochii mei.

iar parul lui, stufos și castaniu,

și zâmbetul său cel fermecător,

așa frumos e, nu știu sa îl descriu,

și are un suflet tare iubitor.

așa frumos, așa un zâmbet are,

ca să-l privesc nici anii nu-s destui,

mă cucerește cu a lui privire,

mă pierd mereu când dau de ochii lui.

Cu fiecare fulg căzut, 

Eu te iubesc mai mult, mai mult, 

Și te ador și te visez, 

Și vreau doar să te-mbrățișez. 

Cu fiecare fulg de nea, 

Eu mă gândesc dacă mă vrea, 

Dar nu-i destul de clar oare, 

Că eu sunt doar o "oarecare"?

Cu fiecare fulg mărunt, 

Cu dorul tău eu mă înfrunt, 

Și-aștept clipa în care poate,

Mă vei iubii cu semnătate. 

vorbeam cu luna despre tine, astă-seară,

și parcă m-asculta cu-atâta drag,

îi ziceam că-n ochii tăi e primăvară,

în ochii tăi adânci ce mă atrag.

i-am mai zis că o să te iubesc o viață,

și-n alte vieți, dacă voi mai avea,

dar luna trebuia să plece dis-de-dimineață,

atunci când eu mă întâlneam cu steaua mea.

eu cred că îmi zâmbea, sau mi se pare,

deși părea că nu-mi zice nimic,

simțeam cumva că îi e dor de soare,

probabil că-i singurul ei amic.

iar luna mi-a promis că o să ne privească,

și o să înțeleagă ce-avem amândoi,

cu siguranță soarele o s-o iubească,

dar nu mai mult decât ne iubim noi.

Iarna aceasta are gustul frigului fără formă,

E o gustare amară de vise neterminate,

Am deschis fereastra pentru tine, dar n-ai venit,

Te-am căutat în ninsori, dar erai doar o lumină vagă,

Un fulg pe cale de a se destrăma.

Te-am avut vara, ca o adiere caldă,

Un foc de artificii care mi-a ars pielea,

Dar nu erai nici al meu, nici al lumii,

Erai doar o iluzie, o fantezie într-un ceas

Care s-a oprit când ai plecat.

Acum sunt doar contururi de amintiri,

Păduri de iarnă în care pașii tăi s-au topit,

Și tot ce-mi rămâne e un drum alb, pustiu,

Fără un „noi” care să-l umple de lumină.

Te-am ținut vara ca pe un vis care mă îmbrățișa,

Dar iarna m-ai lăsat cu gândul tău înghețat,

Și mă întreb dacă ai fost vreodată aici,

Sau dacă totul a fost doar un vânt, o ecuație

Care s-a risipit în aerul cald al verii.

Îmi simt inima ca o casă fără foc,

Toate camerele sunt goale, înghețate,

Te-aș vrea înapoi, să înfrunți cu mine

Această iarnă care mă scufundă în gânduri,

Dar tu ești doar o amintire,

O urmă pe care zăpada o va șterge.

Vino înapoi, ca o pasăre migratoare,

Sau lasă-mă să mă topesc sub frigul acesta,

Căci vara mi-ai fost, și acum e doar o iluzie,

Un timp care a fost, dar nu a rămas niciodată.

Plâng, chiar plâng acum,

Mă agățăm de vers ca de viață,

Credeam în puterea versului meu, 

Pana-n această dimineață...

Decât un epigon

Mai bine nepoet,

Cat îl iubeam, cat îl iubeam,

Trăiam cu el și-asa adânc muream...

Renunț acum la vers, la ultima reduta

In fata crudului anonimat,

Tu, suflete,mă iartă că-ți scriu ție,

Mă voi topi-n trecutul minunat

Când te simțeam prin penita ta cea vie,

Azi ai plecat și tu,

Sunt doar un trubadur fara o cale,

De vrei, mai scrie-mi tu o poezie de bun rămas,

Sau poate nu,

Sa fie tăcerea dintre noi o îmbrățișare,

Cea de pe urma, 

Voi rataci prin ploi

S-ascund a mele lacrimi,

O,suflete, rămâi acum cu bine,

Tu ești o stea,eu, fulgul din noroi...

Privirea-mi îndreptată-n nori,

Răsare soarele în zori,

Luni în șir am pătimit,

Singurătate în suflet tipărit.

Singurătate plină de regret

Cănd concep al tău portret,

Doar el cu mine a rămas

Din viața mea cînd te-ai retras.

Lacrimă pe obraz îmi sprinteni

Și așteptarea conteni,

Inima-mi pierde în instanță,

În ochi nu mai port speranță.

Speranța trecea în disperare,

Vise în urne funerare,

Ultima zi răsare

În a șaptea așteptare.

(În a șaptea așteptare/ part 4...Final)

Tu ai plecat sa îți găsești fericirea 

Eu am rămas aici în neputință 

O ultima îmbrățisare îmi doream

Dar ai plecat cu-atata ușurința 

Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci

Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine

Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti

Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.

Azi pe cioburi de amintiri pășesc 

Și doar pe mine mă mai doare 

Ca nici măcar nu mai vorbim

Și acel "noi" astăzi doar moare.

Si ai plecat, ești liniștit...eu nu

Încă te mai aștept în suflet cu ploi

As pleca și eu... dar vezi tu

Încă mai doare sfârșitul dintre noi

E frig și sunt singur.

Destinul mi-e sigur.

Casa e goală, 

Iar încet, încet, voi da în boală.

Scaunul e acum trist,

Iar pianul e acum închis.

Asta e, singurătatea,

După ce ți-a plecat jumătatea.

Când nu mai ai pe nimeni,

Să îți fie lângă tine.

Un nimeni tu vei fi

Până în ziua în care vei muri.