Frica

Într-un chin al vieții nesfârșit,

Singur îți petreci timpul.

Niciodată n-ai simțit

Căldura dulce de a fi iubit,

Așa ți-a surâs norocul.

Organul vital îl simți tot mai rece,

Te întrebi dacă faci vreo fărădelege.

Niciodată n-ai înțeles cu adevărat

Cât de greu e să te ridici din propriul rahat.

Într-un vis lucid ai înțeles

Cât de ușor poți fi neînțeles.

Așa ți-ai ales singur destinul,

Să înțelegi cu adevărat chinul...

Calmul nopții te cuprinde haotic,

Încerci din răsputeri să nu devii alcoolic.

Totul te face să crezi

Că e un simplu proces ilogic,

Iar în acel moment te simți euforic...

Nici tu nu știi ce simți:

Bucurie, tristețe

Sau doar strângi din dinți...

Inima, organ greu de mulțumit,

Pentru tot ce trăiești în zile înșirate.

Într-o bună zi vei fi considerat martir,

Când, de fapt, ți-ai acceptat

Doar propriile păcate.

A mai căzut o frunză...

Aici, am împărțit amintiri
Și o dragoste senină.
De ce te miri?
Eu floare și tu albină.

Un copac odată falnic și bogat
Zace fără frunze,
De natură parcă uitat.

A mai căzut o frunză...

Tablouri, picturi, jucării,
Fotografii...
Odată atârnau minunate omagii,
Pentru dragostea noastră.

A mai căzut o frunză...

Eram tineri și vedeam un viitor.
Acum, nu mai este nimic.
Nici măcar iubire, un pic.
"Lasă-mă să mor!"

A mai căzut o frunză...

Îmi striga sufletul după tine,
Micuța mea bucurie.
Ceea ce odată ma împlineai
Și pace îmi aduceai.
N-am motiv să mă înfurii
Căci de vină nu sunt mugurii,
Cei ce-au răsărit când vara s-a terminat,
Ca toamna a-nceput și s-a înnoptat.

A mai căzut o frunză...

E toamnă între noi.
Natura ucide să renască.
Așa cum și pe noi,
Sper să ne reunească.

Copaci uscați și frunze moarte.
Odată vii și strălucitoare
Pe ale cerului bolte.

Renasc într-ale codrului balade
Noi veștminte pentru noi,
Să ne fie calde,
Când vom intra iar în noroi.

Frunzele au căzut...

Stau în apartament,

Așteptând sa am un angajament,

Am nevoie de un medicament,

Am un comportament violent,

Aparent sunt inocent,

Nu mai gândesc coerent.

Binecuvântată de către al meu tată,

Respectata ca sunt a lui fată,

În ochii lui schimbată,

Poate incăpătânată,

Deodată rușinată, 

Dar el nu va renunță niciodată.

In liniștea asurzitoare îți auzeam 

Bătăile inimii ce imi strâpungeau

Sufletul pe care ti-l furam,

Din ochii care ne amăgeau.

Spune-mi îți amintești,

Cum ne priveam?

Acum nici nu îmi vorbești 

Și,totuși,înainte mi-ai spus ca ne potriveam...

Îți amintești râsetele noastre?

Care ne duceau printre astre,

Acum tu razi în continuare,însă cu altcineva 

Iar eu,însă,umplu perna cu lacrimi,și încerc inima a mi-o renova.

Nu mai are rost sa întreb, căci știu deja răspunsul.

Gandidu-ma la tine,privesc apusul

În continuare,privind apusul, nu găsesc clipa potrivită,

Chiar dacă n-ar schimba nimic sa-ti spun asta,dar încă sunt îndrăgostită.

Încă sunt îndrăgostită de la primul contact vizual,

Știu,poate îți pare anormal, dar încă ești în partea stânga a sufletului meu.

Încerc sa te scot de acolo,însă îmi e tot mai greu

Și nu mi-am imaginat vreodată ca ma pot atașa atât de tare 

De o persoană oarecare.

Îți amintești cum ma uitam la tine?

Îți amintești, în ochii mei sclipitori îți vedeai reflexia

Și am ajuns la concluzia

Ca atunci când noaptea vine 

Nu te pot scoate din minte.

Și uite asa am ajuns la final,

Neștiind ca vei pleca fără pic de scrupule

Lacrimi am avut destule,

Și din cauza ta,am ajuns în ultimul hal.

Uneori mă gândesc la tine

La soarta ce mă așteaptă

La temnița de răni

Ce am adunat-o.

Eu vreau a ta durere

S-o pun la inima mea

Să simți fericirea

De la mine cândva.

Nu vreau să te alung

Pe tine, rană dulce,

Căci vreau ca să te am

La mine mereu.

Te-am iubit enorm de mult

Vreau să te păstrez mereu

Căci vreau să te am

La inima mea.

Dupa zambete si rasete

Vin plansete si mohorare

Asta e

S-a terminat

Dupa tot ce s-a intamplat

Ai decis ca te-ai saturat

Ai ramas in mintea mea, ca o cicatrice sumbra

Ai ramas in viata mea

Ca o pasare ce canta

Dar nu pentru mine, ci pentru ea

Eu sunt doar eclipsa ta

Ce va ramane in trecut

Am fost frumoasa pe moment

Dar acum s-a dus

Si incerc sa acopar durerea

Cu lacrimi fericite

Si incerc sa nu mai sufar

Dar tot la tine ma gandesc

Si atunci cand dorm

Ai ramas in mintea mea ca o cicatrice sumbra

Ce va ramane pentru totdeauna

Acolo undeva, imprimata in mintea mea

Dar, tu ai trecut peste, ca soarele mandru

Iar eu, eclipsa ta, voi ramane in umbra

Dar e bine, tot a fost ceva

Cicatricea va ramane

Tot in viata mea

Tu ai plecat, nu-i motiv de suparare

Viata va continua

Tot cu mine in spate

Am inteles, o ai pe ea

Iar eu, nu am pe nimeni care sa ma scoata din umbra

Si sa lucesc cu mandrie, langa luna

Sunt in spate, recunosc, dar, nu mai sufar

Nu-mi mai e dor

De zilele frumoase, doar o lacrima mai cade, din ochii obositi, ce ai curs pana acum, dupa atata suparare, dar acum, nu mai plang, ci se bucura, caci eu eclipsa am ramas, iar tu soarele cu luna

Iti spun, acum, ca nu mai plang, dupa tine, in niciun caz

S-a terminat, a fost ce a fost, o experienta buna

Dupa zambete si plansete

Iti spun, la revedere

Cu zambetul pe fata si inima in bucati

Îmi fac traista mâine 

Și plec spre zări, bătrâne 

Spre lumi ce-ți sunt străine,

Ce le-ai văzut doar prin vitrine.

Îmi vei ura, oftând,,drum bun,,,

Iar eu promit că te mai sun.

Te vei lumina atunci la față,

Privind în urmă propria- ți viață.

La karma ce-ți purtase pică 

Și -a semănat în tine frică;

Te -ai ferecat în casa ta pustie 

Cu vise mâzgălite pe -o hârtie.

Rămas captiv în existența fadă,

Pe veci a singurătății pradă,

Ai ridicat un zid de gheață 

Și -ai săpat tunel prin ceață.

Cu jaluzele trase peste ochi,

Cu scoici de tăcere pe urechi,

Citești din cartea prăfuită,

De tine însăți șlefuită.

Asculți o melodie veche 

Și stai nopțile de veghe,

Răsucind cheia timpului 

Te pierzi În umbra ritmului.

Iar când revin, tresari, pierdut 

Ca un ecou demult tăcut 

Și -mi zâmbești atât de trist 

De parcă -n mine -ai regăsit 

Tot ce-ai pierdut cândva în tine...

The leaking mind of a lover, an ambitious perpetrator, a strategic confectioner...
Tell me sweet little lies,
Fulfill my heart with deceitfulness,
Make me wish for an abstract portrait of emotions.
Take my heart as evidence,
Of the things I'm doing and I'll do,
A stolen dance of nothing to write about,
The surge of a caring person.
And you, my dearest,
A mushroom left in the dark to grow,
But as a surveyor of the black shroud, I observe...
The night lights are low, and you my dear, you cannot grow.

"From "Volumul Floare de piatră/Stone Flower""

 În viața întâlnim atât de multe persoane care ne sunt scoase în drum cu anumite motive

Unii lasă rani adanci si dureroase

Unii ne învață cum iubim si ce este iubirea

Învață să îți vindeci singur rănile, chiar daca sunt produse de altcineva dar nu merita nimeni să fie folosit ca pansamentul rănilor tale

Rănile nu pot fi vindecate complet, rămân cicatrici ce ascund amintiri

Știam că vei fi doar altul,

ce nu mi va fi alesul

Cel care să nu-mi știe inima mai bine ca oricine

Deși poate dacă eram și eu o fată mai prostuță în dragoste

ar fi fost să fie..

Dar acum privesc cum pleci din viața mea,

ca toți alții ce nu mi-au atins bunătatea

Ar fi fost prea mult să-mi găsesc jumătatea,

Dar pleacă, la fel ca toti ceilalți, și nu mă uita!

Doamne, de ce mă mai ții pe pământ,

Când fiecare pas pe care-l fac mă doboară?

Într-un trup bolnav, pierdut într-o mare de lacrimi,

Nu mai știu dacă trăiesc sau doar supraviețuiesc,

Și mă întreb, dacă nu sunt de folos nimănui,

De ce mă ții încă în această prizonieră roată de suferință?

Ai uitat de mine, Doamne, în mijlocul acestei frânghii frânte,

De ce mă legi de un pământ care mă sfâșie

Și mă roade pe dinăuntru, zi după zi?

Fiecare celulă din mine strigă, dar cine mă aude?

Trăiesc printre oameni, dar sunt o fantomă printre ei,

O umbră ce se stinge încet, în timp ce aș vrea să fiu o lumină.

Sunt un vis rătăcit, o rămășiță a unei ființe care cândva visa,

Dar acum sunt doar o fărâmă de carne și o minte prăbușită,

Cum poate fi un om atât de singur în fața Ta,

Când sunt înconjurat de răni ce nu se vindecă niciodată?

Cum mă pot folosi de această viață,

Când nu am nici putere, nici glas, nici speranță?

Mă întreb, oare mai am vreun sens aici,

Sau sunt doar un chip pierdut în neant,

Un trup care nu mai răspunde la chemările lumii?

Și totuși, mă ții în viață… pentru ce?

Poate că în toată această suferință, în fiecare clipă de durere,

Se află un plan pe care nu-l înțeleg, un sens care îmi scapă.

Dar dacă nu pot să dau nimic înapoi,

Dacă nu pot să fac nici măcar o umbră de bine în lume,

De ce mă lași încă să respir, să mă simt prins într-o capcană de carne?

Răspunde-mi, Doamne, căci sufletul meu se zbate,

Și nu mai știu dacă încă sunt omul care odată visa la ceruri

Sau doar o rămășiță ce caută alinare în adâncul acestei lumi.