1  

Noapte blestemata

Noaptea asta pare sa fie blestemată 

Ecoul tău îmi sună tot mai tare 

Și nici chitara nu mai scoate note-n șoaptă 

Te cântă grav, pe note amăgitoare.

 

Torn vin in pahar, din sticla începută de Malbec

Ii simt de la distanță parfumul negru, sec

...Mă-ntreb de ce nu ai luat totul cu tine

Să nu-mi rămână nici măcar o amintire...

 

Pe-acorduri grave de chitară, inchin paharul

Ce sângerează un roșu pur 

Căci al tău "iarta-ma ", c-un vin, nu-l mai aștept 

Oricum... nu ar mai fi... destul.

 


Category: Parting poems

All author's poems: un-pahar-de-poezie poezii.online Noapte blestemata

#dor #despărțire #onewinewoman #unpahardepoezie

Date of posting: 30 January 2025

Added in favorites: 12

Comments: 4

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1382

Log in and comment!

Comments 4

Other poems by the author

Gânduri în poezie

O poezie ce n-o să ti-o trimit de data asta

Nu vreau să-ți tulbur liniștea, nici viața 

Ai trecut peste, din ultima zi când mi-ai vorbit 

Și eu în felul meu... doar că mult mai târziu.

 

Dar în unele nopți în gând îmi vii tot tu

Nu cu întrebări și nici cu dor nebun

Mai degrabă ca o blândețe ce doare frumos

Ca un răspuns la toate câte nu se spun.

 

Te mai visez uneori, așa... fără motiv,

Te văd în vis fix cum te-am cunoscut

Râzând, cu ochii mari ațintiți spre mine

Ce mă certau si dragă le eram în același timp.

 

Și-n zori mă trezesc cu o liniște grea

C-am fost cu sufletul toată a ta

Și-am tot sperat să incheiem povestea

Frumos... dar a fost doar iluzia mea...

 

Azi aș fi vrut să-ți spun că sunt bine

Toate au prins nuanțe mai clare. 

Să pot să-ți scriu... să te întreb ce faci

Să-ți spun că mi-ai fost drag... între două pahare.

 

Dar n-o să-ți scriu... n-o să-ți trimit

Doar las aici un gând în versuri scris

Poate-ntr-o zi vei simți că mă gândesc la tine

Cu drag, liniște, iubire tăcută...cu sufletul din mine.

 

Și dacă n-o să simți nimic, nu-i bai!

Eu am simțit și simt pentru-amândoi

Mult timp de-al meu suflet a fost, vai!

Când tot am sperat finalul la un vin în doi.

 

 

 

More ...

AM TRECUT DORUL PE NUMELE TĂU

De ceva timp, am trecut dorul pe numele tău 

Uneori mă înfrânge... alteori e-al iubirii ecou

Și chiar de-l port în taină, cu o aripă frântă

Vreau frumos să mi-l duc, să nu mă dau bătută!

 

Sa-l duc în șoaptă... aripi noi sa-i crească din dureri,

Să mă poarte la rându-i din ierni spre primăveri 

Să nu-mi mai pese de cum uitată tu m-ai vrut

Azi sunt așa!...din bucurii, speranțe, dezamagiri am renăscut!

 

Vreau dorul să-mi rămână, o lumină ce te așteaptă 

Să vii, să bei un vin cu poezie, lângă o femeie deșteaptă

Să vezi că între timp am învățat... iubirea și durerea

Lecție scrisă de tine de ceva timp... cu tăcerea... 

 

 

More ...

Și...

Și...într-o zi nu ți-am mai scris

Mai exact...dintr-o zi de luni

Îmi port în taină durerea despărțirii 

Nu vreau să ți-o mai strig nicicând...

 

Îmi râde sufletul să te știu fericit 

Niciodată altceva, stii bine, nu ți-am dorit!

Chiar dacă m-ai lipsit de tot ce-mi doream mai mult...

Un vin...O îmbrățișare caldă de sfârșit... 

 

Poate să te-ntâlnesc, s-a întâmplat c-un rost

N-aș ști acum să-l definesc! 

Îmi simt sufletul nătâng... atât de prost

De nici nu știu ce sentimente mai trăiesc.

 

Vreau doar să treacă timpul 

Uitarea să te șteargă din a sufletului hartă

Pe rafturi s-ajung să îți găsesc vinul

Să-mi adie parfumul fin de..."a fost odată"

 

Și... într-o zi m-am hotărât să nu-ți mai scriu

Următoarele zile soarta mi te-a scos în cale

Privirile tale mi-au cusut sufletul pe viu!

Cum poate viața să te pună la-ncercare...

 

Aveam viață frumoasă înainte de a te întâlni 

Tu mi-ai făcut-o și mai și...

Cine-ar fi zis că n-o sa simți si tu o urmă de regret

Că pleci ca și când nu-mi pasă că te pierd...

 

More ...

Sa pot

Să pot spune as vrea, ca este prea târziu 

Ca nu mai țin la tine 

C-am obosit să scriu în cenușiu 

Așteptând ce nu mai vine.

 

Să pot spune as vrea, ca am uitat de tine

Ca nu mai stiu cum arăți 

Că nu-mi mai curg lacrimi fine

În umbra tainicilor nopți.

 

Să pot spune as vrea, ca nu mai doare,

Purtarea ta nelegiuită

Ca nu-mi mai ești dorință arzătoare 

Și viața mea de-un timp e liniștită...

 

Să pot spune aș vrea, ca am uitat povestea

Ca te-am uitat ca pe oricine

Să pot spune as vrea, toate astea

Dar aș minți... stii bine...

More ...

Ignoranță

Și mă întreb de multe ori

Cum oare poți ca să ignori

Sufletu-n care te strecori

În care ai stârnit fiori?

 

Mă ignori cu nepăsare 

Te gândești oare cât doare?

Spui că nu îți place drama

Oare știi ce face karma...?

 

Eram un suflet aparte

Ce dorea să-ți fie aproape 

...Ti-am fost doar tentație 

Apoi "vai!... îmi iei din vibrație!".

 

Cum ai putut ca să ignori

Sufletu-n care te strecori 

Spune-mi azi ești mai fericit

Să știi cât de mult m-ai rănit?

 

Am trecut peste ..azi sunt bine

(Chiar de mai scriu de dor de tine)

Dar mult ignore-ul tău m-a incercat!

Rămâi cu al tău "vibe" minune

Și ce-n viața-i îmbrățișat... blocat...

 

 

More ...

De vină esti tu

Nicicând să-ți amintești ce-a fost, 

Tot ce-am trăit demult s-a stins.

Acum chiar nu au nici un rost 

Promisiunile ce nu s-au împlinit.

 

Contează doar că ambii suntem vii, 

Și-ți trăiești viața ce-o doreai, 

Dar parcă totuşi nu mai ştii

Să mai zâmbeşti, cum tu zâmbeai.

 

Posibil să greșesc și doar să mi se pară, 

Dar sufletul te simte că nu ești împlinit, 

lar gândul ăsta nu-mi dă pace, mă omoară, 

Credeam să merite ce tot am pătimit. 

 

E trist... că nici nu știu cine-i de vină...

Că azi apari doar ca un deja-vu, 

Și eu îți sunt doar o străină...

Nu știu... Probabil... ești de vină tu...

 

More ...

Poems in the same category

De ce

Și tot mă întreb, în fiecare seară:

De ce doare dorul când iubirea a fost amară?

De ce te mai caut, deși tu ai plecat?

De ce sufletul meu încă nu te-a uitat?

 

De ce nu te-ntorci? De ce nu mai vii?

De ce rămân singură cu-atâtea amintiri?

Poate unele iubiri nu sunt făcute să rămână,

Ci doar să ne schimbe și-apoi să apună.

Poate timpul ne-a rupt, poate n-am fost destul,

Dar încă mai sper să te-ntorci din trecut.

 

Și totuși, e liniște, o liniște grea,

În care aud doar ecoul din inima mea.

Poate n-a fost să fie, poate-a fost doar un vis,

Dar ce frumos a fost cât timp ne-am promis.

 

Speranța moare ultima, așa am învățat,

Dar uneori și speranța obosește de așteptat.

Eu încă mai sper, chiar dacă mă mai doare,

Că poate într-o zi vei apărea în cale.

Chiar dacă te caut și nu te voi găsi,

O parte din mine spre tine va veni.

 

Că unele persoane pleacă, nu dispar,

Rămân în amintiri, în suflet, în radar.

Rămân în melodii și-n nopțile târzii,

În locurile unde odată eram noi, copii.

 

Poate nu te-am pierdut, poate te-am scăpat,

Poate iubirea noastră ,a fost, dar a crăpat.

Poate unele drumuri se despart la un hotar,

Nu fiindcă n-a fost iubire, ci fiindcă n-a fost iar.

 

Și poate cel mai greu nu e c-ai plecat,

Dar că încă îmi amintesc cum era când m-ai iubit cu-adevărat.

Că încă îți caut chipul în oameni trecători,

Și încă mă întorc ca proștii visători.

 

Dar timpul nu șterge, ci ne-nvață ușor

Să purtăm în tăcere ce-a fost cândva amor.

Să privim o amintire fără să mai doară,

Și să înțelegem că viața va merge mai departe iară.

 

Eu nu te voi uita, dar nici nu te voi chema,

Voi păstra ce-a fost frumos și voi lăsa restu-n urma mea.

 

Poate vindecarea nu-nseamnă să uiți,

Ci să poți zâmbi când spre trecut te uiți.

Să spui „a fost frumos”, fără să mai plângi,

Și să mergi înainte, chiar dacă simți că te stângi.

 

Și poate, cândva, ne vom întâlni din nou,

Două suflete schimbate de timp și de ecou.

Poate vei zâmbi, iar eu voi zâmbi la fel,

Știind că odată am fost totul pentru el.

 

Iar până atunci, dacă vreodată ți-e dor,

Amintește-ți că te-am iubit fără să cer în schimb un favor.

Nu perfect, nu fără greșeli, dar sincer și curat,

Cu tot sufletul meu… până când m-ai lăsat.

More ...

Plouă.

Plouă la marginea unei galaxii,

Plouă peste sufletul meu,

Plouă peste mine cel pe care-l știi,

Plouă peste sufletul unui zeu.....

 

Plouă la marginea universului,

Plouă peste tot,

Plouă și-n cuvintele poetului,

Plouă peste trecutul mort......

 

Plouă peste ale noastre amintiri,

Plouă peste al nostru viitor,

Plouă peste primele noastre iubiri,

Plouă peste tot ce-i trecător.....

 

Plouă peste primul te iubesc,

Plouă peste primul iartă-mă,

Plouă peste primul te urăsc,

Plouă peste prima lacrimă......

 

Plouă cu picături de uitare,

Plouă peste tot ce-am trăit,

Plouă cu ale mele lacrimi amare,

Plouă peste tot ce-am iubit.....

 

More ...

Fantome - 18 - Albume

Prin memorii mă arunc,

deschizând albumul pe care-l apuc,

spațiile goale, făcute scrum,

sunt lipsuri vizibile din drum.

 

Revăd imaginile pe foaia goală —

albă, dar colorată, devine o rolă;

gust nostalgia în care se adună regia,

sorbind ginul turnat de însăși energia

 

ce nu minte, dar înșală,

înșirând râuri de lacrimi cu morală,

regretele săpând tuneluri în încredere,

printr-o plăcere de urlete ,, la revere’’.

 

Mă întorc la momentul specific,

ca prin pacific doar să rectific,

fugind de prezentul întunecat,

șubred — lemnul ud și secat.

 

Vânez iluzii, aud surzii

vorbind și râzând prin poezii;

zilnic zac, zidind zadarnic zidul,

paralizat, zguduit de zgomotul

 

vocii ce se emană în gândul

unde sensul prinde contur credul,

al fanteziilor netrăite, cu dor

de secunde nesătule — le vor.

 

Spune-mi cea mai bună poveste,

vestea trăită vrea să existe;

persistă durerea când te închid,

clipind prin becul pâlpâind în vid;

redau ecranul rigid

prin care, printre pleoape, te văd privind.

More ...

Fără ,,Te iubesc"

Am scris versuri pentru tine,

Despre ceea ce eu simțeam,

Vina toată-mi aparține,

Păcatul meu, că te iubeam.

 

Scriam povești de tine pline,

Scriam ceva ce nu erai,

Vina toată-ți aparține,

Păcatul tău, că nu iubeai.

 

N-am așteptat nestemate,

O floare mi-era de-ajuns,

Vina la doi se-mparte,

Păcatul... ,,te iubesc" n-am spus.

More ...

Umbra ta te știe

Mă vezi trecând pe străzi fără nume,

unde pașii mei nu mai știu să întoarcă,

unde timpul nu mai face reverențe

în fața amintirilor.

 

Tu rămâi, sculptat în piatră,

cu un chip ce nu tresare,

cu un suflet ce-și strânge marginile

ca un pumn care refuză să sângereze.

 

Dar umbra ta te știe,

umbra ta șoptește altceva -

în fiecare vitrină mă caută,

în fiecare colț mă desenează

cu liniile unui regret

pe care nu vrei să-l recunoști.

 

Eu tac, dar trăiesc.

Tu vorbești, dar ești gol.

Și într-un final,

cine e mai viu dintre noi? Eu cu dorul ce-mi arde-n inimă sau fericirea pe care tu nici măcar n-o cunoști?

 

 

More ...

Câteodată

Câteodată mi-e atât de bine!

Nu mai plâng, nici nu disper,

Nu mă mai gândesc nicicum la tine 

Zici că sufletul îmi e de fier!

 

Câteodată simt că am putere!

Să glumesc, să cânt, să joc.

Împrejur e doar lapte și miere

Deloc nu  mai simt de tine... dor.

 

Câteodată nu am pic de milă 

De femeia ce o văd în oglindă.

E stupidă, prea naivă, prea copilă

Si mult prea proastă să se prindă!

 

Câteodată totul e vis, fără probleme,

Amintirea ta nu mă mai străbate. 

Îmi fac schițe în cap și scheme

Să le uit ușor, frumos.... pe toate!

 

Câteodată, am din suflet răbdare!

Nu mă plâng că este greu și fac ce simt.

Chiar sunt bine... si nimic nu doare

Însă ... Câteodată mint....

.............................................................

Câteodată gândindu-mă mă întristez...

Pe alții i-ai lăsat din tine să se-mbete.

Și-aș da orice să nu-mi mai amintesc 

Cum mie, mi-ai interzis, să-mi fie sete...

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍