Lumina

Am să-ți trec prin gând uneori

Căutând biată aripă frântă

Pe cealalt-am legat-o cu flori

Cu acelea ce cred că te-ncântă

Stă pe inimă piatră și-i grea

Scufundându-se-n râul de lacrimi

Căutându-ți lumina de stea

Arde stins înecându-se-n patimi

Cu speranță o mână întind

Așteptându-ți și zâmbet și ploaie

Cu cealaltă încerc să o țin

Dar plecată-i să-ți ceară iertare

Mă aleagă doi pași pe nisip

Căutând urma tălpilor tale

Dorul zace-ntr-o palmă strivit

Aruncându-mă-n grea așteptare

Timpul pare să umble oprit

Căutând suflet trist ascultare

Strigă inima-n piept să o simt

Bate-n ușa iubirii ce doare

Praful orelor tace răstit

Așteptând  a cuvintelor ploaie

Nici o vorbă cât fir de nisip

Căutând să m-arunce-n uitare

Poate singur s-ajungă-mpărțit

Părăsindu-se-n două contrare

Una astăzi și alta un mit

Să abdice-anulând căutare

Și totuși te iubesc

Deși curge tăcerea scuturându-se veșted

Lăsând să umble norii lacomi înghițind lumina

Plouă călcând ascuțit peste albastrul fraged

Gândul sihastru înecându-se risipit în visare

Și-atunci te-am alungat

Umbra norilor mei să nu-ți atingă strălucirea

Conturbând incolor minunea roșului aprins.

Deschisă-i calea spre oriunde infinit

Liber să-ți fie zborul către înaltul viselor

Și-atunci lipsind cuminte am căzut

În brazda plugului tristeților bolnave

Înțeapă acele sădite în adânc

Răsar speranțele mințind emoționale

Și-atunci plutesc fără prezență abdicând

Coboară zâmbetul sub limite vitale

Planează pașii fără urmă absentând

Un călător între hotare abisale

Și-atunci privind spre răsărit totul e strâmb

La judecată sunt chemat pentru eroare

Nevinovat pledează sufletul plângând

Fără iubire e deja o condamnare

Ascultă-mă tu stea, rămâi pe cer

Salvându-mă cu-o rază de speranță

Strângându-mă de mână să nu pier

Adună-mă-napoi fără distanță

Ajută-mă să aflu cine sunt

Salvându-mă cu-o dragoste avară 

Atinge-mă cu sufletul adânc

Ferindu-mă de-o lacrimă amară

Pitindu-mă sub pleoape să-ți ajung

Plimbându-mă în vise pe-o vioară

Trezindu-mă cu tine norii fug

Salvându-mă prezența ta vitală

Descurcă-mă cu tine să mă leg

Salvându-mă de iarnă cu o vară

Încurcă-mă-ntre aripi să mă pierd

Aprinde-mă în fiecare seară

Aruncă-mă pe ramuri să m-aștern

Cu frunze răsărindu-mi primăvară

Umbrindu-mă de dorul cel etern

Salvându-mă de mine să nu doară

Acuză-mă că te iubesc prea mult

Iertându-mă de fiecare dată

Primindu-mă să curgem spre amurg

Salvându-mă cu tine viața toată

Mirosul colesterolului sfârâind pofticios

fumegă ruginit în fața bibliotecii bahice

plutind impertinent între hohote stupide

irită strălucirea ochilor amnezic rătăciți

Sticluțe triste se dezbracă secătuind

Lacrima-și varsă în pahare poposind vremelnic

uscându-se într-un vârtej lacom

Valul loveș maiestuos neuronii

 înecându-i descompletați etilic

Turmelentații se ridică descendent

Pornind târâș satisfăcuți în transhumanță

De mână-i ține gardul lung și groși pereți

La stână mare bucurie îi așteaptă

Dorul e ud și un copac ar lua în brațe

Iarba se mișcă , un covor amețitor

E drumul srâmb, plin de obstacole abstracte

Patul îi chiamă să se vindece cu somn

Se-nvârt imagini cu steluțe colorate

Gândul se plimbă-n altă lume visător

Idei se-ncurcă dovedind ebrietate

Biete ființe abuzate de alcool

Când mă privești o floare-n inimă-mi sădești

Rostind mi-e dor cu aripi calde mă topești

Și-un „te iubesc” plutind să-ți bată la ferești

S-atingă sufletu-n adânc, să îmi zâmbești

În palme-ți pun inima mea să o-nvelești

Cu o iubire ca-n povești să o-ncălzești

Cuvinte calde și un suflet să primești

Mă trec fiori când îmi șoptești la ce gândești

Zâmbind se-aprind în ochi tăi lumini de stele

Buzele-ating sorbind cu sete dulcea-ți miere

Aripi se-ntind plutind spre calde emisfere

Mâinile-nchid două ființe între ele

Inimi gonind împing nebun sângele-n vene

Curge fugind nestăvilit unflând artere

Dezlănțuind năvalnic foc arzând sub piele

Aleargă mâinile flămând strivind bariere

Tremură ceru-n asfințit, noaptea se cerne

Scutură bezna-n răsărit, lumini să cheme

Când mă trezesc e patul gol, doar două perne

Visul s-a stins, tot ce-ampletit în noapte piere

Sinceritatea câteodată-i pedepsită

Când a minți, paradoxal, e mai cinstit

Prin omisiune să o taci introvertită

Decât să spui ceea ce simți nepotrivit

Să te prefaci că nu-nțelegi cu eleganță

Răspunzi mințind la întrebări ce-au stingherit

Urmezi cutumele zâmbind cu nonșalanță

În lumea bună a minți e potrivit

Vorbind sarcastic poți să cazi în aroganță

Măsoară-ți tonul să nu sune ascuțit

Rostește sincere minciuni fără substanță

Pune-ntrebări să nu rămâi descoperit

Ai grijă mare la expresie și nuanță

Cuvântul taie mai ceva ca un cuțit

Mințind excentric lumea-ți caută distanță

Fii sincer doar cât să nu pari un ipocrit

E complicat să înțelegi cumplita farsă

Sinceritatea absolută e un mit

Un a minți e absolvit de circumstanță

Mințind frumos poate să fie mai cinstit

As vrea sa-ti dau in dar o stea

Sa te calauzeasca in soapte

Sa-ti amintesti mereu de ea

Tu cand te uiti pe cer in noapte

Sa sti mereu cand soarele apune

Apare ea de nicaieri si-ti spune

Eu pentru tine sunt aici, si am sa raman o vreme

Am fost aleasa de un print ca sa iti dau putere

Voi straluci in ochii tai mereu cand ma privesti

Si am sa te fac sa-ti fie dor , sa vrei, sa ma doresti

Dar daca te intorci si pleci am sa ma sting incet

Pan ce voi fi un punct pe cer, voi disparea complet.

Si va renaste in gandul tau

Dorinta vie de a iubi din nou

Speranta ca-ntr-o zi pe cer

O stea va straluci in eter

Aceeasi stea care odata

Iti lumina privirea toata

Si te urma vadit in noapte

Nu ezita sa-ti fie aproape.

Nu mi-a plăcut niciodată matematica

Dar știu că unu plus unu fac doi

Nu mi-a plăcut niciodată noțiunea de “iubire”

Dar știu că te iubesc

Nu mi-a plăcut niciodată să știu că pot să ajung să sufăr fără de remediu

Dar m-am îndrăgostit

Nu mi-a plăcut niciodată să aștept

Dar zilnic aștept cu nerăbdare să te revăd

Nu mi-au plăcut plăcut niciodată sfârșiturile

Dar știu că orice poveste are un final

Nu mi-au plăcut niciodată tragediile

Dar totusi te-am lăsat să pleci

Nu mi-au plăcut niciodată despărțirile

Dar i-am dat voie mâinii tale să o părăsească pe a mea

Nu mi-a plăcut să văd cum timpul se scurge

Dar acum abia aștept să treacă ca să te regăsesc

Nu mi-a plăcut niciodată să am nevoie de altă ființă

Dar știu că fără tine viața ar fi suferință

Nu mi-au plăcut niciodată poveștile de dragoste

Dar zilnic îmi doresc să mai scriu la a noastră

Până când Dumnezeu însuși va veni să pună punct pentru mine.

    De-sară te-aştept,
    Să vii să-mi cazi la piept,
    Şi doar sărutul tău să-mi dai,
    Şi-apoi, subit, să cad din Rai...
    
    De-sară te aştept cu-nfrigurare,
    Să vii să-mi dai o mică sărutare,
    Să mi te cuibăreşti în suflet,
    Cu surle, trâmbiţi şi răsunet...
    
    De-sară te aştept să vii,
    Cum cade-amurgul peste vii,
    Pe buze, gust de vin ameţitor,
    În carte, viers amăgitor...
    
    De-sară te aştept să aţipeşti,
    În patul meu dacă voieşti,
    Ne vom trezi în primii zori de zi,
    Pe-un menuet ţesut din stele-mii...

Și țintesc cu ochii mari

Spre-o iubire arzătoare

Ce mă urcă, mă coboară

Mă aruncă, mă doboară

Tot mă-nalță pan’ la Soare

Mă înalță, dar mă arde

Și rămân cu cicatricea

Nopților aproape albe

N-am dat drumul chiar ș-atunci

Când am zis că nu mai pot,

Când m-am ars pe dinăuntru,

M-ai adus la scrum pe loc

Fi-mi-ai poezie tu,

Doar așa te pot citi

Doar atunci voi înțelege

De ce nu vei mai veni

Poate că-i mai bine așa,

Nu e loc în lumea ta

Nu e loc și pentru mine

Este loc doar pentru tine

Și din scrumul ce-ai lăsat

Eu așa m-am renăscut

Fi-mi-ai Phoenix, să-mi arăți

Că există început

Nici acum nu-mi este frică

Să te las să mă distrugi

E-o distrugere ce-mi place

O tot caut de atunci

Dar rămân în continuare

Singură și-ncerc să sper

Că-ntr-o lume viitoare

Nu distrugi tot ce-i al meu.

În lumea asta rece și bizară,

Ce are ochi fără vederea clară,

Care se mișcă haotic fără ținte limpezi,

Care nu vrea nimic concret,

Și croncăne precum o cioară,

Noi doi iubito,

Avem o altă treabă importantă

Să ne iubim și iar să ne iubim până diseară!

Iar de ți-e teamă să fugi cu mine-n lume,

Neștiindu-mă prea bine după cum îmi zici,

Iubito,să-ți fie puțin rușine

Când tu de mine te dezici,

Îmbrațișează-mă ca pe-o vioară

Apoi să ne iubim și iar să ne iubim până diseară,

Ca teama veșnic să-ți dispară,

Să afli adevărul iubirii noastre

De-i mincinoasă sau ușoară !

Dar eu îți spun că te iubesc

Nu-i nici minciună nici vrăjeală,

Noi doi avem o altă treabă importantă,

Îți tot repet de-o vreme bună,

Ca să mă crezi fie și-ntr-un târziu,

Să ne iubim și iar să ne iubim până diseară,

Apoi în lume să fugim!

(22 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Şi-am pus tăcerea mea pe-o foaie

Așteptând cuvintele în zori.

Sunetul tăcerii, se simte doar in

ploaie.

lar versurile se văd doar printre

nori.

Cuvintele purtate prin vânturi

străine,

Se-așează pe ståncile inalte,

Se-aud ecouri de poezie,

Le vezi aici, dar sunt in altă parte.