Noapte blestemata
Noaptea asta pare sa fie blestemată
Ecoul tău îmi sună tot mai tare
Și nici chitara nu mai scoate note-n șoaptă
Te cântă grav, pe note amăgitoare.
Torn vin in pahar, din sticla începută de Malbec
Ii simt de la distanță parfumul negru, sec
...Mă-ntreb de ce nu ai luat totul cu tine
Să nu-mi rămână nici măcar o amintire...
Pe-acorduri grave de chitară, inchin paharul
Ce sângerează un roșu pur
Căci al tău "iarta-ma ", c-un vin, nu-l mai aștept
Oricum... nu ar mai fi... destul.
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
#dor #despărțire #onewinewoman #unpahardepoezie
Data postării: 30 ianuarie
Vizualizări: 340
Poezii din aceiaşi categorie
Dacă m-ai iubit atunci, de ce erai ecou?
Ai fost acolo, dar ca o umbră,
un soare stingher printre munți de tăceri,
ai iubit ca ploaia ce stă să inunde,
dar n-ai fost râu-doar cer.
Ai ars în tine, dar fără să luminezi,
foc îngropat sub cenușa mândriei,
mi-ai dus numele-n gând ca pe-un cântec străvechi,
dar l-ai cântat doar nopții, nu mie.
Ai fi putut fi fulger, să spinteci distanța,
ai fi putut fi vânt, să șoptești adevăr,
dar ai fost doar ecou-
o voce pierdută
în munții tăcerii pe care îi cerți că nu-ți răspund.
Și-acum?
Acum îmi spui că ai ars, că ai fost,
dar iubirea care nu vorbește
e doar un cuvânt nerostit-
un trecut fără glas,
un pod niciodată trecut.
Ah,tu care mi-ai fost iubire
Ah,tu,care mi-ai fost iubire,
Pasiune,dragoste, speranță...
Ai dispărut,dar fără știre
Și-ai luat și cheful meu de viață
În visele mele din noapte,
Ești mai frumoasă ca oricând
Parcă aud mereu dulci șoapte
Și-adorm cu chipul tău în gând.
Somnul acum e mai plăcut,
E cheia mea spre fericire...
Nu știu...oare ce mi-ai făcut?
Să mi doresc a ta nemurire...
Atașament Veșnic
Am vrut să uit, dar rămâi în colțul minții,
un ecou tăcut ce nu se stinge niciodată.
Te-am iertat, dar nu te-am eliberat,
rădăcinile tale sunt adânci,
în pământul sufletului meu.
Te simt în fiecare bătaie a inimii,
în fiecare respirație ce se oprește înainte de a ajunge la un nou vis.
Nu te-am uitat, dar nu te mai caut.
Ai devenit un dor adânc,
o rană ce refuză să se vindece.
Cu fiecare pas spre libertate,
mă întorc din nou la tine.
Cum se poate rupe un fir invizibil
ce leagă două suflete,
când ele încă au nevoie una de cealaltă?
Tell me sweet little lies
The leaking mind of a lover, an ambitious perpetrator, a strategic confectioner...
Tell me sweet little lies,
Fulfill my heart with deceitfulness,
Make me wish for an abstract portrait of emotions.
Take my heart as evidence,
Of the things I'm doing and I'll do,
A stolen dance of nothing to write about,
The surge of a caring person.
And you, my dearest,
A mushroom left in the dark to grow,
But as a surveyor of the black shroud, I observe...
The night lights are low, and you my dear, you cannot grow.
"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""
Blocat în spațiu timp...
Strig în tăcere căutând o cale
Să fac parte și eu din visele tale
Trandafiri de durere rămân fără petale
Nu m-agăț de iubiri ocazionale
Nu-mi trăiesc viața, mă pierd în vise
Toate despre tine, toate interzise,
Debusolat total caut cu disperare
O cale să nu pierd iubirea ce dispare.....
Nu știu ce-i cu mine, parcă înebunesc,
Trăiesc un coșmar, vreau să mă trezesc.....
Blocat în spațiu timp răsăritul nu mai vine
Blocat în spațiu timp mă gândesc numai la tine....
Câteodată....
Câteodată mi-e dor... mi-e dor de tine
Și aș risca să-ți dau un mesaj
Dar mă abțin căci știu bine...
Că m-ai uitat și nu am curaj.
Știu că nu ai face să-mi fie bine
Amintiri urâte doar s-ar răscoli
Și-mi închid dorul in suspine
Și-ncerc sa-nvăț din nou a zambi.
Mi-e dor să-ți mai văd privirea
Dar frâu îmi pune frica de ochii tăi reci
Și rămân în tăcere cu amintirea
Sperând ca intr-o zi să-mi treci.
Mi-e greu să port un dor ce nu răspunde
Un foc ce arde mocnit și mă consumă
Și las tăcerea-ți să mă pătrundă
Rugându-mă intr-o zi să devin imună...
Dacă m-ai iubit atunci, de ce erai ecou?
Ai fost acolo, dar ca o umbră,
un soare stingher printre munți de tăceri,
ai iubit ca ploaia ce stă să inunde,
dar n-ai fost râu-doar cer.
Ai ars în tine, dar fără să luminezi,
foc îngropat sub cenușa mândriei,
mi-ai dus numele-n gând ca pe-un cântec străvechi,
dar l-ai cântat doar nopții, nu mie.
Ai fi putut fi fulger, să spinteci distanța,
ai fi putut fi vânt, să șoptești adevăr,
dar ai fost doar ecou-
o voce pierdută
în munții tăcerii pe care îi cerți că nu-ți răspund.
Și-acum?
Acum îmi spui că ai ars, că ai fost,
dar iubirea care nu vorbește
e doar un cuvânt nerostit-
un trecut fără glas,
un pod niciodată trecut.
Ah,tu care mi-ai fost iubire
Ah,tu,care mi-ai fost iubire,
Pasiune,dragoste, speranță...
Ai dispărut,dar fără știre
Și-ai luat și cheful meu de viață
În visele mele din noapte,
Ești mai frumoasă ca oricând
Parcă aud mereu dulci șoapte
Și-adorm cu chipul tău în gând.
Somnul acum e mai plăcut,
E cheia mea spre fericire...
Nu știu...oare ce mi-ai făcut?
Să mi doresc a ta nemurire...
Atașament Veșnic
Am vrut să uit, dar rămâi în colțul minții,
un ecou tăcut ce nu se stinge niciodată.
Te-am iertat, dar nu te-am eliberat,
rădăcinile tale sunt adânci,
în pământul sufletului meu.
Te simt în fiecare bătaie a inimii,
în fiecare respirație ce se oprește înainte de a ajunge la un nou vis.
Nu te-am uitat, dar nu te mai caut.
Ai devenit un dor adânc,
o rană ce refuză să se vindece.
Cu fiecare pas spre libertate,
mă întorc din nou la tine.
Cum se poate rupe un fir invizibil
ce leagă două suflete,
când ele încă au nevoie una de cealaltă?
Tell me sweet little lies
The leaking mind of a lover, an ambitious perpetrator, a strategic confectioner...
Tell me sweet little lies,
Fulfill my heart with deceitfulness,
Make me wish for an abstract portrait of emotions.
Take my heart as evidence,
Of the things I'm doing and I'll do,
A stolen dance of nothing to write about,
The surge of a caring person.
And you, my dearest,
A mushroom left in the dark to grow,
But as a surveyor of the black shroud, I observe...
The night lights are low, and you my dear, you cannot grow.
"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""
Blocat în spațiu timp...
Strig în tăcere căutând o cale
Să fac parte și eu din visele tale
Trandafiri de durere rămân fără petale
Nu m-agăț de iubiri ocazionale
Nu-mi trăiesc viața, mă pierd în vise
Toate despre tine, toate interzise,
Debusolat total caut cu disperare
O cale să nu pierd iubirea ce dispare.....
Nu știu ce-i cu mine, parcă înebunesc,
Trăiesc un coșmar, vreau să mă trezesc.....
Blocat în spațiu timp răsăritul nu mai vine
Blocat în spațiu timp mă gândesc numai la tine....
Câteodată....
Câteodată mi-e dor... mi-e dor de tine
Și aș risca să-ți dau un mesaj
Dar mă abțin căci știu bine...
Că m-ai uitat și nu am curaj.
Știu că nu ai face să-mi fie bine
Amintiri urâte doar s-ar răscoli
Și-mi închid dorul in suspine
Și-ncerc sa-nvăț din nou a zambi.
Mi-e dor să-ți mai văd privirea
Dar frâu îmi pune frica de ochii tăi reci
Și rămân în tăcere cu amintirea
Sperând ca intr-o zi să-mi treci.
Mi-e greu să port un dor ce nu răspunde
Un foc ce arde mocnit și mă consumă
Și las tăcerea-ți să mă pătrundă
Rugându-mă intr-o zi să devin imună...
Alte poezii ale autorului
Cand uit s-aștern uitarea
De-ai ști ce greu mi-e uneori
Seara când uit s-aștern uitarea
Și gândurile-mi fac din noapte, zi
Și nu-mi auzi nicicum chemarea.
Mi-atat de dor de ochii tăi căprui
Atât de dor de glasul tău cu haz
De al tău vin cu gust amețitor
Atât de dor, că timpului îi cer răgaz...
Și îți gust vinul dulce în gând
Cu dor flămând... cu sufletul tremurând
Și cer clipei să stea nemiscată
Să mă mai bucur de ce a fost odată.
Nu stiu
Nu știu să strig să te întorci,
Cuvintele pe foi le frâng.
Te văd cum pleci, cu paşii reci,
Că tot ce-am fost..s-a rupt.
Nu știu să-ți chem privirea înapoi,
Să te agăț de-un gând, să stai.
Tu mergi, iar eu mă zbat în foc.
Și lumea mea se face iad.
Nu știu să schimb ce-i scris să fie,
Să te opresc dintr-un cuvânt
Doar sufletul si inima, nebună, vie,
Îți mai șoptește numele în gând...
Și doare. Doare-n fiecare os,
Să stiu că-mi esti mult prea departe,
Că ce-a fost viu și am gândit frumos,
Rămâne-n mine..si într-o carte...
Scrisă în nopți pline de tăcere,
Cu marginile roase de oftat.
Sperând o clipă de poveste
...o-mbrățisare... un vin în pahar...
Să mă rănesti frumos
Te-am scris în nopți de poezii
Să nu te mai port în mine
Te-am scris în versuri sidefii
Să-ți spun de dorul meu de tine
Cuvinte împletind eu mi-am țesut armură
Să nu mi-ajungă-n suflet a ta ură
Dar azi am obosit... las scutul jos
Sperând să vii, să mă rănesti frumos.
Să-ți amintești cum mi-ai spus..."pleacă!"
Știind că nicicând n-o să-mi treacă,
Căci te-aș iubi din nou din întâmplare
Și azi și-n viata următoare...
Dimineti cu amintiri
E dimineață și îmi zâmbește-o amintire la fereastră
Și mi te văd și azi ca pe-o minune
Ce ar dori povestea s-o împlinească
C-o-mbrățișare si un vin născut din tine...
Nu trece nici o zi fără să scriu de tine
Și-n dimineață asta orele mi-au trecut
Scriind din nou, de dorul ce zace în mine
Parcă în așteptarea unui alt răspuns...
Nu știu de e de rău său e de bine
Dar gândul îmi zboară din nou la tine
Si-ncet, încet mă prefac în cuvânt
Doar așa pot să mai spun ce simt...
Te scriu zâmbind deși chipul îl am de ceară
Încerc să mai visez un pic la răsărit
Si-n versuri îți modelez chipul din vara
Când în pahar, te-aveam în orice asfințit.
Mozaic de gânduri
Stau pe gânduri şi privesc picăturile cum se lipesc de geam.
Aș ieși un pic în ploaie, poate mă spăl de gânduri și tristețe...
Natura plânge și parcã mă-ncearcă și sufletul meu
Dar e doar o stare.....Şi-aşa, ca și ploaia, va trecel!!!
Mă întreb cum oare-ar fi!?... pentru o clipă de-ai reveni?...
Probabil ochii obosiți, nici n-ar clipi....
Dar sufletul cum oare totul ar gestiona
Cu-atâta dor ce-a strâns în urma ta?...
Tăcerea m-a făcut să înțeleg că nu e vina ta
Tu ai fost cum ai fost... așa ai fost mereu...
Din noi doi... doar eu am fost problema
Te vedeam special, îmi erai drag... știu!... sună a clișeu...
Te-am iubit... chiar de niciodată nu ai fi vrut să știi asta,
Pentru că nu-ți puteai asuma responsabilitatea iubirii mele...
Deși nu de multe ori știai!... când erai aproape și prea aproape,
Cum inima bătea fioros de tare când eram în aceeași încăpere...
Te-am iubit...chiar si-atunci când timpul ne-a devenit dușman
Și distanța dintre noi și-a pierdut pașii, in nemăsurate tăceri...
Te-am iubit... deși doar m-ai învățat cum oamenii te-aruncă
Când din senin au valori morale... și te lovești de ei ca de-o stâncă...
Și-am strâns doar deziluzii și dezamăgiri
C-am avut așteptări prea mari de la tine
De dor, doar eu știu, cât am sperat că-ntr-un târziu,
O minune ai face, și-ai încerca durerea despărțirii s-o ții departe de mine...
Nu te iert
Un singur lucru n-am să-ți iert
Ca m-ai silit sa te scot din viata mea
Și-atât de imatur te-ai purtat
Când sufletul din mine doar a tine răsuna.
M-ai silit să te scot din viața mea
Când te doream cel mai mult
Și nu te-ai oprit din a-mi face rău
Când doar o ultimă îmbratișare ți-am cerut.
Ai uitat ca sunt femeie și mă doare
Si cu tăcerea cruntă m-ai judecat mereu
M-am umilit cerându-mi mai mereu iertare
Deși vina nu am purtat-o numai eu.
N-ar trebui să mă mai gândesc stiu bine
Dar mi-ai rămas cicatrice ce o ating și doare
Nu înțeleg de ce încă ceva mă ține
Probabil, dezamăgirea... e prea mare!
C-am adorat momentele cu noi
Si azi doar ma obișnuiesc cu cele in lipsa noastră
Oricâte speranțe am lăsat sa înflorească,
S-au izbit de-al tău suflet de gheață.
M-ai silit să te privesc plecând
Ca și cum nu am fost nicicând
Când dorul ardea în mine ca jarul
Și nu-mi doream decât la un vin...finalul.
Cand uit s-aștern uitarea
De-ai ști ce greu mi-e uneori
Seara când uit s-aștern uitarea
Și gândurile-mi fac din noapte, zi
Și nu-mi auzi nicicum chemarea.
Mi-atat de dor de ochii tăi căprui
Atât de dor de glasul tău cu haz
De al tău vin cu gust amețitor
Atât de dor, că timpului îi cer răgaz...
Și îți gust vinul dulce în gând
Cu dor flămând... cu sufletul tremurând
Și cer clipei să stea nemiscată
Să mă mai bucur de ce a fost odată.
Nu stiu
Nu știu să strig să te întorci,
Cuvintele pe foi le frâng.
Te văd cum pleci, cu paşii reci,
Că tot ce-am fost..s-a rupt.
Nu știu să-ți chem privirea înapoi,
Să te agăț de-un gând, să stai.
Tu mergi, iar eu mă zbat în foc.
Și lumea mea se face iad.
Nu știu să schimb ce-i scris să fie,
Să te opresc dintr-un cuvânt
Doar sufletul si inima, nebună, vie,
Îți mai șoptește numele în gând...
Și doare. Doare-n fiecare os,
Să stiu că-mi esti mult prea departe,
Că ce-a fost viu și am gândit frumos,
Rămâne-n mine..si într-o carte...
Scrisă în nopți pline de tăcere,
Cu marginile roase de oftat.
Sperând o clipă de poveste
...o-mbrățisare... un vin în pahar...
Să mă rănesti frumos
Te-am scris în nopți de poezii
Să nu te mai port în mine
Te-am scris în versuri sidefii
Să-ți spun de dorul meu de tine
Cuvinte împletind eu mi-am țesut armură
Să nu mi-ajungă-n suflet a ta ură
Dar azi am obosit... las scutul jos
Sperând să vii, să mă rănesti frumos.
Să-ți amintești cum mi-ai spus..."pleacă!"
Știind că nicicând n-o să-mi treacă,
Căci te-aș iubi din nou din întâmplare
Și azi și-n viata următoare...
Dimineti cu amintiri
E dimineață și îmi zâmbește-o amintire la fereastră
Și mi te văd și azi ca pe-o minune
Ce ar dori povestea s-o împlinească
C-o-mbrățișare si un vin născut din tine...
Nu trece nici o zi fără să scriu de tine
Și-n dimineață asta orele mi-au trecut
Scriind din nou, de dorul ce zace în mine
Parcă în așteptarea unui alt răspuns...
Nu știu de e de rău său e de bine
Dar gândul îmi zboară din nou la tine
Si-ncet, încet mă prefac în cuvânt
Doar așa pot să mai spun ce simt...
Te scriu zâmbind deși chipul îl am de ceară
Încerc să mai visez un pic la răsărit
Si-n versuri îți modelez chipul din vara
Când în pahar, te-aveam în orice asfințit.
Mozaic de gânduri
Stau pe gânduri şi privesc picăturile cum se lipesc de geam.
Aș ieși un pic în ploaie, poate mă spăl de gânduri și tristețe...
Natura plânge și parcã mă-ncearcă și sufletul meu
Dar e doar o stare.....Şi-aşa, ca și ploaia, va trecel!!!
Mă întreb cum oare-ar fi!?... pentru o clipă de-ai reveni?...
Probabil ochii obosiți, nici n-ar clipi....
Dar sufletul cum oare totul ar gestiona
Cu-atâta dor ce-a strâns în urma ta?...
Tăcerea m-a făcut să înțeleg că nu e vina ta
Tu ai fost cum ai fost... așa ai fost mereu...
Din noi doi... doar eu am fost problema
Te vedeam special, îmi erai drag... știu!... sună a clișeu...
Te-am iubit... chiar de niciodată nu ai fi vrut să știi asta,
Pentru că nu-ți puteai asuma responsabilitatea iubirii mele...
Deși nu de multe ori știai!... când erai aproape și prea aproape,
Cum inima bătea fioros de tare când eram în aceeași încăpere...
Te-am iubit...chiar si-atunci când timpul ne-a devenit dușman
Și distanța dintre noi și-a pierdut pașii, in nemăsurate tăceri...
Te-am iubit... deși doar m-ai învățat cum oamenii te-aruncă
Când din senin au valori morale... și te lovești de ei ca de-o stâncă...
Și-am strâns doar deziluzii și dezamăgiri
C-am avut așteptări prea mari de la tine
De dor, doar eu știu, cât am sperat că-ntr-un târziu,
O minune ai face, și-ai încerca durerea despărțirii s-o ții departe de mine...
Nu te iert
Un singur lucru n-am să-ți iert
Ca m-ai silit sa te scot din viata mea
Și-atât de imatur te-ai purtat
Când sufletul din mine doar a tine răsuna.
M-ai silit să te scot din viața mea
Când te doream cel mai mult
Și nu te-ai oprit din a-mi face rău
Când doar o ultimă îmbratișare ți-am cerut.
Ai uitat ca sunt femeie și mă doare
Si cu tăcerea cruntă m-ai judecat mereu
M-am umilit cerându-mi mai mereu iertare
Deși vina nu am purtat-o numai eu.
N-ar trebui să mă mai gândesc stiu bine
Dar mi-ai rămas cicatrice ce o ating și doare
Nu înțeleg de ce încă ceva mă ține
Probabil, dezamăgirea... e prea mare!
C-am adorat momentele cu noi
Si azi doar ma obișnuiesc cu cele in lipsa noastră
Oricâte speranțe am lăsat sa înflorească,
S-au izbit de-al tău suflet de gheață.
M-ai silit să te privesc plecând
Ca și cum nu am fost nicicând
Când dorul ardea în mine ca jarul
Și nu-mi doream decât la un vin...finalul.